Nu v-ați gândit niciodată la consecințele mai largi ale eliberării unui animal de companie exotic în sălbăticie? Atunci s-ar putea să nu fiți surprinși că mulți oameni nu s-au gândit nici ei. Intenționat sau nu, speciile non-native care intră într-un ecosistem străin pot duce la probleme sistemice grave și chiar la dezastru. Întrebați oficialii de stat din America, care au descoperit că unele foste animale de companie au devenit specii invazive problematice sub jurisdicția lor, înlocuind și depășind flora și fauna native în competiția pentru resurse și spațiu de locuit.
Următoarele sunt doar opt dintre speciile invazive care au fost eliberate de oameni în sălbăticie. Citiți mai departe pentru a afla despre ramificațiile dezastruoase pe care acești invadatori le aduc speciilor native, ecosistemelor locale și chiar curților rezidențiale impecabil întreținute.
Peștele auriu
Peștii aurii, acele animale de companie nevinovate din copilărie odată relegate la bolul de pești, preiau acum controlul asupra cursurilor de apă dulci din întreaga lume. Membru al familiei crapului, specia poate crește între 41 și 48 de centimetri și poate cântări mai mult de 0,9 kilograme în sălbăticie.
Datorită unei rate ridicate de reproducere și a lipsei de prădători naturali, peștii aurii perturbă cu ușurință ecosistemele consumând resurse, mâncând ouă de specii native și răspândind boli. Exemple de impact includ drenarea recentă a unui pârâu artificial din Utah pentru a elimina mii de pești aurii aruncați ilegal, un lac amenințat de o populație în creștere rapidă în Colorado și peștii anterior domestici care fac ravagii în Australia.
Specia este atât de răspândită în apele calde și puțin adânci din vestul Lacului Erie încât a devenit acum o captură comercială, cu peste 51.618 kilograme de pește auriu prins cu plasa în 2015.
Tegu argentinian
În 2009, ca parte a unei campanii de prindere a speciilor invazive în sudul Floridei, biologii au capturat 13 tegu argentinieni. Doar șase ani mai târziu, au prins peste 700.
Șopârla neagră și albă, originară din America de Sud, se găsește frecvent în magazinele de animale de companie din Statele Unite. Deoarece pot crește în exces de 1,5 metri, proprietarii îi eliberează uneori în mlaștinile și cursurile de apă bogate din Florida.
În sălbăticie, pot supraviețui 15 până la 20 de ani, hrănindu-se copios cu o dietă bazată pe fructe, ouă și mamifere mici, atacând uneori și oameni. O specie rezistentă, pot supraviețui temperaturilor de până la aproximativ 1.5 grade Celsius și se pot reproduce extrem de rapid; doar un singur cuib poate conține în jur de 35 de ouă.
„Nu există nicio dezbatere despre tegu”, a declarat biologul Frank Mazzotti pentru Orlando Sentinel. „Întreaga Florida este în pericol.”
Cap de șarpe
Peștii Cap de șarpe, originari din anumite părți ale Asiei și Africii, se instalează rapid în America de Nord.
Descoperiți într-un iaz din Maryland în 2002, specia a fost de atunci zărită în state precum Virginia, California, New York și Maine.
Nu numai că pot crește peste 0,9 metri lungime și pot cântări mai mult de 5 kilograme, dar au și abilitatea unică de a migra pe distanțe scurte pe uscat datorită unor branhii specializate. Prin mișcări asemănătoare unduirii pe pământul umed, peștii Cap de șarpe ajung la corpuri de apă vecine. Populația speciei este greu de controlat deoarece îi lipsesc prădătorii naturali, ca să nu mai vorbim de faptul că femelele sunt capabile să elibereze până la 100.000 de ouă în fiecare an.
Piton birmanez
Cu estimări ale populației de până la 300.000 în sudul Floridei, pitonul birmanez a trecut de la animal de companie exotic la prădător de vârf stabilit în doar trei decenii.
Cu o lungime medie de 3,5 până la 4 metri, pitonii au puțini prădători în afară de aligatori și oameni. În regiunile cu populații stabilite, numărul de ratoni, vulpi, râși și alte mamifere a scăzut între 88 și 100 la sută. Chiar și păsări și căprioare au fost găsite în interiorul pitonilor uciși de oficialii parcurilor.
Pitonii birmanezi nu numai că supraviețuiesc în habitatul lor non-nativ, dar se reproduc și devin o amenințare tot mai numeroasă pentru ecosistemele americane. Ca răspuns, se iau măsuri pentru a combate această populație invazivă: cetățenii obișnuiți pot aplica pentru a deveni „agenți de îndepărtare” și să fie plătiți cu o rată orară pentru a eutanasia pitonii birmanezi în sudul Floridei, cu o recompensă suplimentară pentru îndepărtarea celor mai mari.
Graur
În 1890, un newyorkez pe nume Eugene Schieffelin a acționat conform unui plan de a introduce în America de Nord fiecare pasăre menționată în operele dramaturgului William Shakespeare. După ce a importat 60 de grauri din Europa, i-a eliberat ulterior în Central Park.
Acei 60 inițiali s-au transformat de atunci într-o populație de peste 200 de milioane.
Deși pot avea manifestări hipnotice de murmurare, graurii au devenit un dăunător invaziv major. Pe lângă faptul că devorează uneori câmpuri întregi de grâu, sunt, de asemenea, predispuși să alunge alte păsări din cuiburile lor, ucigând puii și distrugând ouăle în acest proces.
Țestoasa cu tâmple roșii
Originare din climatele mai calde din sud-estul SUA, țestoasele cu tâmple roșii s-au proliferat de atunci în întreaga lume datorită popularității lor ca animale de companie. Populații sălbatice există acum în zone precum Israel, Guam, Australia și Insulele Caraibe.
În Japonia, Ministerul Mediului spune că țestoasele cu tâmple roșii depășesc acum numeric speciile native de țestoase cu opt la unu, consumând până la 320 de tone de buruieni acvatice în fiecare săptămână într-o singură regiune a țării.
Datorită dimensiunilor corporale mai mari (crescând până la aproximativ 30 de centimetri în sălbăticie) și ratelor de reproducere mai mari, țestoasele cu tâmple roșii domină rapid speciile native, depășindu-le în competiția pentru hrană și locuri de plajă.
Țestoasele cu tâmple roșii se clasează pe locul 98 pe lista celor mai rele 100 de specii invazive din lume, și nu este de mirare; dieta lor omnivoră și capacitatea de a se adapta la diferite tipuri de habitate fac aceste țestoase deosebit de bune la supraviețuirea în ecosisteme noi.
Pacu
Remarcabil pentru gura sa neobișnuită cu dinți asemănători celor umani, peștele pacu este un pește popular din magazinele de animale de companie care și-a găsit drumul în lacurile, iazurile și pârâurile din cel puțin 27 de state americane.
Deși populari ca juvenili, acest nativ din America de Sud poate crește agresiv, determinându-i pe proprietari să îi elibereze în cursurile de apă locale. În sălbăticie, pacu poate crește până la aproximativ 1.1 metri lungime și poate cântări până la 44 de kilograme. Dinții lor, deși cu aspect umanoid, sunt folosiți pentru a măcina nucile de copac care cad în apele locale.
Deși majoritatea peștilor pacu nu supraviețuiesc condițiilor de iarnă din SUA, există temerea că o populație considerabilă s-ar putea instala în regiunile mai calde, ducând la și mai multă înlocuire și perturbare a speciilor native și a habitatelor lor.
Iguana verde
Dacă această reptilă impunătoare vă este familiară, este pentru că populația acestei specii non-native a explodat în ultima jumătate de secol. Originară din America Centrală și de Sud, aceste șopârle verzi reprezintă 46 la sută din comerțul cu reptile din Statele Unite, după ce au fost cumpărate cu milioanele ca animale de companie începând cu anii 1960 și ’70.
Cu masculii atingând de obicei peste 1.5 metri lungime și cântărind până la aproximativ 8.5 kilograme, aceste creaturi iubite au devenit o reală problemă ecologică în state precum Florida și Texas.
Din fericire, iguanele verzi sunt intolerante la vremea rece, iar populația în creștere rapidă este ținută în frâu de episoade neașteptate de frig. Dar aceste leneșe mari reprezintă în continuare o amenințare pentru anumite specii de melci pe cale de dispariție, precum și pentru vegetația manicurată cu trudă a proprietarilor de locuințe.
