Când am scris despre inutilitatea confruntării acțiunii individuale cu schimbarea sistemică sau politică, am remarcat că a devenit obișnuit să se compare boicoturile din era apartheidului împotriva Africii de Sud cu eforturile actuale de a evita combustibilii fosili. Există într-adevăr câteva puncte valide de comparație: reținerea sprijinului nostru ca „consumatori” are o istorie lungă ca instrument valoros de protest pașnic. Există, totuși, și unele distincții pe care trebuie să le facem, așa cum am notat în articolul de mai sus:
Deci, ce putem învăța din boicoturile din trecut? The FourOneOne—o publicație a ConsumersAdvocate.org—are un articol interesant care enumeră cele patru componente ale organizării unui boicot de succes. Acestea includ:
- Stabilește credibilitatea: Înseamnă că trebuie să îți construiești o reputație, un profil și o prezență, precum și un sentiment de autoritate pentru a vorbi pe o anumită problemă.
- Comunică succint: Înseamnă că trebuie să definești exact care sunt cerințele tale și să dezvolți o mesagerie succintă, consecventă și autentică, la care să te ții pe multiple platforme și de-a lungul timpului.
- Menține oamenii implicați: Înseamnă că trebuie să găsești modalități noi și inedite de a transmite mesajul tău și de a menține oamenii interacționând cu campania ta. Și trebuie, de asemenea, să fii pregătit să te dedici pe termen lung. (Boicoturile tind să funcționeze pe parcursul anilor, nu doar câteva luni.)
- Concentră-te pe impactul dincolo de venituri: Cercetările au demonstrat că impactul boicoturilor este mai puțin despre a cauza un prejudiciu financiar direct unei anumite entități și mai mult despre aspecte mai puțin tangibile, cum ar fi prejudiciul reputațional și/sau galvanizarea unei anumite comunități către obiective mai largi.
Aceasta este o listă fascinantă. Ca cineva care citește în prezent cartea „Living the 1.5 Degree Lifestyle” a editorului de design de la PlanetaNoastra, Lloyd Alter—și a cărui carte analizează de asemenea conexiunile dintre comportamentele individuale și schimbarea sistemică—m-am gândit mult la acest subiect. Și concluzia la care ajung este că da, putem și probabil ar trebui să folosim alegerile noastre zilnice privind alimentele, energia, transportul și consumul ca pârghii pentru a impulsiona o schimbare societală mai amplă. Dar ar trebui să fim, de asemenea, foarte atenți la modul în care formulăm și comunicăm importanța acestor pârghii. Scopul nostru ar trebui să fie să aducem cel mai mare contingent posibil cu noi și să ne asigurăm că obținem cel mai mare beneficiu posibil din pârghia noastră metaforică (și literală).
Mișcarea rușinii zborurilor și campania Flying Less axată pe mediul academic sunt un exemplu de boicot țintit și specific. Campaniile de dezinvestiție și investiții etice sunt un alt exemplu. La fel sunt și eforturile recente de a determina agențiile de publicitate și PR să renunțe la combustibilii fosili. Ceea ce au în comun fiecare dintre aceste eforturi este că nu se concentrează neapărat pe amprenta fiecărui susținător individual ca principală unitate de măsură a succesului. În schimb, ele aplică o teorie a schimbării care vede indivizii ca actori în cadrul sistemului și caută puncte specifice de activare care ar putea avea efecte de propagare mai largi.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că amprentele individuale de carbon sunt irelevante. Măsurarea impactului indivizilor ne ajută să identificăm unde este cea mai mare nevoie de schimbare. Și aceia dintre noi care se dedică total reducerii propriilor amprente contribuie la modelarea unui sistem mai sănătos și mai durabil—și la ce intervenții ar putea fi necesare pentru a ajunge acolo. Dar, așa cum a argumentat Alter în recenzia sa amabilă a propriei mele cărți despre ipocrizia climatică, orice efort de a promova schimbările individuale trebuie să fie conștient de punctul de plecare al fiecărei persoane și de obstacolele care i-ar putea sta în cale:
Pentru aceia dintre noi cărora le este greu să urmeze un stil de viață cu adevărat la 1,5 grade, aplicarea unei perspective de boicot, mai degrabă decât de schimbare a comportamentului, poate fi o modalitate utilă de a ne prioritiza acțiunile și de a le amplifica impactul.
