Cel mai mare spectacol al oricărui tip de expoziție internațională este adesea arhitectura.
Dată fiind natura efemeră a expozițiilor universale – structurile uluitoare, structuri care atrag mulțimile ridicate pentru expoziții sunt, de asemenea, în mare parte temporare. Cu toate acestea, un mic grup de clădiri – uneori, o singură clădire – sunt construite și proiectate să dăinuie după închiderea târgului. La expozițiile contemporane, de obicei, clădirea „tematică” a târgului sau pavilionul național al țării gazdă rămâne în picioare, în timp ce clădirile mai mici sunt demontate și refolosite în alte scopuri.
Și apoi există structurile expozițiilor universale care, fie intenționat, fie printr-un fericit accident, nu doar că au rămas, dar au și prosperat în viața lor de după expoziție, devenind puncte de reper locale și internaționale, instituții culturale populare sau simboluri neconvenționale care îi lasă pe oameni să se întrebe: „De unde a apărut asta?”. Răspunsul la această întrebare, cel mai adesea, este: de la expoziția universală.
Am adunat 15 vestigii arhitecturale spectaculoase, senzaționale și, cel mai important, încă în picioare, de la expozițiile universale din trecut. Toate sunt ilustrate în starea lor actuală. Există o structură de expoziție existentă – sau o sculptură singulară – pe care am omis-o? Spuneți-ne în secțiunea de comentarii.
1. Turnul Eiffel — Expoziția Universală din 1889, Paris
Mai trebuie să explicăm magnitudinea globală a acestui punct de reper, a acestui clișeu, a acestei realizări remarcabile a ingineriei de la sfârșitul secolului al XIX-lea care strigă je suis France!?
Nu, probabil că nu. Dar, dacă nu își iau timp să citească informațiile fine, mulți vizitatori ai La Tour Eiffel nu sunt conștienți de originile turnului din zăbrele de fier, înalt de 324 de metri ca o lucrare temporară de arhitectură extravagantă, foarte criticată, menită să servească drept arc de intrare – și ce arc a fost – la Expoziția Universală din 1889. Mulți parizieni, în special artiștii orașului și intelectualii din cafenele, s-au opus fervent ideii unei astfel de monstruozități – o intrare într-un concurs de design, nicidecum! – care să străbată iubitul lor Champ de Mars. Nu au fost chiar revolte în stradă, dar aproape.
În ciuda reacției negative, inginerul Gustave Eiffel și-a continuat planurile și, la câteva zile după deschiderea Expoziției Universale din 1889, Turnul Eiffel – care găzduia atunci un oficiu poștal, o tipografie și o patiserie – s-a deschis publicului. A fost un succes. Detractorii turnului – ne imaginăm un grup de bătrâni grizonați, cu berete, scuturând pumnii spre cer – probabil că și-au găsit alinare în faptul că monumentul efemer urma să fie demontat în 1909 – la 20 de ani după grandiosul său debut, când proprietatea a fost transferată orașului. Oficialii Parisului, evident, și-au schimbat radical părerea și au decis că ceea ce fusese o capcană turistică pur decorativă ar putea acționa și ca o antenă radio masivă, un rol pe care această „lampă stradală cu adevărat tragică” l-a servit de la începutul secolului al XX-lea.
2. Palatul artelor plastice — Louisiana Purchase Exposition, St. Louis
Sigur, nu este Turnul Eiffel. Dar Palatul Artelor Plastice din St. Louis, ridicat pentru Louisiana Purchase Exposition din 1904, este o lucrare magnifică de arhitectură civică de care publicul s-a bucurat continuu mult după încheierea expoziției universale.
Bijuteria Coroanei Parcului Forest, un parc urban vast, plin de bijuterii ale coroanei, Palatul Artelor Plastice, proiectat de Cass Gilbert, a fost singura structură permanentă construită pentru Târgul din St. Louis, un eveniment cel mai bine cunoscut pentru popularizarea unor alimente considerate sănătoase, precum înghețata în cornet, vata de zahăr și Dr. Pepper. Doar câțiva ani după încheierea târgului, Palatul – „singurul monument material al Expoziției” – s-a redeschis ca noua casă a Muzeului de Artă din St. Louis, o instituție recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante muzee de artă din S.U.A. Cam în aceeași perioadă, o versiune din bronz a Apotheosis of St. Louis, o statuie ecvestră care a servit drept simbol oficial al orașului până la apariția Gateway Arch, a fost instalată în fața noului muzeu. Și deși Palatul ar putea fi singura clădire propriu-zisă de la Târgul Mondial din St. Louis care încă se află în Parcul Forest, mai există relicve mai mici, inclusiv voliera Flight Cage a Grădinii Zoologice Saint Louis. O orgă masivă și o statuie de vultur din bronz, ambele debutând la târg, și-au găsit o a doua casă iubitoare la magazinul Wanamaker din Philadelphia (acum un Macy’s, culmea). Ambele au devenit simboluri ale orașului Philly.
3. Palatul artelor plastice — 1915 Panama-Pacific Exposition, San Francisco
Alături de arcul din Chinatown și doamnele pictate din Alamo Square, misterioasele ruine romane false, altfel cunoscute sub numele de Palatul Artelor Frumoase, au servit drept fundal pentru un milion și una de fotografii de pe Instagram făcute în San Francisco.
Cunoscut cel mai bine pentru marea sa rotundă și colonadele cu dom grego-romanesc, așezate lângă o lagună liniștită, plină de lebede, Palatul a fost proiectat de Bernard Maybeck ca o structură temporară – un muzeu pop-up, în esență, care ar fi denumit în jargonul inelegant și contemporan al târgurilor mondiale un „pavilion” – pentru Expoziția Internațională Panama-Pacific din 1915, un exercițiu public de revenire civică pentru San Francisco, un oraș devastat de cutremur și incendiu cu mai puțin de 10 ani înainte. Deși fusese menit să fie demolat imediat după închiderea târgului, Phoebe Apperson Hearst, mama lui William Randolph, a militat pentru conservarea Palatului, nu pentru demolare.
O acțiune lăudabilă, fără îndoială, dar structura în sine nu a fost cu adevărat menită să dăinuie, dat fiind că a fost practic construită din papier-mâché. Până în anii 1950, Palatul ajunsese într-o stare avansată de degradare. În loc să-l demoleze complet, orașul a optat să reconstruiască Palatul folosind materiale mai durabile (adică beton) în 1964. De atunci, Palatul a trecut prin perioade dificile – și închideri prelungite – dar eforturile de restaurare conduse de comunitate au ajutat la menținerea în viață a iubitului punct de reper din San Francisco. Anul acesta, a jucat un rol central în sărbătorile centenarului Târgului Mondial din 1915.
4. Fântâna magică din Montjuïc — Expoziția Internațională din Barcelona din 1929
Hipnotizantă, minunată și un magnet turistic de prim rang, vizitatorii din Barcelona ar putea fi surprinși să afle că Fântâna Magică din Montjuïc își face numărul – spectacole de seară superb iluminate – din 1929, când a fost dezvelită pentru Expoziția Internațională din Barcelona.
Situată pe Avinguda Maria Cristina, chiar sub un alt vestigiu uimitor al expoziției, Palau Nacional, cea mai emblematică fântână din Barcelona – serios, dacă nu ați văzut apa „dansând” pe „What a Feeling„, atunci nu ați experimentat pe deplin Barcelona – a fost foarte puțin modificată de-a lungul anilor, cea mai semnificativă schimbare venind la începutul anilor 1980, când muzica a fost adăugată spectacolelor nocturne. În 1992, punctul de reper proiectat de Carles Buïgas a beneficiat de o restaurare atentă, înainte de Jocurile Olimpice de Vară. O ispravă a imaginației care reușește să facă de rușine un anumit spectacol acvatic din Las Vegas, Font màgica este una dintre numeroasele fântâni celebre create pentru expozițiile universale. Printre altele notabile, încă existente, se numără Křižíkova fontána din Praga (Expoziția Generală a Terenurilor Centennial din 1891) și Fântâna Internațională din Seattle (Târgul Mondial din 1962).
5. Atomium — Expo 58, Bruxelles
Ah, Atomium… o relicvă bine conservată a unei expoziții universale, atât de impunătoare, atât de bizară, încât nu este clar dacă ar trebui să te apropii de ea sau să fugi.
Construit inițial pentru Expo 58 din Bruxelles, site-ul oficial al Atomium-ului rezumă cel mai bine semnificația acestui „fel de OZN din istoria culturală a umanității”: „Un totem seminal în orizontul Bruxelles-ului; nici turn, nici piramidă, un pic cubic, un pic sferic, pe jumătate între sculptură și arhitectură, o relicvă a trecutului cu un aspect hotărât futurist, muzeu și centru expozițional; Atomium-ul este, în același timp, un obiect, un loc, un spațiu, o Utopie și singurul simbol de acest gen din lume, care eludează orice fel de clasificare.” Am înțeles. În prezent, structura cu nouă sfere (tehnic, este o reprezentare înaltă de 102 metri a celulei unitare a unui cristal de fier) găzduiește un muzeu, o zonă de observație și un restaurant panoramic care servește specialități tradiționale belgiene, cum ar fi albitura de praz flamandă și vol-au-vent cu pui.
6. Space Needle — Târgul Mondial din 1962, Seattle
Monoraiuri! Telefoane fără fir! Bubbleatoare! Elvis!
Dezvoltată ca un exercițiu amețitor și spectaculos de viață în era spațială, Expoziția Century 21, extrem de reușită, ca să nu mai vorbim de vizionară – mai bine cunoscută sub numele de Târgul Mondial din Seattle – a fost deosebit de activă în ceea ce privește expozițiile. Impactul evenimentului asupra orașului gazdă, Seattle, este indelebil: terenul târgului, acum un parc vast și un complex de divertisment cunoscut sub numele de Seattle Center, găzduiește încă o serie de atracții retro-futuriste (Fântâna Internațională, KeyArena, construită ca Pavilionul Statului Washington, și Pavilionul Științific al Statelor Unite, acum cunoscut sub numele de Pacific Science Center, doar pentru a numi câteva) care se îmbină cu adăugiri mai noi, cum ar fi Muzeul EMP, proiectat de Frank Gehry. Peste toate acestea, desigur, se află Space Needle, un turn de observație cu o cupolă în formă de farfurie zburătoare, care găzduiește o punte de observație, un restaurant care se rotește foooarte încet și câteva sute de turiști la orice moment dat.
În anul 2000, cea mai emblematică și, odinioară, cea mai înaltă structură din Seattle – la 184,4 metri, nu mai este atât de înaltă, cel puțin comparativ cu restul orizontului dominat de zgârie-nori din Seattle – a beneficiat de o renovare de 20 de milioane de dolari de sus până jos – sau, mai degrabă, de la baliză de avertizare aeronautică la subsol. Aceasta este aproximativ aceeași sumă pe care a costat ridicarea „Space Cage” în 1962, de 4,5 milioane de dolari, în dolari actuali. Legat de asta, taxa de intrare originală de 1 dolar pentru a urca cu lifturile până sus la puntea de observație a sărit doar un pic: un bilet la fața locului costă 21 de dolari per adult.
7. Unisphere — Târgul Mondial din New York din 1964-1965
Asemenea Târgului Mondial din Seattle, a treia ediție a Târgului Mondial din New York, un eveniment organizat de Robert Moses, care s-a desfășurat din aprilie până în octombrie atât în 1964, cât și în 1965, a fost o bonanză pe tema erei spațiale, populată de structuri moderniste zvelte, care ar fi putut la fel de bine să fie importate direct din Tomorrowland în Flushing Meadows-Corona Park din Queens (nu este o exagerare, având în vedere numeroasele asocieri cu Disney ale târgului). Spre deosebire de Târgul Mondial din Seattle, puține dintre aceste structuri mai sunt în picioare.
Cu toate acestea, câteva rămășițe există încă. În timp ce ruinele în deteriorare ale Pavilionului Statului New York al lui Philip Johnson și turnurile sale de observație abandonate sunt cele mai vizibile (și mai înfricoșătoare), Unisphere s-a descurcat mult mai bine de-a lungul anilor. Un glob monumental – înalt de 12 etaje, este „cel mai mare glob din lume” – construit din oțel inoxidabil și dedicat „Realizărilor Omului pe un Glob în Scădere într-un Univers în Expandare”, Unisphere a cunoscut un fel de renaștere în 1996, datorită unei apariții în primul film „Men in Black”, în care este distrus de o farfurie zburătoare rebelă comandată de o gândac extraterestru.
8. Habitat 67 — Expo 67, Montreal
Un punct de cotitură pentru Canada și singura expoziție universală despre care știm să aibă o echipă sportivă profesionistă numită în onoarea sa, motto-ul Expo 67 – „Omul și Lumea Sa” – a lăsat o moștenire durabilă orașului Montreal.
Construit ca un pavilion tematic menit să prezinte un mod nou, experimental de locuire care „modifică ‘locuința unifamilială’ pentru a exista concis și fără efort în mediul de înaltă densitate al unui oraș”, încurcătura amețitoare de beton de pe malurile râului Sfântul Laurențiu, cunoscută sub numele de Habitat 67, rămâne puternică, fiind o realizare arhitecturală remarcabilă – „o icoană a modernității permanente” – aproape 50 de ani mai târziu.
Proiectat de arhitectul israelo-canadiano-american Moshe Safdie pentru a oferi un „fragment de paradis pentru toată lumea”, acest complex rezidențial Brutalist, centrat pe comunitate, este compus din 354 de module prefabricate stivuite unele peste altele în numeroase configurații, asemenea unei creații LEGO nebunești, prinsă la viață (da, jucăriile de construcție din plastic din Danemarca au jucat un rol important în designul inițial al Habitat 67). Deși Habitat 67 a oferit inițial locuințe special pentru Expo 67, acum este compus din 146 de reședințe foarte căutate, unele unități de închiriat, răspândite pe 12 etaje. Fiecare reședință individuală este găzduită în oricare dintre unul până la cinci dintre cuburile caracteristice, în funcție de dimensiunea și amenajarea sa.
9. Biosfera — Expo 67, Montreal
În ciuda conflictelor politice interne și a unei desfășurări nu tocmai perfecte de 6 luni, Expo 67 este considerată cea mai reușită expoziție internațională a secolului al XX-lea. Este, așadar, firesc ca două dintre punctele de reper arhitecturale rămase de la Expo 67 să apară pe lista noastră.
Dominând încă Ile Sainte-Hélène ca bijuterie a coroanei Parcului Jean-Drapeau din Montreal, Pavilionul Statelor Unite a fost una dintre cele mai vizitate – și polarizante – atracții de la Expo 67. Cât de tipic Americii să eclipseze Canada, și asta chiar la prima sa expoziție universală! Polimatul extraordinar Buckminster Fuller este responsabil pentru forma pavilionului, imposibil de ratat, care ia forma unui dom geodezic înalt de 20 de etaje. Structura cu înveliș acrilic, care a fost parțial distrusă de un incendiu în 1976 și redeschisă două decenii mai târziu ca muzeu ecologic Biosfera, este fără îndoială cel mai faimos dom geodezic din America de Nord, al doilea doar după Spaceship Earth – știți, piesa centrală în formă de minge de golf (tehnic, o sferă geodezică) a parcului tematic Epcot de la Disney (alias Târgul Mondial Permanent din Florida Centrală).
10. Tower of the Americas — HemisFair ’68, San Antonio
Cea mai modest vizitată expoziție mondială din anii 1960, doar 30 de țări au participat la HemisFair ’68 din San Antonio – aproximativ jumătate din numărul de țări care au sosit la Montreal cu un an înainte. Dar în fine, evenimentul a dat naștere unui dragon binevoitor pe nume H.R. Pufnstuf și asta, după părerea noastră, este o chestie importantă.
O altă chestie importantă, la propriu, rezultată din HemisFair ’68 a fost Tower of the Americas, un turn de observație înalt de 228,6 metri (inclusiv antena) care, până la finalizarea în 1996 a Stratosphere din Las Vegas, a fost cel mai înalt din America. Rămâne cea mai înaltă structură din orașul San Antonio. Supus unui concurs public de denumire a turnului, despre care oficialii sperau că va ajuta la atenuarea controverselor timpurii legate de turn, numele respinse includ „The Purple Peeple Steeple” și „Wineglass of Friendship”. La fel ca sora sa mai mică, Space Needle, Tower of the Americas este încă o atracție dominantă în orizont pentru turiștii care se adună la puntea sa de observație și la restaurantul rotativ pentru vederi cu adevărat uimitoare (și o bucată de Hot Chocolate Lava Cake).
11. Tower of the Sun — Expo ’70, Osaka
Este greu de crezut că o clădire care sfidează descrierea, arătând așa, a cunoscut neglijență prelungită și chiar amenințări de demolare în viața sa de după expoziție.
Cu toate acestea, acesta a fost exact cazul cu Tower of the Sun, o operă de artă colosală proiectată de sculptorul excentric Tarō Okamoto, care a fost clădirea tematică a Expo ’70 din Suita, Osaka, Japonia. Cu aripi care îi ies din corp, placată cu trei fețe distincte – fața din spate privește în trecut, fața din secțiunea mediană a clădirii din beton cu structură de oțel reprezintă prezentul, iar fața de sus, care a emis raze laser xenon din ochii săi atotvăzători pe durata Expo ’70, privește spre viitor – și dominând cu 70,1 metri Parcul Comemorativ Expo, Tower of the Sun a primit, din fericire, îngrijirea necesară în ultimii ani. Conceput pentru a reprezenta „dezvoltarea infinită a omenirii și puterea vieții”, Tower of the Sun a găzduit odinioară un spațiu expozițional pe trei niveluri în interiorul abdomenului său gol. Abia recent oficialii parcului au început să permită publicului general să intre în această relicvă ciudată și minunată a expoziției universale.
12. Sunsphere — Târgul Mondial din 1982, Knoxville
Spre deosebire de Space Needle și Tower of the Americas, mereu populare, turnul de observație Sunsphere din Knoxville, ridicat ca structura tematică pentru Târgul Mondial din 1982, care a lansat Cherry Coke, a cunoscut o viață post-expo mai solitară. Propunerile ambițioase de reamenajare au venit și au plecat, iar Sunsphere, una dintre cele doar două structuri rămase de la târgul mondial, alături de Amfiteatrul Tennessee, a rămas în mare parte „vacantă și subutilizată” în ultimele trei decenii.
Totuși, „microfonul auriu” înalt de 81,08 metri este un punct de reper foarte iubit în Knoxville și nu a fost (încă) transformat în depozitul unui magazin de peruci. În 2014, puntea de observație de la etajul al patrulea, renovată, a fost redeschisă publicului, în mod plăcut, fără taxă de intrare. (Costa 2 dolari pentru a urca cu liftul în timpul Târgului Mondial). Restaurantul de la etajul al cincilea al Sunsphere, odinioară operat de Hardee’s, este, de asemenea, redeschis sub numele de Icon, un restaurant și lounge elegant, „farm-to-table”, care servește salate de varză kale, tater tots cu ciolan de porc și cocktailuri speciale.
13. Canada Place — Expo 86, Vancouver
Mascote roboți. Concerte Depeche Mode. Apariții dramatice ale Prințesei Diana. Ceasuri Swatch de mărimea unei case. Serios, Expoziția Mondială din 1986 pe tema Transporturilor și Comunicațiilor – sau, simplu, Expo 86 – nu putea fi mai anii ’80 nici dacă încerca.
Așa cum a demonstrat Expo 67 din Montreal, Canada este o gazdă extraordinară pentru expoziții, iar această extravaganță din Columbia Britanică, organizată la aproape 20 de ani după prima expoziție a țării, nu face excepție. Un punct de cotitură pentru Vancouver, cea mai durabilă moștenire lăsată de Expo 86, pe lângă acest cântec, este însuși Pavilionul Canadei, o structură cu acoperiș în formă de pânze de corabie care domină malul orașului. Cunoscut acum sub numele de Canada Place, complexul de 23 de etaje – „un punct de reper național inspirator care vă urează bun venit la Poarta Pacificului” – găzduiește acum Centrul de Convenții din Vancouver, World Trade Centre din Vancouver, un hotel de lux și numeroși alți chiriași și atracții. Și dacă ați pornit vreodată într-o croazieră spre Alaska, sunt șanse să fi făcut-o de la această emblematică rămășiță a Expo 86.
14. Oceanariul din Lisabona — Expo ’98, Lisabona
La fel ca Space Needle și Tower of the Americas înainte, Oceanário de Lisboa, Oceanariul din Lisabona, a reușit să treacă fără probleme de la punctul culminant al expoziției universale la atracție de sine stătătoare.
Proiectat și construit pentru a rezista mult după cele 4 luni în care a fost Pavilionul Oceanelor, mereu aglomerat, în timpul Exposição Internacional de Lisboa de 1998, cu tema oceanelor, Oceanariul din Lisabona este cel mai mare acvariu interior din Europa și atracția turistică cu cele mai multe bilete vândute din Portugalia. Împărțit într-un cvintet de habitate oceanice, atracțiile principale includ pești-lună masivi, crabi-păianjen care dau coșmaruri și vidre de mare jucăușe. Merită menționat că Oceanariul din Lisabona, una dintre puținele rămășițe ale Expo ’98 care împodobesc Parcul Națiunilor din Lisabona, nu este singurul acvariu de clasă mondială care a debutat la o expoziție. Printre altele se numără Acvariul Civic din Milano (Milano International din 1906), Acvariul din Genova proiectat de Renzo Piano (Expo Columbo ’92) și Acvariul Râului Zaragoza, doar cu apă dulce (Expo 2008).
15. Pavilionul Chinei — Expo 2010, Shanghai
De obicei mari și fastuoase, pavilioanele țărilor gazdă ridicate pentru multe – dar cu siguranță nu pentru toate – expozițiile mondiale moderne sunt prin natură non-efemere. Adică, sunt construite să rămână pe termen lung, de obicei refuncționalizate pentru a servi un alt scop după încheierea expoziției în sine.
Pavilionul Chinei, imposibil de ratat, „Coroana Orientală” a Expo 2010 din Shanghai, care a bătut recorduri, este un exemplu excelent al acestei tendințe. Construit ca cel mai mare pavilion național care a onorat vreodată o expoziție universală, acest spectacol de 220 de milioane de dolari – cel mai înalt, cel mai scump și cel mai impresionant dintre pavilioane, desigur – construit în stil tradițional dougong, a fost redeschis în 2012 ca Muzeul de Artă al Chinei, cel mai mare muzeu de artă din Asia, cu o suprafață impresionantă de 166.300 de metri pătrați. A nu se confunda cu Muzeul Național de Artă al Chinei din Beijing, structura în formă de piramidă inversată cu un vopsea roșie aprinsă este notabilă pentru elementele sale de design durabil, inclusiv un sistem fotovoltaic și grădini pentru filtrarea apei de ploaie, ambele situate pe acoperișul masiv, multistratificat al structurii.
