Când auzi cuvântul „dezastru”, probabil te gândești la evenimente puternice aflate în afara controlului uman. Uraganele, cutremurele și incendiile de vegetație sunt câteva exemple de dezastre naturale inevitabile. Dar natura nu este întotdeauna de vină. De-a lungul istoriei, oamenii au cauzat unele dintre cele mai devastatoare evenimente ecologice.
De la poluarea aerului la scurgerile de petrol, dezastrele cauzate de om pot deveni cu ușurință de necontrolat. Uneori, aceste accidente cauzează daune ireparabile Pământului și organismelor sale. Așadar, este în interesul nostru să învățăm din cele mai grave dintre ele.
Iată 10 dezastre ecologice din istoria Statelor Unite care au avut originea din vina umană.
Zona moartă din golful mexic
În 1985, oamenii de știință au început să cartografieze o zonă moartă în Golful Mexic. O „zonă moartă” este o zonă hipoxică cu niveluri scăzute de oxigen și nutrienți, inospitalieră pentru majoritatea vieții marine. Zona moartă din Golful Mexic începe în râul Mississippi și reapare în fiecare vară.
Ani de zile, oamenii au poluat râul Mississippi cu pesticide, deșeuri industriale și substanțe chimice toxice. Pe măsură ce râul se varsă în Golf, acesta deversează nutrienți în exces, inclusiv azot și fosfor, în apă și provoacă înfloriri algale. Aceste înfloriri creează o zonă hipoxică în Golf pe măsură ce se descompun și consumă oxigenul.
Oamenii de știință măsoară zona moartă din Golful Mexic în fiecare an pentru a-i monitoriza creșterea. Potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice, zona dezastrului a măsurat aproximativ 16.400 de kilometri pătrați — sau aproximativ 1,62 milioane de hectare — în 2021.
Marea pată de gunoi din pacific
Marea Pată de Gunoaie din Pacific este un dezastru ecologic cauzat de deșeurile umane. Această masă de resturi marine situată în Oceanul Pacific de Nord este alcătuită din bucăți de plastic abia vizibile adunate de Vârtejul Pacificului de Nord (NPG). NPG este un vortex cauzat de patru curenți oceanici — California, Ecuatorialul de Nord, Kuroshio și Pacificul de Nord — care converg și trimit apa și resturile în sens orar. Acest lucru creează o „pată” de gunoaie și microplastice care sunt prinse în curenți.
Dimensiunea Marii Pete de Gunoaie din Pacific este imposibil de estimat, dar este doar unul dintre multele locuri unde poluarea se adună în ocean.
Dust Bowl
Începând din 1930, praful a cuprins Marile Câmpii ale Statelor Unite într-un dezastru parțial cauzat de om care a durat un deceniu: Dust Bowl (Bolul de Praf). În acea perioadă, o mare parte din terenurile din această regiune fuseseră supra-cultivate și majoritatea fermierilor nu practicaseră conservarea solului. Drept urmare, pământul era uscat și arid, iar seceta severă nu a făcut decât să agraveze situația.
Acești factori au declanșat Dust Bowl, un eveniment în care nouăsprezece state americane au fost acoperite de praf. Stratul superior al solului a fost ridicat de vânturi puternice, creând o furtună de praf densă care s-a întins pe aproximativ 4,05 milioane de hectare și a distrus ferme și clădiri. Când seceta s-a încheiat în 1940 și praful s-a așezat, 400.000 de oameni au migrat din casele lor.
Accidentul de la Three Mile Island
Unul dintre cele mai semnificative accidente din istoria energiei nucleare americane a avut loc pe 28 martie 1979. Dezastrul s-a petrecut la Centrala Nucleară Three Mile Island, lângă Harrisburg, Pennsylvania.
Mai întâi, un reactor de la centrală a defectat și s-a oprit automat. Apoi, o supapă de siguranță din presurizator, concepută pentru a menține miezul rece, a rămas blocată într-o poziție deschisă. Acest lucru a cauzat pierderea agentului de răcire din sistem și topirea parțială a miezului reactorului. Unitatea a fost avariată iremediabil și a eliberat material radioactiv în mediu. Responzabilii au îndepărtat aproximativ 100 de tone metrice de combustibil de uraniu avariat din instalație. Potrivit World Nuclear Association, curățarea daunelor a durat 12 ani și a costat 973 de milioane de dolari.
Dezastrul Love Canal
La sfârșitul anilor 1970, Love Canal a devenit locul unui dezastru ecologic pregătit de decenii. În anii 1800, William T. Love a decis să construiască un canal în cartierul Niagara Falls din New York. A început să sape, dar a abandonat proiectul câțiva ani mai târziu. În 1942, Hooker Chemical Company a început să folosească locul ca depozit industrial. A deversat aproximativ 21.000 de tone de substanțe chimice și compuși toxici în canal înainte de a vinde terenul pentru dezvoltare.
După ploi abundente în anii 1970, butoaie cu substanțe chimice au ieșit din depozitul de deșeuri. Acestea au contaminat zona cu substanțe toxice și au forțat 239 de familii cele mai apropiate de depozit să se mute. Oficialii au detectat 421 de substanțe chimice diferite în locuințele, apa și terenurile din jur.
Scurgerea de cenușă de cărbune de la Tennessee Valley Authority
Pe 22 decembrie 2008, zidurile unui baraj din Kingston, Tennessee, s-au prăbușit, deversând 5,4 milioane de metri cubi de cenușă de cărbune în golful Swan Pond. Valul de cenușă conținea arsenic, seleniu, plumb și diverse materiale radioactive. Pe măsură ce s-a răspândit, a contaminat peste 300 de hectare de teren și s-a vărsat în râul Emory. Îndepărtarea cenușii din râul Emory și din zona înconjurătoare a durat aproximativ șase ani.
Cercetătorii încă nu cunosc impactul complet al acestui dezastru asupra ecosistemelor acvatice și terestre. Ceea ce știu este că această scurgere a distrus mulți kilometri de țărm și hectare de vegetație nativă.
Scurgerea de petrol de la Exxon Valdez
În 1989, supertancul Exxon Valdez a lovit reciful Bligh din Prince William Sound, Alaska. Unsprezece rezervoare de marfă s-au rupt la impact și au deversat aproximativ 41,6 milioane de litri de țiței de-a lungul a aproximativ 2.100 de kilometri de coastă din Alaska. Două sute cincizeci de mii de păsări marine, 2.800 de vidre marine și sute de alte păsări și mamifere marine au murit din cauza contaminării.
Responzabilii au fost slab pregătiți pentru o scurgere de o asemenea magnitudine. Au încercat să îndepărteze petrolul folosind arderea, dispersanți chimici și skimmere, concentrându-se mai întâi pe zonele cu risc ridicat, dar proiectele de curățare nu au avut succes complet. Un studiu din 2015 a constatat că până la 0,6% din petrolul de la scurgere persistă încă în Prince William Sound.
Scurgerea de petrol BP Deepwater Horizon
Aproximativ 20 de ani după scurgerea de petrol de la Exxon Valdez, cea mai mare scurgere accidentală de petrol marin din istorie a avut loc în Golful Mexic din SUA. Acest dezastru a avut loc în aprilie 2010, când o sondă de petrol de pe platforma BP Deepwater Horizon a explodat. Scurgerea de petrol Deepwater Horizon a făcut 11 victime și a deversat aproximativ 507 milioane de litri de țiței în Golf. Scurgerea a rănit sau ucis mii de specii marine, inclusiv broaște țestoase marine, balene, delfini, păsări și pești. Petrolul a curs în Golf timp de 87 de zile înainte ca responzabilii să reușească să sigileze sonda în iulie 2010, iar din 2021, eforturile de curățare sunt încă în desfășurare.
Incendiile de vegetație din california din 2017
Încălzirea globală este un dezastru ecologic continuu. Activitățile umane care pot contribui la încălzirea globală includ arderea combustibililor fosili, defrișările și creșterea animalelor, toate acestea sporind constant concentrația gazelor cu efect de seră în atmosferă și ridicând temperatura generală a planetei. Multe incendii de vegetație sunt cauzate în parte de încălzirea globală.
Începând din octombrie 2017, nordul Californiei a cunoscut unul dintre cele mai letale și distructive sezoane de incendii de vegetație din istorie. Au fost identificate peste 170 de incendii și cel puțin 12 au fost cauzate de liniile electrice ale PG&E, care au luat foc după ce s-au defectat sau au intrat în contact cu copaci. Temperaturile mai ridicate asociate cu încălzirea globală și seceta au creat condiții ideale de ardere, iar incendiile au pârjolit o suprafață estimată la aproximativ 99.200 de hectare. Incendiile de vegetație din California din 2017 au luat viețile a cel puțin 47 de pompieri și civili și au distrus mii de locuințe și afaceri.
Criza apei din flint
Criza Apei din Flint a fost o urgență de sănătate publică și un dezastru ecologic care a început pe 25 aprilie 2014. În această zi, orașul Flint, Michigan, a trecut la utilizarea râului Flint ca sursă principală de apă. Conducta nu a fost testată pentru toxine sau tratată împotriva coroziunii înainte de a deveni operațională și a început să scurgă contaminanți în apa potabilă a orașului. Aproximativ 140.000 de locuitori au fost expuși la plumb și alte toxine precum trihalometanul, fiind detectate niveluri de plumb peste 15 ppb.
Pe 1 octombrie 2015, orașul a emis o avertizare că apa nu este sigură de băut, dar conductele nu au fost reparate. Mulți locuitori nu au avut de ales decât să continue să folosească apa contaminată, care s-a infiltrat și în sol și a poluat lacurile, râurile și pâraiele din apropiere. Această criză este în desfășurare. Din 2021, unii locuitori continuă să sufere efecte adverse asupra sănătății cauzate de intoxicația cu plumb și unii încă nu au acces la apă curată.
