Logica de a mânca plante sălbatice este evidentă; logica de a mânca plante sălbatice invazive este cu atât mai mult. Eliminarea speciilor agresive care amenință plantele native, evitând în același timp capcanele agricole pentru mediu? Mâncare gratuită, locală, abundentă? Da, te rog.
Plantele invazive sunt specii non-native care se pot dezvolta în zone dincolo de aria lor naturală de dispersie. Aceste plante sunt caracterizate prin adaptabilitate, agresivitate și o capacitate reproductivă ridicată. Vigoarea lor, combinată cu lipsa inamicilor naturali, duce adesea la populații înfloritoare care pot atinge proporții demne de filmele de groază.
Milioane de hectare de pășuni, păduri și zone riverane nord-americane, altădată sănătoase și productive, au fost invadate de plante dăunătoare sau invazive. Acestea distrug habitatele sălbatice, dislocă multe specii amenințate și pe cale de dispariție, reduc diversitatea plantelor și animalelor (deoarece monoculturile de buruieni copleșesc alte specii de plante dintr-o zonă) și perturbă tiparele de zbor și habitatele de cuibărit ale păsărilor de apă, precum și ale păsărilor migratoare neotropicale — pentru a numi doar câteva dintre neplăcerile pe care le creează.
Deci, ce putem face? Să mâncăm!
Atenție
Culegeți întotdeauna în mod responsabil. Asigurați-vă că identificați pozitiv orice plantă sălbatică culeasă înainte de a o mânca. Evitați plantele care ar fi putut fi pulverizate cu erbicide sau care cresc de-a lungul drumurilor principale, unde ar putea fi contaminate cu gazele de eșapament ale vehiculelor.
1. Iarbă-grasă (Portulaca oleracea)
- Arie de origine: Lumea Veche, probabil cu origine în Asia de Sud-Est
- Arie invazivă: În toată America de Nord
- Habitat: Stânci, curți, grădini, crăpături în trotuare, zone perturbate; frecvent întâlnită în loturi urbane
Fiind un producător prolific de semințe, iarba-grasă comună poate prelua rapid controlul asupra zonelor calde și umede. Și deși s-ar putea să nu fie la fel de amenințătoare ca unele dintre celelalte specii invazive listate aici — mai mult o buruiană deranjantă (deși gourmet) — este inclusă deoarece este o plantă deosebit de răspândită care conține o mulțime de acizi grași omega-3, fiind de asemenea o sursă excelentă de vitamine A și C.
Suculenta prolifică are frunze groase, rotunde și flori mici, galbene, care înfloresc de la mijlocul verii până la începutul toamnei. Este destul de crocantă, cu un gust acrișor, ușor sărat.
Cum să o mănânci:
Extensia AgriLife a Universității Texas A&M; oferă mai multe rețete interesante cu iarbă-grasă, inclusiv iarbă-grasă murată, umplutură mexicană cu iarbă-grasă și verdolago con huevos. Iarba-grasă funcționează bine și într-o gamă largă de salate și supe, de la această salată cu iarbă-grasă sălbatică cu ulei de măsline și dressing de lămâie la această supă rece cu iarbă-grasă și castravete.
***
2. Iarbă-grasă japoneză (Polygonum cuspidatum sau Fallopia japonica)
- Arie de origine: Japonia, China și Coreea
- Arie invazivă: În toată America de Nord și Europa
- Habitat: Maluri de râu și margini de drum, zone agricole
Introdusă ca plantă ornamentală și pentru controlul eroziunii, această perenă agresivă poate atinge înălțimi de 1.8 sau 2.1 metri și este prea fericită să elimine speciile native. Se răspândește mai ales prin rizomi, cu lăstari atât de puternici încât străpung asfaltul și pot supraviețui sub pământ ani de zile. Mulți grădinari frustrați au descoperit că această specie este aproape indestructibilă.
Frunzele frumoase sunt alterne, în formă de ou; tulpinile sunt goale. Flori mici albe înfloresc la sfârșitul verii. Fructul este o singură sămânță într-un caliciu cu trei aripi.
Cum să o mănânci:
Iarba-grasă japoneză poate fi mâncată crudă, dar de obicei este gătită. Și datorită unor similitudini cu rubarba, funcționează într-o varietate de deserturi — cum ar fi brioșe, șerbet și plăcintă cu iarbă-grasă japoneză. Dacă te simți mai aventuros, Guardian oferă această rețetă pentru vodcă cu iarbă-grasă japoneză.
***
3. Păpădie (Taraxacum officinale)
- Arie de origine: Eurasia
- Arie invazivă: În toată America de Nord
- Habitat: Grădini și peluze publice și private, margini de drum, trotuare, pajiști degradate, pante stâncoase, deschideri forestiere
Unii dintre noi (eu) s-ar putea să iubim păpădia sinceră, dar mulți văd planta ca pe o buruiană invazivă care face puțin mai mult decât să strice o peluză altfel perfect îngrijită. Se crede că păpădiile au fost aduse pentru prima dată în America de Nord de către Pelerinii de pe Mayflower pentru utilizările medicinale ale plantei. O singură păpădie produce aproximativ 2.000 de semințe pe sezon, oferind buruienii un potențial mare de dispersie largă, iar statutul său non-nativ înseamnă că poate disloca rudele sale native.
S-a demonstrat că păpădiile pot reprezenta o amenințare pentru zonele alpine și pădurile de altitudine prin competiția cu puieții de conifere. Pe de altă parte, păpădiile colonizează ușor habitatele perturbate și supra-pășunate și pot servi ca o sursă importantă de pășunat pentru bovine, ungulate sălbatice și urși.
Sistemul radicular persistent al păpădiilor face eliminarea lor foarte dificilă fără aplicări complete și repetate de control cultural, mecanic sau chimic, transformându-le într-o pacoste pentru grădinari (și un beneficiu pentru mâncători).
Cum să o mănânci:
Toate părțile unei plante de păpădie sunt comestibile, fie crude, fie gătite. Frunzele sunt potrivite pentru o salată, un stir fry sau o supă, printre multe alte opțiuni. Florile pot fi mâncate crude, prăjite sau folosite pentru a face vin de păpădie, în timp ce rădăcinile oferă o gamă și mai largă de posibilități. Câteva rețete care merită încercate includ pesto de păpădie, înghețată cu rădăcină de păpădie prăjită și supă cremă de păpădie.
***
4. Kudzu (Pueraria montana)
- Arie de origine: Asia
- Arie invazivă: Majoritatea regiunii de sud-est a SUA, și până la nord de Dakota de Nord
- Habitat: Drumuri, margini de păduri, grădini, peste tot
S-a spus că poți chiar să vezi kudzu crescând — și având în vedere că crește până la 30 de centimetri pe zi în condițiile potrivite, s-ar putea să fie adevărat. Kudzu a fost adus pentru prima dată în SUA din Japonia pentru Expoziția Centenară din 1876 din Philadelphia. Până în 1900, florile sale parfumate violet și abilitatea miraculoasă a lianei de a acoperi rapid suprafețe au făcut-o o alegere populară pentru pridvoarele din sud-estul SUA. Acum, însă, acoperă peste 2.8 milioane de hectare în întreaga regiune.
Liana insațiabilă va prelua controlul asupra oricărui lucru îi stă în cale — alte plante, clădiri, semne de circulație, orice. Ucide alte plante blocând lumina, sugrumă tulpini și trunchiuri de copaci, rupe crengi și smulge copaci și arbuști din rădăcini. Mănâncă, mănâncă, mănâncă!
Cum să o mănânci:
Semințele și păstăile de kudzu nu sunt comestibile, dar frunzele, rădăcinile, florile și vârfurile de liană sunt. (Ca orice hrană culeasă din sălbăticie, totuși. Acest site listează o gamă de rețete precum jeleu de flori de kudzu, frunze de kudzu rulate, frunze de kudzu prăjite adânc și quiche cu kudzu.
***
5. Ștevie creață (Rumex crispus)
- Arie de origine: Europa și Africa de Nord
- Arie invazivă: Toate cele 50 de state ale SUA
- Habitat: Comună în câmpuri, pe margini de drum, în grădini, curți, zone perturbate, poieni, pajiști și de-a lungul râurilor și malurilor.
Ștevia creață este o plantă foarte agresivă care se răspândește prin semințe prin auto-polenizare — planta non-nativă se găsește în peisajele agricole din toată SUA și este listată ca invazivă în 15 state. Ștevia creață crește uneori foarte mare și poate bloca lumina soarelui pentru alte plante din zona înconjurătoare. De asemenea, poate concura cu vecinii săi pentru nutrienții din sol și apă.
Ștevia creață este o rudă a rubarbei din familia Fagopyrum și este cunoscută și sub numele de știevie acră sau galbenă. Are un conținut ridicat de acid oxalic și poate fi iritantă pentru pielea sensibilă, așa că ar trebui folosită crudă doar cu moderație. Folosiți-o când frunzele sunt tinere; frunzișul poate fi fiert în mai multe schimburi de apă. Acestea fiind spuse, este delicioasă.
Cum să o mănânci:
Wild Food Girl sugerează câteva rețete din gama largă culinară a șteviei crețe, de la pastă de brânză cu ștevie la frunze de ștevie umplute, la supă de cartofi, ștevie și tahini.
***
Pentru mai multe informații și îndrumări despre cum să distingi plantele, încearcă site-ul numit Eat the Invaders. Și pentru sfaturi generale despre cules, verifică acest ghid de cules de vară târzie de la Ecologist.
