Vulpile sunt membri răspândiți ai familiei canidelor, întâlnindu-se pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Există 12 specii și 47 de subspecii recunoscute în categoria monofiletică „vulpe adevărată” a genului Vulpes, cea mai familiară și prevalentă specie fiind vulpea roșie. Cu toate acestea, nu toate sunt roșii; pot fi și argintii, albe, negre sau brune. Unele prosperă în deșert, în timp ce altele preferă mediile alpine.
Cu atât de multe tipuri în atâtea locuri, nu este de mirare că membrii genului au adoptat atât de multe adaptări, rezultând o gamă largă de caracteristici viclene.
Iată opt specii fascinante de vulpi care s-ar putea să nu semene cu vulpea obișnuită din povești.
1 din 8
Vulpea cu urechi de liliac
Vulpea cu urechi de liliac (Otocyon megalotis) își primește numele de la urechile sale extra-mari, pe care le folosește pentru a localiza insectele și alte pradă. Dieta sa este formată din termite recoltătoare (și alte termite), furnici, gândaci, lăcuste, păianjeni și alte nevertebrate. Aceste insecte nu numai că servesc drept hrană, dar asigură și o mare parte din aportul de apă al acestui animal deșertic, deoarece există foarte puțină apă suplimentară de găsit în pajiștile uscate și savanele aride ale Africii, unde trăiește. Pe lângă faptul că are urechi mari, specia are și mai mulți dinți decât orice altă vulpe sau mamifer placentar.
2 din 8
Vulpea de nisip tibetană
Vulpea de nisip tibetană (Vulpes ferrilata) poate avea urechi de dimensiuni normale, dar pare să aibă o cap mai lat decât în mod obișnuit. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că botul ei este deosebit de îngust și are multă blană groasă în jurul feței. Corpul ei este compact, iar picioarele destul de scurte, ceea ce îi conferă animalului o estetică asemănătoare cu cea a unui desen animat. Această vulpe se găsește la altitudini mari în Platoul Tibetan, Nepal, Sikkim și Platoul Ladakh, uneori la peste 5181 metri (17.000 picioare). Vânează pici și alți rozătoare, iepuri lânoși și uneori șopârle.
3 din 8
Vulpea de Cap
Vulpea de cap (Vulpes chama) se poate găsi în zone din sudul Africii, inclusiv Africa de Sud, Zimbabwe, Botswana și regiunea deșertului Kalahari. Habitatul său preferat variază de la câmpii deschise de pajiște la tufișuri semi-deșertice. Caută adăpost de căldură odihnindu-se în vizuini ziua și devenind activă în timpul orelor răcoroase ale nopții, deși poate fi observată și în orele aurii ale zorilor și amurgului. La fel ca multe canide, vulpile de cap se împerechează pe viață și pot crește pui în orice perioadă a anului. Cu toate acestea, adulții tind să se hrănească singuri, ceea ce înseamnă că nu sunt adesea observați în perechi.
4 din 8
Vulpea mâncătoare de crabi
Vulpea mâncătoare de crabi (Cerdocyon thous), cunoscută și sub numele de vulpea de pădure și vulpea de lemn, este originară din America de Sud și poate prospera în savane, păduri, păduri subtropicale sau păduri riverane. Această specie își primește numele de la alegerea prăzii sale. Consumă o dietă generalistă de crabi (găsiți pe câmpiile inundabile noroioase în timpul sezonului ploios), crustacee, insecte, rozătoare și păsări. Se pare că este ușor de îmblânzit și uneori ținută ca animal de companie.
5 din 8
Vulpea Fennec
Vulpea fennec (Vulpes zerda) este un locuitor al deșertului care poate supraviețui cu foarte puțină apă. Este nocturnă, rămânând răcoroasă în vizuina sa în timpul căldurii zilei și vânătoare noaptea. Urechile sale distinctiv mari o ajută să localizeze prada, cum ar fi reptilele, ouăle și insectele, și să disipe căldura. Vulpea fennec are capacitatea de a supraviețui perioade lungi de timp fără apă.
Vulpea fennec este cea mai mică specie canidă din lume, având o greutate medie de 1,6 kg (trei și jumătate de lire) și o lungime de obicei de 30 cm (12 inci). Numai urechile ei pot avea o înălțime de 7,5 până la 15 cm (trei până la șase inci). Aceste creaturi remarcabile au fost cunoscute că sar 60 cm (două picioare) în aer dintr-o poziție de stat.
8 Lucruri pe care nu le știai despre vulpea fennec
6 din 8
Vulpea Corsac
Vulpea Corsac (Vulpes corsac) are blană extrem de pufoasă iarna, motiv pentru care populațiile sunt permanent amenințate de braconieri. Trăiește în stepe și semi-deșerturi din Asia centrală și nord-estică și uneori poate scădea cu până la 90% din populație – un rezultat al dezastrelor naturale, al vremii nefavorabile, cum ar fi o iarnă rece cu ninsori abundente, braconaj, dezvoltare etc. Dar specia tinde să se recupereze rapid, motiv pentru care vulpea Corsac este încă considerată o specie de cea mai mică îngrijorare de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Sunt în principal nocturne, petrecând orele de zi în vizuini. O vulpe poate avea mai multe vizuini active pe teritoriul său.
7 din 8
Vulpea Argintie
Vulpea argintie este de fapt o variantă de culoare a vulpii roșii (Vulpes vulpes). Aceste vulpi se nasc cu melanină suplimentară, făcându-le blana mai închisă la culoare, cu vârfuri argintii intercalate care îi conferă o strălucire unică. Ele pot varia de la complet negre, cu doar coada albă tipică, la albastru sau gri cenușiu. Indiferent de nuanță, această variantă de culoare este apreciată de comerțul cu blănuri. Din această cauză, vulpea argintie a fost crescută în captivitate până în punctul de a fi domesticită. Astăzi, variantele argintii naturale apar foarte rar în sălbăticie.
Ochii lor capătă o strălucire galben-aurie pe măsură ce se maturizează. Sunt animale solitare, semi-teritoriale și, spre deosebire de alte rude canide, cum ar fi câinii și lupii, nu pot lătra sau urla. În schimb, ele țipă sau „gekker”, care este un fel de sunet de râs făcut în timpul jocului sau atunci când își apără teritoriul.
8 din 8
Vulpea arctică
Cunoscută și sub numele de vulpe polară, vulpe albă sau vulpe de zăpadă, vulpea arctică (Vulpes lagopus) își numește casă biomul tundrei arctice, adică regiunile nordice ale Canadei, Rusiei, Europei, Groenlandei și Islandei. Spre deosebire de verii săi care locuiesc în deșert, care sunt adaptați la căldura extremă, această canidă majestuoasă este echipată pentru frigul extrem. Are cea mai caldă blană dintre toate animalele din Arctica, putând supraviețui la temperaturi de până la -60 de grade Celsius (-76 de grade Fahrenheit). Acea haină albă o ajută, de asemenea, să se camufleze cu zăpada, iar coada sa poate servi ca o pătură pentru a o menține și mai caldă într-o vizuină.
