Timp de sute de mii de ani, mari porțiuni ale planetei au fost acoperite de gheață. Astăzi, aproximativ 10% din suprafața Pământului este înghețată, dar în fiecare an, acest număr devine puțin mai mic pe măsură ce temperaturile continuă să crească. Ghețarii care dispar sunt o consecință dăunătoare – și acum un simbol prevestitor – al crizei climatice. Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite spune că ghețarii se retrag la nivel global din anii ’70. Acest lucru a cauzat și va continua să cauzeze, nivelul mării să crească, suprafața Pământului să absoarbă mai multă căldură de la soare, iar anumite specii de animale să piardă un habitat esențial pentru supraviețuirea lor.
De la Montana la Tanzania, Anzi la Alpi, iată 10 ghețari care au fost cel mai puternic afectați de creșterea temperaturilor.
Ghețarul Muir
Alaska conține 88.060 kilometri pătrați de gheață glaciară care se topește acum la o viteză dublă față de cea din anii ’50. Și deși aceasta reprezintă mai puțin de 1% din ghețarii lumii, apa topită care curge din stat a reprezentat un enorm 9% din creșterea globală a nivelului mării în ultimii 50 de ani.
Retragerea uimitoare a masivului Ghețar Muir din Parcul Național Glacier Bay este doar un exemplu printre zeci. În anii 1940, ghețarul se întindea peste ceea ce este acum un golf cu apă sărată, având o grosime impresionantă de 609,6 metri. De atunci, și-a pierdut terminusul de maree și s-a retras în afara câmpului vizual, determinând o scădere drastică a numărului de turiști din regiune. Mai înfricoșător, totuși, este potențialul retragerii ghețarului Muir de a declanșa un cutremur major. Cercetătorii au descoperit că falii expuse și ridicarea terenului ca urmare a retragerii glaciare pot provoca cutremure de magnitudine 5.0 sau mai mare.
Ghețarii Himalayeni
Adăpostind una dintre cele mai mari mase de gheață de pe planetă în afara calotelor polare, Himalaya alimentează mai multe dintre cele mai mari râuri din lume, inclusiv Indusul, Gangele și Tsangpo-Brahmaputra. Topirea gheții nu este doar un fenomen natural aici, ci este necesară pentru supraviețuirea a până la două miliarde de oameni, dar gheața se topește acum de două ori mai repede decât în anii ’80 și ’90, iar acest lucru poate cauza inundații mortale și schimbări ale culturilor agricole vitale și ale producției de energie.
Un raport de referință din 2019 a constatat că minimum 36% dintre ghețarii himalayeni din Asia de Sud și de Est vor dispărea până în anul 2100 – și asta în cazul în care schimbările climatice sunt limitate cu succes la o creștere de 1,5 grade Celsius. Dacă nu, cantitatea de gheață pierdută ar putea fi mai aproape de 66%.
Ghețarul Matterhorn
Chiar și Europa se confruntă cu o criză majoră din cauza topirii gheții. Aproximativ jumătate din gheața care a acoperit odată Alpii a dispărut de când au început înregistrările în anii 1800. Cercetătorii spun că până în 2100, un uimitor 90% din gheață ar putea dispărea. Vârful elvețian iconic cunoscut sub numele de Matterhorn găzduiește un ghețar care se diminuează rapid pe fața sa nordică. Pe măsură ce stratul de gheață omonim se retrage de pe exteriorul său și permafrostul se topește în nucleul muntelui, roca devine îmbibată cu apă și instabilă, ceea ce a făcut ca porțiuni întregi din Matterhorn să se prăbușească literalmente. Din această cauză, celebra performanță alpinistică devine din ce în ce mai puțin practicabilă în fiecare an.
Ghețarul Helheim
Imaginile din satelit ale Ghețarului Helheim, unul dintre cei mai mari ghețari de ieșire din Groenlanda, din anii ’50 arată că masa de gheață a rămas intactă decenii înainte să înceapă brusc să dispară în anul 2000. Până în 2005, ghețarul se retrăsese în total cu 7,2 kilometri la o rată medie de 33,5 metri pe zi. Și deși au existat perioade de reînaintare de-a lungul anilor – 1,6 kilometri aici, 3,2 kilometri acolo – Helheim s-a retras încă 9,7 kilometri de atunci.
Exacerbând problema, retragerea ghețarilor din Groenlanda a permis zeci de noi proiecte de explorare a petrolului și gazelor, pe măsură ce gheața care dispare face loc echipamentelor grele de foraj.
Ghețarul Furtwängler
Muntele Kilimanjaro – cel mai înalt munte din Africa, situat în Tanzania – este unul dintre ultimele exemple rămase de gheață ecuatorială – sau chiar aproape ecuatorială – de pe planetă. Vârful său a fost odată acoperit de Ghețarul Furtwängler; acum, acest ghețar se retrage atât de repede încât se așteaptă să dispară complet până în 2060. Ghețarul și-a pierdut jumătate din suprafață între 1976 și 2000 (de la 113.300 la 60.400 metri pătrați), iar în 2018, măsura doar 11.100 metri pătrați, o cincime din suprafața sa de acum doar 18 ani.
În apropiere, Muntele Kenya a pierdut aproape toată gheața, amenințând aprovizionarea cu apă pentru milioane de oameni. Experții prevăd acum că majoritatea ghețarilor africani ar putea dispărea în câteva decenii.
Ghețarii Anzilor
Aproape toți ghețarii tropicali din lume sunt localizați în Anzi. Aproximativ 70% dintre ei se află doar în Peru. Desigur, milioane de oameni care locuiesc în zonele înalte din Chile, Bolivia și Peru depind de apa topită, și va fi o problemă uriașă atunci când sursa principală a apei lor potabile va dispărea. Luați, de exemplu, ghețarul Chacaltaya: Acesta a fost odată una dintre cele mai înalte stațiuni de schi de pe Pământ și a dispărut complet. Un studiu asupra ghețarilor bolivieni din 1998 a prezis dispariția sa până în 2015, o afirmație care la vremea respectivă a fost respinsă. Dar până în 2009 – cu șase ani mai devreme decât era așteptat – a fost oficial: Ghețarul Chacaltaya nu mai exista.
Alți ghețari în retragere din Anzi includ faimosul Pastoruri din Peru, care și-a pierdut jumătate din dimensiune în doar două decenii, și calota glaciară Quelccaya, cea mai mare calotă glaciară tropicală din lume, așteptată să dispară complet în acest secol.
Parcul Național Glacier
Într-adevăr, topirea gheții afectează și SUA continentale. În zona din Montana cunoscută acum sub numele de Parcul Național Glacier, existau aproximativ 80 de ghețari după Mica Era Glaciară, în jurul mijlocului secolului al XIX-lea. Acum, au mai rămas doar 26. Serviciul Parcurilor Naționale spune că fiecare ghețar din parc s-a micșorat între 1966 și 2015, iar unii cu peste 80%. Cercetătorii cred că până în anul 2030, vasta majoritate a gheții din Parcul Național Glacier va dispărea, dacă tiparele climatice actuale nu se inversează.
Ghețarul White Chuck
Retragerea rapidă a Ghețarului White Chuck din Washington, situat în sălbăticia Glacier Peak, a început în 1930, spune Uniunea Americană de Geofizică. Între mijlocul anilor ’50 și 2005, ghețarul și-a pierdut mai mult de jumătate din suprafață, s-a subțiat dramatic, iar unul dintre cei trei termini a dispărut. Nu mai domină izvoarele râului White Chuck, deoarece contribuția sa de apă din timpul verii a scăzut cu aproximativ 5,7 miliarde de litri anual din 1950. Reducerea apei topite, combinată cu încălzirea naturală a apei, a avut un efect negativ asupra populațiilor de somon.
