Masele mari de apă pot părea o caracteristică permanentă a lumii naturale, dar există și excepții. Oamenii de știință și exploratorii au descoperit lacuri, râuri și alte cursuri de apă în întreaga lume care par să dispară complet.
În unele cazuri, dolinele pot provoca dispariția unor lacuri întregi în câteva zile. În zonele alpine și polare, fisurile din calotele glaciare pot sparge barajele glaciare, drenând lacurile peste noapte. Și unele râuri trec prin peșteri, curgând subteran pe kilometri înainte de a reapărea în aval.
De obicei, cercetătorii descoperă în cele din urmă circumstanțele unice care duc la aceste dispariții. Cu toate acestea, unele corpuri de apă se golesc din motive necunoscute.
De la râuri care se scufundă la lacuri care dispar, iată 10 locuri din lume unde apa dispare.
Lacul Cerknica
Timp de opt luni pe an, Lacul Cerknica din Slovenia curge cu apă pe o suprafață de aproximativ 28,33 kilometri pătrați—făcându-l cel mai mare lac din țară. Servește atât ca un refugiu important pentru animale sălbatice, cât și ca un loc popular de recreere.
Cu toate acestea, lacul este conectat la o serie de pasaje și rezervoare subterane, care curg constant în și din lac. În timpul verii, când precipitațiile sunt scăzute, apa lacului se scurge în rezervoarele inferioare, lăsând albia lacului uscată. Când ploile revin, rezervoarele superioare se umplu și apa curge înapoi în lac. Datorită pasajelor complicate, nivelul apei poate fi foarte neregulat. Lacul poate rămâne plin ani de zile sau poate rămâne uscat până la un an în timpul secetei.
pasaje și rezervoare subterane
Lacul Cachet II
În aprilie 2008, un lac glaciar din Anzi cunoscut sub numele de Lacul Cachet II a dispărut peste noapte. Geologii care au vizitat albia lacului din Patagonia, Chile, au emis la început ipoteza că un cutremur dintr-o regiune vecină a creat o fisură în pământ, drenând lacul.
Mai târziu, s-a descoperit că drenarea a fost cauzată de o inundație glaciară bruscă. Lacul este baraj de către ghețarul Colonia, care se topea la o rată mai mare. Presiunea crescută a provocat în cele din urmă spargerea barajului glaciar, creând un tunel ascuns la opt kilometri sub suprafață și trimițând 200 de milioane de metri cubi de apă în Lacul Colonia și Râul Colonia. De la explozia inițială din 2007, Lacul Cachet II s-a reumplut și a dispărut de mai multe ori.
inundație glaciară bruscă200 de milioane de metri cubi de apă
Calota glaciară a Groenlandei
Cea mai mare parte a Groenlandei este acoperită de o calotă glaciară enormă, care se întinde pe 1.700.000 kilometri pătrați și are o grosime medie de peste 1,6 kilometri. Calota glaciară susține lacuri albastre strălucitoare, turcoaz, cunoscute sub numele de lacuri supraglaciare, care uneori dispar rapid.
În 2015, miliarde de litri de apă din două lacuri supraglaciare de pe calota glaciară au dispărut în câteva săptămâni. Glaciologii au descoperit de atunci că lacurile—care fuseseră stabile ani de zile—s-au drenat rapid prin fisuri verticale din gheață care duceau la baza calotei glaciare. Cercetătorii cred că apariția și dispariția acestor lacuri este legată de tendințele de încălzire a calotei glaciare din cauza schimbărilor climatice.
tendințele de încălzire a calotei glaciare
Lacul Pierdut
În fiecare iarnă, scurgerea de zăpadă topită se acumulează pentru a forma Lacul Pierdut în Pădurea Națională Mount Hood din Oregon. Până vara, totuși, lacul se transformă într-o pajiște uscată. Există o explicație geologică pentru evenimentul anual bizar. Un tub de lavă—o deschidere subterană îngustă formată de un flux de lavă antic—drenaază apa din lac ca o cadă.
Lacul Pierdut se scurge constant, dar acest lucru devine evident abia la sfârșitul primăverii, când tubul de lavă drenează apa mai repede decât zăpada topită și ploaia pot reumple lacul. Nu este clar exact unde merge apa când dispare în tubul de lavă, dar oamenii de știință ai Serviciului Forestier spun că este posibil să se infiltreze în rocile vulcanice poroase și hrănește izvoarele din lanțul Cascade.
hrănește izvoarele din lanțul Cascade
Cascadele Diavolului
O cascadă din Parcul de Stat Judge C. R. Magney din Minnesota i-a nedumerit pe oameni de știință timp de decenii. La Cascadele Diavolului, râul Brule se bifurcă la o stâncă, iar partea estică a cascadei se prăbușește în apa de dedesubt, în timp ce partea vestică dispare într-o dolină mare.
Oamenii de știință bănuiesc că apa din dolină se reunește cu râul, deoarece debitul râului de deasupra cascadei este aproape la fel ca cel de dedesubt. Cercetătorii și alte persoane curioase au aruncat coloranți, mingi de ping-pong și alte obiecte în gaură și au căutat semne ale acestora, dar niciunul nu a reapărut.
Lacul Beloye
În primăvara anului 2005, Lacul Beloye de lângă satul Bolotnikovo, Rusia, a dispărut peste noapte. Tot ce a mai rămas a fost o albie de lac goală și o crateră mare cu o gaură care ducea subteran. Aproape un an mai târziu, cavitatea rămasă a început să se umple cu apă, dar s-a scurs rapid din nou. Topografia carstică a zonei creează forme de relief precum tuneluri și peșteri care pot muta apa subteran, iar apa din lac a ajuns probabil în râul Oka din apropiere.
creează forme de relief precum tuneluri și peșteri care pot muta apa subteran
Ce este topografia carstică?
Topografia carstică este un peisaj natural format prin eroziune în regiunile cu straturi de roci moi, cum ar fi calcarul, marmura și gipsul. Caracteristicile comune într-un peisaj carstic includ dolinele, peșterile, râurile subterane și izvoarele.
Râul Unac
Râul Unac, din Bosnia și Herțegovina, călătorește subteran pe porțiuni lungi din cei 64 de kilometri ai săi. Este un exemplu de râu care se scufundă, sau râu pierdut, care este un râu care își pierde volumul pe măsură ce curge în aval. În cazul râului Unac, acesta nu își pierde doar volumul—râul dispare complet subteran pe kilometri întregi. Acest lucru se datorează faptului că străbate un canion carstic, iar apa curgătoare a creat tuneluri, peșteri și pasaje în calcarul moale.
Secțiunea inferioară a râului Unac este situată în Parcul Național Una, unde se varsă și în râul Una mai mare.
Lacul George
Nu departe de capitala australiană Canberra, Lacul George a fost cunoscut pentru a dispărea complet. Lacul este un bazin endorheic, care reține apa, dar nu are nicio scurgere de apă către râuri și oceane. Este alimentat de pâraie mici și apă de ploaie și este aproape la fel de sărat ca apa de mare. Când este plin, are 26 de kilometri lungime și peste 9 kilometri lățime, dar are o adâncime medie de doar 1-1,2 metri.
De mai multe ori de-a lungul istoriei, lacul s-a uscat complet, de obicei în timpul secetelor. Când lacul este plin, este adesea folosit ca pescări, iar când apa dispare, fermierii folosesc terenul pentru pășunat oi și bovine.
Lacul Waiau
Așezat lângă vârful Mauna Kea la 3.970 metri, Lacul Waiau este unul dintre singurele lacuri naturale din Hawaii. Cu toate acestea, în 2010, Lacul Waiau a început să se micșoreze și, până în 2013, s-a redus la nu mai mult decât o baltă. După o iarnă deosebit de umedă în 2014, lacul a fost reumplut și a revenit la volumul său normal.
Deși oamenii de știință bănuiesc că seceta a fost cauza declinului lacului, severitatea pierderii de apă nu a fost niciodată explicată pe deplin, mai ales că nu există nicio înregistrare istorică a lacului care să se micșoreze într-o asemenea măsură înainte de 2010.
Canionul Sinks
Canionul Sinks este un canion abrupt și accidentat de lângă Munții Wind River din Wyoming, unde brațul mijlociu al râului Popo Agie dispare într-o cavernă numită „The Sinks”. Apa reapare într-o piscină mare numită „The Rise” la aproximativ 400 de metri distanță, apoi continuă să curgă în aval. Testele cu coloranți au arătat că apa durează câteva ore pentru a călători prin sistemul labirintic de caverne.
Formațiunea de calcar din canion este probabil responsabilă pentru acest râu care se scufundă, deoarece apa poate eroda cu ușurință această rocă moale.
