Albastrul este cea mai populară culoare din lume, cu o pluralitate de oameni alegând albastrul ca fiind culoarea lor preferată atunci când sunt chestionați. Cu toate acestea, albastrul este, de asemenea, unul dintre cei mai rari pigmenți naturali găsiți în natură. Desigur, cerul și oceanul sunt albastre, dar, deși există o abundență de animale verzi, galbene și roșii, aproape că nu există animale albastre.
Motivul principal pentru care albastrul este atât de evaziv se datorează gamei relativ restrânse de pigmenți care cauzează colorația la animale. Unele culori sunt comune printre animale datorită capacității acestora fie de a produce pigmenți de acele culori, fie de a-i absorbi din hrana pe care o consumă. De exemplu, melanina este unul dintre cei mai comuni pigmenți produși de animale și este responsabilă pentru culorile maro sau negre ale părului sau blănii majorității mamiferelor și ale penajului unor păsări. Între timp, pigmenții roșii și portocalii sunt produși de carotenoide în plante și alge, care sunt apoi consumate de animale precum creveții și homarii, conferindu-le culorile lor distincte roz și roșii. Flamingo își obțin, de asemenea, colorația roz din carotenoidele găsite în creveții pe care îi mănâncă.
Deși unele plante pot produce pigmenți albaștri datorită antocianinelor, majoritatea creaturilor din regnul animal nu sunt capabile să producă pigmenți albaștri. Orice cazuri de colorație albastră la animale sunt, de obicei, rezultatul unor efecte structurale, cum ar fi irizația și reflexia selectivă.
Gaița albastră
Gaița albastră (Cyanocitta cristata) produce melanină, un pigment negru, ceea ce înseamnă că penajul său ar trebui să pară negru. Cu toate acestea, sacii de aer minusculi din penele păsării împrăștie lumina, făcându-le să pară albastre ochilor noștri. Această împrăștiere a luminii în penele gaiței albastre este foarte similară cu împrăștierea Rayleigh, fenomenul responsabil pentru răspunsul la vechea întrebare „de ce este cerul albastru?„.
Astfel, deoarece culoarea distinctivă albastră a penajului gaiței albastre nu este cauzată de pigmenți, este posibil să se schimbe culoarea penelor păsării înapoi la negru prin modificarea structurii lor. De fapt, penele deteriorate ale gaiței albastre par negre, deoarece toate urmele de albastru dispar atunci când împrăștierea luminii este perturbată.
Iguana albastră
Iguana albastră (Cyclura lewisi), endemică insulei Grand Cayman, are una dintre cele mai lungi durate de viață dintre orice șopârlă, trăind până la 69 de ani. Când șopârlele se nasc, au un model complex, dar abia sunt albastre, doar unele părți ale corpului lor menținând o culoare gri-albăstrui pal. Pe măsură ce se maturizează, devin mai albastre. Cu toate acestea, șopârlele mature au capacitatea de a-și schimba culoarea și de obicei devin gri pentru a se camufla cu rocile găsite în habitatul lor.
O iguană albastră își va face corpul albastru doar atunci când intră în contact cu alți membri ai speciei sale, fie pentru a comunica cu ei, fie pentru a-și stabili teritoriul. Masculii speciei tind, de asemenea, să aibă o culoare albastră mai pronunțată decât femelele.
Glaucus atlanticus
Glaucus atlanticus este o specie de nudibranhi cu aspect bizar, și, la fel ca multe alte nudibranhi, este remarcabil pentru colorația sa strălucitoare. Specia plutește cu susul în jos în apă și se hrănește cu periculoasa Meduza-portugheză (Physalia physalis), care este infamă pentru înțepăturile sale veninoase ce pot ucide pești și uneori chiar oameni. Culoarea albastră a lui Glaucus atlanticus servește ca o formă de camuflaj, permițând limaxului de mare să se confunde cu albastrul oceanului și făcându-l dificil de reperat de prădători precum păsările marine care zboară deasupra apei.
Dacă colorația sa albastră nu ar fi suficientă protecție, acest limax de mare este, de asemenea, capabil să absoarbă înțepăturile de la meduza-portugheză pe care o mănâncă și să le folosească el însuși fie pentru apărare, fie pentru a-și vâna prada.
Dragonetul mandarin
Dragonetul mandarin (Synchiropus splendidus) este un pește viu colorat din Oceanul Pacific, care este unul dintre cele doar două vertebrate a căror colorație albastră este rezultatul pigmentului celular, mai degrabă decât al colorației structurale. Celălalt vertebrat cu pigment celular albastru este dragonetul pitoresc (Synchiropus picturatus) din același gen. Pielea dragonetului mandarin conține celule cunoscute sub numele de cianofori, care conțin organite numite cianozomi, ce produc pigmenți albaștri. Cianoforii nu sunt însă singurele celule producătoare de pigment din pielea peștelui, ceea ce explică dungile portocalii care le decorează corpul. Datorită modelelor lor strălucitoare și colorate, dragonetii mandarini sunt pești populari pentru acvarii.
Broscuța săgetătoare albastră
Broscuța săgetătoare albastră (Dendrobates tinctorius „azureus”) se găsește în pădurile din sudul Surinamului și nordul Braziliei, în America de Sud. Colorația albastră a broaștei avertizează prădătorii că este otrăvitoare, un fenomen cunoscut sub numele de aposematism, și este cauzată de structura celulelor pielii sale. Pielea broaștelor are un strat de celule numite xantofori, care produc pigmenți galbeni și se află deasupra unui strat de celule numite iridofori. Când lumina lovește pielea unei broaște, ea trece prin stratul de xantofori către stratul de iridofori, care apoi împrăștie lumina albastră înapoi prin xantofori.
Deoarece xantoforii produc pigmenți galbeni, galbenul se amestecă cu lumina albastră împrăștiată de iridofori, făcând broaștele să pară verzi. Cu toate acestea, broscuța săgetătoare albastră are xantofori reduși, ceea ce înseamnă că aproape niciun pigment galben nu este produs în pielea sa. Astfel, lumina albastră împrăștiată de iridofori nu se amestecă niciodată cu pigmentul galben, făcând broasca să pară albastră.
Fluturele morpho albastru
Fluturii din genul Morpho, numiți în mod obișnuit morpho albaștri, sunt remarcabili pentru aripile lor frumoase albastre. Colorația albastră a fluturelui este cauzată de structura aripilor sale, care conțin solzi microscopici cu creste în formă de brad de Crăciun și straturi subțiri alternante cunoscute sub numele de lamele. Nanostructura acestor solzi împrăștie lumina care lovește aripile fluturelui, făcându-le să pară albastre.
Deoarece aceste structuri sunt prezente doar pe partea dorsală a aripilor unui morpho albastru, partea ventrală a aripilor fluturelui este de fapt maro. Mai mult, la multe specii de morpho, masculii tind să fie mai albaștri decât femelele, iar la mai multe specii, doar fluturii masculi sunt albaștri, în timp ce femelele sunt maro sau galbene.
Agama de Sinai
Agama de Sinai (Pseudotrapelus sinaitus) este o specie de șopârlă găsită în deșerturile din Orientul Mijlociu. Pielea șopârlei este de obicei maro, permițându-i să se camufleze cu mediul înconjurător. Cu toate acestea, masculii devin de un albastru strălucitor în timpul sezonului de reproducere al șopârlei, în efortul de a atrage femelele, făcând din agama de Sinai una dintre puținele reptile albastre. În acest timp, femelele rămân maro, dar pot avea și câteva marcaje roșii pe părțile laterale.
Linckia laevigata
Linckia laevigata este o specie de stea de mare găsită în apele tropicale din Indo-Pacific. Steaua de mare este remarcabilă pentru colorația sa albastră, care variază de la un albastru deschis la un albastru închis, în funcție de individ. Ocazional, indivizii pot avea și alte culori, cum ar fi portocaliu sau roz. Linckia laevigata este unul dintre puținele animale albastre a căror colorație este cauzată de un pigment, mai degrabă decât de colorația structurală. Specia produce o carotenoproteină cunoscută sub numele de linckiacyanină, care este compusă din multiple carotenoide diferite, conferind stelei de mare culoarea sa albastră distinctivă.
Limaxul albastru carpatic
Limaxul albastru carpatic (Bielzia coerulans) se găsește în Carpații din Europa de Est. Deși specia este cel mai bine cunoscută pentru colorația sa albastră închisă, limaxul nu este întotdeauna albastru. În stadiul juvenil, acești limaci sunt de fapt galben-maronii. Pe măsură ce se maturizează, devin albaștri, iar adulții variază în culoare de la verde-albăstrui la complet albastru sau chiar negru.
Păunul indian
Păunul indian (Pavo cristatus) este o pasăre iconică endemică subcontinentului indian, faimoasă pentru penajul său complex și viu colorat. Doar masculii, cunoscuți sub numele de păuni, posedă pene atât de strălucitoare albastre și verzi. Femelele, cunoscute sub numele de păunițe, au doar câteva pene verzi pe gât și sunt în mare parte de o culoare maro tern. Păunițele nu au nici trena masivă și colorată de pene de coadă pe care o posedă masculii. Colorația strălucitoare a masculilor este probabil un rezultat al selecției sexuale, deoarece păunii viu colorați sunt mai atrăgători pentru păunițe și, prin urmare, au mai multe șanse să găsească parteneri. Păunii se angajează, de asemenea, în display-uri elaborate de curtare, în timpul cărora își etalează și își scutură trenurile mari pentru a atrage păunițe.
La fel ca și la gaițele albastre, penele de păun conțin pigmentul negru melanină, iar colorația lor albastră este derivată din structura lor. Penele de păun conțin o rețea cristalină de tije microscopice care reflectă lumina, făcându-le să pară albastre. Penele lor verzi își obțin colorația dintr-o structură similară.
Homarul albastru
Homarii sunt aproape întotdeauna verzi sau maro, dar în ocazii extrem de rare — aproximativ una din două milioane — va apărea unul albastru. Această colorație este cauzată de o mutație genetică ce determină homarul să producă o cantitate excesivă dintr-o proteină specifică, ce îi conferă acea culoare.
Homarii consumă material vegetal pentru a obține astaxantină, un antioxidant care îi ajută să facă față stresului. (Este același compus care conferă somonului culoarea sa portocaliu-roz). Așa cum explică Dr. Michael Tlusty de la New England Aquarium: „Când homarii mănâncă astaxantină, pigmentul roșu pătrunde în piele și acolo apare ca fiind roșu. Apoi, pigmentul este mutat în carapacă. Și când îl stochează în carapacă, proteinele prind pigmenții și îi răsucesc, iar aceștia se transformă efectiv într-o culoare albastră. Și apoi, mai târziu, sunt răsuciți din nou și devin galbeni.”
Când te uiți la un homar, vezi acele straturi suprapuse de pigmenți — galben, roșu, albastru — amestecându-se toate pentru a crea o culoare maro. Dar dacă un homar nu primește suficientă astaxantină, datorită mutației sale genetice, atunci nu există un strat roșu vizibil — ceea ce înseamnă că vei vedea mai mult albastrul, decât amestecul „noroiat” de pigmenți.
Ara lui Spix
Splendidul ara lui Spix, originar din nord-estul Braziliei și faimos pentru rolul său ca personaj principal, Blu, în popularul film din 2011 „Rio”, aproape a dispărut din sălbăticie, cu un singur mascul considerat a fi singurul exemplar viu la mijlocul anilor ’90. Mai puțin de trei duzini de alții trăiau în captivitate, ceea ce a dus la un proiect ambițios, pe durata a două decenii, de restabilire a unei populații de ara lui Spix în sălbăticie.
Culoarea penajului său variază de la un turcoaz strălucitor pe partea frontală la un gri-albăstrui tern pe cap. La fel ca la alte păsări, culoarea este creată de diferențele structurale din pene. „Când lumina albă lovește o pană albastră, modelul de keratină face ca undele roșii și galbene să se anuleze reciproc, în timp ce undele albastre de lumină se întăresc și se amplifică reciproc și se reflectă înapoi în ochiul privitorului”, spune revista Smithsonian.
