Expresia „agricultură ecologică” a fost inventată în 1940 de Lord Northbourne, un autor britanic și atlet olimpic care a contribuit la lansarea mișcării organice. Alături de alți pionieri ecologici precum J.I. Rodale, Lady Eve Balfour și Albert Howard, el a susținut fermele ca ecosisteme naturale și a denunțat îngrășămintele chimice și pesticidele. „Ferma însăși trebuie să aibă o completitudine biologică”, a scris el. „Trebuie să fie o entitate vie… care are în sine o viață organică echilibrată.”
Deși aceste cuvinte încă rezonează cu mulți fermieri și cumpărători astăzi, ele au fost ignorate timp de decenii de foamete. Populația umană a Pământului a crescut cu 293% în secolul al XX-lea — comparativ cu o medie de 22% în fiecare dintre cele nouă secole anterioare — iar fermierii nu puteau ține pasul. Pe măsură ce foamea s-a răspândit, un agronom din Iowa pe nume Norman Borlaug a venit în ajutor la începutul anilor ’40, folosind pesticide, îngrășăminte și culturi încrucișate create de om pentru a declanșa Revoluția Verde, care a salvat nenumărate vieți și i-a adus Premiul Nobel în 1970.
De asemenea, a evidențiat o critică comună a agriculturii ecologice: este deja greu să hrănești miliarde de oameni, chiar și fără reguli împotriva pulverizării chimicalelor sau a schimbului de gene. Metodele lui Borlaug au crescut adesea randamentele, reducând în același timp suprafața cultivată, și timp de ani de zile a părut că a demonstrat că mișcarea ecologică greșește.
Dar „agricultura chimică”, așa cum a numit-o Lord Northbourne, și-a pierdut o parte din strălucire atunci când pesticidele și îngrășămintele sintetice au fost legate de probleme de mediu precum cancerul, sindromul bebelușului albastru, moartea acvilelor și zone moarte. Ecologiștii au avertizat despre poluarea genetică de la organismele modificate genetic, iar utilizarea excesivă a antibioticelor la animale a fost în mare măsură învinuită pentru „superbacterii” rezistente la medicamente.
Acest lucru a creat o deschidere pentru agricultura ecologică la sfârșitul secolului al XX-lea, iar astăzi există aproximativ 1,4 milioane de ferme ecologice la nivel mondial, inclusiv aproximativ 28.000 certificate în SUA. Totuși, în ciuda acestor câștiguri, fermele ecologice încă se luptă să egaleze producția celor convenționale — un detaliu deloc mic, având în vedere că acum există aproximativ 6,9 miliarde de oameni pe Pământ, de trei ori populația din 1940. Și cu acest număr prognozat să ajungă la 9 miliarde până în 2050, viitorul agriculturii ecologice rămâne incert.
Adesea pare deosebit de neclar în timpul recesiunilor economice, când produsele cu prețuri mai mari de orice fel tind să sufere. Dar prețul premium al mâncării ecologice se traduce în beneficii reale pentru sănătate sau mediu? Critici precum Alex Avery nu cred acest lucru — autorul și cercetătorul conservator a comparat „fanaticii mâncării ecologice” cu grupul terorist Hezbollah și a scris o carte în 2006 numită „Adevărul despre alimentele ecologice” care, conform site-ului său, „dezvăluie miturile ecologice”. În timp ce susținătorii spun că agricultura ecologică dezvăluie pur și simplu costul real al mâncării, Avery și alți critici spun că face mâncarea inaccesibilă. Pe lângă susținerea pesticidelor și îngrășămintelor sintetice, și-au concentrat furia recent asupra criticilor organismelor modificate genetic. „Timp de aproape un deceniu, acești agro-extremiști au încercat să blocheze total biotehnologia agricolă”, a scris Avery în 2003, numind OMG-urile „cel mai important și critic necesar progres agricol din istoria omenirii”.
Pentru mai multe detalii despre context, avantaje și dezavantaje ale agriculturii ecologice, mai jos este o privire asupra modului în care domeniul a evoluat în ultimii 70 de ani și ce s-ar putea întâmpla în continuare.
O scurtă istorie a agriculturii ecologice
Primii fermieri nu au avut de ales decât agricultura ecologică și totuși au atins câteva repere majore de-a lungul anilor, cum ar fi domesticirea primelor cereale în Mesopotamia sau transformarea unei ierburi subțiri numite teosinte în porumb dolofan, bogat în proteine.
Agricultura a rămas în mare parte ecologică pe parcursul majorității istoriei sale de 10.000 de ani, de la primele parcele din Semiluna Fertilă la plantațiile Americii coloniale. Unele plante controlau dăunătorii și calitatea solului în mod natural, iar oamenii ajutau prin rotația culturilor; dacă era necesar un îngrășământ suplimentar, gunoiul de grajd servea de obicei acestui scop. Dar unii fermieri au folosit aditivi toxici încă de acum 4.500 de ani, când sumerienii pudrau culturile cu sulf pentru a ucide insectele. În câteva secole, chinezii omorau păduchii cu metale grele precum arsenicul și mercurul, o strategie aplicată ulterior dăunătorilor culturilor.
Arsenicul a rămas regele insecticidelor din epoca medievală până la mijlocul anilor 1900, când știința a găsit ceva mai eficient. DDT-ul fusese creat în 1874, dar a fost neglijat ca insecticid până în 1939, când chimistul elvețian Paul Müller a făcut o descoperire revoluționară care i-a adus un Premiu Nobel. Chimiștii germani inventaseră deja un proces până atunci pentru sintetizarea amoniacului pentru a face îngrășăminte pe bază de azot, pentru care au câștigat, de asemenea, Premii Nobel. Borlaug a combinat apoi aceste tactici moderne și altele pentru a combate foametea în Mexic, India și Filipine, asigurându-și propriul loc în istorie.
Între timp, o revoluție rivală încă mocnea sub suprafață, susținând instrumente străvechi precum compostul și culturile de acoperire. În SUA, a fost condusă de magnatul revistelor și fondatorul Institutului Rodale, J.I. Rodale, care a popularizat agricultura ecologică în anii 1960 și ’70, pe măsură ce atitudinile față de mediu erau deja în schimbare. Când Congresul a definit oficial „ecologic” în 1990 și a stabilit reguli naționale de certificare, acest lucru a declanșat rapid o bonanza organică. Suprafața certificată de USDA a crescut cu o medie de 16% pe an din 2000 până în 2008 și a crescut în continuare cu 5% în 2009, chiar și în mijlocul recesiunii, subliniază purtătoarea de cuvânt a Programului Național Organic din SUA, Soo Kim. „Nu sunt un prognozator”, spune ea, „dar trebuie să spun că există o cerere puternică pentru aceasta și mă aștept ca aceasta să continue.”
Ce înseamnă ‘ecologic’?
„Agricultura ecologică” a suferit o criză de identitate până la sfârșitul secolului al XX-lea, dar astăzi termenul este reglementat de guverne și organisme de certificare independente din întreaga lume. Programul Național Organic gestionează problemele organice în SUA, o sarcină care i-a fost atribuită prin Legea privind Producția de Alimente Organice din 1990. Acesta definește agricultura ecologică drept orice sistem calificat care este conceput „să răspundă condițiilor specifice site-ului prin integrarea practicilor culturale, biologice și mecanice care favorizează ciclarea resurselor, promovează echilibrul ecologic și conservă biodiversitatea”. Site-ul NOP conține detalii, inclusiv o listă de substanțe permise și interzise, o arhivă a reglementărilor ecologice și un ghid pentru agenții de certificare acreditați. Cu toate acestea, pentru cumpărăturile obișnuite de la magazin, țineți cont de aceste patru sfaturi atunci când verificați etichetele alimentelor:
- Produsele etichetate „100% ecologic” trebuie să conțină doar ingrediente și ajutoare de procesare produse ecologic (în afară de apă și sare).
- Produsele etichetate „ecologic” trebuie să conțină cel puțin 95% ingrediente produse ecologic (din nou, fără a include apa și sarea).
- Produsele etichetate „fabricat cu ingrediente ecologice” trebuie să conțină cel puțin 70% ingrediente ecologice și pot enumera maximum trei pe eticheta principală.
- Nimic cu mai puțin de 70% ingrediente ecologice nu poate scrie „ecologic” pe eticheta principală, dar poate identifica ingredientele ecologice pe panoul său informativ.
Când USDA prinde pe cineva care vinde produse necalificate ca fiind ecologice, poate aplica o amendă — agenția poate impune o sancțiune civilă de până la 11.000 de dolari împotriva oricui vinde sau etichetează cu bună știință un produs „ecologic” care nu îndeplinește regulile NOP. Dar multe fraze de marketing similare, cum ar fi „creștere liberă”, „recoltat în mod sustenabil” sau „nu au fost utilizate medicamente sau hormoni de creștere”, sunt adesea definite mai puțin specific. De exemplu, pentru a numi puii „creștere liberă”, o companie „trebuie să demonstreze Agenției că păsărilor de curte li s-a permis accesul în exterior”, conform reglementărilor USDA.
Beneficiile agriculturii ecologice
Mișcarea ecologică a început ca o reacție împotriva îngrășămintelor sintetice, dar a evoluat curând într-o alternativă largă la multe aspecte ale agriculturii moderne, inclusiv pesticidele chimice, antibioticele preventive, monoculturile, fermele industriale și culturile modificate genetic. Mai jos sunt prezentate câteva dintre principalele domenii de mediu și sănătate umană în care susținătorii spun că fermele ecologice le depășesc pe cele convenționale:
Îngrășăminte
Solul epuizat este o cauză majoră a eșecului culturilor, o problemă pe care fermierii antici o rezolvau adesea cu îngrășăminte organice, cum ar fi gunoiul de grajd, care poate reface solul în timp prin eliberarea de azot, fosfor și potasiu, precum și diverși micronutrienți. Alte tactici organice pentru îmbunătățirea calității solului includ culturile de acoperire (numite și „gunoi de grajd verde”), rotația culturilor și compostarea. Dar toate acestea implică multă muncă manuală, iar pe la mijlocul anilor 1800, chimiștii au început să găsească scurtături, cum ar fi o modalitate de a face „superfosfat” din acid sulfuric și roci fosfatice, sau de a face amoniac din gaze în cantități infime din aer și de a-l transforma în îngrășăminte pe bază de azot.
În ciuda beneficiilor lor pe termen scurt, totuși, aceste îngrășăminte sintetice au fost legate și de mai multe dezavantaje pe termen lung. Sunt costisitoare de produs, de exemplu, deoarece producția de amoniac reprezintă acum aproximativ 2% din consumul global de energie, iar mineritul pentru fosfor epuizează rezervele finite ale planetei. Supra-fertilizarea poate dăuna, de asemenea, culturilor — precum și bebelușilor umani dacă azotul se infiltrează în apa lor potabilă — și adesea declanșează înfloriri algale și „zone moarte”.
Pesticide
Există o mulțime de substanțe chimice pentru uciderea dăunătorilor, dar fermele ecologice se concentrează mai mult pe prevenire decât pe tratament. Culturile de acoperire pot suprima buruienile înainte ca acestea să răsară, în timp ce rotația culturilor menține plantele cu un pas înaintea bolilor. Fermierii ecologici pot crește, de asemenea, mai multe culturi într-un singur loc, cunoscut sub numele de „policultură”, pentru a valorifica speciile care resping dăunătorii. Unele „culturi capcană” chiar atrag și ucid insectele — gândacii japonezi sunt atrași de mușcate, de exemplu, iar o toxină din petale paralizează gândacii timp de 24 de ore, de obicei suficient timp pentru ca ceva să-i ucidă.
Dar o cerere în creștere pentru hrană a determinat o schimbare globală către pesticidele sintetice în secolul trecut, mai ales după ce DDT-ul și insecticide similare au apărut pe piață. Totuși, mai multe au fost interzise ulterior în SUA, din cauza unei probleme care afectează multe pesticide: persistența. Cu cât o substanță chimică stă mai mult afară fără a se descompune, cu atât este mai probabil să se acumuleze, să se răspândească și chiar să urce pe lanțul trofic. Nivelurile sigure de expunere umană variază foarte mult, dar pe lângă probleme precum leziuni cerebrale și malformații congenitale, unele au fost legate și de cancer.
Potrivit unei revizuiri a studiilor privind cancerul din 1992 până în 2003, „Majoritatea studiilor privind limfomul non-Hodgkin și leucemia au arătat asocieri pozitive cu expunerea la pesticide”, iar autorii revizuirii adaugă că „puține au reușit să identifice pesticide specifice”. Persoanele care locuiesc în apropierea fermelor pot fi direct expuse la pesticide, deși oricine altcineva poate fi, de asemenea, doar prin consumul unei tije de țelină. Aceasta se află în fruntea listei USDA privind reziduurile de pesticide pe alimente, urmată de piersici, kale, căpșuni și afine.
Diversitatea culturilor
Cultivarea individuală, izolată, a culturilor în vrac a devenit comună pentru fermele la scară largă, dar deoarece este un mod nefiresc pentru majoritatea plantelor de a crește, multe necesită ajutor suplimentar. Cunoscută sub numele de monocultură, un câmp vast cu o singură specie este riscant deoarece toate culturile sunt vulnerabile la aceleași boli și condiții, creând dezastre precum foametea irlandeză de cartofi din anii 1840.
Fermele care utilizează policultura, însă, nu numai că folosesc culturile pentru a se proteja reciproc de dăunători, dar se pot baza și pe culturile supraviețuitoare dacă una este distrusă de boală. Și deoarece au aceste măsuri de siguranță integrate în sistemul lor agricol, au mai puțină nevoie de îngrășăminte și pesticide. De asemenea, au mai puțină nevoie să planteze organisme modificate genetic, o descoperire mai recentă care a amplificat lupta privind agricultura modernă.
OMG-urile sunt adesea create pentru a fi tolerante la anumiți dăunători sau pesticide, dar susținătorii agriculturii ecologice spun că acest lucru creează o dependență inutilă de pesticide. Gigantul agricol Monsanto, de exemplu, vinde erbicidul Roundup, precum și culturi „Roundup-ready” modificate genetic pentru a tolera Roundup. Criticii avertizează, de asemenea, despre „deriva genetică” de la polenul OMG către speciile sălbatice, iar oamenii de știință din Dakota de Nord au descoperit recent două soiuri de plante de rapiță MG rezistente la erbicide care au scăpat din ferme în sălbăticie. Dar OMG-urile pot uneori să-și ajute și vecinii naturali — un alt studiu recent a constatat că un anumit tip de porumb MG se protejează atât pe el însuși de molia porumbului, cât și porumbul non-MG plantat în apropiere.
Creșterea animalelor
Oamenii cresc animale pentru hrană de milenii, începând cu oile și caprele pe care triburile nomade le pășteau acum aproximativ 11.000 de ani. Bovinele și porcii au urmat pe măsură ce nomazii s-au stabilit în ferme, iar găinile moderne au apărut câteva mii de ani mai târziu; curcanii au necesitat mult mai mult timp pentru a fi domesticiți, cedând în cele din urmă aztecilor în jurul anilor 1300. Animalele de fermă au fost crescute mult timp în aer liber în concentrații relativ scăzute, dar acest lucru s-a schimbat dramatic în secolul al XX-lea. Găinile au fost crescute în CAFO-uri, cunoscute și sub numele de „ferme industriale”, încă din anii 1920, iar ascensiunea hormonilor de creștere, vaccinurilor și antibioticelor a deschis calea pentru CAFO-uri de bovine și porci la scurt timp după aceea.
Antibioticele în doze mici sunt încă administrate preventiv animalelor de fermă în multe CAFO-uri, deoarece condițiile strânse cresc riscul de boală. Dar antibioticele au cauzat probleme proprii, deoarece supraexpunerea poate genera bacterii rezistente la medicamente. (FDA a emis un proiect de ghid pentru industrie, îndemnând companiile să își asume reduceri voluntare.) Gunoiul de grajd este, de asemenea, o problemă, deoarece emite metan și poate fi spălat de ploaie, putând otrăvi râuri, lacuri sau chiar apele subterane. Biotehnologia a devenit, de asemenea, o problemă majoră pentru creșterea animalelor în ultima vreme, și nu doar din cauza bovinelor clonate: FDA analizează o propunere, de exemplu, pentru a permite vânzarea somonului modificat genetic.
Costurile agriculturii ecologice
Criticii agriculturii ecologice se concentrează adesea pe cât costă mâncarea, deoarece aceasta este de obicei mai scumpă decât alimentele cultivate convențional, din cauza unei varietăți de factori, cum ar fi randamentele mai mici și metodele care necesită mai multă forță de muncă. Dar aceste randamente mai mici pot face mai mult decât să crească prețul produselor agricole — unii experți susțin că ele amenință și securitatea alimentară într-un moment în care încălzirea globală începe deja să provoace haos climatic în unele dintre cele mai mari regiuni agricole ale lumii. Mai jos este o privire asupra a două dintre principalele argumente aduse împotriva agriculturii ecologice:
Prețurile alimentelor
Produsele ecologice costă adesea cu câțiva cenți până la câțiva dolari mai mult decât omoloagele lor convenționale, creând o stigmatizare scumpă care poate împiedica industria organică din SUA să crească mai rapid decât a făcut-o. Serviciul de Cercetare Economică al USDA urmărește diferențele de preț cu ridicata și cu amănuntul între alimentele ecologice și cele convenționale, iar diferențele variază mult în funcție de produs: Morcovii ecologici costă doar cu aproximativ 39% mai mult decât soiurile convenționale, de exemplu, în timp ce ouăle ecologice costă aproape 200% mai mult. (Prețurile variază și de la oraș la oraș, motiv pentru care ERS monitorizează datele de preț în mai multe zone de referință din țară.)
Prețurile cu ridicata arată o discrepanță similară: Ouăle convenționale, cu ridicata, au costat în medie 1,21 dolari pe duzină în 2008, în timp ce opțiunea ecologică a costat 2,61 dolari, o diferență de aproximativ 115%. Oricât de mari ar părea astfel de discrepanțe în timpul unei crize economice, se așteaptă ca ele să se reducă lent de-a lungul anilor, pe măsură ce fermele ecologice devin mai răspândite și mai eficiente, și pe măsură ce primesc mai multe scutiri de taxe și alte beneficii acordate adesea fermelor convenționale.
„Scopul este să minimizăm în cele din urmă diferențierea prețurilor, astfel încât să devină mai mică între convențional și ecologic”, spune purtătoarea de cuvânt a Programului Național Organic, Soo Kim, adăugând că nu a văzut nicio dovadă că vânzările de alimente ecologice sunt mai vulnerabile la o recesiune. „Pot să-mi bazez răspunsul doar pe ceea ce au demonstrat în timpul acestei recesiuni”, spune ea, „și a existat o creștere de 5% a achizițiilor de alimente ecologice în 2009, ceea ce a reprezentat aproximativ 4% din vânzările din SUA.”
Disponibilitatea alimentelor
Pe măsură ce Borlaug conducea Revoluția Verde la mijlocul secolului al XX-lea, era conștient de valul organic în creștere acasă. Cartea „Silent Spring” a lui Rachel Carson din 1962 a răspândit neîncrederea în pesticide printre americani, la fel și interzicerea ulterioară a DDT-ului, iar noua mișcare ecologică din SUA ataca multe dintre tacticiile pionierate de Borlaug (portretizat în dreapta în 1996). El s-a adresat criticilor săi de mai multe ori înainte de moartea sa în 2009, cum ar fi într-un interviu din 1997 cu Atlantic: „Unii dintre lobbyiștii ecologici din națiunile occidentale sunt sare pământului, dar mulți dintre ei sunt elitiști”, a spus Borlaug. „Nu au experimentat niciodată senzația fizică a foamei… Dacă ar trăi doar o lună în mijlocul mizeriei din lumea în curs de dezvoltare, așa cum am făcut eu timp de 50 de ani, ar cere cu lacrimi tractoare, îngrășăminte și canale de irigații.”
Susținătorii agriculturii industriale duc acum această torță pentru Borlaug, argumentând pentru lucruri precum re-legalizarea DDT-ului și utilizarea pe scară mai largă a OMG-urilor, pe care adesea le prezintă ca fiind singura modalitate prin care culturile pot ține pasul cu creșterea populației. S-a documentat de ani de zile că fermele ecologice produc, în general, mai puțină hrană pe acru — într-o comparație recentă a căpșunilor ecologice și convenționale, de exemplu, cercetătorii au descoperit că plantele ecologice produceau fructe mai mici și mai puține (deși erau și mai dense și mai nutritive).
Dar mai multe studii din ultimii ani au susținut, de asemenea, că infirmă această noțiune. Un studiu Cornell din 2005 a constatat că fermele ecologice produc aceeași cantitate de porumb și soia ca cele convenționale, chiar și utilizând cu 30% mai puțină energie, iar un alt studiu din 2007 a raportat că randamentele sunt „aproape egale la fermele ecologice și convenționale”, adăugând că agricultura ecologică ar putea tripla producția fermelor tradiționale în țările în curs de dezvoltare. „Speranța mea”, a spus unul dintre autorii studiului într-o declarație, „este că putem pune în sfârșit un cui în sicriul ideii că nu poți produce suficientă hrană prin agricultura ecologică.”
