Liliecii sunt creaturi neînțelese. Reputația pe care și-au câștigat-o prin povești înfricoșătoare și mituri nu se potrivește cu aspectul lor drăguț, pufos, sau cu rolul important pe care acești prădători prodigioși de insecte îl joacă în ecosistemele din întreaga lume.
Cu peste 1.400 de specii de lilieci identificate, ele sunt al doilea ordin cel mai divers de mamifere, depășit doar de rozătoare. Liliecii sunt împărțiți în mod tradițional în două categorii largi, megabats și microbats, deși aceste clasificări au mai mult de-a face cu comportamentul lor decât cu dimensiunea lor. Microbats folosesc ecolocația pentru a vâna prada vie, în timp ce megabats, în general, nu folosesc ecolocația și se hrănesc cu fructe.
Oamenii de știință au descoperit specii care încalcă acest sistem de clasificare, și nu mai este considerat complet exact. În orice caz, speciile de lilieci sunt foarte diverse, variind de la vulpi zburătoare cu anvergura aripilor de 1,5 metri până la specii minuscule care încap în palma mâinii.
Iată 19 specii de lilieci care demonstrează că acești mamifere zburătoare sunt membri vitali ai regnului animal și destul de fotogenici.
1 din 19
Liliacul frugivor egiptean
Liliacul frugivor egiptean (Rousettus aegyptiacus) este o specie mare găsită în întreaga Africă, Orientul Mijlociu și India. Este considerat un megabat, o familie de 197 de lilieci mari care mănâncă fructe.
Cu o anvergură a aripilor de 60 de centimetri, este o specie de megabat de dimensiuni medii. Este un animal foarte sociabil și de obicei se adăpostește în peșteri cu miile.
De obicei, microbats sunt cunoscuți ca vânători pricepuți cu sonar, dar liliacul frugivor egiptean este megabatul rar care folosește o formă rudimentară de ecolocație.
2 din 19
Liliacul cu nasul în formă de frunză din California
Liliacul cu nasul în formă de frunză din California (Macrotus californicus) își câștigă numele datorită umflăturii cărnoase, numită noseleaf, care crește deasupra botului său. Are o anvergură a aripilor de aproximativ 30 de centimetri și urechi mari, mai mari decât capul.
Are aripi scurte, late, care sunt mai potrivite pentru acrobatic și viteze reduse, decât pentru călătorii pe distanțe lungi, și nu migrează.
Liliecii cu nasul în formă de frunză din California preferă să caute insecte terestre, cum ar fi greierii și gândacii, pe care le pot prinde datorită vederii lor excelente.
3 din 19
Liliacul alb hondurean
Liliacul alb hondurean (Ectophylla alba) este o specie foarte specializată găsită în America Centrală și una dintre cele șase specii de lilieci cu blană albă.
Se adăpostește în grupuri de până la 15 lilieci în frunze late, pe care le taie cu dinții pentru a le transforma într-o formă de cort. Dieta sa este specială și ea – este un frugivor care supraviețuiește în principal pe un singur tip de smochin.
Datorită nevoilor sale unice de adăpostire și dietă, liliacul alb hondurean este deosebit de vulnerabil la defrișări și este listat ca specie aproape amenințată de IUCN.
4 din 19
Vulpe zburătoare indiană
Vulpea zburătoare indiană (Pteropus medius) este una dintre cele mai mari specii de lilieci, cântărind până la 1,6 kg și având o anvergură a aripilor de aproape 1,5 metri. Se găsește în întregul subcontinent indian și se adăpostește în grupuri mari în coroanele copacilor.
Nu este un mâncător pretențios, căutând multe tipuri de fructe, precum și frunze și insecte. În unele regiuni, vulpile zburătoare sunt considerate dăunătoare, mai ales în apropierea livezilor de fructe unde pot deteriora culturile. Cu toate acestea, studiile arată în mare măsură că rolul lor de polenizatori depășește prejudiciul economic pe care îl provoacă.
5 din 19
Liliacul brun mare
Liliacul brun mare (Eptesicus fuscus) este o specie comună găsită pe scară largă în America de Nord și Centrală. Este o specie destul de mare de microbat, familia de lilieci care reprezintă 70% din toate speciile de lilieci.
Prezintă aproape toate comportamentele pentru care liliecii sunt cunoscuți cel mai bine – se adăpostesc cu capul în jos în peșteri și tuneluri și prind insecte zburătoare noaptea folosind ecolocație. Liliacul brun mare mănâncă o mare varietate de gândaci și insecte, iar fermierii vor instala uneori cutii pentru lilieci pentru a-i atrage ca o formă de combatere a dăunătorilor.
6 din 19
Liliacul frugivor pitic epauletat al lui Peters
Liliacul frugivor pitic epauletat al lui Peters (Micropteropus pusillus) este un fel de oxymoron – este clasificat ca megabat în ciuda staturii sale mici. În timp ce megabatii au tendința de a fi mai mari decât microbats, principala diferență dintre cele două grupuri este că microbats folosesc ecolocația, în timp ce megabats, de obicei, nu.
Această specie pitică este originară din Africa, unde trăiește în păduri tropicale și păduri. Datorită dietei sale de fructe și nectar, este un polenizator important al plantelor tropicale.
7 din 19
Liliacul brun cu urechi lungi
Liliacul brun cu urechi lungi (Plecotus auritus) este o specie originară din Europa și Asia cu, da, urechi distinctive care sunt aproape la fel de lungi ca restul corpului său.
Preferă altitudini mai mari și se găsește de obicei adăpostit în copaci scobiți din parcuri și păduri. În ciuda urechilor enorme, studiile au descoperit că liliecii cu urechi lungi tind să vâneze insecte prin vedere, mai degrabă decât prin ecolocație.
8 din 19
Liliacul cu urechi galbene dungate
Liliacul cu urechi galbene dungate (Vampyriscus nymphaea) este o specie de liliac cu nasul în formă de frunză, cu o adaptare unică a culorii – dungi albe pe frunte și maxilar. Se găsește în America Centrală și de Sud, de la Nicaragua la Ecuador.
În timp ce nasul său pare singular, familia de lilieci cu nasul în formă de frunză este de fapt mare și diversă, cu cel puțin 160 de specii membre. Împărtășesc o formă distinctivă a nasului și se hrănesc cu tot, de la insecte la fructe și chiar sânge. Ele pot fi găsite în întreaga Americă, în păduri tropicale, păduri și deșerturi.
9 din 19
Liliacul potcoavă mare
Liliacul potcoavă mare (Rhinolophus ferrumequinum) este o specie de liliac cu un nas distinctiv în formă de U. Nu este din motive estetice; forma unică ajută la direcționarea undelor ultrasonice pe care le produce pentru a naviga folosind ecolocația.
Are o gamă largă care se întinde de la Europa și Africa de Nord până în Asia până în Japonia. Nu este o specie pe cale de dispariție, dar este protejată în Regatul Unit din cauza numărului în scădere la nivel local.
10 din 19
Liliacul cu urechi lungi din deșert
Găsit în medii aride din Maroc până în Orientul Mijlociu, liliacul cu urechi lungi din deșert (Otonycteris hemprichii) este acasă în regiuni ostile.
Are un apetit neobișnuit printre lilieci, hrănindu-se cu pradă mare, inclusiv scorpionul galben extrem de veninos din Palestina. Cercetătorii au observat tacticile sale de vânătoare și raportează că poate primi o înțepătură toxică de scorpion în față și își poate continua masa fără probleme, consumând în cele din urmă întregul scorpion, inclusiv țepii și sacii de venin.
11 din 19
Pipistrelle soprană
Pipistrelle soprană (Pipistrellus pygmaeus) este o specie europeană care preferă viața de lângă râuri și zone umede. Dieta sa constă în principal din țânțari acvatici și alte insecte.
Este înrudită cu pipistrelle comună, o specie mai numeroasă, iar cele două au fost clasificate ca specii diferite abia în 1999, când cercetătorii au descoperit că apelurile lor de ecolocație apar la frecvențe diferite.
12 din 19
Liliacul fals vampir mare
Liliacul fals vampir mare (Lyroderma lyra) este o specie găsită în Asia de Sud-Est și subcontinentul indian în păduri tropicale umede. Are o nuanță albăstruie la blana sa gri și, după cum sugerează și numele său, este una dintre speciile mai mari de lilieci vampir.
Spre deosebire de liliecii vampir adevărați, care se numără printre speciile cu nasul în formă de frunză din America de Sud, liliecii vampir falși nu se hrănesc cu sânge. Numele este o rămășiță a unei vechi concepții greșite. Cu toate acestea, Lyroderma lyra are o alegere alimentară unică – este una dintre cele trei specii de lilieci cunoscute care mănâncă alți lilieci.
13 din 19
Liliacul roșu estic
Liliacul roșu estic (Lasiurus borealis) este una dintre cele mai comune specii găsite în estul Americii de Nord. Este mic de statură, cu blană roșu-brună și consumă o dietă de insecte, inclusiv molii tăietoare și alte specii invazive de dăunători.
În timp ce mulți lilieci produc doar un pui pe dată, liliecii roșii estici au în medie trei pui într-o puietă, ceea ce ajută la explicarea dimensiunii sănătoase a populației sale.
14 din 19
Liliacul cu botul de porc al lui Kitti
Liliacul cu botul de porc al lui Kitti (Craseonycteris thonglongyai) este cea mai mică specie de liliac și, de asemenea, unul dintre cele mai mici mamifere.
Cunoscut și sub numele de liliacul bondar, această specie minusculă este probabil singurul liliac suficient de mic pentru a fi confundat cu o insectă. Corpul său măsoară doar 2,5 cm lungime și cântărește cam cât o monedă de 10 cenți.
Liliecii cu botul de porc ai lui Kitti se găsesc doar în peșterile calcaroase din Myanmar și nordul Thailandei și sunt considerați o specie aproape amenințată din cauza pierderii habitatului.
15 din 19
Liliacul frugivor cu nasul scurt mai mic
Găsit în Asia de Sud și de Sud-Est, liliacul frugivor cu nasul scurt mai mic (Cynopterus brachyotis) este o specie mică de megabat cu o față asemănătoare cu cea a unei vulpi.
Liliacul frugivor cu nasul scurt mai mic mănâncă toate tipurile de fructe aromate, dar pare să prefere în special mango. La fel ca și alți frugivori, este un polenizator important, în acest caz pentru fructe precum curmale, banane, avocado, mango și piersici.
Blana sa este în cea mai mare parte maro, dar poate deveni portocalie în apropiere de umeri la adulții reproducători.
16 din 19
Liliacul pătat
Liliacul pătat (Euderma maculatum) este unic atât pentru cele trei pete albe de pe spate, cât și pentru urechile sale, care se numără printre cele mai mari (în raport cu dimensiunea corpului său) din orice specie.
Poate fi găsit în vestul Statelor Unite și Mexic, inclusiv în structuri de peșteri de pe pereții Marelui Canion din Arizona.
Utilizarea pe scară largă a pesticidele precum DDT a dus la o scădere a populației în anii 1960, dar s-a stabilizat de atunci, iar liliacul pătat nu mai este considerat pe cale de dispariție sau chiar amenințat.
17 din 19
Liliacul alb
Liliacul alb (Lasiurus cinereus) este o specie de microbat găsită în America de Nord și de Sud, precum și în Hawaii și Insulele Galápagos. Are blană maro cu vârfuri albe, oferindu-i un aspect unic.
Deoarece habitatele sale insulare sunt atât de îndepărtate de arealul său continental, acestea sunt considerate populații disjuncte, iar modul în care liliecii au ajuns să locuiască ambele medii este necunoscut.
Liliacul alb hawaian este singurul mamifer terestru originar din Insulele Hawaii și, deși numărul populației globale a liliacului alb este sănătos, populația hawaiană este considerată federal pe cale de dispariție.
18 din 19
Vulpe zburătoare cu ochelari
Vulpea zburătoare cu ochelari (Pteropus conspicillatus) este o specie de megabat frugivor care se găsește în Australia și Noua Guinee. Numele său comun provine de la blana deschisă la culoare care înconjoară ochii și nasul.
Vulpea zburătoare cu ochelari este un liliac arboricol și preferă pădurile tropicale din nordul Australiei, comparativ cu climatul arid din restul țării. Din păcate, aproape o treime din populație din Australia a fost ucisă în timpul unei canicule record din 2018, iar specia este acum considerată pe cale de dispariție.
19 din 19
Liliacul frugivor Sulawesi
Liliacul frugivor Sulawesi (Acerodon celebensis) este o specie de megabat originară din subregiunea Sulawesi din Indonezia.
Se hrănește în principal cu nuci de cocos și se adăpostește în pâlcuri de mangrove, adesea alături de vulpile zburătoare negre, care vor ocupa vârfurile copacilor, în timp ce liliecii frugivori Sulawesi se adăpostesc pe ramurile inferioare.
Această specie de liliac frugivor este vânată pe scară largă în Indonezia pentru a fi vândută ca carne de vânat și, din această cauză, este dispărută regional în ceea ce odată era extremitatea nordică a habitatului său. Este listat ca o specie vulnerabilă.
