Invaziile sunt de obicei greu de ratat, fie că este vorba despre o invazie militară condusă de țări sau facțiuni politice, fie despre invazia ficțională a formelor de viață extraterestre și a navelor lor foarte mari.
Totuși, o invazie a început atât de liniștit, încât nici măcar nu suntem siguri unde sau cum a început. Tot ce știm cu siguranță este că invadatorii sunt peste tot în Europa și Madagascar și că au capete de pod pe alte continente, inclusiv America de Nord. Sau poate „punct de apucare cu cleștii” este o expresie mai potrivită, deoarece invadatorii sunt raci mutanți care se pot clona singuri.
Da, așa este. Racii care se clonează singuri, numiți raci marmorați (Procambarus virginalis), au invadat planeta și s-ar putea să nu fie posibil să-i oprim.
Atacul clonelor
Racii marmorați nici măcar nu existau până cel puțin în 1995. Se spune că oamenii de știință au aflat despre ei doar datorită unui proprietar de acvariu german care primise o pungă cu „raci texani” de la un comerciant american de animale de companie. Nu mult timp după ce racii au ajuns la maturitate, proprietarul a avut brusc un acvariu plin de aceste creaturi. Într-adevăr, un singur rac marmorat poate produce sute de ouă odată, și toate fără a avea nevoie să se împerecheze.
Oamenii de știință au descris oficial racul în 2003, confirmând rapoartele despre un rac capabil de reproducere unisexuată (toți racii marmorați sunt femele), sau partenogeneză. Acești cercetători au încercat să ne avertizeze despre ravagiile pe care le-ar putea provoca racul, scriind că specia prezintă o „potențială amenințare ecologică” care ar putea „surclasa formele native în cazul în care chiar și un singur specimen ar fi eliberat în lacurile și râurile europene.”
Acum, datorită proprietarilor de animale de companie inconștienți care i-au aruncat în lacurile din apropiere, populații sălbatice de raci marmorați au fost găsite într-o serie de țări, inclusiv Croația, Republica Cehă, Ungaria, Japonia, Suedia și Ucraina. În Madagascar, racul marmorat amenință existența a șapte alte specii de raci, deoarece populația sa crește atât de rapid și mănâncă aproape orice. În Uniunea Europeană, specia, care se numește și marmorkrebs, este interzisă; este ilegal să deții, să distribui, să vinzi sau să eliberezi racul marmorat în sălbăticie.
Origini genetice
O echipă de cercetători a decis să descopere originile racului marmorat și a început lucrul la secvențierea genomului său în 2013. Aceasta nu a fost o sarcină ușoară, deoarece nimeni nu secvențiase genomul unui rac înainte, sau chiar al unei rude a racului. Odată ce l-au secvențiat, însă, au secvențiat genomurile altor 15 exemplare pentru a elucida cum a început această armată de clone invazive.
Studiul genomului racului marmorat a fost publicat în Nature Ecology and Evolution.
Racii marmorați probabil că au început atunci când doi raci de mlaștină, o specie găsită în Florida, s-au împerecheat. Unul dintre acești raci de mlaștină a avut o mutație într-o celulă sexuală – cercetătorii nu au putut determina dacă a fost o celulă ou sau spermatozoid – care purta două seturi de cromozomi în loc de unul singur. În ciuda acestei mutații, celulele sexuale au fuzionat, iar rezultatul a fost o femelă rac cu trei seturi de cromozomi în loc de cele două obișnuite. De asemenea, în mod neașteptat, puiul femel nu a avut nicio malformație ca rezultat al acelor cromozomi suplimentari.
Acea femelă a fost capabilă să-și inducă propriile ouă și practic să se cloneze singură, creând sute de pui. Similaritățile genetice au fost constante între exemplare, indiferent de locul în care au fost colectate. Doar câteva litere din secvența ADN a racului au fost diferite.
În ceea ce privește modul în care racul poate supraviețui în ape atât de diferite, cromozomul său suplimentar ar putea oferi suficient material genetic pentru a se adapta. Și s-ar putea să aibă nevoie de acel cromozom și pentru alte aspecte ale supraviețuirii. Reproducerea sexuală creează diferite combinații de gene care, la rândul lor, pot crește șansele de a dezvolta o apărare împotriva agenților patogeni. În cazul în care un agent patogen dezvoltă o modalitate de a ucide o singură clonă, lipsa diversității genetice a racului ar putea fi cauza declinului său.
Până atunci, oamenii de știință sunt intrigați să observe cât de bine pot prospera racii și pentru cât timp.
„Poate că supraviețuiesc doar 100.000 de ani,” Frank Lyko, autor principal al studiului genetic, a sugerat pentru The New York Times. „Acesta ar fi un timp lung pentru mine personal, dar în evoluție ar fi doar o mică pată pe radar.”
