Vulturii au o reputație proastă nemeritată. Deși ar putea fi percepuți ca niște necrofagi murdari și urâți, ecosistemele se bazează pe aceste păsări pentru a reduce răspândirea bolilor, lucru pe care îl realizează curățând carcasele. Cu toate acestea, populațiile de vulturi — în special în Africa și Asia — au scăzut vertiginos în ultimele decenii. Toate, cu excepția a șapte dintre cele 23 de specii, sunt acum considerate aproape amenințate, vulnerabile la dispariție, periclitate sau pe cale critică de dispariție. Oamenii nu sunt doar vinovații, ci și printre cei mai afectați de declinul lor.
Aflați despre cele 16 specii de vulturi amenințate și de ce salvarea lor este atât de importantă.
Vulturul Anzilor
Simbol național al mai multor țări sud-americane, vulturul Anzilor (Vultur gryphus) este considerat vulnerabil la dispariție din cauza pierderii habitatului și a otrăvirii secundare de la carcasele animalelor ucise de vânători. Este o pasăre cu o durată mare de viață (trăind 50 de ani în sălbăticie și chiar mai mult în captivitate), ceea ce – combinat cu o rată scăzută de reproducere – înseamnă că este deosebit de vulnerabil la pierderi cauzate de activitatea umană sau persecuție.
Programele de reproducere în captivitate și de reintroducere au contribuit la stabilizarea populațiilor din Argentina, Venezuela și Columbia. Vulturul Anzilor a servit ca un fel de pilot de testare pentru eforturile de conservare legate de vulturul californian, specie pe cale critică de dispariție.
Vulturul pleșuv negru
Cu o anvergură uimitoare a aripilor de 3 metri, vulturul pleșuv negru (Aegypius monachus) este considerat una dintre cele mai mari păsări zburătoare din lume. Cunoscut și sub numele de vultur negru, vultur călugăr și vultur negru eurasiatic, pasărea a fost listată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale ca specie aproape amenințată.
Răspândit în toată Eurasia temperată, vulturul pleșuv negru va consuma uneori otravă destinată să ucidă câini sălbatici și alți prădători. Alte amenințări includ perturbarea habitatului din cauza dezvoltării umane și lipsa carcaselor de mâncare. Se estimează că au mai rămas doar 15.600 până la 21.000 de exemplare.
Vulturul de Himalaya
Acest vultur de Himalaya (Gyps himalayensis) se găsește la altitudini mari în Munții Himalaya, Pamir, Kazahstan și pe Platoul Tibetan. Deși susceptibil la toxicitatea indusă de diclofenac, un medicament găsit în carcasele animalelor domestice, nu a înregistrat declinul rapid pe care l-au suferit alte specii. Cu toate acestea, este considerat aproape amenințat, cu un număr de indivizi maturi rămași între 66.000 și 334.000.
Populația de vulturi Gyps din Asia a scăzut cu 95 la sută, ceea ce a crescut potențialul mamiferelor necrofage de a transmite boli – precum antrax, holeră și botulism – pe care stomacurile lor, spre deosebire de cele ale vulturilor, nu le pot gestiona.
Vulturul bărbos
Vulturul bărbos (Gypaetus barbatus) este unul dintre puținii vulturi cu penaj pe față, de unde și numele său comun. Categorisit ca vultur din Lumea Veche, uneori va ucide țestoase vii, iepuri de câmp, marmote și hyrax de stâncă, și, în loc să se hrănească cu carnea lor, mănâncă măduva osoasă, care constituie până la 90 la sută din dieta sa.
În 2014, specia a fost reevaluată de la statutul de îngrijorare minimă la aproape amenințată. Pierderea și degradarea habitatului, precum și conflictul dintre oameni și răpitoare au amenințat populațiile de pe continentele sale de origine, Europa, Asia și Africa. Se estimează că au mai rămas între 1.300 și 6.700 de exemplare.
Vulturul cu gușă roșie
Vulturul cu gușă roșie periclitat (Torgos tracheliotus) are o distribuție fragmentată în Africa. Este o pasăre mare și puternică, capabilă să rupă piei dure mai bine decât altele, ceea ce înseamnă că adesea se hrănește înainte ca alți vulturi să aibă chiar o șansă. Dar, în ciuda acestui avantaj, populațiile sunt în scădere din cauza pierderii habitatului, a numărului redus de prăzi naturale și a ingerării de otravă destinată șacalilor și altor dăunători locali – toate fiind rezultate directe ale creșterii creșterii vitelor. Uneori, sunt vizați în mod specific de crescătorii de vite și braconieri, deoarece vulturii pot uneori expune locurile lor de sacrificare ilegală. Există acum mai puțin de 6.000 de vulturi cu gușă roșie rămași în lume.
Vulturul de Cape
Vulturul de Cape (Gyps coprotheres), găsit în Africa de Sud, tinde să cuibărească și să se odihnească în colonii și să caute hrană împreună cu alții, crescând probabilitatea ca mai multe păsări să fie otrăvite de o carcasă simultan. Un alt motiv pentru care vulturul de Cape este periclitat este lipsa carnivorelor mari, fără îndoială din cauza creșterii agriculturii. Carnivorele mari ajută la ruperea oaselor și a pieilor dure, astfel încât vulturii să le poată mânca.
IUCN estimează că au mai rămas aproximativ 9.400 de exemplare în lume. Eforturile de conservare includ răspândirea conștientizării și amenajarea unor zone de hrănire pentru ca vulturii să obțină nutriția de care au nevoie.
Vulturul egiptean
Vulturul egiptean (Neophron percnopterus) se remarcă prin aspectul său unic. Are o față chelă și pene lungi care îi acoperă gâtul, creând o creastă țepoasă. În ciuda arealului său extins – din sud-vestul Europei până în India – este acum periclitat, după ce a pierdut jumătate sau mai mult din populația sa în ultimele trei generații.
Păsările migrează mii de kilometri spre sud, în Africa, pentru iarnă, confruntându-se adesea cu lipsa hranei din cauza schimbărilor în teritoriu. În plus, sunt amenințate de deteriorarea și pierderea habitatului, parcurile eoliene, substanțele chimice agricole și câinii sălbatici.
Vulturul cu cap alb
Deși este numit vulturul cu cap alb (Trigonoceps occipitalis), această pasăre pe cale critică de dispariție are cu siguranță o față colorată. La fel ca alte specii de vulturi, este atât necrofag, cât și vânător, țintind vertebrate mici. Se găsește în Africa subsahariană și are un areal foarte larg. Cu toate acestea, populațiile sunt în declin de zeci de ani din cauza pierderii habitatului și a surselor adecvate de hrană. În Africa de Sud, vulturul cu cap alb se găsește acum aproape exclusiv în zone protejate. Există un număr estimat între 2.500 și 10.000 de indivizi rămași, spune IUCN.
Vulturul african cu spatele alb
Vulturul african cu spatele alb (Gyps africanus) preferă savanele împădurite de joasă altitudine și poate fi găsit cuibărind în copaci înalți, din Africa de Sud până în Sahara. Este cel mai comun vultur din Africa și unul dintre cei mai răspândiți, dar este, de asemenea, pe cale critică de dispariție, existând temeri că va dispărea local până în 2034.
Pe lângă otrăvire și declinul speciilor de ungulate din habitatul său, vulturul african cu spatele alb este, de asemenea, vizat pentru comerț. Deși trăiește în zone protejate, faptul că se deplasează pe distanțe mari pentru hrană înseamnă că indivizii petrec mult timp neprotejați, devenind astfel și mai vulnerabili.
Vulturul lui Rüppell
Vulturul lui Rüppell (Gyps rueppelli) este una dintre păsările care zboară la cele mai mari altitudini, având, din păcate, colizionat cu un avion comercial la 11.277 metri în 1973. În mod normal, se mențin la aproximativ 6.096 metri, folosindu-și vederea ageră pentru a observa prada. Deoarece specia este strict necrofagă, se deplasează pe distanțe mari în căutarea hranei.
Vulturul lui Rüppell a fost mutat de la statutul de periclitat la pe cale critică de dispariție în 2015, numărând acum doar aproximativ 22.000 de exemplare la nivel mondial. Scăderile populației au fost atribuite pierderii habitatului legate de utilizarea terenurilor de către oameni, otrăvirii și pierderii locurilor de cuibărit și a surselor de hrană. De asemenea, sunt uneori folosiți pentru medicină și carne.
Vulturul călugăr
Vulturul călugăr (Necrosyrtes monachus), găsit în Africa subsahariană, este deosebit de mic. Dimensiunea sa îi permite să se ridice pe curenții termici mai rapid și să fie primul care observă o carcasă. De asemenea, îl plasează la coada rândului atunci când vulturii mai mari ajung primii la o sursă de hrană. Vor prinde și insecte și vor căuta hrană în gropile de gunoi din apropierea așezărilor umane.
În ciuda ingeniozității sale, specia aflată acum pe cale critică de dispariție este în declin rapid din cauza otrăvirii neintenționate și a capturării pentru medicina tradițională și carnea de animale sălbatice. Oamenii de știință spun că populația în scădere a vulturilor din Africa ar putea costa continentul enorm în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și a carcaselor.
Vulturul indian
Vulturul indian (Gyps indicus) se hrănește cu carcase în jurul depozitelor de gunoi și abatoarelor din zonele rezidențiale. Ca urmare, a fost puternic afectat de medicamentul veterinar diclofenac. IUCN, care îl listează ca specie pe cale critică de dispariție, spune că declinul „probabil a început în anii 1990 și a fost extrem de rapid”.
Scăderea populației de vulturi din India a determinat creșterea populației de câini sălbatici din regiune cu șapte milioane pe parcursul unei perioade de 11 ani, ceea ce a dus la aproape 40 de milioane de mușcături de câine și la o epidemie mortală de rabie. Programele de reproducere în captivitate vizează acum încetinirea declinului lor, dar deoarece păsările nu ajung la maturitate decât la cinci ani, ar putea dura decenii pentru a vedea îmbunătățiri. Există în prezent aproximativ 30.000 de exemplare rămase.
Vulturul cu cioc subțire
Vulturul cu cioc subțire (Gyps tenuirostris), pe cale critică de dispariție, trăiește de-a lungul lanțului Sub-Himalayan și în Asia de Sud-Est. La fel ca vulturul indian, a cunoscut un declin abrupt din cauza diclofenacului, numărând acum doar între 1.000 și 2.499 de indivizi la nivel mondial.
Societatea pentru Conservarea Faunei Sălbatice din Cambodgia încurajează ceea ce se numește „ecoturism cu vulturi„, care implică mese la „restaurante pentru vulturi” unde oaspeții pot urmări păsările spectaculoase și le pot hrăni cu hrană sigură și nutritivă, sprijinind la rândul lor eforturile lor de reproducere și ajutând specia în ansamblu. Aceste locuri de luat masa sunt administrate de Proiectul de Conservare a Vulturilor din Cambodgia în parteneriat cu ONG-uri naționale și internaționale.
Vulturul indian cu crupă albă
Vulturul indian cu crupă albă (Gyps bengalensis) a cunoscut cel mai rapid declin dintre toate speciile de păsări din istoria înregistrată. Ceea ce este și mai sfâșietor este că a fost de fapt una dintre cele mai comune păsări de pradă mari din lume în anii ’80. Acum, doar unul dintr-o mie supraviețuiește.
Specia pe cale critică de dispariție este amenințată de o serie de factori: boli, pesticide, contaminarea mediului, otrăvire, disponibilitate redusă a hranei, deficiență de calciu, habitat de cuibărit redus, prădători ai cuiburilor, vânătoare și, în special, coliziuni cu aeronave. Se estimează că au mai rămas între 2.500 și 9.999 de vulturi indieni cu crupă albă.
Vulturul cu cap roșu
Vulturul cu cap roșu (Sarcogyps calvus), de asemenea pe cale critică de dispariție, este ușor de identificat prin capul și gâtul de un roșu aprins, precum și prin cele două pliuri largi de piele de pe fiecare parte a gâtului, cunoscute sub denumirea de gușe. Odată răspândit pe întregul subcontinent indian, este acum limitat la nordul Indiei. În doar câteva decenii, o specie care număra sute de mii de indivizi este acum aproape de dispariție, cu mai puțin de 10.000 de indivizi estimați a mai trăi în sălbăticie. Cea mai mare amenințare, la fel ca pentru toți vulturii indieni, este diclofenacul.
Vulturul californian
Vulturul californian (Gymnogyps californianus) a fost odată răspândit în toată America de Nord, dar sfârșitul ultimei ere glaciare i-a restrâns arealul doar la Coasta de Vest și Sud-Vest. Pe lângă faptul că contribuie la biodiversitate și la zestrea genetică a mediului său, această pasăre este, de asemenea, esențială pentru ecosistemul său. Dacă dispare, și alte specii ar putea dispărea.
Din cauza, în principal, a otrăvirii cu plumb, specia a dispărut din sălbăticie în 1987. Ca rezultat al programelor intensive de recuperare, populațiile de vulturi californieni sunt în creștere, iar acum se estimează că există 93 de indivizi maturi în sălbăticie.
