Există mulți bani în petrolul offshore, totul datorită algelor care au murit acum 500 de milioane de ani, s-au scufundat sub fundul mării și au fost gătite sub presiune, transformându-se în petrol. Dar există și riscuri mari: Când aceste fantome vâscoase evadează din mormintele lor și o iau razna — așa cum s-a întâmplat în deversarea de petrol din Golful Mexic din 2010 — ele se întorc adesea să-i bântuie pe cei vii, ceea ce poate însemna mari probleme pentru mediu, economie și chiar sănătatea umană.
Cu mize atât de mari implicate, Statele Unite se confruntă cu un soi de paradox când vine vorba de forajul offshore. Petrolul a fost combustibilul nr. 1 al SUA timp de un secol, dar producția internă a atins apogeul în 1973, iar țara a fost importă mai mult petrol decât produce din 1994, într-o cursă pentru a ține pasul cu cererea. Și chiar dacă principalul furnizor străin de petrol al Americii este Canada, nu Orientul Mijlociu, presiunea politică pentru mai mult foraj intern, offshore, a crescut de ani de zile.
Această presiune a atins o masă critică în martie, când președintele Obama a anunțat planuri de a pune capăt unei interdicții vechi de trei decenii privind noile foraje offshore în apele americane. Această mișcare a fost văzută pe scară largă ca o ramură de măslin către susținătorii forajului offshore din Congres, oferind un compromis care ar putea câștiga sprijin pentru un proiect de lege privind schimbările climatice. A deschis calea pentru noi foraje în Golful Mexic, precum și pentru primele platforme petroliere de pe Coasta de Est, și deși a atras furia ecologiștilor, a existat doar o critică publică dispersată.
În câteva săptămâni, însă, situația s-a schimbat brusc. O explozie la bordul platformei petroliere Deepwater Horizon din Golful Mexic a ucis 11 muncitori pe 20 aprilie, iar două zile mai târziu — la cea de-a 40-a aniversare a Zilei Pământului — platforma s-a scufundat pe fundul mării, declanșând ceea ce este acum numit cea mai gravă deversare de petrol din istoria americană.
După săptămâni de scurgeri neîntrerupte din puțul petrolier de mare adâncime, viitorul forajului offshore în SUA a devenit din ce în ce mai neclar. Foști susținători, precum guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, și guvernatorul Floridei, Charlie Crist, și-au retras sprijinul, cel puțin șapte comisii congresionale investighează companiile petroliere, precum și reglementatorii federali, iar președintele Obama numește o comisie independentă pentru a studia ce a mers prost. Departamentul de Interne al SUA își reorganizează, de asemenea, agenția care reglementează companiile petroliere, oprind planurile de a permite forajul în Oceanul Arctic cel puțin până în 2011 și chiar suspendând operațiunile platformelor petroliere de mare adâncime existente în Golful Mexic pentru șase luni. Și în ultimele săptămâni, doi oficiali federali proeminenți responsabili de forajul offshore și-au anunțat demisia pe fondul acuzațiilor de corupție și supraveghere laxă. Cu toate acestea, companiile petroliere insistă că țițeiul din adâncime este sigur de extras, descriind deversarea din Golful din 2010 ca fiind un accident izolat. În mărturia dată în fața Congresului, proprietarul puțului, BP, proprietarul platformei, Transocean, și subantreprenorul, Halliburton, și-au aruncat vina unul pe altul pentru deversare, fiecare evidențiind greșelile și scurtăturile partenerilor săi. Și chiar și cu tulburările de mediu, economice și politice legate de forajul offshore în Golful Mexic, industria încă încearcă să se extindă acolo și în alte părți: Shell Oil nu a renunțat la planurile sale de a fora în mările Beaufort și Chukchi din Alaska, iar guvernatorul Virginiei, Bob McDonnell, încă dorește să foreze pentru petrol în largul coastei statului său. Potrivit unui sondaj recent Associated Press, aproximativ 50% dintre americani încă susțin mai mult foraj offshore, în ciuda deversării actuale.
Deci, cât de periculoase pot fi deversările de petrol? Cât de riscant este forajul offshore în general? Și se va extinde în largul mai multor coaste americane? Răspunsurile la toate aceste întrebări ar putea pluti acum prin Golful Mexic, care a devenit un teren de testare pentru tehnici de oprire a scurgerilor de petrol din adâncime, precum și a norilor nebulosi pe care aceștia îi eliberează. Apele politice agitate dinaintea alegerilor de la jumătatea mandatului au întunecat tot mai mult perspectivele forajului offshore în SUA, dar în speranța de a oferi o oarecare claritate, PlanetaNoastra prezintă următoarea privire asupra riscurilor, recompenselor, trecutului, prezentului și viitorului potențial al industriei.
Nașterea forajului offshore
Petroliștii atenți din Summerland, California, au observat de ani de zile că puțurile productive erau adesea în apropierea plajei, dar la sfârșitul anilor 1800, un localnic pe nume Henry L. Williams a fost primul care s-a aventurat în larg. Williams a construit un debarcader de lemn de 91,44 metri în Pacific, care a fost prima platformă offshore din lume, iar mai multe au apărut curând de-a lungul coastei, cea mai lungă extinzându-se peste 365,76 metri în ocean. Forajul de petrol de pe debarcadere s-a răspândit rapid în toată țara, la Grand Lake din Ohio până în 1891 și la Lake Caddo din Louisiana până în 1911.
După ce primii foratori de petrol au petrecut câteva decenii exploatând ape relativ puțin adânci, Kerr-McGee Co. a forat primul puț petrolier cu adevărat offshore în 1947, situat la 16.898 kilometri de coasta Louisianei. Pe lângă deschiderea unei noi lumi a explorării petroliere submarine, această nouă generație de platforme offshore independente a folosit tehnologie precum cabluri de oțel și burghie cu diamant, care fuseseră dezvoltate recent pentru forajul terestru. Industria a continuat să crească până pe 29 ianuarie 1969, când o platformă petrolieră situată la 9.656 kilometri de coasta Summerland a suferit o erupție, deversând 15,898,722 litri de țiței în Pacific timp de opt zile. Curenții au adus pata de petrol la țărm în comitatul Santa Barbara, aducând cu ea focile, delfinii și păsările marine moarte. Dezastrul a stârnit indignare publică și a stimulat o serie de noi reglementări federale privind forajul petrolier offshore și chiar o interdicție congresională în 1981.
Dar, pe măsură ce amintirile deversării din ’69 s-au estompat și chiar și după deversarea devastatoare de petrol de la Exxon Valdez din Alaska în 1989, cererea în creștere și producția în scădere au făcut ca petrolul offshore să fie prea atrăgător pentru a fi ignorat. Producția și explorarea au continuat în vestul și centrul Golfului Mexic, în timp ce puțurile existente au fost dezvoltate în California de Sud, iar companiile petroliere s-au grăbit să foreze în largul coastei de nord a Alaskăi. Deși deversarea de petrol din Golful din 2010 a aruncat îndoieli asupra viitorului unor propuneri de foraj petrolier, evenimentele recente din Washington, D.C., sugerează că părți din Golf, Atlantic și Alaska ar putea totuși invita mai multe platforme petroliere de înaltă tehnologie, precum Deepwater Horizon.
Tipuri de platforme petroliere offshore
Forajul offshore a parcurs un drum lung de la primul debarcader petrolier construit în Pacific acum 120 de ani. Companiile petroliere au acum la dispoziția lor un arsenal de opțiuni pentru a exploata zăcămintele de petrol din mare adâncime, variind de la platforme fixe la adâncimi de 304.8 metri la „platforme tip spar” la adâncimi de 3048 metri, care sunt susținute de cilindri masivi cu o medie de 39.624 metri lățime. Multe tipuri mai noi de platforme offshore au fost dezvoltate și testate pentru prima dată în Golful Mexic, inclusiv sisteme plutitoare de producție precum platforma Deepwater Horizon care a explodat și s-a scufundat în aprilie.
Încredere în platformă continentală
Beneficiile forării petrolului pe platforma continentală exterioară a Americii de Nord sunt greu de ignorat. Statele Unite consumă mai mult de 3,03 miliarde litri de petrol pe zi, dar produc mai puțin de 1,14 miliarde, forțând țara să importe aproape 1,89 miliarde litri zilnic pentru a acoperi diferența. Cel mai mare furnizor străin este Canada, furnizând aproximativ 408.8 milioane litri în fiecare zi, dar cu încă 386.1 milioane provenind din Orientul Mijlociu și Venezuela contribuind cu 189.3 milioane pe zi, dorința de a importa mai puțin petrol străin este un punct rar de acord bipartizan pe Capitol Hill. Cu toate acestea, apar de obicei dispute cu privire la modul de înlocuire a acestor importuri.
Aproximativ 36% din ceea ce produc astăzi câmpurile petroliere din SUA provine din Golful Mexic, iar conform estimărilor din 2006 ale Serviciului de Management al Mineralelor din SUA (MMS), ar putea exista 6,44 trilioane litri de petrol nedescoperit și recuperabil doar în Golf — suficient pentru a satisface consumatorii americani timp de peste cinci ani, dacă s-ar baza exclusiv pe el. MMS suspectează că ar putea exista aproximativ 13,63 trilioane litri ascunși sub apele offshore ale SUA în total. Adăugați 11,88 trilioane metri cubi de gaze naturale, iar platforma continentală exterioară începe să arate ca o mină de aur energetică (fără a mai menționa potențialul său eolian offshore). Pe lângă rolul industriei petroliere offshore ca furnizor de energie, aceasta este și un angajator și contribuabil major, susținând peste 35.000 de locuri de muncă de-a lungul coastei Golfului și plătind anual aproximativ 10 miliarde de dolari sub formă de redevențe. Pe măsură ce câmpurile petroliere terestre vechi, precum East Texas și Prudhoe Bay, se diminuează, companiile petroliere își îndreaptă atenția spre mare — în special Golful Mexic, care găzduiește deja aproape 4.000 de platforme de producție petrolieră și aproximativ 175 de platforme de foraj de explorare. Întrebarea acum este în principal unde anume vor apărea noi platforme și, pe măsură ce petrolul ajunge pe coastele americane în cel puțin două state, ce efecte ar putea avea mai mult foraj petrolier asupra mediului înconjurător.
Apele deversate ajung adânc
Petrolul este o substanță naturală, dar deoarece în mod normal nu există nori mari din el care să curgă prin ocean simultan, majoritatea animale nu s-au obosit să dezvolte prea multă toleranță la toxicitatea sa. Țițeiul conține benzen, un carcinogen cunoscut, precum și o serie de alți hidrocarburi care pot fi imediat toxice în doze mari, cum ar fi hexanul, toluenul și xilenul. Dar unele dintre cele mai timpurii și mai convingătoare daune cauzate de petrol au mai mult de-a face cu consistența sa decât cu conținutul. Țițeiul gros poate bloca nările balenelor și delfinilor, se poate acumula în filtrele de hrănire ale stridiilor și scoicilor și poate acoperi straturile impermeabile ale păsărilor marine și vidrelor de mare (în imagine). Icrele de pește, creveții, meduzele și țestoasele marine pot fi toate ucise de o deversare de petrol, iar multe păsări înrăutățesc situația înghițind petrolul în timp ce se curăță. Petrolul poate afecta întregul lanț trofic dacă blochează lumina soarelui să ajungă la alge sub suprafață și poate crea, de asemenea, „zone moarte”, deoarece bacteriile specializate care consumă petrol trebuie să consume oxigen în acest proces. Când oamenii de știință au măsurat norii de petrol care curgeau din puțul petrolier Deepwater Horizon la începutul acestei luni, au constatat că nivelurile de oxigen din apa înconjurătoare erau cu 30% mai mici decât normal.
Când petrolul ajunge pe uscat, zonele de coastă precum coasta Golfului se confruntă cu riscuri deosebit de mari, deoarece mlaștinile și golfurile lor neregulate sunt mai absorbante și mai greu de curățat decât majoritatea plajelor. Cu toate acestea, mulți ecologiști sunt chiar mai îngrijorați de deversările de petrol din Oceanul Arctic al Alaskăi, unde Shell Oil planificase să înceapă forajul în această vară înainte ca președintele Obama să anunțe o înghețare temporară a forajului acolo. Zona este atât de îndepărtată și bogată ecologic, avertizează conservatoriștii, încât petrolul scăpat ar putea fi mai dăunător și mai persistent decât pe alte coaste americane, mai ales când se formează gheața marină iarna. MMS a cerut recent Shell să-și îmbunătățească protocolul de siguranță arctic în urma deversării de petrol din Golf, la care compania a răspuns că va avea pe șantier o „cupolă de izolare” prefabricată, similară cu cea care nu a reușit să oprească scurgerea din Golf, și ar lansa un răspuns „fără precedent” dacă ar apărea o deversare. Cu toate acestea, mediul nu este singura victimă a deversărilor de petrol — pe lângă amenințarea sănătății umane și animale, deversările pot pune în pericol și economia. Autoritățile au închis aproximativ 20% din Golful Mexic pentru pescuit în acest an, pe măsură ce pata de petrol se extinde acolo, lăsând mulți pescari și restaurante de pe coastă fără o sursă de venit. Pescarii comerciali de pe coasta Golfului obțin în mod normal peste 600 de milioane de dolari venituri totale anual, inclusiv aproape 60% din capturile de stridii ale țării și aproximativ trei sferturi din creveții săi. O deversare în largul Coastei de Est ar putea contamina în mod similar paturile de stridii din jurul Golfului Chesapeake, cel mai mare estuar al națiunii, și ar putea dăuna turismului din Florida, care reprezintă aproape 6% din economia sa totală. (Desigur, Florida și Coasta de Est ar putea suferi din cauza deversărilor de petrol chiar și fără foraj în Atlantic, deoarece experții sunt deja îngrijorați că „curentul de buclă” al Golfului va transporta petrolul Deepwater Horizon în jurul Florida Keys.)
Pericolul deversărilor de petrol s-ar putea să nu se oprească la petrolul în sine. Avioanele au pulverizat dispersanți chimici pe suprafața petrolieră din Golf în ultimele săptămâni, cu scopul de a o descompune în bucăți mai mici care pot fi digerate mai ușor de microbii care consumă petrol. Substanțele chimice ajută fauna sălbatică de coastă diluând petrolul în ocean, împiedicând ajungerea la țărm a petelor mari de țiței vâscos, și fac, de asemenea, mai puțin probabil ca balenele să se înece cu petrol în nările lor. Dar dispersanții înșiși sunt și ei toxici, și deși EPA i-a acordat recent permisiunea BP să continue să-i folosească la suprafață — precum și să testeze eficacitatea lor sub apă — agenția a recunoscut că nu știe care ar putea fi efectele lor ecologice.
Perspective offshore
Pe lângă faptul că a afectat o regiune sensibilă care încă se recupera după furtuni majore, deversarea de petrol din Golful Mexic din 2010 a venit și într-un moment turbulent în general pentru problemele energetice offshore din SUA. În timp ce președintele Obama făcea valuri deschizând ușa forajului în largul unor părți ale coastelor Atlanticului și Golfului, grupurile ecologiste luptau împotriva planurilor existente de extindere a forajului offshore lângă California de Sud și North Slope din Alaska. Chiar și energia eoliană offshore s-a dovedit controversată, opozanții din Massachusetts încă luptându-se cu un parc eolian de pe Cape Cod, aprobat de secretarul de interne al SUA Ken Salazar în aprilie.
Deversarea de petrol BP aruncă o nouă lumină asupra pericolelor forajului offshore, deoarece i-a lăsat pe mulți dintre cei mai buni oameni de știință și ingineri din lume să se scarpine în cap săptămâni întregi. După ce submarinele controlate de la distanță și o cupolă de izolare de 88.9 tone nu au reușit să oprească scurgerea de petrol, BP s-a îndreptat către opțiuni mai puțin convenționale, cum ar fi injectarea unui „tir de deșeuri” (junk shot) de mingi de golf și anvelope mărunțite în scurgere, tăierea conductelor deteriorate și sifonarea petrolului la suprafață, sau injectarea de fluid de foraj vâscos la capul puțului printr-o tactică cunoscută sub numele de „top kill”. Un puț de relief nou forat este văzut ca singura soluție permanentă, dar deoarece va dura luni până va fi terminat, oficialii au luat în considerare practic orice sugestii serioase între timp.
La suprafață, o altă dramă cu miză mare se desfășoară, de asemenea, pe măsură ce legiuitorii și investigatorii încearcă să afle ce a cauzat explozia care a ucis 11 persoane și a declanșat deversarea. Au dezvăluit că Halliburton a efectuat lucrări de cimentare la capul puțului cu zile înainte de a se rupe, că BP a optat pentru opțiunea mai ieftină, dar mai riscantă, de înlocuire a fluidului de foraj cu apă de mare ca agent de etanșare, și că testele de presiune au oferit cel puțin un indiciu că ceva era pe cale să meargă prost. Un raport a constatat, de asemenea, că MMS a permis BP să ocolească evaluările de mediu înainte de a fora puțul petrolier Deepwater Horizon și chiar a suprimat constatările propriilor biologi care ar fi putut restricționa forajul. Și pe măsură ce criticile privind relația prea apropiată a agenției sale cu companiile petroliere au crescut, oficialul MMS responsabil cu forajul offshore a anunțat la două zile după explozia Deepwater Horizon că se va pensiona pe 30 iunie, apoi și-a mutat mai devreme ultima zi pe 31 mai, câteva săptămâni mai târziu. Pe 27 mai, șeful general al MMS a demisionat, de asemenea, sub presiunea administrației Obama.
Partea întunecată a forajului de petrol offshore a intrat tot mai mult în atenție în această primăvară, iar schimbările de politică ale unor politicieni de profil înalt i-au făcut pe unii să afirme că forajul offshore este „mort în apă”. Dar industria joacă în continuare un rol major în producția de energie din SUA și are numeroși aliați în Congres, iar un sondaj recent a constatat că aproximativ jumătate dintre americani încă sunt în favoarea extinderii sale. Proiectul de lege American Power Act propus de Senat — un proiect de lege privind clima care combină reducerile emisiilor industriale cu alte măsuri legate de energie — își propune să potolească această sete rămasă pentru petrol offshore, adăugând în același timp garanții împotriva deversărilor și scurgerilor. Proiectul de lege ar oferi statelor mai multă influență și venituri din forajul offshore, permițându-le să interzică licitațiile federale pe o rază de 75 de mile de coastele lor, să se opună planurilor de foraj care ar putea pune în pericol mediul lor și să colecteze mai multe venituri din producția de petrol în apele lor. Dar, cu puțin sprijin republican și critici din partea unor democrați care consideră proiectul de lege prea slab, șansele sale de succes rămân neclare.
Între timp, administrația Obama lucrează la divizarea MMS în trei părți, un răspuns la plângerile privind rolul dual al agenției de a reglementa și a profita de pe urma acelorași industrii. MMS a fost implicat în încălcări etice majore în timpul administrației George W. Bush, potrivit unui audit al Departamentului de Interne din 2008, care a constatat că agenția suferea de o „cultură a abuzului de substanțe și a promiscuității”, inclusiv cadouri ilegale, consum de droguri și comportament sexual inadecvat între angajații federali și reprezentanții industriei. Investigațiile ulterioare au constatat că nu numai că unii oficiali s-au angajat în comportament neetic, dar cel puțin un inspector de platforme MMS a recunoscut că a folosit cristal metanfetamină la locul de muncă, posibil chiar în timpul inspecției platformelor offshore. Noul plan ar crea agenții separate pentru a colecta redevențe de la companiile energetice și pentru a le reglementa, dar orice astfel de schimbări probabil nu ar afecta deciziile luate în cadrul vechiului sistem, inclusiv concesiunile existente în Oceanul Arctic și Golful Mexic.
Energia eoliană offshore, valurile, energia osmotică și „conversia energiei termice oceanice” oferă metode alternative de exploatare a puterii mării fără a fora pentru petrol sau gaze naturale, dar toate sunt încă la ani sau chiar decenii distanță de a ușura povara asupra combustibililor fosili. Chiar și cu fonduri federale în creștere pentru proiectele de energie regenerabilă, petrolul offshore va persista aproape sigur în portofoliul energetic al SUA mult timp în viitor — și deși tehnologia și vigilența s-ar putea îmbunătăți după dezastrul Deepwater Horizon, forajul offshore va fi întotdeauna bântuit de spectrul unei noi deversări.
