Unul dintre cele mai mari mamifere din America de Nord, elanul mascul poate cântări cu mult peste 317 kilograme, deși în general pierde în greutate în timpul sezonului de împerechere din iarnă. Femelele tind să fie mai ușoare, cântărind de obicei în medie în jur de 227 kilograme. Elanii sunt cunoscuți și sub numele lor indigen, „wapiti”, care înseamnă „crupa albă”, dat de tribul Shawnee datorită petei deschise de păr bej de pe partea din spate a animalului, pe corpul lor altfel de culoare maro închis.
De la sunetul lor iconic de „bugle” (boncănit) la dimensiunea lor masivă, următoarele 10 fapte arată de ce elanul este atât de maiestuos și captivant.
1. Elanii sunt adesea confundați cu elanul american (moose)
Există câteva modalități de a distinge un elan de un elan american (moose), dar dimensiunea lor și forma coarnelor lor sunt cele două distincții fizice principale. Elanul american (moose) este cel mai mare dintre cele două, deoarece poate crește până la aproximativ 1,98 metri în înălțime de la copită la umăr, în timp ce elanii măsoară de obicei între 0,9 și 1,5 metri. Elanul american mascul (moose) are, de asemenea, coarne mai late, plate, în timp ce coarnele de elan tind să aibă o formă alungită, cu ramuri care pornesc din tijele mari.
Cu toate acestea, cea mai evidentă modalitate de a-i deosebi este structura lor socială. Elanul american (moose) este mult mai solitar și preferă să stea singur; elanii, pe de altă parte, călătoresc în turme mari (vom afla mai multe despre asta mai târziu).
2. Sunt cei mai zgomotoși membri ai familiei cerbilor
Elanii masculi folosesc răgetul lor ascuțit, numit boncănitul, pentru a atrage partenere în timpul sezonului de împerechere. Acest sunet puternic de boncănit este folosit și pentru a delimita teritoriile iarna și are o frecvență fundamentală de 2 kilohertzi și mai mare (ca punct de referință, un copil uman are o medie de 0,3 kilohertzi). Comparativ cu dimensiunea sa, nu există animal vocal cu aceleași abilități.
3. Doar masculii au coarne
Spre deosebire de alte specii de cerbi, cum ar fi renii, doar elanii masculi au coarne. Încep să-și crească coarnele lor specifice primăvara, lepădându-le în fiecare iarnă. În timp ce cresc, coarnele de elan sunt acoperite cu „catifea”, un strat moale de piele care se lepădă atunci când vremea se încălzește vara. Elanii masculi își folosesc coarnele pentru a concura între ei în timpul sezonului de împerechere, coborând capul și lovindu-se cu alți masculi atât pentru a-și construi forța, cât și pentru a câștiga atenția femelelor.
4. Preferă frigul
Indiferent de regiunea pe care o locuiesc, elanii sunt aproape întotdeauna mai activi atunci când este mai răcoare. Este mai probabil să îi vedeți iarna și toamna (în timpul sezonului de împerechere), precum și la începutul primăverii. În Neal Smith National Wildlife Refuge din Iowa, elanii își desfășoară majoritatea activităților de pășunat și căutare a hranei vara dimineața devreme și seara târziu, preferând umbra și evitând căldura.
5. Elanii rumegă la fel ca vacile
Elanii se hrănesc cu ierburi, stuf și plante erbacee cu flori vara, iar iarna cu vegetație lemnoasă precum cedrul, pinul jack și arțarul roșu. La fel ca vacile, sunt animale rumegătoare, ceea ce înseamnă că își regurgitează hrana, dar continuă să o remestece pentru a ajuta digestia. Un studiu din 2006 în Munții Stâncoși a relevat că elanii pasc de obicei în multe dintre aceleași locuri primăvara ca și bovinele vara și toamna, suprapunându-se pe peste 60% din teritoriile lor.
6. Pot ajuta la restaurarea ecosistemelor
Elanii sunt foarte importanți în modelarea comunităților vegetale din habitatele lor prin pășunat și hrănire. Similar bizonilor, elanii au fost introduși în mai multe refugii naționale pentru animale sălbatice pentru a ajuta la restaurarea ecosistemelor de prerie ierboasă. Ei mănâncă în cea mai mare parte iarbă și flori sălbatice, dar se hrănesc și cu copaci și arbuști, la fel ca cerbii, ceea ce ajută la promovarea și stimularea creșterii acelor plante de prerie, controlând în același timp creșterea excesivă a copacilor și arbuștilor. Elanii servesc și ca sursă importantă de pradă pentru prădători mari precum urșii bruni. Conform unui studiu din 2014, aproximativ 40% dintre încercările înregistrate de reintroducere a elanilor în estul Americii de Nord au fost considerate nereușite.
7. Vițeii sunt ținuți ascunși după naștere
Nou-născuții de elan sunt ținuți ascunși în primele zile ale vieții lor. După ce nasc, femelele de elan găsesc o zonă camuflată în tufișuri dese sau iarbă înaltă pentru a-și ascunde puii, care stau nemișcați până la aproximativ 16 zile. Vițeii se nasc, de asemenea, cu aproape niciun miros pentru a evita atragerea prădătorilor și au pete albe care îi ajută să se camufleze, estompându-le conturul și imitând pete de lumină. În Parcul Național Yellowstone, femelele cu viței nou-născuți petrec peste 25% din timp scanând zona pentru prădători (comparativ cu masculii, care petrec mai puțin de 10% din timp scanând).
Elanii trăiesc în grupuri mari, numite și turme, care pot ajunge la sute și chiar mii de exemplare. Deși turmele sunt segregate pe sexe, sunt matriarhale, ceea ce înseamnă că sunt dominate de o singură femelă sau „vacă” care conduce grupul. Una dintre cele mai mari turme înregistrate este cunoscută sub numele de „Jackson Elk Herd”, care avea un număr estimat de 11.000 de elani în 2022 și care migrează de la National Elk Refuge din Wyoming către sudul Parcului Yellowstone.
9. Pot trăi până la 20 de ani
Spre deosebire de multe alte specii de cerbi, elanii trăiesc de fapt mai mult în sălbăticie decât în captivitate, ajungând în medie la 26,8 ani în sălbăticie și 24,7 ani în captivitate.
10. Populațiile de elani sunt reziliente
Elanii sunt considerați ca fiind de „Îngrijorare Minimă” de către Lista Roșie a Speciilor Amenințate IUCN, iar numărul lor a continuat să crească datorită măsurilor de conservare luate de cetățeni privați și de Departamentul Resurselor Naturale. Subspecia californiană (cunoscută sub numele de tule elk), de exemplu, scăzuse la mai puțin de cinci indivizi în 1875, dar datorită măsurilor stricte de protecție, populațiile au fost recuperate la aproximativ 3.900 până în 2010.
