Există două moduri de a privi emisiile de carbon; unul este producția, care măsoară emisiile de CO2 ale fiecărei țări (și unde majoritatea națiunilor au convenit asupra reducerilor conform Acordului de la Paris).
Dar dacă cumpăr un aparat de aer condiționat Haier sau o mașină de spălat Samsung, cine este responsabil pentru toate emisiile inițiale de carbon rezultate din fabricarea lor, sau din materiile prime utilizate? Ar trebui să se înregistreze în China și Coreea de Sud sau la mine, în America de Nord? La urma urmei, ei produc lucrurile pe care eu le doresc și le cumpăr. De aceea, măsurarea consumului este, cred, o metodă mai sensibilă de a contabiliza emisiile de carbon.
Urmăriți banii
Un nou studiu, Avertismentul oamenilor de știință despre bunăstare, demonstrează cât de mare problemă este, de fapt, creșterea consumului nostru. Chiar dacă locuințele și mașinile noastre devin mai eficiente, cumpărăm mai multe și mai mari lucruri. Autorii studiului, Thomas Wiedman, Julia K. Steinberger, Manfred Lenzen și Lorenz Keyßer, îi blamează pe cei bogați:
Autorii notează (așa cum facem și noi în seria noastră despre stilul de viață de 1,5 grade) că „consumatorii sunt forța motrice finală a producției, deciziile lor de cumpărare punând în mișcare o serie de tranzacții comerciale și activități de producție, propagându-se de-a lungul unor rețele complexe de lanțuri de aprovizionare internaționale.” Aceasta nu este imaginea completă; consumatorii nu au control asupra alegerilor făcute de producători, și un uscător de rufe sud-coreean poate fi mult mai ecologic decât altul, atât în fabricare, cât și în funcționare. Dar consumatorul este cel care ia decizia de a cumpăra un uscător de rufe în primul rând, sau dacă să folosească pur și simplu o frânghie pentru uscat rufele.
De fapt, așa cum arată acest grafic, s-au făcut progrese în reducerea intensității carbonului în activitățile noastre; PIB-ul global și Amprenta Materială Globală (egală cu toată extracția noastră materială) se distanțează puțin de IFF CO2 (combustibili fosili și procese industriale), dar a fi mai eficient din punct de vedere al carbonului nu este suficient; continuă să crească. Trebuie să scadă.
Problema este că lumea devine mai bogată, iar când oamenii obțin bani, cumpără lucruri. Călătoresc. Consumul este un rezultat direct al bunăstării, iar CO2 este un rezultat direct al consumului. Autorii notează:
La extreme, cifrele sunt chiar mai scandaloase:
Simplul fapt de a „ecologiza” producția noastră sau de a schimba sursele noastre de combustibil nu schimbă imaginea de ansamblu, conform căreia „creșterea la nivel mondial a bunăstării a depășit în mod constant aceste câștiguri, împingând toate impacturile din nou în sus.”
Reduceți consumul, nu doar „ecologizați-l”
Autorii concluzionează că singura modalitate de a aborda problema este prin reducerea consumului, „nu doar prin ecologizarea lui.”
Evenimentele din 2020 au demonstrat cu prisosință că ideea lui Elizabeth Warren conform căreia „70% din poluare, din carbonul pe care îl aruncăm în aer, provine de la trei industrii” (acestea fiind industria construcțiilor, industria energiei electrice și industria petrolieră) nu este completă. Când am oprit consumul, toate au început să emită mai puțin, iar marii jucători din industria de fracturare, precum Chesapeake, au dat faliment. Multe companii aeriene și constructori îi vor urma. Opriți consumul și veți opri emisiile.
Printre alte aspecte pe care autorii le subliniază se numără necesitatea „adoptării unor stiluri de viață mai puțin axate pe bunăstare, mai simple și orientate spre suficiență pentru a aborda supraconsumul – consumând mai bine, dar mai puțin.”
Suficiența înainte de eficiență
Suficiența este un subiect drag inimii noastre PlanetaNoastra, dar așa cum am menționat adesea, este greu de promovat; oamenii bogați ar prefera să aibă țigle solare, sisteme de stocare a energiei și mașini electrice, în timp ce un stil de viață bazat pe suficiență ar fi foarte diferit.
Autorii studiului solicită schimbări radicale, pentru a „consolida egalitatea și redistribuirea prin politici fiscale adecvate, venit de bază și garanții de locuri de muncă și prin stabilirea unor niveluri maxime de venit, extinderea serviciilor publice și anularea reformelor neoliberale.” Aceasta este, de asemenea, greu de promovat. În articolul lor de sinteză din The Conversation, intitulat Bunăstarea ucide planeta, avertizează oamenii de știință, autorii sunt mai puțin radicali și mai mult PlanetaNoastra:
Există o serie de modalități de a determina oamenii să-și reducă consumul și emisiile de carbon; s-a demonstrat că pandemiile globale funcționează bine, la fel și depresiile și colapsul economic. Autorii indică o Economie a bunăstării, dar eu aș dori să ne direcționăm atenția către o economie a suficienței, cum este cea obținută atunci când oamenii trăiesc un stil de viață de 1,5 grade. Este mai bine decât alternativele.
