O colegă a întrebat recent echipa PlanetaNoastra despre cărțile noastre preferate despre natură. Am răspuns fără ezitare: „Ultimul copil în pădure: Salvarea copiilor noștri de sindromul de deficit de natură” de Richard Louv. Această carte a avut o influență profundă asupra mea când am citit-o acum aproape un deceniu și mi-a modelat atât stilul de scris, cât și pe cel parental de atunci.
Cu toate acestea, descriind cartea colegei mele, mi-am dat seama cât timp a trecut de când am citit-o. Așa că am decis să o citesc din nou, de data aceasta cu post-it-uri și un creion în mână, pentru a vedea dacă era la fel de magnifică precum îmi aminteam. A fost, desigur, iar pentru cei dintre voi care nu ați avut ocazia să o citiți, aș dori să împărtășesc câteva dintre lecțiile despre parenting — și unde acesta se intersectează cu sustenabilitatea — care mi-au ieșit în evidență. Acestea se concentrează pe cum și de ce să-i scoți pe copii în natură.
Lecția 1: Natura înseamnă sănătate, nu petrecere a timpului liber
Louv vrea ca părinții să nu mai considere timpul petrecut în natură ca timp liber opțional. Acesta ar trebui privit, în schimb, ca „o investiție esențială în sănătatea copiilor noștri”. Dacă părinții s-ar dedica la fel de mult ducerii copiilor lor în natură cum o fac pentru activitățile extrașcolare, bunăstarea copiilor s-ar îmbunătăți considerabil. Louv ar dori ca experiențele în natură să fie „scoase din coloana timpului liber și plasate în coloana sănătății”. Este un mod neconvențional și revigorant de a privi lucrurile.
Lecția 2: Nu te uita la ceas în natură
Cu toții am fost în acele plimbări cu copiii noștri când se opresc să inspecteze o piatră, o frunză, un mușuroi de furnici, și durează 10 minute să facă 10 pași. Părinții ar trebui să reziste impulsului de a-și grăbi copiii și să le permită timpul de care au nevoie pentru a-și explora împrejurimile. Louv scrie: „Este nevoie de timp — un timp visător, liber, nestructurat — pentru a experimenta natura într-un mod semnificativ.” Data viitoare când ești afară, lasă-ți copilul să dicteze ritmul și urmează-l. Veți ajunge acasă în cele din urmă.
Lecția 3: Caută marginile
Natura există cu o intensitate mai mare de-a lungul liniilor unde se întâlnesc habitatele. „Unde se termină copacii și începe un câmp; unde rocile și pământul întâlnesc apa; viața este întotdeauna la margini.” Vei vedea mai multă mișcare și creștere, mai multă faună sălbatică, mai multe plante neobișnuite, mai mult interes vizual. Stai acolo o vreme și absoarbe totul.
Lecția 4: Construiește căsuțe în copac
Louv o numește „școală în copac” și spune că are o afecțiune deosebită pentru forturile din copaci, care transmit „o anumită magie și cunoștințe practice”. Construirea căsuțelor în copac îi învață pe copii abilități de bază de inginerie și construcție, dar, mai important, îi aduce aproape de natură. Ei formează o relație intimă și de neșters cu copacul (copacii) pe care îi aleg — și aceasta este o amintire pe care o vor purta toată viața.
Lecția 5: Unele distrugeri sunt în regulă
Nu are prea mult sens să lucrezi pentru a conserva zonele naturale dacă copiilor — viitorii custozii ai acelor zone — nu li se permite niciodată să se joace în ele. O anumită cantitate de distrugere ar trebui permisă, cum ar fi construirea de forturi, prinderea de animale sălbatice, culesul de flori și alunecarea pe dune de nisip, pentru ca să se formeze conexiuni semnificative.
Louv îl citează pe expertul în educație David Sobel, care spune: „[Căsuțele în copac] deteriorează în mod incontestabil copacul, dar acea deteriorare ocazională a unui copac nu este la fel de importantă ca ceea ce învață copiii când se joacă în acel copac.”
Lecția 6: Adu înapoi minunea
Abordarea actuală a educației creează o „stare de spirit de atotștiutor [cu] pierderea însoțitoare a minunii”. Acest lucru este tragic, deoarece copiii sunt capabili de experiențe profund emoționante în natură atunci când li se oferă ocazia. Permite-i copilului tău să experimenteze extazul în natură — extaz în sensul de încântare sau frică sau un amestec palpitant al ambelor.
Louv oferă un citat superb de la autoarea Phyllis Theroux, care descrie cum aceste momente de extaz pot ajuta o persoană în momente dificile: „Avem cu toții o parte sau o bucată din ceva la care ne întoarcem instinctiv când inima vrea să se frângă și ne face să spunem: „Oh, da, dar a fost asta”, sau „Oh, da, dar a fost aia”, și așa mergem mai departe?”
Lecția 7: Nu te mai concentra pe siguranța copilului tău
Nu-i ajută. Atunci când copiii sunt ținuți în casă sau sub o supraveghere rigidă, își pierd capacitatea și înclinația de a deveni persoane încrezătoare, autosuficiente și interactive. Un copil care consideră de la sine înțeles faptul că este „urmărit electronic în fiecare zi, în fiecare secundă, în fiecare cameră a vieții sale, în noua lume neînfricată” va crește cu un fals sentiment de siguranță, ca să nu mai vorbim de o lipsă absolută de cunoștințe practice pentru momentul în care va trebui să se descurce singur.
Lecția 8: Transformă natura în practica ta religioasă
Aceasta este interpretarea mea dintr-un interviu pe care Louv l-a realizat cu o femeie pe nume Joan Minieri, care a lucrat pentru un grup ecologic interconfesional din New York City. Ea a spus că, în calitate de părinte, consideră că este responsabilitatea ei să-și ducă copilul în natură, „așa cum părinții mei considerau că este responsabilitatea lor să mă ducă la biserică.”
Acest comentariu a rezonat cu mine, deoarece nici eu nu-mi duc copiii la biserică (în ciuda faptului că am crescut într-o familie menonită conservatoare), dar simt o dorință arzătoare de a le maximiza timpul petrecut în natură. Este aproape o obligație morală, deoarece cred cu adevărat că îi va face oameni mai buni și, prin urmare, ar fi iresponsabil din partea mea ca părinte să nu o fac.
