14 Curiozități Despre Minunata Bufniță de Zăpadă

Bufnița de zăpadă se numără printre cele mai splendide păsări. Cu penajul lor alb, ochii galbeni și anvergura impresionantă a aripilor, nu este o surpriză că stârnesc imaginația și atrag atenția oriunde merg. Lista Roșie a IUCN clasifică bufnița de zăpadă ca fiind vulnerabilă, așa că s-ar putea să rămânem fără ocazii să le vedem măreția.

Descoperă aceste curiozități uimitoare despre bufnițele de zăpadă.

1. Bufnițele de zăpadă au o arie de răspândire enormă

În timpul sezonului de reproducere, bufnițele de zăpadă trăiesc în tundra Cercului Arctic. Locurile populare de reproducere din America de Nord includ Insulele Aleutine de vest din Alaska, nord-estul Manitobei, nordul Quebecului și nordul Labradorului din Canada. În restul anului, această pasăre nomadă se deplasează în mod regulat de la latitudinile corespunzătoare graniței de sud a Canadei până la banchiza arctică. Dacă trăiesc pe banchiză, vânează păsări marine în oceanul deschis. Această arie de răspândire poate varia destul de mult, însă. O mega-irupție, perioade în care numărul păsărilor este neobișnuit de mare, are loc la fiecare patru ani. În timpul acestor perioade, bufnițele au călătorit în Hawaii, Texas, Florida, Bermuda, Coreea și Japonia.

2. Penele le fac grele

Bufnițele de zăpadă au un penaj abundent pentru a le ține de cald, ceea ce le adaugă la greutatea de aproximativ 1,8 kilograme. Acest penaj des face din bufnițele de zăpadă cea mai grea specie de bufniță din America de Nord; sunt cu 0,45 kilograme mai grele decât bufnița cu coarne (great horned owl) și dublu față de greutatea celei mai înalte bufnițe din America de Nord, bufnița cenușie (great gray owl). Femelele bufnițelor de zăpadă sunt mai mari decât masculii, având peste 61 de centimetri înălțime și o anvergură a aripilor de până la 1,83 metri.

3. Urmează lemmingii

Deși bufnițele de zăpadă mănâncă o mare varietate de mamifere mici și chiar alte păsări, dieta lor constă în principal din lemmingi, în special în timpul sezonului de reproducere. O bufniță de zăpadă adultă poate mânca 1.600 de lemmingi pe an. Din această cauză, numărul lor local crește și scade odată cu cel al populației de lemmingi. În perioadele de explozie a populației de lemmingi, ele pot crește o generație dublă sau triplă față de cea obișnuită.

4. Își depozitează hrana

În timpul sezonului de reproducere, bufnițele de zăpadă își creează un depozit de pradă. Femelele stochează hrana adusă la cuib de mascul, de obicei într-o formație asemănătoare unei coroane în jurul cuibului. De obicei, stocul este de 10-15 obiecte, dar oamenii de știință au înregistrat până la 83 de carcase. În plus, masculii își vor crea depozite la locuri separate de odihnă, cu aproximativ 50 de lemmingi. Aceste depozite asigură hrană în perioadele în care vânătoarea este slabă.

5. Nu sunt bufnițe de noapte

Expresia „bufniță de noapte” provine din obiceiurile nocturne ale majorității bufnițelor. Cu toate acestea, bufnițele de zăpadă nu se încadrează în tipar. Nu sunt strict nocturne sau diurne. Activitatea lor variază în funcție de locație și de cantitatea de lumină solară. Tipul de pradă disponibilă în zonă determină, de asemenea, momentul în care bufnița doarme. Această abilitate de a vâna în timpul zilei este un lucru bun, deoarece se reproduc în zone unde soarele nu apune niciodată.

6. Au mai multe nume diferite

Bufnițele de zăpadă au o varietate de nume: bufniță arctică, bufniță fantomă, pasăre de noapte scandinavă, marea bufniță albă, teroarea albă a nordului și Ookpik. Aceste nume reflectă aspectul lor și liniștea asemănătoare unei fantome.

Numele lor științific este Bubo scandiacus. Până în 2004, numele științific al bufniței de zăpadă era Nyctea scandiaca. La acel moment, dovezile genetice au indicat că cea mai apropiată rudă vie a bufnițelor de zăpadă erau bufnițele cu coarne (great horned owls). Acest lucru a dus la redenumirea în taxonomie a bufnițelor de zăpadă, aflate anterior într-un gen propriu. Această reclasificare este controversată din cauza procentului de diferență în ADN, precum și a altor diferențe pe care bufnițele le au față de alte bufnițe din genul Bubo.

Bubo este același gen ca toate celelalte bufnițe cu coarne și bufnițele-vultur (eagle-owls). Scandiacus este o formă latinizată a Scandinaviei, unde taxonomii au observat prima dată bufnița. Carl Linnaeus, cunoscut ca părintele taxonomiei moderne, credea că masculii și femelele sunt specii diferite. El a numit masculii Strix scandiaca și femelele Strix nyctea.

7. Masculii bufnițelor de zăpadă sunt palizi

Masculii speciei au dungi maro închis când sunt tineri și devin mai albi pe măsură ce îmbătrânesc, în timp ce femelele își păstrează marcajele întunecate de-a lungul vieții. Chiar dacă femelele pot fi palide și masculii pot păstra unele marcaje, cele mai albe bufnițe de zăpadă sunt întotdeauna masculi. Deoarece penele albe au o structură goală pe dinăuntru, ele rețin căldura mai bine decât dacă ar avea pigment.

8. Bufnițele de zăpadă nu îngheață la picioare

Bufnițele de zăpadă au picioarele și labele acoperite cu pene groase, care le oferă izolație pentru climatul arctic rece. De asemenea, au pernuțe groase pe partea inferioară a picioarelor. Aceste pene și pernuțe acționează ca niște rachete de zăpadă pentru a preveni scufundarea bufniței în zăpadă. Ghearele ascuțite (talons) sunt folosite pentru a prinde prada.

9. Preferă spațiile deschise

Bufnițele de zăpadă preferă să vâneze în locuri fără copaci: tundră, câmpii, aeroporturi sau dune de plajă. Spațiul deschis le ajută în urmărirea prăzii. Vânează în principal postându-se pe un stâlp sau un par de gard într-o zonă altfel goală. Vânează, de asemenea, sărind și mergând pe sol. Vânătoarea în zbor implică survolarea la joasă înălțime, la doar 91 de centimetri de sol.

10. Bufnițele de zăpadă părăsesc cuibul devreme

Bufnițele de zăpadă petrec doar aproximativ trei săptămâni în cuib înainte de a pleca. Nu vor fi pregătite să zboare încă o lună, așa că se plimbă pur și simplu prin Arctica. Oamenii de știință speculează că acest comportament este legat de evitarea prădătorilor sau de rivalitatea între frați. În timp ce sunt în afara cuibului, dar înainte de a putea zbura, folosesc ierburile din tundră ca adăpost împotriva prădătorilor și a vremii. Părinții tot hrănesc puii și îi învață să vâneze, însă.

11. Au simțuri incredibil de ascuțite

La fel ca majoritatea bufnițelor, au o vedere excelentă la distanță. Deoarece prada bufnițelor de zăpadă se află adesea sub zăpadă, au și un simț al auzului remarcabil. De fapt, s-a raportat că se pot scufunda în aproape 20 de centimetri de zăpadă pentru a prinde un șoarece de câmp. Au pene țepoase pe cioc pe care le folosesc ca pe niște mustăți pentru a detecta obiectele din apropiere.

12. Bufnițele de zăpadă sunt agresive în autoapărare

Bufnițele de zăpadă pot fi agresive când își apără teritoriul sau împotriva altor specii; vor ataca din zbor oamenii, în special în zonele de cuibărire, și se știe că au atacat chiar și lupi arctici. Sunt cel mai teritoriale în perioada sezonului de reproducere.

13. Cuibăresc direct pe sol

Bufnițele de zăpadă își construiesc cuiburile pe tundră, folosindu-și corpul pentru a modela și a săpa locurile lor. Masculul selectează teritoriul, iar femela alege locul de cuibărit. Bufnițele de zăpadă preferă locații expuse vântului, cu o priveliște. Uneori, femela va construi un al doilea cuib alternativ și va chema puii acolo pe vreme rea. Când trece furtuna, se întorc la locul de cuibărit inițial.

14. Nu formează perechi pe viață

Bufnițele de zăpadă sunt monogame, dar nu formează perechi pe viață. În schimb, de obicei formează o pereche exclusivă pentru un singur sezon de reproducere. Anul următor, curtarea și formarea perechii încep din nou.

Ca parte a curtezării, masculii efectuează o demonstrație aeriană impresionantă, uneori cu un lemming purtat în gheare pe care îl predau femelei în timpul zborului.