Când vine vorba de a denumi și descrie creaturi din regnul animal, este mai bine să nu fim prea literali. De fapt, unele dintre cele mai potrivite nume provin din mitologie. Fie din cauza obiceiurilor lor alimentare, a coloritului sau a designului dentar, următoarele opt creaturi și-au câștigat o asociere cu vampirii.
Veverița vampir
Numită tehnic veverița de pământ cu moț, veverița vampir se găsește în dealurile împădurite din Borneo. Este cunoscută pentru două lucruri:
În primul rând, legenda locală descrie aceste veverițe ca fiind vânători feroce. Ele stau pe o creangă joasă așteptând ca cerbii să treacă. Când unul trece, veverița sare la jugulara animalului, tăindu-l și eviscerându-l pentru a-i mânca organele interne. Deși este greu de crezut că o veveriță ar putea fi un prădător atât de feroce și ar putea doborî o pradă de multe ori mai mare decât ea, legenda s-a lipit totuși suficient de specie pentru a-i da porecla sa vampirică.
A doua caracteristică notabilă a veveriței vampir este mult mai plăcută: are cea mai pufoasă coadă din lume. Aceasta nu este o exagerare — este un titlu oficial. Coada este 30 la sută mai mare decât volumul corpului veveriței. Cercetătorii speculează că coada excesiv de pufoasă ar putea avea legătură cu evadarea de prădători, oferind în mare parte păr — mai degrabă decât corp — ca țintă.
Furnica Dracula
Furnicile Dracula sunt membre ale genului rar Mystrium, endemic în Madagascar. Sunt numite după faimosul băutor de sânge pentru comportamentul lor numit „canibalism non-distructiv”, în care sug sângele puilor lor. Mai precis, ele fac găuri în abdomenul larvelor lor pentru a se hrăni cu hemolimfa acestora (versiunea de sânge a furnicii). Larvele nu sunt vătămate de acest lucru. Singura excepție este dacă colonia moare de foame, caz în care furnicile Dracula adulte își vor consuma în întregime larvele.
Un studiu din 2018 a constatat că furnicile Dracula au cea mai rapidă mișcare animală înregistrată; ele își pot închide mandibulele la viteze de până la 322 de kilometri pe oră. Cercetătorii au explicat că acest lucru este posibil deoarece furnicile își strâng vârfurile mandibulelor, „încărcându-le” ca pe un resort, acumulând presiune internă pentru a fi eliberată. Acțiunea este adesea comparată cu o pocnire a degetelor umane. Deși impresionantă, nu este clar dacă abilitatea de închidere rapidă a furnicii Dracula a evoluat pentru prădătorism sau în scopuri de apărare.
Calamarul vampir
Numele științific al acestei specii este Vampyroteuthis infernalis, însemnând literalmente „calamar vampir din iad”. Acest nume provine de la aspectul calamarului, în special de la modul în care pielea care îi conectează brațele seamănă cu o pelerină atunci când înoată, precum și de la ochii săi mari care pot părea roșii.
Calamarul vampir este atât de unic încât a fost plasat în propriul său ordin, Vampyromorpha. Este singura specie de calamar care trăiește în zona cu oxigen minim din ocean. Acolo unde majoritatea speciilor de calamar pot trăi la niveluri de oxigen sub 50 la sută, iar unele la niveluri de până la 20 la sută, această creatură trăiește la niveluri de până la 5 la sută.
Calamarul maro-roșcat are, de asemenea, capacitatea de a folosi bioluminiscența pentru a evita prădătorii și a atrage prada. Nu numai că are organe producătoare de lumină numite fotofori pe corp pentru a-i deruta pe prădători, dar poate, de asemenea, să ejecteze un nor de mucus bioluminiscent din vârful brațelor atunci când este amenințat, oferindu-i o șansă de a scăpa în întunericul apei înconjurătoare.
Broasca zburătoare vampir
Broasca zburătoare vampir sună mult mai fantastic decât este în realitate. Endemică în Vietnam, este o broască mică maro care are membrane suplimentare între degete pentru a o ajuta să planeze în timpul săriturilor pentru a acoperi o distanță mai mare.
Aspectul vampiric al acestui amfibian este evident atunci când este în forma sa de mormoloc. În loc de gura în formă de cioc a majorității mormolocilor, mormolocul broaștei zburătoare vampir are colți mari, ascuțiți și negri. Deoarece nu există hrană disponibilă în micile bălți de apă în care cresc mormolocii, broasca mamă depune ouă nefertilizate pentru a fi mâncate. Mormolocii își folosesc colții pentru a tăia mucusul care înconjoară gălbenușul, astfel încât să poată înghiți masa. Este singura specie cunoscută care are o astfel de adaptare.
Crabul vampir
Două specii de crabi din genul Geosesarma sunt denumite colocvial crabi vampiri. Cu corpurile lor întunecate, cleștii de culoare violet sau roșu aprins și ochii galbeni izbitori, schema lor de culori seamănă cu cea a vampirului clasic.
Interesant este că, crabii vampiri au fost populari în comerțul cu animale de companie cu mult înainte de a fi descriși de știință. De fapt, cercetătorii care investigau aceste creaturi au trebuit să îi găsească pe colecționari pentru a descoperi unde să îi caute. În cele din urmă, au fost localizați pe insula indoneziană Java. Odată găsit habitatul lor nativ, următoarea preocupare este protejarea acestor crabi colorați de supracolecție, ca urmare a popularității lor ca animale de companie.
Peștele Dracula
Danionella dracula, mai bine cunoscut sub numele de peștele Dracula, este un pește minuscul care nu inspiră genul de teamă la care te-ai aștepta. Doar atunci când te ui atent la structura maxilarului său, înțelegi de unde îi provine numele.
Peștele minuscul de 1,7 centimetri a evoluat fără dinți acum 50 de milioane de ani, dar 30 de milioane de ani mai târziu a evoluat pentru a avea oase asemănătoare cu colții ca parte a structurii maxilarului său. Doar masculii au aceste structuri asemănătoare dinților.
Deși poate intimidant când este privit la microscop, acești pești nu cresc niciodată mai mult decât „bebeluși” Dracula. Chiar și ca adulți, își păstrează un corp asemănător larvelor, cu peste 40 de oase mai puțin decât rudele lor apropiate, peștele-zebră.
Tetra vampir
Dacă peștele Dracula ți s-a părut neimpresionant, ia în considerare payara, care este uneori denumită baracuda cu dinți de sabie și, mai interesant, tetra vampir.
Găsit în Venezuela, acest pește poate crește până la 38 de centimetri lungime, cu colți de până la 15 centimetri lungime. Specia crește de obicei mai mică în captivitate, totuși. Creatura vampirică își folosește colții pentru vânătoare, înfigându-i în pești înainte de a-i înghiți.
Molia vampir
Se pare că țânțarii nu sunt singurele insecte care sug sânge. Denumită în mod obișnuit molia vampir, Calyptra thalictri este răspândită în Europa centrală și de sud.
Este cunoscută pentru faptul că se hrănește doar cu fructe. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit o populație rusă de molii vampir care își folosesc limbile căptușite cu ghimpi pentru a perfora pielea mamiferelor — chiar și a bizonilor — pentru a suge sânge. Când cercetătorii au expus moliile la oameni ca singură sursă de hrană, masculii nu au ezitat să se hrănească cu sânge uman.
Se ipotezează că masculii fac acest lucru pentru a furniza sare femelelor în timpul împerecherii, ceea ce oferă apoi o nutriție mai bună larvelor. Din această cauză, unii cred că aceste molii ar putea fi pe o traiectorie evolutivă de îndepărtare de dieta lor bazată exclusiv pe fructe.
