Axolotlii (pronunțat ak·suh·laa·tls) sunt salamandre acvatice care se găsesc în sălbăticie doar într-un singur loc, Lacul Xochimilco din Mexico City. Acești amfibieni aflați în pericol critic sunt, de asemenea, populari ca animale de companie și sunt crescuți în captivitate pentru cercetarea științifică datorită capacității lor unice de a-și regenera părțile corpului. Distrugerea habitatului și introducerea speciilor de pești invazivi au dus la un declin dramatic al populației de axoloți.
Acești amfibieni sunt de dimensiuni mici, au o gamă variată de culori și își păstrează trăsăturile larvare pe tot parcursul vieții. Aspectul lor neobișnuit, adesea cu o piele roz strălucitor și „coafuri” dantelate (care sunt, de fapt, branhiile lor), i-a făcut iubiți de mulți fani din întreaga lume. Aceste animale solitare nu sunt neprietenoase sau antisociale, dar sunt destul de fericite să fie lăsate în pace. Sunt complet acvatice, așa că, dacă le țineți ca animale de companie, nu veți putea avea interacțiuni directe, dar sunt amuzante de urmărit.
De la dansurile lor ciudate de împerechere până la trăsăturile lor uimitoare de regenerare, descoperă cele mai fascinante fapte despre axolotl.
De ce contează acest lucru pentru PlanetaNoastra
Înțelegerea nevoilor și comportamentelor semenilor noștri este esențială pentru protejarea biodiversității și conservarea habitatelor. Sperăm că, cu cât învățăm mai multe despre specii uimitoare precum axoloții, cu atât vom fi mai motivați să ajutăm la protejarea ecosistemelor lor speciale.
1. Axolotlii arată ca niște bebeluși toată viața
Axolotlii sunt creaturi „neotenice”, adică ating maturitatea sexuală fără să-și piardă niciuna dintre trăsăturile larvare. Deci, în timp ce mulți amfibieni, cum ar fi salamandra, vor dezvolta în cele din urmă plămâni și vor trăi pe uscat, axoloții își păstrează branhiile exterioare cu pene caracteristice și rămân acvatici. Aceasta înseamnă, de asemenea, că dinții lor nu se dezvoltă niciodată și că trebuie să se bazeze pe o metodă de aspirație pentru a consuma hrană.
Uneori, când mănâncă, gura lor rămâne deschisă câteva secunde după înghițire, ceea ce îi poate face să pară că zâmbesc. Anumiți axoloți au guri ușor ridicate, care dau și impresia că zâmbesc tot timpul — dar, din păcate pentru proprietarii de animale de companie plini de speranță, acesta nu este cazul și este doar o chestiune de aspect.
2. Sunt originari dintr-un singur loc din lume
Habitatul nativ al axolotlului este în situație critică. Odată găsiți în două lacuri de mare altitudine din Mexico City, acești amfibieni acvatici se găsesc acum în sălbăticie doar într-un singur loc: Lacul Xochimilco din sudul Mexico City. Fostul lor habitat, Lacul Chalco din centrul Mexico City, a fost drenat pentru a evita inundațiile. Xochimilco a fost redus la o serie de canale, iar axoloții sunt rari din cauza pierderii habitatului lor, precum și a introducerii crapului și tilapiei prădătoare.
3. Sunt carnivori
Axolotlii sunt carnivori — mănâncă de la pești și viermi la insecte și crustacee. Nu sunt deosebit de pretențioși și vor mânca carne vie sau moartă. În captivitate, mănâncă frecvent creveți de saramură, fâșii de ficat de vită, râme, pelete pentru pești și multe altele. Axolotlii tineri și cei cu o sursă de hrană inadecvată pot fi canibali, mușcându-se de o anexă a unui membru apropiat al familiei. Din fericire, datorită capacității lor de a se regenera, axolotl-ul rănit își poate regenera cu ușurință partea de corp tăiată.
4. Au o varietate de modele de culori
Pigmentarea și modelele de culori ale axoloților sunt rezultatul a patru gene diferite. În sălbăticie, axoloții sunt cel mai frecvent maro sau negri cu pete aurii sau măslinii. La fel ca alte salamandre, își pot ajusta culoarea pentru a se camufla mai bine cu mediul înconjurător.
Axolotlii de culoare mai deschisă, inclusiv cei albi, leucistici (cu pigmentare redusă) și roz, sunt mai frecvenți la animalele care au fost crescute în captivitate. Branhiile cu pene care se află pe spatele capului unui axolotl sunt, de asemenea, pigmentate, în special în nuanța roșie aprinsă găsită la axoloții albi.
5. Își pot regenera părțile corpului
Mai mulți amfibieni și pești sunt capabili să-și regenereze cozile și membrele, dar axoloții duc această abilitate la un nivel superior prin regenerarea maxilarelor, măduvei spinării, pielii, țesutului ovarian și pulmonar și chiar a unor porțiuni ale inimii și creierului. Mai mult, un axolotl își poate continua regenerarea pe tot parcursul vieții.
Capacitățile regenerative ale celulelor acestui animal prezintă un interes semnificativ pentru cercetătorii care speră să transpună această capacitate la oameni. Aceasta este o capacitate remarcabilă: dacă un axolotl își pierde un membru, acesta se regenerează, restabilind perfect apendicele la dimensiunea și orientarea corectă. În câteva săptămâni, joncțiunea dintre țesutul vechi și cel nou dispare complet.
6. Au un genom mare
Cu 32 de miliarde de baze ADN și un genom de 10 ori mai mare decât cel al unui om, secvențierea ADN-ului axoloților este o provocare pentru oamenii de știință. Dar este una importantă, deoarece va ajuta cercetătorii să descopere cum utilizează axolotl-ul celulele stem pentru a regenera țesutul. Oamenii de știință au identificat deja două gene utilizate în regenerare la axoloți. Deoarece capacitățile regenerative ale axoloților sunt atât de impresionante, oamenii de știință își continuă cercetările pentru a include și alte organe interne și regenerarea retinei.
Smithsonian îi descrie ca fiind omniprezenți în laboratoarele de cercetare — „în esență, șoarecii albi ai amfibienilor, datorită profilului lor genetic unic și potențialului lor de a dezlega secretele evoluției și regenerării.”
7. Ritualurile lor de curtare implică dansul
Când axoloții ating vârsta de șase luni, este timpul să se împerecheze. Procesul începe cu animalele adulte care se freacă reciproc în regiunea cloacală și continuă cu mișcarea lor împreună într-o manieră circulară, asemănătoare unui dans.
Femelele depun aproximativ 100-300 de ouă și se reproduc o dată pe an în sălbăticie, mai frecvent în captivitate. După ce ouăle sunt depuse în siguranță, nu există nicio altă implicare parentală. Când ouăle eclozează după 10-14 zile, tinerii axoloți sunt pe cont propriu.
8. Sunt în pericol critic de dispariție
Găsit doar într-o mică regiune din Mexic, axolotl-ul este în pericol critic de dispariție în sălbăticie. Acesta ocupă mai puțin de 6,5 km² într-un habitat care este în declin sever din cauza dezvoltării, poluării și a speciilor invazive. Importanța lor pentru cercetarea științifică și capacitatea lor de a fi crescuți în captivitate ar trebui să contribuie la asigurarea supraviețuirii lor, dar nu neapărat în sălbăticie. În 2009, oamenii de știință au estimat că populația lor a scăzut cu 90%. În 2015, au fost declarați dispăruți în sălbăticie, dar apoi unul a fost găsit o săptămână mai târziu.
Numărul de axoloți rămași în sălbăticie este incert. Eforturile de conservare s-au concentrat pe creșterea nivelului apei din Lacul Xochimilco, restabilirea mediului axoloților și reducerea populației de specii de pești invazive, cum ar fi tilapia și crapul (introduse de guvernul mexican pentru a îmbunătăți securitatea alimentară pentru gospodăriile cu venituri mici) în habitatul lor.
Salvează axolotl-ul
- Susține programele locale de educație care creează conștientizarea situației dificile a axolotlului.
- Formează ghizii locali despre axolotl și încurajează partajarea informațiilor cu vizitatorii în timpul excursiilor cu barca.
- Încurajează fermierii locali să creeze grădini acvatice pentru a oferi adăpost axolotlului.
- Donează la Fondul de granturi pentru conservare al Asociației Grădinilor Zoologice și Acvariilor pentru a susține proiectele de educație, reproducere, restaurare și reintroducere a axolotlului.
