Nu te-ai gândit niciodată la consecințele mai ample ale eliberării unui animal de companie exotic în natură? Atunci s-ar putea să nu fii surprins că mulți oameni nu s-au gândit nici ei. Fie intenționat, fie nu, intrarea speciilor non-native într-un ecosistem străin poate duce la probleme sistemice grave și chiar la dezastre. Întreabă doar oficialii de stat din toată America, care au descoperit că unele foste animale de companie s-au transformat în specii invazive problematice sub jurisdicția lor, dislocând și concurând speciile native de floră și faună pentru resurse și spațiu vital.
Următoarele sunt doar opt dintre speciile invazive care au fost eliberate de oameni în natură. Citește mai departe pentru a afla despre consecințele dezastruoase pe care acești invadatori le aduc speciilor native, ecosistemelor locale și chiar curților rezidențiale îngrijite cu măiestrie.
Peștișor auriu
Peștișorii aurii, acele animale de companie inocente din copilărie odată relegat la bolul cu pești, preiau acum controlul apelor dulci din întreaga lume. Membru al familiei crapului, specia poate crește între 40 și 48 de centimetri și poate cântări mai mult de 1 kilogram în natură.
Datorită unui ritm ridicat de reproducere și a lipsei prădătorilor naturali, peștișorii aurii perturbă cu ușurință ecosistemele consumând resurse, mâncând ouăle speciilor native și răspândind boli. Exemple de impact includ drenarea recentă a unui curs de apă artificial în Utah pentru a îndepărta mii de pești aurii aruncați ilegal, un lac amenințat de o populație înfloritoare în Colorado și peștele anterior domestic care face ravagii în Australia.
Specia este atât de răspândită în apele calde și puțin adânci din vestul lacului Erie încât este acum o captură comercială cu peste 51.6 tone de pești aurii prinși în plasă în 2015.
Tegu argentinian
În 2009, ca parte a unei campanii de prindere a speciilor invazive în sudul Floridei, biologii au capturat 13 tegu argentinieni. Doar șase ani mai târziu, au prins mai mult de 700.
Șopârla neagră și albă, originară din America de Sud, se găsește frecvent în magazinele de animale de companie din Statele Unite. Deoarece pot crește peste 1.5 metri, proprietarii îi eliberează uneori în mlaștinile și cursurile de apă bogate din Florida.
În natură, pot supraviețui 15 până la 20 de ani, înfruptându-se dintr-o dietă de fructe, ouă și mamifere mici, atacând uneori chiar și oameni. O specie rezistentă, pot supraviețui la temperaturi de până la aproximativ 1.7 grade Celsius și se pot reproduce extrem de rapid; doar un singur cuib poate conține în jur de 35 de ouă.
„Nu există nicio dezbatere despre tegu”, a declarat biologul Frank Mazzotti pentru Orlando Sentinel. „Toată Florida este în pericol.”
Peștele-șarpe
Peștele-șarpe, originar din anumite părți ale Asiei și Africii, își face rapid casa în America de Nord.
Descoperită într-un iaz din Maryland în 2002, specia a fost de atunci observată în state precum Virginia, California, New York și Maine.
Nu numai că pot crește peste 1 metru lungime și pot cântări mai mult de 5.4 kilograme, dar au și abilitatea unică de a migra pe distanțe scurte pe uscat datorită branhiilor specializate. Prin aproape târâre peste terenul umed, peștii-șarpe ajung în corpurile de apă vecine. Populația speciei este dificil de controlat, deoarece îi lipsesc prădătorii naturali, ca să nu mai menționăm faptul că femelele sunt capabile să elibereze până la 100.000 de ouă în fiecare an.
Pitonul birmanez
Cu estimări ale populației de până la 300.000 în sudul Floridei, pitonul birmanez a trecut de la animal de companie exotic la prădător de vârf stabilit în doar trei decenii.
Cu o lungime medie de 3.6 până la 4 metri, pitonii au puțini prădători în afară de aligatori și oameni. În regiunile cu populații stabilite, observațiile de ratoni, vulpi, rasi și alte mamifere au scăzut între 88 și 100 la sută. Chiar și păsări și căprioare au fost găsite în interiorul pitonilor uciși de oficialii parcului.
Pitonii birmanezi nu numai că supraviețuiesc în habitatul lor non-nativ, ci se reproduc și devin o amenințare mai numeroasă pentru ecosistemele americane. Ca răspuns, se iau măsuri pentru a combate această populație invazivă: Cetățenii obișnuiți pot aplica pentru a deveni „agenți de îndepărtare” și pot fi plătiți cu o rată orară pentru a eutanasia pitonii birmanezi în sudul Floridei, cu o recompensă suplimentară pentru îndepărtarea celor mai mari.
Graurul
În 1890, un newyorkez pe nume Eugene Schieffelin a acționat conform unui plan de a introduce în America de Nord fiecare pasăre menționată în operele dramaturgului William Shakespeare. După importarea a 60 de grauri din Europa, i-a eliberat ulterior în Central Park.
Cei 60 inițiali s-au transformat de atunci într-o populație de peste 200 de milioane.
Deși pot avea demonstrații hipnotice de murmur, graurii au devenit un dăunător invaziv major. Pe lângă faptul că devorează uneori întregi câmpuri de grâu, sunt și predispuși să dea afară alte păsări din cuiburile lor, ucigând puii și distrugând ouăle în acest proces.
Țestoasa cu timpane roșii
Originară din climatele mai calde ale sud-estului S.U.A., țestoasele cu timpane roșii s-au proliferat de atunci în întreaga lume datorită popularității lor ca animale de companie. Populații sălbatice există acum în zone precum Israel, Guam, Australia și insulele Caraibe.
În Japonia, Ministerul Mediului spune că țestoasele cu timpane roșii depășesc acum numărul speciilor native de țestoase într-un raport de opt la unu, consumând până la 320 de tone de buruieni acvatice în fiecare săptămână într-o singură regiune a țării.
Datorită mărimii corporale mai mari (crescând până la 30 de centimetri în natură) și a ratelor de reproducere mai mari, țestoasele cu timpane roșii domină rapid speciile native, concurând cu ele pentru hrană și locuri de însorire.
Țestoasele cu timpane roșii se clasează pe locul 98 pe lista celor mai rele 100 de specii invazive din lume și nu este de mirare; dieta lor omnivoră și capacitatea de a se adapta la diferite tipuri de habitate fac din aceste țestoase deosebit de bune la supraviețuirea în noi ecosisteme.
Pacu
Remarcabil pentru gura sa neobișnuită cu dinți asemănători celor umani, pacu este un pește popular din magazinele de animale de companie care și-a făcut drum în lacurile, iazurile și râurile din cel puțin 27 de state americane.
Deși populari ca juvenili, acești nativi sud-americani pot crește agresiv, determinându-i pe proprietari să-i elibereze în cursurile de apă locale. În natură, pacu poate crește până la 1 metru lungime și poate cântări până la 44 de kilograme. Dinții lor, deși cu aspect umanoid, sunt folosiți pentru a măcina nucile de copac care cad în apele locale.
Deși majoritatea pacu nu supraviețuiesc condițiilor de iarnă din S.U.A., există temerea că o populație considerabilă s-ar putea stabili în regiunile mai calde, ducând la și mai multă dislocare și perturbare a speciilor native și a habitatelor lor.
Iguana verde
Dacă această reptilă puternică îți pare familiară, este pentru că populația acestei specii non-invazive a explodat în ultima jumătate de secol. Originare din America Centrală și de Sud, aceste șopârle verzi reprezintă 46 la sută din comerțul cu reptile din Statele Unite, fiind cumpărate cu milioanele ca animale de companie începând cu anii 1960 și ’70.
Cu masculii atingând de obicei peste 1.5 metri lungime și cântărind până la 8.6 kilograme, aceste creaturi iubite au devenit o adevărată neplăcere ecologică în state precum Florida și Texas.
Din fericire, iguanele verzi sunt intolerante la vremea rece, iar populația în plină expansiune este ținută în frâu de valurile de frig neașteptate. Dar aceste creaturi mari și leneșe constituie totuși o amenințare pentru anumite specii de melci pe cale de dispariție, precum și pentru vegetația migălos îngrijită a proprietarilor de case.
