`
Cea mai mare insulă nelocuită din lume este un loc rece, gol și pustiu. Este un loc perfect, poate, dacă ești un boul moscat. Sau dacă ești hotărât să ajungi pe Marte.
În rest, Insula Devon, în Arhipelagul Arctic Canadian la vest de Groenlanda, rămâne nelocuită dintr-un motiv. Este un teritoriu pustiu de peste 54.000 de kilometri pătrați de rocă și gheață, care este atât de nepotrivit pentru trai încât populația indigenă a insulei, inuiții, a părăsit-o definitiv în anii 1930. Până în anii 1950, Devon era complet abandonată.
Acum, servește ca un popas pentru tot felul de visători și gânditori cu idei mari, care preiau mostre de pe suprafața sa în mare parte lipsită de viață, rulează simulări, efectuează teste și se plimbă pe craterul de impact Haughton, vechi de 39 de milioane de ani și lat de aproximativ 22,5 kilometri, în așa-numitele „plimbări pe Marte” — toate în pregătire, speră ei, pentru ceva mult mai mare care urmează să vină.
Așadar, dacă știi diferența dintre Kirk și Picard, dacă mergi la culcare cu viziuni ale Planetei Roșii în cap, dacă abia aștepți să-l vezi pe Matt Damon în „Marțianul” (care apare în octombrie!), avem un loc pentru tine.
Marte pe pământ
Oamenii de știință numesc Insula Devon un „analog” al lui Marte, ceea ce în termeni simpli este un loc care este cât de aproape putem ajunge de Marte.
Sigur, calitatea aerului este un pic mai bună în nordul Canadei decât pe a patra planetă de la Soare, în principal pentru că există aer de respirat.
Pe Marte, gravitația este mai mică. Este mai frig — mult, mult mai frig — și mai prăfuit. Un an durează aproape 700 de zile acolo. Boulenii moscați și ursul polar ocazional pe care-i întâlnești pe Insula Devon? Nici pe aceia nu-i vei găsi pe Marte. (Cel puțin din câte știm.)
Dar Marte este la 225 de milioane de kilometri distanță. Cam trebuie să te mulțumești cu ce poți obține.
„Suprafața Insulei Devon a fost sculptată de o multitudine de mici rețele de văi care prezintă o asemănare stranie, inclusiv în bizareria lor, cu numeroasele mici rețele de văi de pe Marte”, `a scris în Ad Astra` (a scris în Ad Astra), revista National Space Society, Pascal Lee de la SETI Institute. „Există multe alte caracteristici pe Insula Devon cu corespondente în mod înfiorător de similare pe Marte, inclusiv canioane vaste și mici râpe. În cele din urmă, poate că nu o singură paralelă ar trebui să impresioneze, ci convergența atâtor de multe într-o singură zonă mică a planetei noastre.”
Din anul 2000, The Mars Society — o organizație non-profit internațională care promovează explorarea și colonizarea lui Marte — a operat o stație de cercetare pe Devon numită `Stația de Cercetare Arctică Marte Flashline` (Stația de Cercetare Arctică Marte Flashline) (FMARS), un „modul” pe două etaje, proiectat să încapă într-o rachetă. O altă stație pe Devon este `Proiectul Haughton-Marte` (Proiectul Haughton-Marte) (HMP), care este parțial finanțat de NASA. Aceasta este acolo din 1997.
Sigur, Insula Devon nu este singurul loc utilizat în simulările Marte. The Mars Society are, de asemenea, un avanpost în deșertul de altitudine din Utah. Filiala societății din Mexic `a anunțat în mai că va construi o stație de cercetare` (a anunțat în mai că va construi o stație de cercetare) în regiunea montană de deșert de lângă Perote, în statul sud-estic Veracruz. Mars Society-Australia caută situri în Down Under, iar o filială din Europa planifică una undeva în Europa.
Dar deșertul polar al Insulei Devon este în fruntea științei. Dacă omul merge cu adevărat pe Marte, călătoria ar putea începe chiar acolo.
Ce urmează
La mijlocul lunii august, NASA a testat cel mai recent super-motor al său, RS-25, proiectat pentru racheta Space Launch System de pe nava spațială Orion. În aceeași săptămână, The Mars Society a organizat cea de-a 18-a convenție internațională anuală, la Catholic University of America din Washington, D.C. Acolo, a avut loc o dezbatere aprinsă între o echipă de la MIT și controversatul antreprenor olandez Bas Lansdorp, care a fondat `Mars One` (Mars One) în 2011 cu ideea de a coloniza planeta.
Alți vorbitori au abordat subiecte variind de la robotică și fezabilitatea colonizării lui Marte, la metode de construcție pe Marte, până la așa-numiții „marsonauți”. O prezentare a fost programată despre „Implicațiile Etice ale Sarcinii pe Marte”.
Revenind pe Pământ, The Mars Society `planifică a doua fază a programului Mars Arctic 365` (planifică a doua fază a programului Mars Arctic 365), care intenționează să plaseze o echipă de cercetători în stația FMARS de pe Insula Devon timp de un an.
Robert Zubrin este un fost inginer la Lockheed Martin, fondatorul The Mars Society și co-autor al cărții „The Case for Mars: The Plan to Settle the Red Planet and Why We Must”. A devenit frustrat când NASA a pus un preț de aproape 500 de miliarde de dolari pentru a merge pe Marte, în 1990, și de atunci lucrează pentru a ajunge acolo, mai ieftin.
Este convins că se poate face. Și este convins că trebuie făcut. Pe 13 august, a stat în fața convenției din Washington, D.C., pentru a-i informa pe participanți despre ce se întâmplă pe Insula Devon și în alte locuri. Un banner în spatele lui scria: „Oameni pe Marte într-un Deceniu”.
„Oamenii vor merge pe Marte din multe dintre aceleași motive pentru care au mers în America colonială: pentru că vor să lase o urmă, sau să ia un nou început, sau pentru că sunt membri ai unor grupuri persecutate pe Pământ, sau pentru că sunt membri ai unor grupuri care doresc să creeze o societate conform propriilor principii”, `a scris Zubrin în Ad Astra în 1996` (a scris Zubrin în Ad Astra în 1996). „Vor merge multe feluri de oameni, cu multe feluri de abilități, dar toți cei care merg vor fi oameni dispuși să riște pentru a face ceva important cu viețile lor. Din astfel de oameni se nasc proiecte mărețe și cauze importante sunt câștigate.”
`
