O zonă umedă este o suprafață de teren saturată cu apă dulce, apă sărată sau un amestec sălmastru al celor două. Mlaștinile, estuarele, mangrovele, turbăriile și balțile sunt doar câteva exemple de ecosisteme de zone umede, care se găsesc adesea în zone de tranzitie între corpuri de apă și uscat. Nu toate zonele umede sunt ude pe tot parcursul anului, în timp ce altele persistă ca singura sursă de apă în peisaje deșertice altfel aride.
Zonele umede sunt importante deoarece oferă servicii ecosistemice critice, de la eliminarea poluanților și atenuarea inundațiilor la sechestrarea carbonului. Sunt locuri dinamice care se schimbă odată cu anotimpurile, nivelul apei și interacțiunile dintre specii. Majoritatea conțin o multitudine de animale, păsări și insecte care fac parte din rețelele trofice ale zonelor umede, susținute de o mare diversitate de viață vegetală. Citiți mai departe pentru a descoperi 11 creaturi uimitoare din zone umede.
Jaguar
Aceste pisici frumoase cu pete sunt cele mai mari din America și prădătorul de vârf al Neotropicului. Din cauza braconajului și a pierderii habitatului, jaguarii au dispărut din mai mult de jumătate din arealul lor. Astăzi, cele mai mari concentrații de jaguari se găsesc în pădurea tropicală amazoniană și în Pantanal, cea mai mare zonă umedă de apă dulce din lume, care se confruntă cu amenințări din partea extinderii agricole și a defrișărilor. Acești vânători eluzivi și agili preferă să fie lângă apă; sunt înotători excelenți cu fălci suficient de puternice pentru a prinde un caiman, deși pradează totul, de la cerbi la șopârle.
Hipopotam
Unul dintre cele mai mari animale din lume, hipopotamul comun este un mamifer amfibiu găsit în toată Africa subsahariană. Se scufundă în lacuri puțin adânci, mlaștini și porțiuni liniștite de râu în timpul zilei pentru a-și menține corpul masiv răcoros și a-și proteja pielea de soarele fierbinte. Noaptea, hipopotamii părăsesc apa pentru a se hrăni cu ierburi. Deși adesea descriși ca înotători excelenți, hipopotamii grei nu înoată de fapt. În schimb, hipopotamii execută un fel de mișcare de galop, împingându-se de fund cu picioarele pentru a se propulsa prin apă înainte de a ieși la suprafață să respire.
Broasca taur indiană
De obicei, de un verde-maroniu tern, broasca taur indiană masculină devine galben aprins în timpul sezonului de împerechere, creând un contrast frapant cu sacii vocali de un albastru intens. Poate scăpa de prădători scufundându-se în apă adâncă, dar acest mâncător vorace preferă vegetația densă unde se poate ascunde cu ușurință. Broasca de 15 cm consumă nu doar insecte, ci și viermi, șerpi, rozătoare mici și chiar păsări. Arealul său include Afganistan, Bangladesh, Bhutan, India, Myanmar, Nepal, Pakistan și Sri Lanka. Dar a invadat și Madagascar, Maldive și Insulele Andaman, unde mormolocii săi carnivori consumă mormolocii broaștelor native, amenințând mai multe specii endemice.
Bivolul asiatic de apă
Bivolul asiatic de apă a apărut într-o zonă care se întinde din centrul Indiei până în Asia de Sud-Est, dar a fost domesticit de mii de ani și se găsește astăzi pe cinci continente. La fel ca hipopotamii, bivolii de apă sălbatici își petrec zilele în apă, unde se hrănesc cu plante acvatice înainte de a ieși pe uscat noaptea pentru a se hrăni cu ierburi. Copitele lor de formă specială îi ajută să se deplaseze prin zone mlăștinoase fără să rămână blocați în noroi, ceea ce este deosebit de important când fug de vânători redutabili precum tigrii. Coarnele mari, în formă de semilună, ale bivolului de apă ajută de asemenea la apărarea împotriva prădătorilor.
Leneșul pitic cu trei degete
Acum treisprezece milioane de ani, leneșii giganți terestri locuiau într-o zonă umedă enormă în nord-vestul Americii de Sud. Astăzi, leneșii sunt animale nocturne care locuiesc în copaci și se deplasează lent prin coronamentul pădurilor tropicale neotropicale, al mangrovelor și al mlăștinilor. Leneșii au o rată metabolică extrem de lentă și își petrec zilele ațipind în copaci și hrănindu-se cu frunze. În ciuda reputației lor de, ei bine, lene, unii sunt înotători iscusiți – niciunul mai mult decât leneșul pitic cu trei degete de pe insula panameză Escudo de Veraguas. Pentru a se deplasa prin pădurea de mangrove, acești mici leneși pur și simplu se aruncă în apă și vâslesc metodic cu capul ținut deasupra suprafeței.
Flamingo mai mic
Deși toți flamingii sunt adaptați la medii extreme, specia cea mai mică câștigă premiul. În Africa de Est, flamingii mai mici supraviețuiesc în zone umede inospitaliere pentru majoritatea formelor de viață. Lacul Bogoria din Kenya și Lacul Natron din Tanzania, în special, sunt atât de sărate și alcaline încât ar arde pielea majorității animalelor. Dar flamingii mai mici se adună la aceste lacuri cu milioanele pentru a cuibări și a se hrăni cu alge albastre-verzi toxice numite cianobacterii care ar ucide alte animale. Dacă nu găsesc apă dulce, păsările folosesc glande speciale pentru a extrage sarea și a o elimina prin nări.
Peștele-câine din Devils Hole
O altă specie bine adaptată la un mediu extrem este minusculul pește-câine din Devils Hole, care a evoluat pentru a supraviețui într-un singur izvor din Parcul Național Death Valley. Peștele-câine, lung de aproximativ 2,5 cm, trăiește în primii 24 de metri de apă, unde temperatura este o constantă de 33°C – suficient de fierbinte pentru a ucide majoritatea celorlalți pești. Populația sa a început să scadă vertiginos acum două decenii și rămâne extrem de pe cale de dispariție. Schimbările climatice ar putea crește temperaturile apei peste limita capacității de supraviețuire a peștelui-câine, iar cercetătorii se grăbesc să-i sprijine reziliența.
Lamantinul
Aceste creaturi blânde, solitare, locuiesc în râuri, estuare, mlaștini și bălți din Caraibe, Florida, Amazon și Africa de Vest. Lamantinii se hrănesc în principal cu ierburi marine și plante acvatice și, la fel ca ruda lor apropiată, elefantul, au o buză superioară despicată care îi ajută să-și aducă hrana la gură. Două dintre cele trei specii, lamantinul vest-indian și lamantinul african, se deplasează între apă dulce și apă sărată, în timp ce lamantinul amazonian trăiește exclusiv în apă dulce. Toate trei sunt vulnerabile la dispariție. Pe lângă pierderea habitatului, coliziunile cu ambarcațiunile și schimbările climatice, lamantinii suferă din cauza poluării, inclusiv a pesticidelor și a înfloririlor algale dăunătoare.
Castorul american
Castorul harnic nu doar trăiește în zone umede, ci le creează. Prin construirea de baraje din ramuri, crenguțe și noroi pe râuri și pâraie, aceste rozătoare cu blană groasă creează bazine adânci care le protejează de prădători. Realizările lor de inginerie beneficiază și multe alte specii: Barajele castorilor inundă adesea terenul de lângă pâraie, oferind numeroase servicii ecosistemice care susțin biodiversitatea. Dar asta nu este tot: Barajele castorilor îmbunătățesc calitatea apei, reîncarcă acviferele subterane, sechestrează carbonul și chiar joacă un rol în protejarea habitatului riparian împotriva incendiilor de vegetație.
Capibara
Înrudite îndeaproape cu porcușorii de Guineea, capibarele sunt cele mai mari rozătoare de pe Pământ. Aceste creaturi dolofane, cu păr lung, locuiesc în iazuri, mlaștini, zone umede împădurite și pajiști inundabile sezonier în America de Sud. Picioarele parțial palmate le ajută să înoate cu îndemânare – ceea ce este important pentru supraviețuirea lor, deoarece au mulți prădători, inclusiv jaguari, boa constrictori și caimani. Capibarele își mănâncă și propriile fecale. Acest lucru se datorează faptului că dieta lor constă în ierburi dure și plante acvatice, care devin mai ușor de digerat a doua oară.
Broasca țestoasă pictată de râu
Această broască țestoasă, originară din Asia de Sud-Est, tinde să trăiască în estuare de râu și mangrove. Numele său provine de la faptul că coloritul său gri-maroniu, neînsemnat, se transformă dramatic în timpul sezonului de împerechere. Masculii broaștelor țestoase devin albi cu dungi închise și dezvoltă o dungă roșie de la vârful capului până la nas, în timp ce femelele pot dezvolta capete roșiatice. Broaștele țestoase pictate sunt critic periclitate din cauza distrugerii habitatului, a comerțului cu animale de companie exotice și a vânzării ouălor lor pentru consum uman.
