Ghețarii sunt mase de gheață care se deplasează încet pe uscat. Deși sunt compuși din gheață solidă, ghețarii se comportă ca un lichid, coborând la vale pe măsură ce gravitația își exercită voința.
Ghețarii se găsesc în regiunile polare sub formă de calote de gheață uriașe, calote glaciare și câmpuri de gheață. De asemenea, se găsesc pe întreaga planetă în regiunile muntoase. Pe măsură ce zăpada se acumulează și se compactează, se transformă în gheață glaciară densă care în cele din urmă își face drum pe pantele munților, prin văi și peste câmpiile costiere. Ghețarii pot șlefui laturile stâncilor, pot transporta resturi pe distanțe de kilometri de teren și pot modela topografia în moduri uimitoare. În general, cercetătorii clasifică ghețarii în funcție de mărimea, locația și aspectul lor.
Iată 10 tipuri de ghețari și caracteristicile care îi fac unici.
Calote glaciare continentale
Cele mai mari corpuri de gheață glaciară se numesc calote glaciare continentale. Acestea sunt întinderi mari de gheață glaciară care acoperă peisaje întregi. Calotele glaciare au o suprafață mai mare de 51.800 de kilometri pătrați.
În timpurile moderne, există doar două calote glaciare continentale pe Pământ, în Antarctica și Groenlanda. Dintre cele două, Calota Glaciară Antarctică este mai mare, acoperind aproximativ 13.99 milioane de kilometri pătrați, adică aproximativ suprafața Statelor Unite și a Mexicului combinate. Calotele glaciare au acoperit odinioară și cea mai mare parte a Canadei și a Scandinaviei.
Calotele glaciare sunt atât de masive încât acoperă aproape orice element topografic, cu excepția celor mai înalți munți. Lanțuri muntoase întregi și văi există sub Calota Glaciară Antarctică, care are o grosime de până la aproximativ 4.8 kilometri în unele locuri.
Calote glaciare
Calotele glaciare (Ice caps) sunt similare cu calotele glaciare continentale (ice sheets), dar sunt mai mici ca dimensiune. Măsoară mai puțin de 51.800 de kilometri pătrați. Totuși, aceste întinderi de gheață glaciară sunt masive și pot acoperi elemente topografice precum lanțuri muntoase. Calotele glaciare au formă de cupolă și se găsesc în principal în apropierea regiunilor polare, în zone cu altitudine relativ mare. Este important de menționat că aceste calote glaciare (ice caps) sunt diferite de „calotele polare de gheață” (polar ice caps), o expresie folosită frecvent pentru a se referi la gheața marină arctică.
Calota Glaciară Vatnajökull acoperă aproximativ 8% din Islanda, fiind cea mai mare calotă glaciară din Europa. Acoperă șapte vulcani activi, precum și văi și câmpii. Vulcanii degajă căldură, ceea ce creează lacuri sub suprafața ghețarului. Aceste lacuri pot elibera apă violent, inundând râurile glaciare care curg din calota glaciară.
Câmpuri de gheață
Câmpurile de gheață arată foarte mult ca și calotele glaciare, cu excepția faptului că sunt influențate de terenul subiacent al zonei. În timp ce calotele glaciare au formă de cupolă și își creează propria topografie, câmpurile de gheață tind să fie plate. Câmpurile de gheață, în general, nu sunt suficient de mari pentru a acoperi lanțuri muntoase întregi. În schimb, ele acoperă de obicei văile din jur, în timp ce vârfurile munților se ridică deasupra gheții glaciare.
Multe tipuri de ghețari sunt alimentați de calote glaciare continentale, calote glaciare și câmpuri de gheață. De exemplu, Câmpul de Gheață Harding din Munții Kenai din Alaska alimentează peste 30 de ghețari mai mici. La 1813 kilometri pătrați, este cel mai mare dintre cele patru câmpuri de gheață găsite în Statele Unite.
Ghețari de evacuare
Atunci când un ghețar curge dintr-o calotă glaciară continentală, o calotă glaciară sau un câmp de gheață, se numește ghețar de evacuare. Ghețarii de evacuare curg în pantă, acolo unde un decalaj între munți formează un punct jos. Ca atare, sunt, în general, delimitați pe laturi de rocă expusă.
Deoarece sunt scurgeri din întinderi masive de gheață, ghețarii de evacuare pot fi masivi ei înșiși. Ghețarul Lambert din Antarctica este cel mai mare și cel mai rapid ghețar din lume. Drenează aproximativ 8% din calota glaciară antarctică.
Ghețari de vale
Un ghețar găsit într-o zonă joasă sub vârfuri de munte se numește ghețar de vale. Aceștia se pot forma în mai multe moduri diferite. Dacă un ghețar de evacuare nu este împiedicat de teren, el poate curge în pantă și poate deveni un ghețar de vale. Aceștia se pot forma și independent de ghețarii de evacuare, în regiuni muntoase înalte.
Ajutați de gravitație, ghețarii de vale pot sculpta rocă și pot schimba topografia unei zone pe parcursul a milioane de ani. Rezultatul acțiunii de sculptare este de obicei o vale în formă de U. Valea Yosemite este un exemplu clasic al văii cu pereți abrupți și fund plat sculptată de un ghețar antic.
Ghețari de maree
Ghețarii de maree se formează atunci când ghețarii de vale curg pe o distanță atât de lungă încât ajung în cele din urmă la ocean. În loc să se întâlnească lin cu apa, ghețarii de maree formează adesea faleze înalte care se ridică deasupra nivelului apei. Acești ghețari nasc aisberguri pe măsură ce înaintează, creând blocuri de gheață.
Ghețarul John Hopkins este un ghețar de maree în Parcul Național Glacier Bay din Alaska. Se întinde pe o distanță de aproximativ 19 kilometri de la sursa sa din munți și are o lățime de aproximativ 1.6 kilometri și o înălțime de 76.2 metri acolo unde se întâlnește cu marea. Focile de port folosesc adesea aisbergurile create de ghețar ca habitat pentru împerechere și nașterea puilor.
Ghețari suspendați
Un ghețar suspendat începe sus în munți și adesea alimentează un ghețar de vale. Totuși, în loc să curgă neîntrerupt, ghețarii suspendați se opresc brusc, de obicei la o faleză. Apoi nasc aisberguri sau alimentează ghețarii de vale prin avalanșe și căderi de gheață. Pot declanșa și căderi de pietre și alunecări de teren.
Mișcarea bruscă a ghețarilor suspendați poate fi periculoasă și chiar mortală. În 2002, un ghețar suspendat de pe pantele Muntelui Dzhimarai-Khokh din Rusia a avansat brusc, eliberând gheață și rocă pe Ghețarul Kolka. Impactul brusc a cauzat ruperea ghețarului Kolka, declanșând o avalanșă care a parcurs aproximativ 12.9 kilometri în jos pe vale. A îngropat sate întregi și a ucis 125 de oameni.
Ghețari de piemont
Ghețarii de piemont se formează la capătul ghețarilor de vale atunci când aceștia curg în zone largi, plate. Ghețarii de piemont se remarcă prin aspectul lor larg, bulbos și prin zonele mari, joase pe care le ocupă.
Ghețarul Malaspina din Alaska este cel mai mare ghețar de piemont din lume, acoperind aproximativ 3900 de kilometri pătrați de câmpie costieră. Suprafața ghețarului este marcată de ondulații și cute acolo unde morenele sau rocile și solul au fost încorporate în gheață. În această regiune din Alaska, ghețarii adesea avansează brusc în loc să curgă cu o viteză constantă, creând acest aspect neregulat.
Ghețari de circ
Ghețarii de circ se găsesc sus în regiunile alpine, înconjurați de pereți de vârfuri muntoase. În general, ghețarii de circ sunt formați din zăpadă acumulată, în loc să fie alimentați de câmpuri de gheață mai mari. Zăpada se acumulează în mici depresiuni pe partea unui munte, compactându-se în cele din urmă în gheață glaciară. Pe parcursul a milioane de ani, ghețarul în mișcare poate eroda aceste depresiuni, formând văi în formă de bol numite circuri glaciare.
Cirque of the Towers din Wyoming este unul dintre cele mai dramatice exemple de circ glaciar sculptat. Ghețarul care a sculptat valea s-a retras, lăsând în urmă un semicerc de 15 vârfuri zimțate de granit.
Ghețari de rocă
Ghețarii de rocă sunt ghețari care sunt acoperiți sau umpluți cu resturi precum rocă și sol. Toți ghețarii conțin o anumită cantitate de rocă, acumulată pe măsură ce ghețarul se mișcă și detașează resturi din terenul înconjurător. Dar ghețarii de rocă se remarcă prin cantitatea crescută de rocă pe care o conțin. În unele cazuri, un ghețar de rocă ar putea conține mai multă rocă decât gheață. În alte exemple, ghețarii mici pot fi complet acoperiți de roci. Adesea, sunt maro sau gri și seamănă mai mult cu o alunecare de noroi decât cu un ghețar.
Ghețarul Atlin este un exemplu de ghețar de rocă care la prima vedere arată ca o alunecare de roci. Ghețarul se agață de latura Muntelui Atlin din Columbia Britanică, Canada. Datorită terenului abrupt și a rocilor desprinse, ghețarul acumulează suficientă rocă pe măsură ce curge pentru a ascunde aproape complet gheața.
