Labrador retrieverul este cel mai popular câine din Statele Unite și deține acest loc din 1991. Rasa este renumită pentru natura sa plăcută, loialitatea și dispoziția sa utilă. Majoritatea sunt animale de companie de familie, dar mulți lucrează ca și câini de căutare și salvare, de vânătoare, de pescuit și câini de serviciu.
Datorită popularității lor, ajung și în multe adăposturi sau centre de salvare a animalelor. Dacă decideți că unul este potrivit pentru dumneavoastră, verificați acolo mai întâi.
Iată câteva lucruri pe care s-ar putea să nu le știți despre această rasă mult iubită.
1. Nu sunt din Labrador
Labradorii nu sunt din Labrador, Canada. În schimb, rasa a luat naștere la sud de Labrador, pe insula Newfoundland. Acolo, câinii de apă locali s-au încrucișat cu câinii Newfoundland. Această încrucișare a dus la apariția câinelui de apă St. John, o rasă acum dispărută, care era neagră cu marcaje albe pe față. Acești câini sunt strămoșii labradorilor. Încrucișarea lor cu alți câini și rafinările au dus la ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind Labrador retrieverul.
2. Earlul de Malmesbury a numit rasa
Din Newfoundland, rasa s-a răspândit în Anglia, începând cu al doilea Earl de Malmesbury. El a adus primii câini St. John în Anglia la începutul anilor 1800. Fiul său, al treilea Earl de Malmesbury, își numea întotdeauna câinii Labradors. Numele a rămas chiar și atunci când rasa a recâștigat popularitate în America de Nord. Toți labradorii ciocolatii pot fi urmăriți până la un câine pe care al treilea Earl de Malmesbury i l-a dăruit celui de-al șaselea Duce de Buccleuch.
3. Aproape că au dispărut
Înainte ca Labradorul să câștige faimă, rasa aproape că a dispărut.
În Newfoundland, guvernul dorea ca oamenii să crească oi. Ei au limitat familiile la un singur câine pe gospodărie, iar proprietarii de câini trebuiau să plătească o taxă.
Guvernul a impus taxe mai mari pentru câinii femele, ceea ce a dus la sacrificarea cățeilor femele din cuiburi. Prin anii 1880, rasa aproape că dispăruse din Canada. Aceste legi au dus în cele din urmă la dispariția câinelui de apă St. John în anii 1980.
Labradorii au persistat în Anglia, unde au început să fie favorizați ca și câini de vânătoare și de familie. The Kennel Club a recunoscut Labrador retrieverii în 1903, iar American Kennel Club a recunoscut rasa în 1917.
4. Sunt construiți pentru apă
Labradorul este renumit pentru dragostea sa față de apă. Inițial, i-au ajutat pe pescari aducând plase și frânghii sau recuperând peștele din marea înghețată.
Labrador retrieverii sunt cunoscuți pentru labele lor cu membrană pe care le folosesc la înot, dar majoritatea câinilor au o anumită membrană între degete. Ceea ce face labele Labradorului unice este cantitatea semnificativă de membrană combinată cu labele lor mari. Folosesc coada lor turtită, ca de vidră, pentru echilibru și pentru a se direcționa în timp ce înoată.
5. Sunt practic impermeabili
Ceea ce face labradorii pregătiți chiar și pentru cea mai rece apă este stratul dublu de blană pe care îl năpârlesc de două ori pe an.
Rasa are o blană distinctă, formată dintr-un strat exterior de fire de păr dense, drepte, mai lungi și un strat interior de blană moale, pufoasă, care acționează ca un strat izolator. Acest subpăr captează căldura și ține apa afară, permițând uleiurilor naturale ale câinelui să respingă apa, făcând blana practic impermeabilă.
6. Vin în mai mult de trei culori
Labradorii argintii sunt labradori ciocolatii cu o genă de diluție care face ca blana lor să aibă o culoare mai deschisă. Câinii negri și galbeni pot avea, de asemenea, aceste gene de diluție. În acest caz, culoarea se numește charcoal (cărbune) sau champagne (șampanie).
Labradorii argintii sunt controversați printre crescători, și niciun club de canisă nu îi recunoaște ca pe o culoare acceptabilă. Mulți cred că variația nu este o mutație naturală, ci este în schimb dovada unei încrucișări. Proprietarii de labradori argintii neagă această acuzație. Unii crescători pledează cu pasiune pentru ca aceștia să fie recunoscuți și permiși să concureze în expoziții.
7. Blana galbenă include o variantă roșu-vulpe
Roșu-vulpe este o culoare neobișnuită pentru labradorii moderni, dar nu o culoare recunoscută separat pentru rasă. Standardele rasei consideră roșu-vulpe o versiune foarte închisă a galbenului. Acești indivizi galbeni închiși sau roșu-castaniu au fost odată mai comuni. În timpul secolului al XX-lea, crescătorii au început să crească câini blond deschis pentru a satisface cererea pentru câini cu blana de culoare mai deschisă. Această creștere preferențială a dus la raritatea culorii roșu-vulpe. Liniile produse pentru câini de vânătoare au menținut în viață această variație de culoare.
8. Labradorii englezi și americani sunt aceeași rasă
Există o singură rasă de Labrador retriever, deși indivizii pot avea forme corporale diferite în funcție de scopul lor. Labradorii englezi sunt numiți și labradori de expoziție și au o construcție mai robustă, oase mai grele, cranii mai late cu boturi mai scurte și o coadă groasă, ca de vidră. Labradorii americani sunt numiți și labradori de câmp. Cu picioare mai lungi, un bot îngust și mai ascuțit și un corp atletic, labradorii americani arată ca o rasă diferită. De asemenea, tind să fie mai energici decât labradorii englezi. Ambele tipuri sunt disponibile atât în Anglia, cât și în America de Nord.
De ce este important pentru PlanetaNoastra
La PlanetaNoastra, suntem susținători ai bunăstării animalelor, inclusiv a animalelor noastre de companie și a altor animale domestice. Cu cât ne înțelegem mai bine câinii, cu atât le putem susține și proteja mai bine bunăstarea. Sperăm că cititorii noștri vor adopta animale de companie salvate în loc să cumpere de la crescători sau magazine de animale, și vor lua în considerare, de asemenea, sprijinirea adăposturilor locale de animale.
