Peste 500 de specii de rechini au fost descoperite de oameni până acum, iar fiecare joacă un rol cheie în ecosistemele marine, unde rechinii sunt adesea prădători de vârf. Din păcate, aproximativ 30% dintre speciile de rechini sunt fie vulnerabile, periclitate, fie critic periclitate, conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).
Pescuitul excesiv este cea mai mare amenințare pentru rechini, se estimează că 100 de milioane de rechini sunt uciși anual de pescari comerciali și sportivi. Din fericire, multe organizații internaționale și guverne naționale au dezvoltat reglementări și sisteme de gestionare menite să protejeze rechinii pe cale de dispariție de extincție, dar mai este nevoie de mult progres dacă oamenii doresc ca rechinii să supraviețuiască. Iată 10 dintre rechinii incredibili aflați în prezent în pericol de dispariție.
Rechinul-înger – critic periclitat
Rechinul-înger (Squatina squatina) a trăit în apele costiere ale Europei de Vest și Africii de Nord timp de mii de ani, iar populațiile obișnuiau să fie abundente. Autori și medici greci antici precum Aristotel, Mnesitheus și Diphilus, precum și autorul roman antic Pliniu cel Bătrân, au menționat rechinul-înger în lucrările lor, notând atractivitatea cărnii sale ca sursă de hrană și utilitatea pielii sale ca mijloc de lustruire a fildeșului și lemnului. În următorii 2.000 de ani, rechinul-înger a rămas o sursă populară de carne, făină de pește și ulei de ficat de rechin în întreaga Europă.
Din păcate, cererea mare pentru carnea de rechin-înger a dus la pescuit excesiv, ceea ce a decimat populațiile de rechin-înger. Rechinii-înger au, de asemenea, rate scăzute de reproducere și sunt adesea prinși accidental în plasele de pescuit ca și captură incidentală, ceea ce a contribuit în continuare la scăderea populațiilor. În ultimii 45 de ani, populațiile globale de rechin-înger se estimează că au scăzut cu 80-90%. Mai mult, specia este considerată a fi dispărută în nordul Mării Mediterane, precum și în Marea Nordului, două zone care odinioară găzduiau populații abundente de rechin-înger.
Astăzi, UICN listează rechinul-înger ca fiind critic periclitat, dar se fac eforturi pentru conservarea speciei. În 2008, guvernul Marii Britanii a făcut ilegal pescuitul rechinilor-înger în apele din jurul Angliei și Țării Galilor. La scurt timp, în 2010, UE a făcut ilegal pescuitul rechinilor-înger în apele costiere ale oricăror țări membre, iar în 2011, pescuitul rechinului-înger în Marea Mediterană a devenit, de asemenea, ilegal. Cu toate acestea, în ciuda acestor eforturi, populațiile rămân încă la nivel critic scăzut.
Rechinul cu vârf alb oceanic – critic periclitat
Rechinul cu vârf alb oceanic (Carcharhinus longimanus) este găsit în oceanele lumii între latitudinile de 45 de grade nord și 43 de grade sud. O sursă populară de hrană, rechinul cu vârf alb oceanic este folosit de oameni pentru carnea și uleiul său, iar înotătoarele sale sunt adesea folosite în supa de aripioare de rechin. Este, de asemenea, valorificat pentru pielea sa, care este folosită pentru piele (marochinărie). Cererea mare pentru pielea, carnea și aripioarele acestui rechin a dus la pescuit excesiv, care a cauzat o scădere accentuată a numărului populațiilor. Un studiu a constatat că populațiile de rechin cu vârf alb oceanic au scăzut cu 71% între 1970 și 2021.
UICN a listat astfel rechinul cu vârf alb oceanic ca fiind critic periclitat, dar s-au făcut eforturi pentru conservarea speciei. În 2013, specia a fost adăugată în Anexa II a Convenției privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate de Faună și Floră Sălbatică (CITES), iar în 2018, a fost adăugată în Anexa 1 a Memorandumului de Înțelegere (MoU) al Convenției Speciilor Migratoare (CMS) pentru Rechinii Migratori. Ambele organizații vizează conservarea speciilor periclitate. Mai mult, rechinul cu vârf alb oceanic este singura specie de rechin protejată de toate cele patru mari organizații de gestionare a pescuitului de ton.
Rechinul ciocan mare – critic periclitat
Rechinul ciocan mare (Sphyrna mokarran) este găsit în apele costiere tropicale din întreaga lume între latitudinile de 40 de grade nord și 37 de grade sud. Una dintre speciile de rechin preferate pentru supa de aripioare de rechin, rechinul ciocan mare este vizat în principal de pescării pentru aripioarele sale, în timp ce carnea sa este rar consumată. Pielea sa este, de asemenea, folosită ca piele (marochinărie), iar ficatul său este folosit pentru ulei de ficat de rechin.
Rechinii ciocan mari sunt, de asemenea, ocazional prinși recreațional de pescarii de trofee mari și suferă extensiv din cauza prinderii accidentale ca și captură incidentală. Pescuitul excesiv al rechinilor ciocan mari pentru aripioarele lor, combinat cu timpul lung de generație al speciei, a făcut ca populațiile globale să scadă drastic cu o estimare de 51% până la 80% în ultimii 75 de ani.
UICN listează rechinul ciocan mare ca fiind critic periclitat, dar s-au făcut eforturi pentru conservarea speciei. Rechinul ciocan mare a fost adăugat în Anexa II a CITES în 2013 și în Anexa II a CMS în 2014. Cu toate acestea, pescuitul excesiv al acestui rechin continuă în întreaga lume, iar multe legi care vizează conservarea speciei, cum ar fi interdicția Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM) privind reținerea rechinilor ciocan mari, nu au fost aplicate.
Rechinul zebră – periclitat
Rechinul zebră (Stegostoma fasciatum) este găsit în apele costiere ale regiunii Indo-Pacific a oceanelor Pământului, extinzându-se de la coastele Africii de Est până în Australia. Deoarece rechinul zebră petrece mult timp odihnindu-se pe fundul oceanului în apropierea recifurilor de corali, distrugerea recifurilor de corali de către activitatea umană și poluare este o amenințare serioasă pentru numărul populațiilor. Mai mult, rechinul zebră este adesea prins de pescării. Înotătoarele sale sunt folosite pentru supa de aripioare de rechin, carnea sa este consumată fie proaspătă, fie uscată, iar uleiul său de ficat este vândut ca supliment vitaminic. Acești factori au contribuit cu toții la o scădere accentuată a dimensiunii populației globale cu o estimare de 50% în ultimii 50 de ani.
UICN listează specia ca fiind periclitată la nivel global, deși rechinii zebră din unele regiuni sunt mai susceptibili la dispariție decât în altele. Într-un efort de a salva specia, guvernul malaezian a protejat rechinul zebră conform Legii Pescuitului din Malaezia. În plus, multe dintre zonele de pe coasta Australiei care găzduiesc rechini zebră sunt zone marine protejate, cum ar fi Parcul Marin Moreton Bay și Parcul Marin Marea Barieră de Corali.
Rechinul mako cu aripioare scurte – periclitat
Rechinul mako cu aripioare scurte (Isurus oxyrinchus) este găsit în oceanele din întreaga lume, dar populațiile sunt în scădere în toate regiunile, cu excepția Pacificului de Sud. Se estimează că populația globală de rechin mako cu aripioare scurte a scăzut cu 46% până la 79% în ultimii 75 de ani. Cele mai accentuate scăderi au fost în Marea Mediterană, unde populațiile au scăzut cu până la 99,9% începând cu anii 1800.
Rechinii mako cu aripioare scurte sunt unii dintre cei mai rapizi rechini din lume, ceea ce îi face ținte comune ale pescarilor de trofee mari care prind rechinii pentru sport. Dintre rechinii mako cu aripioare scurte care sunt prinși din acest motiv și returnați în ocean, se estimează că 10% vor muri. Mai mult, carnea acestei specii este considerată a fi printre cele de cea mai înaltă calitate dintre toți rechinii. Astfel, rechinii mako cu aripioare scurte sunt vizitați în mod obișnuit de pescăriile comerciale, care îi valorifică și pentru aripioarele lor.
Datorită popularității rechinului mako cu aripioare scurte în rândul pescarilor și a numărului în scădere al populațiilor lor, UICN a listat specia ca fiind periclitată. În 2008, specia a fost adăugată în Anexa II a CMS, dar, din păcate, puține alte eforturi au fost făcute pentru conservarea speciei. În 2012, pescuitul rechinilor mako cu aripioare scurte a fost interzis de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM), dar aceste legi au fost abia aplicate, iar pescăriile din multe țări mediteraneene continuă să prindă rechinul. Spania, de exemplu, este în mod constant cea mai mare națiune pescăreasă de rechin mako cu aripioare scurte din lume.
Rechinul pelerin – periclitat
Rechinul pelerin (Cetorhinus maximus) este a doua cea mai mare specie de rechin existentă și este găsit în oceanele din întreaga lume, în general în ape cu temperaturi variind între aproximativ 8 grade și 14 grade Celsius.
Rechinul pelerin a fost o țintă populară a pescarilor de secole și a fost valorificat de mult timp de culturi din întreaga lume ca sursă de hrană, medicament și îmbrăcăminte. Pielea sa este folosită pentru a face piele (marochinărie), iar carnea sa este consumată de oameni. Mai mult, ficatul său excepțional de mare și bogat în squalen l-a făcut o sursă populară de ulei de ficat de rechin, iar cartilajul său este folosit în medicina tradițională chineză. Cartilajul de rechin pelerin este, de asemenea, considerat de unele culturi ca fiind un afrodisiac.
Specia este, de asemenea, foarte valorificată pentru aripioarele sale mari, care sunt folosite pentru a face supa de aripioare de rechin. O singură aripioară poate ajunge la un preț de până la 57.000 USD. Cererea mare pentru diferitele părți ale rechinului pelerin a dus la pescuit excesiv, decimând populațiile. Populațiile globale se crede că au scăzut cu 50% până la 79% în ultimul secol.
UICN listează, prin urmare, rechinul pelerin ca fiind periclitat, dar s-au făcut eforturi pentru conservarea speciei. Rechinul pelerin a fost una dintre primele specii de rechin listate în cadrul multor tratate privind fauna sălbatică. Mai mult, Comisia pentru Pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC) a interzis pescuitul rechinului pelerin din 2005, iar începând cu anul 2012, nu există pescării comerciale cunoscute, sancționate legal, care să vizeze rechinii pelerin.
Rechinul cu dinți – periclitat
Rechinul cu dinți (Glyphis glyphis) este una dintre cele mai rare specii de rechin de pe pământ, găsit doar în râurile tropicale din Noua Guinee și nordul Australiei. Rechinul cu dinți nu este vizat de pescării pentru carnea sau aripioarele sale, dar poate fi prins accidental în plasele de pescuit ca și captură incidentală. Datorită numărului redus al populației și habitatului său sever restricționat, cea mai mare amenințare pentru această specie este degradarea habitatului. Poluarea râurilor cauzată de deșeurile toxice provenite din operațiunile miniere este deosebit de periculoasă pentru supraviețuirea speciei.
UICN listează rechinul cu dinți ca fiind periclitat, iar eforturile de conservare a speciei au fost minime. Este protejat în Australia atât conform Legii Protecției Mediului și Conservării Biodiversității din Commonwealth din 1999, cât și conform Legii Parcurilor Teritoriale și Conservării Faunei Sălbatice din 2000, dar nu a fost implementat încă niciun program de gestionare. Mai mult, nu au fost stabilite reglementări de către guvernul din Papua Noua Guinee pentru a proteja specia.
Rechinul negru – periclitat
Rechinul negru (Carcharhinus obscurus) este găsit în apele costiere din întreaga lume. Un alt rechin valorificat pentru aripioarele, carnea, pielea și ficatul său, rechinul negru este frecvent vizat de pescării, care prind adesea rechini juvenili. Pescăriile din sud-vestul Australiei, de exemplu, vizează în principal rechini negri care au mai puțin de trei ani. Drept urmare, 18% până la 28% dintre toți rechinii negri nou-născuți din regiune sunt prinși de pescari în primul an de viață.
Rechinii negri tineri sunt, de asemenea, vizați de pescarii sportivi din întreaga lume și sunt prinși frecvent accidental ca și captură incidentală. Pescuitul excesiv combinat cu rata scăzută de reproducere a speciei a decimat populațiile globale. Populațiile globale au scăzut în ultimul secol cu o estimare de 75% până la 80%.
UICN listează, prin urmare, rechinul negru ca fiind periclitat, dar au existat unele eforturi de conservare a speciei. Pescuitul rechinilor negri este în prezent ilegal în Statele Unite, deși se știe că pescarii sportivi prind încă specia. Guvernul australian a implementat, de asemenea, măsuri menite să conserve specia, iar rechinul negru a fost adăugat în Anexa II a CMS în 2017.
Rechinul balenă – periclitat
Rechinul balenă (Rhincodon typus) este cea mai mare specie de pește de pe pământ. Este găsit în toate mările tropicale și temperate calde din întreaga lume, cu excepția Mediteranei, în mare parte între latitudinile de 30 de grade nord și 35 de grade sud. Rechinii balenă sunt vizați de pescării pentru carnea și aripioarele lor și sunt ocazional prinși ca și captură incidentală. Deoarece rechinii balenă sunt atât de mari și se hrănesc prin filtrare lângă suprafața apei, riscă să fie loviți și uciși de nave mari sau răniți de elicele navelor.
Scurgerea de petrol Deepwater Horizon din 2010 a avut un impact puternic asupra populațiilor de rechin balenă din Golful Mexic, deoarece rechinii balenă din această regiune nu au putut evita petrolul datorită obiceiurilor lor de hrănire. Aceste amenințări combinate cu maturizarea târzie a speciei au cauzat o scădere semnificativă a numărului populațiilor globale, cu o scădere estimată de peste 30% în Oceanul Atlantic în ultimii 75 de ani și o scădere simultană de 63% în Indo-Pacific.
UICN listează astfel rechinul balenă ca fiind periclitat, dar multe eforturi au fost făcute pentru conservarea speciei. Specia a fost listată în Anexa II a CITES din 2002. Peste patruzeci de țări au legi care protejează rechinul balenă, iar multe habitate cheie pentru specie sunt zone protejate, cum ar fi Reciful Ningaloo din Australia și Zona de Protecție a Florei și Faunei Yum Balam din Mexic. Mai mult, multe pescării comerciale mari de rechin balenă au fost recent închise. Cu toate acestea, mai multe pescării ilegale sunt încă în funcțiune și reprezintă o amenințare serioasă pentru supraviețuirea speciei.
Rechinul alb mare – vulnerabil
Poate cel mai emblematic dintre toate speciile de rechin, rechinul alb mare (Carcharodon carcharias) este găsit în oceanele din întreaga lume. În timp ce populațiile au crescut în nord-estul Pacificului și în Oceanele Indiane, populațiile globale au scăzut în general cu o estimare de 30% până la 49% în ultimii 150 de ani.
Înotătoarele și dinții rechinilor albi mari sunt foarte valorificați ca decorațiuni, dar rechinii albi mari sunt rar prinși intenționat de pescăriile comerciale, care tind să pescuiască alte specii de rechin a căror carne este mai dorită pentru hrană. Cu toate acestea, rechinii albi mari pot fi încă prinși accidental în plasele de pescuit ca și captură incidentală, și sunt ocazional vizați în programele de protecție a plajelor care urmăresc să elimine de pe plaje viața marină considerată periculoasă.
UICN a desemnat astfel specia ca fiind vulnerabilă. Cu toate acestea, se fac eforturi pentru conservarea speciei, mai ales având în vedere notorietatea sa în cultura populară. În 2002, a fost listată în Anexa I și II a CMS, în timp ce în 2004 a fost listată în Anexa II a CITES. Este, de asemenea, protejată conform legilor privind speciile periclitate din Australia, Noua Zeelandă, California și Massachusetts.
