9 fapte fascinante despre homari

Homarii sunt o familie de crustacee care au populat mările Pământului timp de peste 480 de milioane de ani. În familia homarilor — numită Nephropidae — există o mare diversitate în dimensiunea corpului, forma și mărimea ghearelor, culoare și obiceiuri alimentare. Homarii pot fi găsiți în toate oceanele lumii.

Există alte crustacee și familii de crustacee cu „homar” în denumire, cum ar fi homarii spinoși, homarii de nisip și homarii de mare adâncime. Totuși, aceștia nu sunt atât de strâns înrudiți cu familia Nephropidae pe cât sugerează numele lor și nu sunt considerați „homari adevărați” din punct de vedere științific.

Longevivi și bine adaptați la mediile lor locale, homarii sunt creaturi remarcabile. Iată câteva fapte fascinante despre homari.

Date rapide

• Nume comun: Homar
• Nume științific: Nephropidae
• Durata medie de viață în sălbăticie: 31-54 ani
• Status pe Lista Roșie IUCN: Preocupare minimă
• Populație actuală: Necunoscut

1. Homarii sunt mai înrudiți cu insectele decât cu peștii

Homarii sunt nevertebrate, ceea ce înseamnă că nu au coloană vertebrală. Exoscheletul lor le susține corpul din exterior, la fel ca la insecte, cu care sunt mai strâns înrudiți. Atât insectele, cât și homarii fac parte din filumul Arthropoda.

În cadrul Arthropoda, homarii aparțin clasei Crustacea, pe care o împart cu crabi și creveți.

2. Homarii trăiesc mult timp

Homarii au o durată de viață mult mai lungă decât majoritatea crustaceelor. Un studiu asupra homarilor europeni a arătat că durata medie de viață este de 31 de ani pentru masculi și 54 de ani pentru femele. Unele femele au fost găsite cu o vârstă de peste 70 de ani.

Homarii au o creștere continuă, ceea ce înseamnă că își măresc dimensiunea pe măsură ce îmbătrânesc, dimensiunile maxime fiind necunoscute. Fiecare dată când un homar năpârlește și își regenerează exoscheletul, dimensiunea sa crește. Cel mai mare homar înregistrat a avut 3,5 metri lungime, a cântărit 20 kg și se estimează că avea peste 100 de ani.

3. Au mulți prădători

Oamenii nu sunt singurii prădători ai homarilor. Focile, codul, bibanul dungat și alte specii de pești le vânează. Anghilele pot pătrunde în crăpăturile de stâncă unde se ascund homarii, iar crabi și creveți mănâncă homari foarte tineri în număr mare.

Toți homarii trăiesc permanent în apă și sunt bentonici (adică trăiesc pe fundul apei). Majoritatea sunt nocturni.

4. Pot fi canibali

Când densitatea homarilor este mare și prădătorii sunt puțini, aceștia pot mânca alți homari. Acest fenomen a fost observat în Golful Maine, unde pescuitul excesiv a redus numărul prădătorilor de homari, cum ar fi codul și cambula.

În condiții normale, homarii au o dietă variată. Ei mănâncă pești mici, moluște vii, alte nevertebrate de pe fundul apei, cum ar fi bureții, și plante precum ierburi marine și alge.

5. Homarii au sânge albastru

Sângele homarilor este albastru datorită prezenței hemocianinei, o proteină care conține cupru și transportă oxigenul în sângele lor. Aceasta este diferită de hemoglobina, care conține fier și face sângele mamiferelor roșu.

Sângele homarilor (numit hemolimfă) conține molecule numite hemocianină, care transportă oxigenul prin corpul homarului. Hemocianina conține cupru, ceea ce îi conferă sângelui culoarea albastră. Alte nevertebrate, cum ar fi melcii și păianjenii, au de asemenea sânge albastru datorită hemocianinei.

În contrast, sângele uman și al altor vertebrate conține molecule de hemoglobină pe bază de fier, ceea ce conferă sângelui culoarea roșie.

6. Au multe culori diferite

Majoritatea homarilor sunt o combinație de maro, gri, verde și albastru. Coloritul homarilor corespunde în general mediului local, ceea ce le permite să se camufleze de prădători.

Factori genetici pot duce la un colorit atipic, precum un albastru viu, galben sau alb. Aceste culori sunt extrem de rare; conform Maine Lobstermen’s Community Alliance, șansele de a întâlni un homar alb în sălbăticie sunt de una la 100 de milioane. Homarii pot avea și culori diferite pe fiecare parte a corpului.

Indiferent de culoarea lor naturală, toți homarii devin roșii atunci când sunt expuși la căldură (prin gătit sau alte mijloace). Acest lucru se întâmplă deoarece homarii consumă un pigment roșu numit astaxantină, care face pielea de sub carapace de un roșu viu. Apa clocotită descompune proteinele de diferite culori din carapacea homarului, dezvăluind pielea roșie de dedesubt.

7. Comunică prin urină

Deși poate suna ciudat, homarii pot comunica urinând unul către celălalt. Ei eliberează urina prin nephropore, situate la baza antenelor.

Aceste semnale urinare olfactive servesc mai multor scopuri legate de ierarhie și selecția partenerilor. După ce masculii stabilesc o ierarhie prin lupte, aceștia pot recunoaște adversarii anteriori și își pot comunica statutul social prin semnale urinare. Acest lucru ajută la menținerea ordinii sociale stabilite. Semnalele urinare sunt, de asemenea, un factor important pentru femele în selecția partenerilor.

8. Au ochi, dar antenele le oferă mai multe informații

Homarii trăiesc în medii întunecate și tulburi pe fundul mării. Au ochi pe fiecare parte a capului, dar se bazează în principal pe antene pentru a explora lumea din jurul lor.

Cei mai mulți homari au trei seturi de antene. Cele mai lungi și mai mari sunt folosite pentru a explora mediul local, iar cele două seturi mai mici detectează schimbările chimice din apă. Antenele mai mari sunt utilizate și pentru a distrage și confunda prădătorii, precum și pentru a menține distanța de aceștia.

Homarii emit sunete pentru a speria sau avertiza prada, vibrându-și carapacea exterioară.

9. Oamenii de știință încă dezbat dacă homarii simt durere

Unii oameni de știință susțin că homarii nu au anatomia cerebrală necesară pentru a simți durerea așa cum o înțelegem noi, iar ceea ce interpretăm ca o experiență dureroasă pentru un homar (cum ar fi zvârcolirea într-o oală cu apă clocotită) este de fapt un reflex lipsit de durere.

Cu toate acestea, există cercetări care sugerează că homarii ar putea experimenta durerea. Un studiu din 2015 a descoperit că crabi — care au sisteme nervoase similare cu cele ale homarilor — au un răspuns fiziologic de stres la șocuri electrice. Studiul a observat, de asemenea, că, după ce au fost șocați, crabi par să evite zonele asociate cu șocul. Combinația acestor două răspunsuri „îndeplinește criteriile așteptate pentru o experiență dureroasă,” au scris cercetătorii. Deși studii echivalente nu au fost realizate pe homari, știm că aceștia manifestă răspunsuri de stres precum zvârcolirea și încercarea de a ieși din oală atunci când sunt fierți de vii.

Invocând aceste cercetări, Elveția a adoptat o lege în 2018 care cere ca homarii să fie asomați înainte de a fi fierți pentru consum uman.

Homarii, la fel ca și crabi, au astaxantină în carapacea lor, iar astaxantina este un carotenoid. Pigmentul absoarbe și reflectă lumina albastră, făcând carapacea să pară roșie pentru ochii noștri. Fierberea unui homar modifică compușii chimici din carapacea sa, ceea ce compromite culoarea roșie.

Nu există încă un consens clar dacă homarii simt durerea, deoarece anatomia creierului lor este diferită de cea a oamenilor. Fierberea homarilor de vii este o practică larg criticată, față de care majoritatea activiștilor pentru drepturile animalelor sunt categoric împotrivă.

Se crede că cel mai bătrân homar din lume a fost George, un homar atlantic, a cărui vârstă estimată era de 140 de ani în momentul în care a fost prins în largul coastei Newfoundland, Canada, în 2008. Oamenii de știință spun că homarii nu prezintă semne de îmbătrânire și pot foarte ușor să trăiască peste 100 de ani.