Una dintre cele mai persistente legende urbane despre McDonald’s este că hamburgerii lor conțin ochi de vacă. Deși acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat, plăcinta fierbinte de mere coaptă a companiei conține pene de rață, sau cel puțin un ingredient derivat frecvent din acestea. Adevărul poate fi la fel de ciudat ca ficțiunea.
Cum au ajuns penele de rață un ingredient viabil în plăcinta cu mere? Bun venit în lumea aditivilor alimentari. Oamenii adaugă arome, condimente, conservanți naturali și agenți de coacere în alimente încă din antichitate. Dar, pe măsură ce popularitatea alimentelor puternic procesate a crescut dramatic începând cu anii 1950, la fel a crescut și gama uimitoare de aditivi chimici bizari folosiți în producția alimentară. Rețetele de fast-food par să se nască mai degrabă din laborator decât din fermă sau câmp.
Și deși autoritățile consideră aceste substanțe chimice aditive ca fiind sigure, întreaga situație, desprinsă parcă din science-fiction, este puțin neliniștitoare. Cum ajungem să producem aceste lucruri? Iată câteva dintre cele mai ciudate.
1. Pene de rață și păr uman (L-cisteină)
Credeai că penele de rață sunau rău? Ce zici de părul uman? Acestea sunt cele două cele mai comune surse de l-cisteină, un aminoacid folosit pentru a condiționa aluatul pentru o maleabilitate crescută, ceea ce facilitează o mai bună procesare mecanică. CNN a raportat că cea mai mare parte a L-cisteinei derivate din oameni provine de la femei chineze care își susțin familiile vânzându-și șuvițele către mici fabrici de procesare chimică.
Deși inițial principala sursă de L-cisteină era părul uman, mulți producători par să se fi îndepărtat de L-cisteina derivată din păr și să se fi orientat către penele de rață, mai acceptabile. Potrivit lui Jeanne Yacoubou, MS, redactor de cercetare pentru The Vegetarian Resource Group, 80 la sută din L-cisteină este acum derivată din pene. În timpul cercetărilor sale, McDonald’s i-a spus lui Yacoubou că L-cisteina folosită în plăcinta sa fierbinte de mere coaptă, precum și în chifla de grâu și chifla caldă cu scorțișoară, era din varietatea de pene de rață. Multe alte restaurante fast-food se bazează, de asemenea, pe L-cisteină în produsele de patiserie.
Și, fără a fi senzaționalist, aditivul rezultat este foarte îndepărtat de sursa sa originală — dar totuși. Poate fi deranjant pentru mulți și, important, poate contraveni restricțiilor dietetice etice sau religioase.
2. Nisip (dioxid de siliciu)
Să eviți nisipul din sandvișul tău la plajă este evident, să eviți nisipul din mâncarea cumpărată de la restaurant ar putea să nu fie la fel de evident.
Dioxidul de siliciu, cunoscut și sub numele de silice (cunoscut și sub numele de nisip!), este folosit pentru a face sticlă, fibre optice, ceramică și ciment. Oh, și chili. Folosit ca agent antiaglomerant, este adesea adăugat la carnea de vită și pui procesată pentru a preveni aglomerarea și este listat pe panourile de ingrediente pentru chili de la Wendy’s și Taco Bell. Majoritatea experților sugerează că nu este dăunător pentru consum, dar să știi că ingredientul care menține carnea de chili frumoasă și neaglomerată este, de asemenea, componenta principală a pământului de diatomee, utilizat în mod obișnuit ca insecticid natural.
3. Pastă de lemn (celuloză)
Pasta de lemn procesată, cunoscută sub numele de celuloză, este folosită în orice, de la brânză la dressing pentru salate, de la brioșe la sirop de căpșuni. Producătorii de alimente o folosesc pentru a îngroșa și stabiliza alimentele, a înlocui grăsimea și a crește conținutul de fibre — precum și pentru a minimiza dependența de ingrediente mai costisitoare, cum ar fi uleiul sau făina. Celuloza pulbere este produsă prin fierberea pastei de lemn virgine în substanțe chimice pentru a separa celuloza, iar apoi purificată. Versiunile modificate necesită procesare suplimentară, cum ar fi expunerea la acid pentru a descompune și mai mult fibrele.
În mod ironic, odată cu creșterea conștientizării nutriționale a venit și o creștere a utilizării celulozei — prin adăugarea pastei de lemn, produsele se pot lăuda cu mai puțină grăsime și mai multe fibre. Doar să nu te deranjeze lemnul.
McDonald’s, Taco Bell, KFC, Sonic, Pizza Hut, Wendy’s, Arby’s, Jack in the Box și multe altele includ celuloză în repertoriul lor.
4. Silicon din plastilină (dimetilpolisiloxan)
Ingredientele cu opt silabe au sens pentru plastilină, dar pentru cartofi prăjiți? Într-adevăr, dimetilpolisiloxanul, o formă de silicon folosită în cosmetice și plastilină, se găsește și în multe produse prăjite de tip fast-food. Este ingredientul secret care împiedică uleiul din friteuză să spumeze. Sandvișul Filet-O-Fish și cartofii prăjiți de la McDonald’s îl conțin, la fel și cartofii prăjiți tăiați natural cu sare de mare de la Wendy’s. De fapt, majoritatea produselor fast-food care sunt scufundate într-o friteuză cu ulei sunt impregnate cu o notă de dimetilpolisiloxan. Ar trebui să fii îngrijorat? Organizația Mondială a Sănătății nu a găsit efecte adverse asupra sănătății asociate cu dimetilpolisiloxanul, dar haide — ce e în neregulă cu folosirea cartofilor, uleiului și sării pentru cartofi prăjiți?
5. Conservanți derivați din petrol (TBHQ)
Tert-butilhidrochinona (TBHQ) este fabricată din compuși derivați din petrol și își găsește locul în produse cosmetice și de îngrijire a pielii, lacuri, vopsele și rășini — și alimente procesate. McDonald’s, de exemplu, o folosește în 18 produse, de la salata sa de fructe și nuci la clătite și McNuggets.
TBHQ a fost în cele din urmă aprobat după mulți ani de presiune din partea producătorilor de alimente, deși, odată cu aprobarea, FDA a impus ca substanța chimică să nu depășească 0,02 la sută din conținutul de ulei și grăsime al unui aliment. De ce ar exista o limită? Deoarece cinci grame ar fi letale, în timp ce un gram poate provoca greață, vărsături, delir, o senzație de sufocare și colaps. (Deși ar trebui să mănânci mai mult de 5 kilograme de McNuggets pentru a ajunge la acest nivel. Și dacă ești dispus să mănânci 5 kilograme de McNuggets dintr-o singură ședință, ei bine…)
6. Îngrășământ de sol (sulfat de amoniu)
Sulfatul de amoniu este vândut de companiile chimice producătorilor de alimente ca „nutriment pentru drojdia de pâine”, iar multe companii de fast-food listează ingredientul în produsele lor de panificație.
Dar asta este doar activitatea sa secundară; atunci când sulfatul de amoniu nu lucrează pe post de aditiv alimentar, își îndeplinește sarcina principală: ca îngrășământ pentru solurile alcaline. Sulfatul de amoniu servește, de asemenea, ca adjuvant pentru pulverizarea agricolă pentru insecticide, erbicide și fungicide solubile în apă.
7. Secreții de gândac (glazură de cofetărie)
Coloranții alimentari aprobați de FDA includ culori sintetizate din derivate de petrol și gudron de cărbune, dar cu toată atenția negativă acordată coloranților alimentari artificiali, coloranții naturali sunt în creștere. Totuși, unii coloranți alimentari bazați pe ingrediente naturale provin din lucruri pe care s-ar putea să nu dorești să le ingerezi. Faceți cunoștință cu acidul carminic, un colorant alimentar roșu folosit frecvent, care provine din corpurile uscate și zdrobite ale insectelor solzoase femele numite coșenile. Cunoscut sub diverse denumiri: Coșenilă, Extract de Coșenilă, Carmin, Lac Purpuriu, Roșu Natural 4, C.I. 75470, E120 — este utilizat într-o gamă largă de produse, variind de la unele tipuri de carne, cârnați, produse procesate din carne de pasăre, marinate, produse de patiserie, toppinguri, prăjituri, deserturi, glazuri, umpluturi de plăcintă, gemuri, dulcețuri, jeleuri, sucuri, băuturi, produse lactate, sosuri și produse de desert.
Din aceeași familie a coșenilei provine gândacul Lac, care este sursa șelacului — precum șelacul pentru grunduire și lăcuire a lemnului. Gândacul femelă secretă o rășină care este răzuită de pe copaci din Asia de Sud-Est și Mexic. Rășina este colectată și procesată într-un strat lucios, care este aplicat pe o varietate de alimente, inclusiv bomboane, vitamine, pastile, comprimate, capsule, ciocolată și fructe proaspete ceruite. Nu vei găsi excreții de gândac pe lista de ingrediente; cu toate acestea, caută denumirile sale alternative: Glazură de Cofetărie, Glazură Rășinoasă, Șelac, Glazură Farmaceutică, Glazură Alimentară Pură, Glazură Naturală sau Rășină-Lac.
8. Carne separată mecanic
Carnea separată mecanic (CSM) este produsă încă din anii 1960, dar a câștigat recent o nouă faimă datorită unei fotografii care a circulat și care arată o mașină industrială extrudând o bandă groasă de pastă roz într-o cutie. Este denumită în mod obișnuit „mâl roz.” Arătând mai degrabă ca o glazură decât ca bucăți de carne și oase pasate, FDA definește carnea de pasăre separată mecanic (CPM) ca „un produs din carne de pasăre asemănător pastei și aluatului, produs prin forțarea oaselor, cu țesut comestibil atașat, printr-o sită sau un dispozitiv similar sub presiune ridicată pentru a separa osul de țesutul comestibil.” Carnea de porc separată mecanic este, de asemenea, utilizată, deși în 2004, pentru a proteja consumatorii împotriva encefalopatiei spongiforme bovine, carnea de vită separată mecanic a fost considerată necomestibilă și interzisă pentru consumul uman.
După ce suspensia de carne este produsă, aceasta este uneori tratată cu hidroxid de amoniu pentru a îndepărta excesul de bacterii. Hidroxidul de amoniu este, de asemenea, folosit ca soluție de curățare menajeră și în îngrășăminte. Deoarece amestecul rezultat de carne-os-mușchi-tendon-hidroxid de amoniu nu are prea mult gust de carne, se adaugă arome artificiale pentru a completa totul.
Carnea separată mecanic este responsabilă pentru o serie de produse din carne procesată; gândește-te la hot dog, salam, parizer, burgeri și multe bucăți de pui (nuggets). Restaurantele fast-food sunt cunoscute pentru utilizarea mâlului roz, deși recent McDonald’s a clarificat că nu mai depinde de el în burgerii săi.
‘General recunoscut ca sigur’ (GRAS)
Aceste patru cuvinte par să fi devenit mantra FDA când vine vorba de aditivii alimentari; toate ingredientele de mai sus și o gamă extinsă de alți aditivi chimici au fost în general recunoscute ca sigure în studiile științifice. Scoase din context și privite individual, poate un pic de sulfat de amoniu aici și un produs petrolier acolo nu vor provoca daune cantitative animalelor de laborator. Dar dacă ar fi să adunăm toate ingredientele chimice consumate pe parcursul unei vieți de dietă occidentală bazată pe fast-food, cum ar arăta asta? Ar arăta ca o epidemie de obezitate, diabet sau cancer?
Sfatul lui Michael Pollan, „Nu mânca nimic pe care bunica ta nu l-ar recunoaște ca mâncare”, nu a părut niciodată atât de atrăgător.
