Nu lipsesc poveștile despre creaturi mitice de-a lungul istoriei. Deși multe au fost infirmate, acele legende au trebuit să înceapă de undeva. În unele cazuri, animalele reale ar fi putut inspira miturile pe care le cunoaștem astăzi. În altele, similitudini impresionante ar fi putut determina pe unii să confunde animalul real cu o creatură mitologică deja existentă.
Oricum, nu se poate nega că există o legătură între creaturile reale și cele din legendă. Această listă conține câteva dintre animalele care alcătuiesc aceste legături.
Okapi
Un animal care ar fi putut inspira mitologia este okapi. Aceste mamifere asemănătoare cerbilor trăiesc în pădurile tropicale din Africa și par a fi o combinație între o girafă, o zebră și o antilopă. Când sunt văzuți de la distanță, sunt ușor de confundat cu caii (datorită structurii generale a corpului) și cu zebrele (datorită picioarelor dungate).
Cel mai important, masculii de okapi au o pereche de coarne plasate una lângă alta pe cap. Văzute din lateral, coarnele pot părea ca unul singur, făcând okapi să arate ca un unicorn. Această caracteristică le-a adus chiar și porecla de „unicornul african”.
Nu știm cu siguranță că ideea de unicorn s-a născut din okapi — colții narvalilor, de exemplu, sunt adesea citați ca sursă de inspirație pentru creatură. Cu toate acestea, nu se poate nega că combinația dintre un singur corn și un corp asemănător calului amintește de okapiul african.
Gigantopithecus
Tot ce știm despre gigantopithecus provine din fosile, inclusiv dinți enormi și oase maxilare. A fost cea mai mare maimuță care a trăit vreodată—cercetătorii estimează că avea 3,05 metri înălțime și 544 de kilograme—și a hoinărit prin pădurile din Asia până acum aproximativ 300.000 de ani. Gorilele, prin comparație, pot cântări 181 de kilograme. Strâns înrudit cu urangutanul, unii antropologi cred că gigantopithecus era biped (mergea pe două picioare).
Atunci când toate aceste caracteristici se reunesc, ele creează o imagine a lui Bigfoot, a lui Yeti sau a oricărei alte creaturi masive asemănătoare maimuțelor, populare în folclor. Unii vânători de Bigfoot cred că creatura pe care o caută este un gigantopithecus care a reușit să supraviețuiască. Cu toate acestea, specia a dispărut cel mai probabil după ce nu a reușit să-și adapteze dieta la schimbările climatice în urmă cu sute de mii de ani.
Pește lopatar uriaș
Cunoscut și sub numele de regele scrumbiilor sau peștele panglică, peștele lopatar uriaș (Regalecus glesne) este cel mai mare pește osos din lume. Crescând până la 11 metri lungime, acest pește își petrece timpul alunecând cu grație prin cele mai adânci zone ale oceanului, între 200 și 1000 de metri. Este rar văzut la suprafață.
Combinația dintre elusivitatea sa și dimensiunea impresionantă face clar de ce peștele lopatar uriaș ar putea fi sursa pentru șerpii marini populari în mitologia oceanică. Întâlnirile cu oamenii sunt extrem de rare, și abia în 2001 Marina SUA a reușit să filmeze un pește lopatar viu.
Lamantin
În timp ce naviga lângă Haiti, Cristofor Columb a crezut că vede sirene. S-a apropiat chiar suficient de mult încât să se declare neimpresionat, afirmând că, în persoană, nu erau „nici pe jumătate frumoase cum sunt pictate.” În realitate, Columb se uita la lamantini (Trichechus).
Nu este însă singurul călător care a făcut greșeala; „aparițiile de sirene” raportate de marinari de-a lungul istoriei au fost probabil tot acest mamifer marin sau, posibil, o vacă de mare similară numită dugong.
Având în vedere că sirenele sunt atât de adânc înrădăcinate în folclorul popular, datând de la vechii babilonieni cu zeul lor jumătate pește, jumătate om, numit Oannes, să nu mai vorbim de vechii greci cu sirenele lor care ademeneau marinarii la moarte și povestea „Mica Sirenă” a lui Hans Christian Andersen, nu este surprinzător că oamenii s-au grăbit să vadă „sirene” atunci când explorau noi locații.
Teropod
Teropozii au fost un grup de dinozauri caracterizați prin oasele lor goale și membre cu trei degete. Cel mai notabil membru al grupului teropozilor este fiorosul Tyrannosaurus rex.
Unii experți cred că rămășițele masive de teropozii găsite de vânătorii de fosile ar fi putut da naștere credinței în dragoni. Logica este că multe culturi antice au încercat să explice fosilele unor creaturi pe care nu le mai văzuseră niciodată recurgând la mitologie. Poate de aceea o serie de teropozii, cum ar fi Balaur bondoc și Smok, sunt numiți după dragoni într-un fel sau altul.
Calmar uriaș
Deosebit de popular în poveștile cu pirați este mitul scandinav al Krakenului, un monstru marin uriaș care seamănă cu un cefalopod mamut. Krakenul era imaginat a fi enorm, apărând ca o mică insulă pe care marinarii o confundau cu pământul, doar pentru a fi trași în jos, sub valuri.
Această creatură fantastică provine probabil din aparițiile calmarilor uriași (Architeuthis), care pot crește până la 13 metri lungime și ale căror tentacule sunt echipate cu sute de ventuze cu dinți ascuțiți. Deoarece aceste bestii preferă să locuiască în apele adânci ale oceanului, aparițiile calmarilor uriași sunt extrem de rare, dar posibile, făcându-i o sursă de inspirație perfectă pentru un monstru mitic.
Protoceratops
Protoceratops era un dinozaur de mărimea unei oi care a hoinărit pe pământ în ceea ce este acum Mongolia. Creatura cu patru picioare avea un cap enorm și un cioc asemănător unui papagal. Din această cauză, primii vânători de fosile i-au confundat probabil rămășițele cu cele ale unui grifon (sau gryphon) – o bestie mitică despre care se spunea că are capul unui vultur și corpul unui leu, portretizată cu aripi sau fără.
Chiar și astăzi, fosile de protoceratops pot fi găsite peste tot în deșertul Gobi. Având în vedere forma scheletică a fosilelor animalului, este încă ușor de văzut cum ar fi putut fi confundat cu grifonul mitic.
Flamingo
Toată lumea știe că flamingo (Phoenicopterus ruber) au o nuanță izbitoare. Datorită penajului lor vibrant, roz și roșu, mulți cred că aceste păsări ar fi putut da naștere legendei phoenixului. O pasăre sacră de foc care se regenerează din cenușă în loc să moară, phoenixul mitic a fost identificat pentru prima dată de vechii egipteni ca o pasăre asemănătoare unui stârc și era remarcabilă pentru penajul său stacojiu.
Flamingo mari au trăit de-a lungul râului Nil, iar unii istorici au sugerat că căldura care se ridica de pe mal în locurile unde aceste păsări își depuneau ouăle le făcea să arate ca flăcări.
Potrivit, cuvântul „flamingo” provine din cuvântul latin flamma, care, referindu-se la penele viu colorate ale păsării, înseamnă „foc”.
Elefant pitic
A nu fi confundat cu elefantul pigmeu modern, elefantul pitic a hoinărit pe insulele mediteraneene de-a lungul Erei Glaciare până acum aproximativ 10.000 de ani. Existența sa este un exemplu de nanism insular, un proces evolutiv prin care animalele mari se reproduc mai mici pentru a se adapta unui mediu mai restrâns. Elefantul pitic avea aproximativ dimensiunea unui ponei Shetland, iar reducerea sa de dimensiuni este „comparabilă cu situația în care oamenii s-ar micșora la dimensiunea unei maimuțe rhesus”.
Privind scheletul complet al elefantului pitic, nu este clar cum ar fi putut acest animal să inspire povești despre un Ciclope. Cu toate acestea, craniul spune o altă poveste. Cavitatea nazală centrală pentru trompele elefanților pitici ar fi putut fi interpretată ca o orbită oculară, inspirând mituri despre o creatură cu un singur ochi.
Diprotodon
Diprotodonul, cunoscut și sub numele de wombatul uriaș, a fost cel mai mare marsupial care a trăit vreodată. Creatura enormă măsura până la 3,8 metri lungime și 1,7 metri înălțime și cântărea peste 2722 de kilograme. A dispărut acum aproximativ 25.000 de ani, ceea ce înseamnă că a existat în perioada în care oamenii au migrat spre Australia nativă.
Unii experți sugerează că diprotodonul este originea monstrului mitic cunoscut de aborigenii australieni sub numele de bunyip. Ambele creaturi împărtășesc unele comportamente cheie, cum ar fi pândirea în mlaștini și billabonguri (un iaz izolat rămas în urmă când un râu își schimbă cursul), deși diprotodonul nu era cunoscut pentru a prăda femei și copii așa cum face bunyipul.
Chiar și acum, diprotodonul trăiește în bogata memorie culturală a folclorului aborigen; unele triburi identifică fosilele de diprotodon ca fiind „oase de bunyip”.
Plesiozaur
Una dintre cele mai faimoase ființe mitice din istorie este Monstrul din Loch Ness – o creatură marină mare cu un gât lung care iese din apă. Acest monstru are o istorie lungă în folclorul scoțian, dar ar fi putut începe cu plesiozaurul, o reptilă cu o descriere fizică similară care a trăit în perioada Jurasică.
Plesiozaurii măsurau aproximativ 4,6 metri lungime, cu corpuri largi, plate și cozi scurte. Își bătea aripioarele pentru a înota, la fel cum face o focă astăzi. Probabil vâna legănându-și capul dintr-o parte în alta pe măsură ce trecea prin bancuri de pești.
Unii cred că Monstrul din Loch Ness este de fapt un plesiozaur viu și continuă să raporteze apariții. Cu toate acestea, majoritatea experților cred că bestia a dispărut odată cu majoritatea dinozaurilor la sfârșitul perioadei Cretacice. Legenda lui Nessie este parte din ceea ce a rămas în urmă.
Hobbit
„Hobbit” este porecla dată speciei Homo floresiensis, o specie de om dispărut găsită pe insula indoneziană Flores în 2003. Având o înălțime de aproximativ 1,07 metri, taxonomia lor este un subiect de dezbatere aprinsă datorită modului în care diferite caracteristici se potrivesc cu diverse specii atât de oameni arhaici, cât și de maimuțe. Mulți experți cred că hobbiții reprezintă o nouă ramură în arborele evolutiv al omului.
Hobbiții sunt o sursă probabilă a legendei locale a Ebu Gogo, creaturi asemănătoare oamenilor și maimuțelor despre care se spune că erau scunde, păroase, cu un limbaj sărac și care locuiau în peșteri. Conexiunea se datorează cel mai probabil staturii scunde a hobbiților. Hobbiții au devenit faimoși și prin seria literară a lui J.R.R. Tolkien, „Stăpânul Inelelor”.
