Păsările sunt elegant în mod natural. Penele lor au o varietate de culori, texturi și forme, și din când în când toate elementele se adună pentru a forma coafura perfectă.
Unele specii au fost înzestrate cu un păr frumos pentru avantaje de împerechere, dar indiferent de motiv, toate aceste păsări au pene ridicate sau alte podoabe capilare care întorc priviri.
Pelicanul dalmat
Big Bird (Pasărea Mare) nu se compară cu penele ciufulite care acoperă capul pelicanului dalmat. Cea mai mare dintre toate speciile de pelicani, pelicanii dalmați pot cântări până la 13,6 kilograme și trăiesc în zone umede din Europa, Mediterană și China. Lista Roșie IUCN clasifică aceste păsări ca fiind „aproape amenințate”, deoarece populațiile scad din cauza drenării zonelor umede, a dezvoltării terenurilor și a vânătorii ilegale.
Potârnichea cu moț
Această pasăre tropicală terestră se găsește în pădurile tropicale umede din Asia de Sud-Est, dar este clasificată ca „aproape amenințată”, cu o populație în scădere din cauza distrugerii pădurilor și a comerțului. Masculul de potârniche cu moț are pene negre și poartă un moț roșu pufos, în timp ce femela are pene verzi și nu are moț. Ambele au un inel roșu aprins în jurul ochilor.
Curasovul mare
Priviți acei cârlioni la această pasăre cu pene ridicate! Dacă credeți că creasta acestei păsări indică atitudinea sa, ați avea dreptate. Aria de răspândire a curasovului mare se întinde din Mexic până în toată America Centrală și rezidă în principal în zonele joase. O pasăre mare de vânat care poate cântări până la 4,5 kilograme, este considerată de asemenea „vulnerabilă”, cu o populație în scădere din cauza vânătorii și a pierderii habitatului.
Cocoșul-de-stâncă andin
Un val de portocaliu în pădurile de ceață andine, acest mascul spectaculos (al cărui nume este „tunki” în Quechua) face un spectacol pentru femele în timpul sezonului de împerechere. La fel ca Greaserii din anii 1950, acești masculi aranjați se adună în grupuri pentru a impresiona păsările femele cu săriturile și dansul lor. După împerechere, acești masculii nu rămân pentru a ajuta la creșterea puilor. Este pasărea națională a Peru.
Monalul himalayan
Pasărea națională a Nepalului (unde este numită „danphe”), masculul monal himalayan are o coadă frumoasă de pene irizate în culorile curcubeului. Femela este mai puțin frapantă, cu un corp maro, o pată albastră în jurul ochiului și o gâtlej alb. Monalii himalayani, o specie de altitudine mare, au o gamă largă de strigăte și sunete care le permit să distingă între agresiune, alarmă și strigăte pentru pereche.
Porumbelul Nicobar
Cu șuvițele sale lungi care formează o coamă de leu, porumbelul Nicobar nu este porumbelul tipic de oraș. Credeți sau nu, această specie din Asia de Sud-Est este cea mai apropiată rudă a păsării Dodo dispărute. Acești porumbei speciali se găsesc în Thailanda, Malaezia, Vietnam, Indonezia, Filipine, Insulele Solomon și Republica Palau, unde numărul lor scade și sunt considerați „aproape amenințați”. Poate zbura bine și pe distanțe semnificative, dar preferă să rămână pe solul pădurii, căutând hrană.
Pupăza eurasiatică
Cu un mohawk cu vârfuri negre, pupăza este definiția unei păsări cool cu pene ridicate. Aripile sale cu dungi de zebră sunt inconfundabile în timp ce își flutură penele în Africa, Mediterana și prin toată Europa și Asia. Aria mare de răspândire a pupezei a împiedicat specia să atingă un statut vulnerabil. Se găsesc în principal în zone deschise, inclusiv pășuni, livezi și savane — și s-ar putea să le puteți mirosiți-le cuiburile, care au un miros greu din secreția antimicrobiană pe care mama o folosește pentru a-și picta ouăle. Odată eclozionați, puii „pictează” cuibul cu fecale.
Acvila-șorecar elegantă
Fauxhawk-ul acestei acvile este perfect structurat — și nu are nevoie de gel; creasta devine proeminentă atunci când această acvilă sud-americană este excitată sau agresivă. În zbor, acvila-șorecar elegantă se face auzită cu un strigăt puternic și fluierat. Pasărea este, totuși, capabilă să rămână neobservată atunci când este cocoțată, ceea ce este important pentru o vânătoare reușită. Este cunoscută pentru a vâna pradă de două ori mai mare decât ea. Specia este listată ca „aproape amenințată”, cu o populație în scădere.
Cacatua cu creastă galbenă
Coafura expresivă a acestui papagal mare australian este aproape mai mare decât viața — se poate întinde pe peste doisprezece centimetri în lungime. Această cacatua nu este cunoscută doar pentru coafura sa colorată, ci are și un strigăt aspru care o distinge de păsările cu talent muzical. Cacatueștele cu creastă galbenă sunt păsări sociale, petrecând timp în grupuri în timp ce caută hrană și stau de pază pentru a detecta pericolul. Aceste păsări cu pene ridicate sunt cunoscute pentru a trăi până la optzeci de ani în captivitate.
Fazanul argintiu
O pasăre care trăiește în păduri din Asia de Sud-Est, cu câteva populații introduse și în alte părți ale lumii, părul fazanului argintiu este accentuat de masca sa roșie intensă. Atât fazanii argintii masculi, cât și femelele au o față și picioare roșii, în timp ce masculul are o coadă lungă, albă sau argintie, iar femela are o coadă maro mai scurtă. Fazanii adulți își ating penajul maxim în al doilea an, care este și momentul în care ating fertilitatea maximă.
Găina poloneză cu moț
Semănând mai mult cu un personaj de desene animate decât cu o găină reală, găina poloneză cu moț își canalizează Cruella de Vil interioară cu coama sa umflată. Cu un comportament calm și o creastă colorată, nu este o surpriză că această rasă de găină este o pasăre de expoziție. Unele găini poloneze cu moț poartă o barbă și un guler pe lângă o coafură pufoasă. Deși depun ouă (o medie de 150 pe an), majoritatea crescătorilor de găini le țin mai mult pentru aspectul lor decât pentru productivitate.
Acvila filipineză
Acvila filipineză în pericol critic de dispariție este puternic protejată ca pasăre națională a Filipinelor. Mai sunt mai puțin de 500 exemplare rămase. Creasta sa desfăcută, asemănătoare cu cea a unui grifon, este suficient de intimidantă, dar asociată cu reputația sa de a vâna lilieci, păsări, șerpi și șopârle, ca să nu mai vorbim de greutatea sa considerabilă de 8,2 kilograme, aceasta nu este o pasăre răpitoare pe care ați vrea să o deranjați prea curând. Când acvila filipineză ajunge la maturitate, părăsește cuibul în căutarea unui partener, pe care se crede că îl păstrează pentru toată viața.
Cocorul cu coroană gri
Acum, aceasta este o coafură potrivită pentru un rege — penele aurii, rigide, conferă capului acestui cocor cu coroană gri o sensibilitate de arici. Această pasăre pe cale de dispariție, cu pene ridicate, trăiește în toată Africa, de la savană la zone umede, bazându-se pe căldură pentru supraviețuire. Specii primitive ale acestor cocori maiestuoși datează de milioane de ani, cu unele specii primitive de cocori cu coroană apărând în fosile din Epoca Eocenului (acum 56 până la 33,9 milioane de ani). Aceste păsări monogame preferă să cuibărească în apropierea corpurilor de apă și să se hrănească în pajiștile deschise.
Porumbeii cu moț și Porumbeii Spinifex
Cu creste lungi și ascuțite, porumbelul cu moț (stânga) și porumbelul Spinifex seamănă amândoi izbitor cu Alfalfa din „The Little Rascals” (Micii Ștrengari). Deși porumbelul Spinifex este mai mic, amândoi acești porumbei poartă culori care îi ajută să se camufleze bine în mediul lor. Găsit în toată Australia, porumbelul cu moț preferă habitatele deschise, în timp ce porumbelul Spinifex preferă regiunile aride și stâncoase. Porumbelul cu moț s-a adaptat bine la viața în mediul urban, apărând în multe orașe australiene. Porumbelul Spinifex este destul de confortabil trăind în cel mai fierbinte oraș din țară.
Porumbelul cu coroană Victoria
Numit după Regina Victoria, porumbelul cu coroană Victoria își ia serios linia genealogică. Penele crestei sale albastre, asemănătoare cu dantela, seamănă cu o coroană pe cap. Porumbelul cu coroană Victoria nu este o pasăre mică — este cel mai mare dintre toți porumbeii, cântărind aproximativ 3,4 kilograme — și este mai apropiat ca mărime de un curcan mic. Găsite în Indonezia și Papua Noua Guinee, aceste păsări frapante sunt clasificate ca „aproape amenințate”, cu o populație în scădere. Le place să caute hrană în grupuri de doi până la zece păsări.
