Într-o zi, în timpul Epocii Pliocene, un antropoid tânăr și adult a murit în Valea Awash din Africa de Est. A fost uitată curând și nu a mai fost văzută timp de 3,2 milioane de ani. În tot acest timp, specia ei a dispărut, noi antropoizi au apărut în Africa, iar unii au dezvoltat creiere enorme, ajutându-i practic să cucerească planeta.
Apoi, la 3,2 milioane de ani după acea zi fatidică, doi dintre acești antropoizi cu creier mare i-au găsit în sfârșit scheletul în ceea ce este astăzi Etiopia. Dându-și seama că au descoperit ceva istoric, au început să o desprindă cu grijă din deșert.
Mai întâi, însă, i-au dat rudei lor dispărute de mult un nume: „Lucy”.
Această descoperire a avut loc în 1974, catapultând-o pe Lucy de la o fosilă uitată la o celebritate mondială. Oamenii de știință au găsit doar aproximativ 40% din scheletul ei, dar a fost suficient pentru a spune o poveste revoluționară despre evoluția umană. Iar acea poveste nu este o lectură rapidă: Chiar și astăzi, decenii după ce Lucy a reapărut din Valea Awash, oamenii de știință continuă să facă senzație cu secretele pe care le învață din oasele ei.
Iată câteva fapte interesante pe care s-ar putea să nu le știți despre Lucy, de la revelații revoluționare despre viața ei la informații întâmplătoare despre numele(numele) ei:
1. Mergea pe două picioare
Lucy a trăit într-o perioadă crucială pentru antropoizii asemănători omului, cunoscuți ca hominini. Specia ei era una de tranziție, cu trăsături cheie ale antropoizilor anteriori, precum și ale oamenilor de mai târziu. (Merită menționat, însă, că conceptul de „verigă lipsă” este o eroare. Se bazează pe o credință depășită conform căreia evoluția este liniară și pe o interpretare greșită a lacunelor inevitabile din înregistrarea fosilă.)
Lucy mergea pe două picioare, un pas major în evoluția umană. Știm acest lucru din mai multe indicii din oasele ei, cum ar fi unghiul femurului în raport cu suprafețele articulației genunchiului – o adaptare care ajută animalele bipede să-și mențină echilibrul în timp ce merg. Articulațiile genunchiului ei arată, de asemenea, semne că purtau greutatea întregului ei corp, mai degrabă decât să împartă povara cu membrele anterioare, și au fost găsite și alte indicații diverse în pelvisul, gleznele și vertebrele ei. Cu toate acestea, scheletul ei nu se putea mișca exact ca al nostru, iar brațele ei mari, asemănătoare cimpanzeului, sugerează că nu abandonase încă viața în copaci.
Acest lucru a alimentat dezbateri științifice încă din anii ’70. A fost Lucy complet bipedală, sau se agăța încă de stilul de viață arboricol al strămoșilor ei antropoizi? Craniul ei indică faptul că stătea dreaptă, iar brațele ei musculoase ar putea fi doar un caz de „retenție primitivă” – trăsături ancestrale care rămân într-o specie chiar și după ce nu mai sunt necesare.
2. S-ar putea să fi petrecut mult timp și în copaci
Este posibil ca specia lui Lucy să fi încetat să se cațere, dar să nu fi dezvoltat încă brațe mai mici. Iar ani de zile după descoperirea ei, scanările CT nu erau suficient de avansate pentru a vedea în interiorul fosilelor. Acel tip de informație ar putea dezvălui multe despre comportamentul lui Lucy, deoarece utilizarea afectează modul în care se dezvoltă oasele, dar nu a fost o opțiune până de curând.
În noiembrie 2016, cercetătorii au publicat un studiu în PLOS One bazat pe scanări CT noi, mai sofisticate, ale oaselor lui Lucy. Acesta a relevat membre superioare puternic dezvoltate, susținând imaginea unui cățărător obișnuit care se trăgea în sus cu brațele. În plus, faptul că piciorul ei era mai adaptat pentru bipedalism decât pentru apucare sugerează că forța corpului superior era deosebit de vitală pentru modul de viață al lui Lucy.
Acest lucru nu răspunde complet la întrebarea cât timp a petrecut Lucy în copaci, dar aduce o nouă lumină valoroasă asupra acestui celebru strămoș. S-ar putea să fi cuibărit în copaci noaptea pentru a evita prădătorii, spun autorii, pe lângă culesul de hrană în timpul zilei. Dormind opt ore pe zi ar însemna astfel că petrecea cel puțin o treime din timp de pe sol, explicând necesitatea amestecului ei ciudat de adaptări.
„S-ar putea să pară unic din perspectiva noastră că hominini timpurii precum Lucy au combinat mersul pe sol pe două picioare cu o cantitate semnificativă de cățărat în copaci”, a declarat co-autorul studiului și antropologul de la Universitatea din Texas-Austin, John Kappelman, spune într-o declarație despre descoperire, „dar Lucy nu știa că este unică.”
3. Ne-a făcut să regândim apariția creierelor umane mari
Înainte de Lucy, se credea pe scară largă că homininii au evoluat mai întâi creiere mari, iar apoi au devenit bipedați mai târziu. Lucy, însă, era clar construită pentru mersul bipedal – o adaptare extrem de rară la mamifere – și totuși craniul ei avea spațiu doar pentru un creier de aproximativ mărimea celui al unui cimpanzeu. Capacitatea ei craniană era de mai puțin de 500 de centimetri cubi, sau aproximativ o treime din mărimea celei a unui om modern.
Acest amestec de trăsături indică avantajele mersului drept, o adaptare care ar fi putut deschide calea pentru specii ulterioare, precum Homo erectus, să evolueze cu creiere atât de mari. Încă nu este complet clar de ce Lucy și alți hominini au început să meargă astfel, dar a fost probabil cel puțin parțial o modalitate de a găsi noi surse de hrană. Și indiferent de motivul inițial, bipedalismul a oferit un alt avantaj pentru speciile ulterioare: le-a eliberat mâinile pentru abilități precum gesticulația, transportul de obiecte și – în cele din urmă – fabricarea uneltelor.
Mulți hominini își extindeau dietele în timpul Epocii Pliocene, inclusiv specia lui Lucy, Australopithecus afarensis. Studiile asupra dinților și oaselor arată o dependență în scădere de fructele din copaci, compensată de o creștere a „alimentelor bazate pe savană”, cum ar fi iarba, stuful și, posibil, carnea. Lucy însăși ar fi putut face parte din această tendință: ouă fosilizate de țestoasă și crocodil au fost găsite în apropierea locului unde a murit, determinându-i pe unii să speculeze că abilitățile ei de cules hrană includeau jefuirea cuiburilor de reptile. De-a lungul timpului, pe măsură ce viața pe sol a devenit mai complicată pentru hominini, importanța inteligenței a crescut probabil.
4. Era adultă, dar avea aproximativ înălțimea unui copil modern de 5 ani
Creierul lui Lucy s-ar putea să fi fost mai mic decât al nostru, dar, sincer, la fel era și întregul ei corp. Era o adultă tânără complet dezvoltată când a murit, dar avea doar 1,1 metri înălțime și cântărea aproximativ 29 de kilograme.
Când dimensiunea creierului lui Lucy este luată în considerare în proporție cu restul corpului ei, nu pare atât de mic. De fapt, creierul ei este de fapt mai mare decât ceea ce este normal pentru un antropoid modern, non-uman, de mărimea corpului ei. Acest lucru nu înseamnă neapărat că inteligența ei ar putea rivaliza cu a noastră, dar este o amintire că nu era doar un cimpanzeu vertical.
5. S-ar putea să fi murit căzând dintr-un copac
Deși am învățat multe despre viața lui Lucy de-a lungul a patru decenii, moartea ei a rămas misterioasă. Scheletul ei nu prezintă semne de rodere de către carnivore sau necrofagi (în afară de o singură urmă de dinte pe unul dintre oasele ei), așa că oamenii de știință se îndoiesc că a fost ucisă de un prădător. În rest, însă, au fost în impas.
Apoi, în august 2016, o echipă de cercetători americani și etiopieni a anunțat o rezolvare în cazul rece al lui Lucy. Studiul lor, publicat în revista Nature, a concluzionat că moartea ei „poate fi atribuită rănilor rezultate dintr-o cădere, probabil dintr-un copac înalt”. Au folosit scanări CT de înaltă rezoluție pentru a crea 35.000 de „felii” virtuale ale scheletului ei, una dintre acestea arătând ceva ciudat. Humerusul drept al lui Lucy prezenta un tip de fractură neobișnuită la fosile: o serie de rupturi clare, curate, cu fragmente de os și așchii încă la locul lor. Împreună cu alte fracturi mai puțin severe la umărul stâng și în alte părți, acest lucru este în concordanță cu o cădere lungă în care victima încearcă să atenueze impactul prin extinderea unui braț înainte de aterizare, așa cum descrie mai detaliat videoclipul de mai jos.
Pe lângă faptul că aduce lumină asupra ultimelor momente ale lui Lucy, această cauză a morții ar susține, de asemenea, ideea că specia lui Lucy locuia încă în copaci, a subliniat John Kappelman, care a lucrat și la celălalt studiu din 2016 despre brațele lui Lucy.
„Este ironic că fosila aflată în centrul unei dezbateri despre rolul arboricolismului în evoluția umană a murit probabil din cauza rănilor suferite în urma unei căderi dintr-un copac”, a spus Kappelman într-o declarație. Nu toți experții sunt de acord cu această concluzie, argumentând că deteriorarea oaselor ar fi putut surveni după ce a murit, deși studiul a fost larg lăudat. Și dincolo de potențialele perspective științifice, aflarea modului în care a murit Lucy îi poate ajuta și pe oamenii moderni să se raporteze la ea la un nivel mai personal.
„Când amploarea multiplelor răni ale lui Lucy a devenit clară pentru prima dată, imaginea ei mi-a apărut în minte și am simțit un fior de empatie peste timp și spațiu”, a spus Kappelman. „Lucy nu mai era pur și simplu o cutie de oase, ci în moarte a devenit un individ real: un corp mic, frânt, zăcând neajutorat la baza unui copac.”
6. Numele ei în engleză provine dintr-un cântec Beatles
Când paleoantropologul Donald Johanson și studentul doctorand Tom Gray au găsit-o pe Lucy pe 24 noiembrie 1974, i-au dat numele prozaic „AL 288-1”. În ciuda a tot ce ne-a învățat acest australopitec, s-ar putea să nu fie un nume cunoscut dacă acest titlu stângace ar fi rămas. Din fericire, o petrecere a izbucnit în acea seară la tabăra echipei de expediție, și a oferit inspirație pentru o alternativă mai bună.
În timp ce oamenii de știință sărbătoreau, cineva punea continuu în fundal cântecul Beatles din 1967 „Lucy in the Sky with Diamonds”. „La un moment dat în timpul acelei nopți, nimeni nu-și amintește când sau de către cine, scheletului i s-a dat numele ‘Lucy'”, potrivit Institutului pentru Origini Umane de la Universitatea de Stat din Arizona. Numele a rămas, și 40 de ani mai târziu, poate fi greu să te gândești la ea altfel.
7. Numele ei etiopian, Dinkinesh, înseamnă ‘Ești minunată’
Numele „Lucy” a umanizat această creatură pentru mulți oameni, îndemnându-ne să ne imaginăm un individ cu care ne putem identifica, nu doar un animal dispărut fără chip. Dar, deși rezonează pe scară largă, nu are aceeași semnificație culturală pentru toată lumea.
Și astfel, deși lumea o cunoaște în principal ca Lucy, acesta nu este singurul ei nume modern. În zona în care a trăit efectiv, acum parte a Etiopiei, ea este cunoscută ca Dinkinesh în limba amharică. Lucy este un nume frumos, dar în Dinkinesh este codificată o reverență unică, traducându-se prin „ești minunată”.
8. Cu toții încă pășim pe urmele ei
Lucy aparținea uneia dintre numeroasele specii din genul dispărut Australopithecus. Ea provine din vremuri tumultoase în evoluția umană, cu mult înainte ca noi să fim ultimii hominini rămași în picioare. Se crede pe scară largă că o specie de australopitec a dat naștere întregului gen Homo – care include capete luminate precum Homo habilis, Homo erectus, neanderthalienii și noi – dar încă nu suntem siguri care este strămoșul nostru direct.
S-ar putea să nu aflăm niciodată, iar unii experți se îndoiesc că descindem din A. afarensis, citând alte specii ca fiind candidați mai probabili. Cu toate acestea, Lucy rămâne o posibilitate populară. Specia ei are multe în comun cu Homo, și de vreme ce genul nostru a apărut aproximativ acum 2,8 milioane de ani (cam în același timp în care A. afarensis a dispărut), momentul se potrivește.
Un craniu găsit în zona Woranso-Mille din Etiopia în 2016 oferă noi indicii, dar și tulbură apele. Cercetătorii care au studiat craniul aproape complet au anunțat în 2019 că acesta aparținea lui A. anamensis, un hominin despre care se credea de mult că ar fi predecesorul direct al speciei lui Lucy. Această teorie încă este valabilă, dar ridică întrebări despre momentul apariției: acum cred că specia lui Lucy s-a ramificat din anamensis mai degrabă decât să o înlocuiască pur și simplu.
Chiar dacă nu suntem descendenții direcți ai lui Lucy, ea rămâne un titan al istoriei homininilor. Fiind probabil cel mai faimos australopitec din toate timpurile, a ajuns să simbolizeze nu doar specia sau genul ei, ci însăși ideea de antropoizi mici, verticali, care au pregătit terenul pentru omenire. Acum avem o bogată înregistrare fosilă a genului Australopithecus, incluzând alte specii și mai multe dovezi ale tipului lui Lucy, cum ar fi amprentele de la Laetoli din imaginea de mai sus. Toate acestea ne ajută să clarificăm cum era viața pentru strămoșii noștri pre-umani, oferind un context valoros pentru succesul recent al speciei noastre.
La urma urmei, Homo sapiens a evoluat acum doar aproximativ 200.000 de ani. Am realizat multe în acest scurt timp, dar am fost atât de ocupați încât este ușor să uităm cât de puțin timp am existat. Fosilele sugerează că specia lui Lucy a trăit între 3,9 milioane și 2,9 milioane de ani în urmă, de exemplu, ceea ce ar însemna că acest umil hominin a existat aproximativ 1 milion de ani – sau de cinci ori mai mult decât am reușit noi până acum.
