10 fapte surprinzătoare despre măgari

Măgarul este unul dintre cele mai subapreciate animale. Având rădăcini în Asia și Africa, are o istorie lungă și variată. În ceea ce privește caracteristicile măgarului, ați auzit de faimoasa sa încăpățânare, dar știți motivul inteligent din spatele acestei trăsături? Ce ziceți de urechile pricepute ale măgarului sau de modul în care animalul poate acționa ca ghid pentru animalele de fermă? Vreți să aflați mai multe?

Continuați să citiți pentru a descoperi 10 fapte care vă vor face să vă gândiți mai mult la acest animal de lucru comun.

1. Urechile mari ale măgarilor îi ajută să se răcorească

Măgarii sălbatici, cum ar fi măgarii domestici, au evoluat în zone aride din Africa și Asia, unde majoritatea turmelor tind să fie destul de dispersate. Urechile mari ajută la amplificarea simțului auditiv al măgarului, astfel încât acesta poate auzi chemările tovarășilor din turmă — și prădători — de la kilometri distanță. Măgarii își folosesc, de asemenea, urechile mari pentru disiparea căldurii; suprafața mai mare ajută măgarul să elimine căldura internă cu o rată ridicată pentru a rămâne răcoros în mediile deșertice fierbinți.

2. Vocalizarea măgarilor este unică

Sunetul caracteristic al măgarului se numește rânjet (braying). Este unic printre ecvidee deoarece necesită o abilitate pe care măgarii o au, dar caii și zebrele nu: vocalizarea atât la inhalare, cât și la exhalare. Sunetul „hee” apare în timpul intrării aerului, iar sunetul „haw” vine în timpul ieșirii aerului.

În ciuda faptului că acest sunet este specific măgarilor, există totuși unele variații. Durata și frecvența unui rânjet, de exemplu, sunt unice pentru fiecare animal în parte.

3. O rasă de măgari este impresionant de păroasă

Măgarul de Poitou a fost dezvoltat în regiunea Poitou din Franța în secolul al XVIII-lea și este un exemplar remarcabil printre rasele create de oameni. Folosit în principal pentru a reproduce catâri în întreaga Europă, este cunoscut pentru blana sa lungă și distinctivă, care atârnă în șuvițe groase, înnodate, numite cadenettes, similar cu dreadlocks-urile. Cu cât blana este mai lungă și mai înnodată, cu atât măgarul este mai valoros.

Dar, pe măsură ce utilizarea măgarilor și catârilor a scăzut în epoca modernă, la fel a scăzut și reproducerea măgarilor de Poitou. Până în 1977, mai rămăseseră doar 44 de animale. De atunci, numărul lor a crescut, datorită crescătorilor privați și eforturilor de conservare.

4. Strămoșii lor sunt pe cale de dispariție

Există două specii de măgar sălbatic: măgarul sălbatic african și măgarul sălbatic asiatic. Cu toate acestea, doar primul este strămoșul de la care pot fi urmăriți măgarii domestici de astăzi. Din păcate, în ciuda faptului că este punctul de început al măgarilor domestici acum 5.000 de ani, măgarul sălbatic african este în pericol.

Conform IUCN, măgarul sălbatic african este critic periclitat, cu doar între 23 și 200 de adulți rămași în sălbăticie începând cu 2014. Este vânat pentru hrană și scopuri medicinale tradiționale și suferă din cauza invaziei umane; animalele de fermă îngrijite de oameni concurează cu creaturile sălbatice pentru puținul apă care se găsește în habitatul lor arid.

5. Există eforturi de conservare pentru a proteja măgarii sălbatici pe cale de dispariție

Viitorul măgarului sălbatic african poate părea sumbru, dar oamenii lucrează pentru a-i proteja. Convenția privind Conservarea Speciilor Migratoare de Animale Sălbatice (CMS), un tratat de mediu al Națiunilor Unite, a creat un plan în 2017 numit „Foaie de parcurs pentru Conservarea Măgarului Sălbatic African Equus africanus”. Strategia amănunțită a acestui plan se concentrează pe fiecare zonă geografică care găzduiește o populație semnificativă de măgari sălbatici africani și conturează obiective și acțiuni adaptate care urmează să fie întreprinse în următorii 20 de ani.

Între timp, există și legislație în vigoare pentru a proteja acești strămoși ai măgarilor, inclusiv protecții legale complete în Eritreea și Etiopia și înființarea de rezervații naturale protejate.

6. Măgarii fac parte din multe combinații hibride

Măgarii sunt esențiali pentru o serie de creaturi hibride din lume; deoarece sunt strâns înrudiți cu caii și zebrele, măgarii pot produce urmași cu ambele specii. De fapt, crearea de hibrizi a fost o practică standard de secole, deoarece catârii (un hibrid) erau animale de lucru populare. Istoria lungă a creării hibrizilor de măgari a dus la o abundență de nume pentru animalele rezultate din încrucișarea speciilor. Iată doar câteva:

• Catâr: un hibrid rezultat din încrucișarea unui măgar mascul cu o iapă (cal femelă)
• Bardou: un hibrid rezultat din încrucișarea unei măgărițe (măgar femelă) cu un armăsar (cal mascul)
• John mule: urmașul mascul al unui cal și al unui măgar (termen specific)
• Molly: urmașul femelă al unui cal și al unui măgar (termen specific)

Catârii sunt aproape întotdeauna sterili. Dar în ciuda șanselor mici de a avea un mânz, oamenii au venit totuși cu nume pentru ei:

• Jule, donkule: urmașul unui măgar mascul și al unei catârițe (catâr femelă)
• Hule: urmașul unui cal mascul și al unei catârițe (catâr femelă)

Deoarece măgarii se pot împerechea cu zebre, există și nume creative pentru acei urmași:

• Zebra hinny, zebret, zebrinny: un hibrid rezultat din încrucișarea unui măgar mascul cu o zebră femelă
• Zebroid, zebrass, zedonk: un hibrid rezultat din încrucișarea unei măgărițe (măgar femelă) cu o zebră masculă

7. Sunt foarte sociabili

Măgarii sunt animale sociale cărora nu le place să fie singuri. Au evoluat ca animale de turmă și formează legături profunde, pe viață, cu alți măgari sau animale cu care împart un pășune.

Legătura strânsă dintre doi măgari se numește legătură de pereche și există cercetări care dovedesc legitimitatea acestei legături. Separarea unei perechi are efecte negative asupra ambilor măgari, inclusiv stres, comportament de dor și pierderea apetitului.

Acesta este motivul pentru care, pentru cei interesați să dețină unul dintre aceste animale, se recomandă frecvent să aducă acasă doi măgari sau cel puțin să își plaseze măgarul cu potențiali prieteni, cum ar fi un cal.

8. Pot acționa ca animale de pază

Măgarii sunt în mod natural agresivi față de animalele din familia canidelor. Ca rezultat, sunt uneori folosiți ca „gardieni” pentru animalele de fermă — se pot apăra împotriva unui câine, coyote, vulpe sau chiar râs care deranjează o turmă de oi sau capre. Animalele de fermă cu un astfel de „gardian” vor începe să considere măgarul un protector și se vor îndrepta către el atunci când simt pericolul.

9. Sunt încăpățânați cu un motiv

Măgarii sunt cunoscuți pentru că sunt încăpățânați, își înfig picioarele în pământ și rămân pe loc indiferent cât de tare trage un handler. Dar faptul că măgarii tind să reziste nu înseamnă că animalele sunt proaste, așa cum se presupune în mod obișnuit. Dimpotrivă.

Măgarii au un simț ascuțit al autoconservării. Dacă simt că sunt în pericol, în loc să fugă, își vor menține poziția și vor refuza să se miște, dându-le timp să ia propria decizie dacă este sigur sau nu să continue. Această reacție este distinct diferită de cea a cailor care, atunci când se sperie, fug de obicei imediat.

10. Unii măgari sunt minusculi

Măgarii miniaturali sunt impresionant de mici. Originari din Sicilia și Sardinia, nu depășesc aproximativ 0,9 metri în înălțime la nivelul umerilor. Recordul Mondial Guinness pentru cel mai scurt măgar aparține în prezent lui KneeHi, cu o înălțime de 64,24 centimetri, dar un alt măgar miniatural, Ottie, avea 48,26 centimetri în înălțime la maturitate în 2017 și nu a primit niciodată oficial titlul.

Este important de menționat că, spre deosebire de multe alte rase de animale miniaturale, măgarul miniatural nu este o versiune redusă a animalului „normal” — dimensiunea sa este naturală.