În septembrie 2019, activista londoneză Rosalind Readhead și-a început proiectul O Tonă de Carbon pe An, în care a notat în jurnal tot ce a făcut în încercarea de a trăi un stil de viață în care emisiile sale anuale de CO2 să fie mai mici de o tonă metrică, cantitatea medie pe care oamenii o pot emite pe persoană până în 2050 dacă vrem să menținem creșterea medie globală a temperaturii sub 1,5 grade Celsius.
Readhead a fost inspirată de un studiu, Stiluri de Viață de 1,5 Grade: Ținte și Opțiuni pentru Reducerea Amprentelor de Carbon ale Stilului de Viață, realizat de Institutul pentru Strategii Globale de Mediu și Universitatea Aalto din Finlanda. Studiul a contrazis convingerea comună că 100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisii; a susținut, de fapt, că 72% din emisii au fost cauzate de propriul nostru consum personal, de alegerile pe care le facem despre unde și cum trăim.
Eu am scris despre proiectul lui Readhead la scurt timp după ce l-a început, menționând că „Dieta de o tonă a lui Readhead este ridicol de provocatoare și extremă, dar, așa cum notează ea, este un fel de piesă de performanță.” În ianuarie 2020 am început propria mea versiune, dar am țintit spre 2,5 tone (cercul roșu), ceea ce trebuie să atingem în medie până în 2030 pentru a rămâne sub 1,5 grade. Am scris despre asta pentru o carte care va apărea în toamna anului 2021 la New Society Publishers, dar Rosalind a rezumat anul ei într-o postare lungă și profundă.
Readhead încearcă să abordeze o întrebare fundamentală despre acest exercițiu: Contează acțiunile individuale? Ea răspunde: „Bugetele individuale de carbon ale stilului de viață au fost mai mult sau mai puțin ignorate de comunitatea climatică mainstream. Mantra uzată este ‘schimbarea sistemului, nu schimbarea individuală’. Dacă subliniezi adevărul evident că trebuie să le facem pe amândouă, se pare că pătrunde cumva.”
Ea citează raportul Stiluri de Viață de 1,5 Grade: „Dacă lumea vrea să mențină schimbările climatice la niveluri gestionabile înainte de mijlocul secolului, schimbările în stilurile de viață nu sunt doar inevitabile, ci ar trebui să fie radicale și să înceapă imediat.” Ea citează, de asemenea, analistul climatic Jonathan Koomey: „Trebuie să reducem emisiile cât mai mult posibil, cât mai repede posibil, începând imediat. Tot restul este zgomot.”
Nicio inculpare a celor 100 de companii cele mai mari aici; depinde de noi.
Readhead a petrecut un an așa pentru a putea vedea efectele sezoniere; a înghețat printr-o iarnă londoneză fără să dea drumul la încălzirea pe gaz pentru mai mult de 45 de minute pe zi. Eu nu am această opțiune în Canada, iar consumul meu de gaz este puțin sub jumătate din întregul ei buget de o tonă. Ea se plânge și de dieta sa; „Aveam nevoie și de o dietă mult mai variată și nutritivă iarna. Vegan nu era suficient; deși încă mâncam în mare parte produse locale, organice, sezoniere și pe bază de plante.” Vara a renunțat la vacanța ei preferată, spunând pentru PlanetaNoastra ce i-a lipsit cel mai mult:
Bonusuri fără carbon
Există sacrificii clare atunci când trăiești acest tip de stil de viață, dar așa cum a cântat odată Barbara Streisand, cele mai bune lucruri în viață sunt gratuite. Readhead s-a bucurat de un an de mers pe jos, mers cu bicicleta, cultivarea propriei mâncări, bucurându-se de natură, schimburi, împărtășire și socializare, parte dintr-o listă lungă de ceea ce ea numește „bonusuri fără carbon”— activități care sunt centrale stilului ei de viață, dar sunt aproape de zero carbon.
Multe dintre aceste bonusuri erau și tipuri de lucruri care au devenit comune în timpul pandemiei. Așa cum am notat în Cu toții trăim acum un stil de viață de 1,5 grade, este mult mai ușor să atingi această țintă când nu poți zbura și nu sunt multe locuri unde poți ajunge cu mașina. Readhead este de acord, spunând pentru PlanetaNoastra:
Inegalitatea carbonului
Ea reiterează, de asemenea, un punct pe care l-am menționat înainte: inegalitatea, sau cum cei mai bogați 10% din populația lumii emit jumătate din CO2. De aceea este atât de important ca cei bogați să facă schimbări; își permit, iar acest lucru va face cea mai mare diferență. Dar acest lucru va necesita o schimbare de mentalitate, o schimbare de valori. Readhead scrie:
Ce urmează?
Readhead nu a renunțat. Își va renova casa pentru a electrifica totul. Se gândește la o carte de bucate cu calculul carbonului. Candidiază la funcția de primar al Londrei ca independentă „pentru a promova politica despre care cred că va facilita o viață bună cu zero emisii nete de carbon.” Susține webinare și discuții online, spunând pentru PlanetaNoastra:
Rosalind Readhead a dat un exemplu excelent. A ținti spre o tonă a fost, poate, un pic extrem. 2,5 tone este destul de greu, dar acolo trebuie să fim cu toții până în 2030 și cu cât mai mulți oameni încearcă să dea un exemplu, cu atât mai probabil stilul de viață de 1,5 grade va deveni o parte normală a vieții de zi cu zi.
Citiți Recenzia de sfârșit de an a lui Rosalind Readhead în întregime.
