Pe uscat, ghepardul va câștiga aproape întotdeauna o cursă. Dar în aer, competiția pentru cea mai rapidă pasăre depinde de modul în care se măsoară viteza: în zbor planat sau în picaj după pradă.
Cercetătorii nu sunt de acord cu privire la care pasăre merită onorurile de vârf. De fapt, Cartea Recordurilor Guinness a fost creată în anii 1950, când Sir Hugh Beaver, director general al Guinness Brewery, a avut o dispută cu prietenii despre cea mai rapidă pasăre de vânătoare din Europa. Neputând găsi răspunsul într-o carte de referință, Beaver a decis să creeze una.
Iată câteva dintre cele mai rapide păsări din ceruri.
Șoimul călător
În zbor planat, puternicul șoim călător atinge viteze de 40-55 km/h. Dar când urmărește prada, își arată adevăratele abilități spectaculoase. Șoimul urcă la înălțimi mari, apoi se aruncă într-un picaj adânc — numit „stooping” — la viteze de până la 320 km/h. Pentru comparație, un ghepard poate atinge în mod regulat viteze de până la 112 km/h.
Șoimii călători sunt unele dintre cele mai comune păsări de pradă și se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Au fost antrenați pentru vânătoare de secole. În Statele Unite, subspeciile americane și arctice de șoim călător au fost declarate pe cale de dispariție în 1970, dar populația lor a crescut datorită restricțiilor asupra DDT-ului și altor pesticide, precum și programelor de reproducere în captivitate, conform U.S. Fish and Wildlife Service.
Vulturul auriu
Una dintre cele mai mari păsări de pradă din America de Nord, vulturul auriu este o pasăre puternică, de culoare maro, cu pene aurii pe cap și gât. Când vânează iepuri, veverițe de pământ și câini de preerie, vulturul auriu atinge viteze de 240-320 km/h în picaj. Vulturii aurii își folosesc ghearele masive pentru a-și captura prada și sunt cunoscuți pentru că pot doborî chiar și căprioare sau vite. Odată temuti și vânați de fermieri, acum sunt protejați de lege.
Aceste păsări mari își petrec timpul, de obicei, singure sau în perechi. Preferă zonele deschise sau parțial deschise, în special în apropierea munților, stâncilor și dealurilor. Sunt întâlniți în special în vestul Statelor Unite, rar în est.
White-throated needletail
În timp ce șoimul călător și vulturul auriu demonstrează viteze remarcabile în picaj, alte păsări sunt mult mai rapide în zbor planat. Deși nu a fost demonstrat științific, mulți cercetători consideră că pasărea white-throated needletail este cea mai rapidă în zbor planat. Cunoscute anterior sub numele de „spine-tailed swift,” aceste păsări în formă de trabuc, cu gât alb izbitor, pot atinge viteze de până la 169 km/h.
Aceste păsări se hrănesc în zbor, prinzând insecte cu ciocul. Caută curenți termali, adesea la marginea incendiilor de vegetație sau a fronturilor de furtună, și au membrane speciale care le acoperă și protejează ochii în timpul hrănirii.
Hobby eurasiatic
Recunoscut pentru abilitățile lor acrobatice, hobby-urile eurasiatice sunt atât de agile încât pot să își paseze mâncarea între ele în zbor, în timp ce planează prin aer. Acești șoimi sunt capabili să atingă viteze de până la 159 km/h atunci când capturează păsări mici sau libelule din aer. Preferă pădurile deschise, pajiștile și terenurile agricole și pot fi întâlniți în Africa, Asia și Europa. Ocazional, sunt observați pe nave aflate departe pe mare și chiar în America de Nord ca apariții rare.
Frigata magnifică
Frigatele magnifice pot zbura săptămâni întregi fără să se oprească. Își petrec cea mai mare parte a vieții planând în nori. Rareori își bat aripile, dar atunci când o fac, bătăile sunt lente și profunde.
Aceste păsări marine își prind prada de la suprafața apei sau din aer. Nu plonjează. Uneori, deranjează alte păsări, iritându-le atât de mult încât acestea regurgitează peștii consumați, iar frigata magnifică îi fură, spune o sursă. Frigatele magnifice fac toate acestea la viteze impresionante, atingând până la 153 km/h în zbor. Masculii au un sac roșu distinctiv sub cioc pe care îl umflă în timpul sezonului de împerechere.
Șoimul gerfalcon
Impunătorul șoim gerfalcon este cel mai mare șoim din lume. Mare și robust, vânează de obicei păsări în zone deschise, zburând la înălțimi mari și atacând prada de sus. De asemenea, își urmărește prada, zburând rapid și aproape de sol. Unele estimări sugerează că șoimul gerfalcon poate atinge cel puțin 145 km/h în zbor planat și 241 km/h în picaj.
Femela este considerabil mai mare decât masculul. Acești șoimi cuibăresc în tundra arctică și se odihnesc adesea pe sol.
Gâsca cu aripi spinoase
Această pasăre acvatică cu gât lung, în principal neagră, are fața albă și pete mari albe pe aripi. Este cea mai mare pasăre acvatică din Africa și cea mai mare gâscă din lume. În zbor, poate atinge viteze de până la 142 km/h.
Se hrănește în principal cu plante. Uneori, consumă gândaci toxici și absoarbe otrava (cantharidina), făcând carnea sa toxică pentru consumul uman. Este totuși amenințată de vânătoare, deoarece fermierii o împușcă din cauza pagubelor pe care le poate provoca culturilor.
Rața cu gât roșu
Această rață scufundătoare are pene distinctive pe cap, care par țepene. Este cunoscută pentru viteza sa remarcabilă, putând atinge până la 130 km/h, dar are nevoie de ajutor pentru a decola. Pentru a-și lua zborul, are nevoie de un start de alergare, conform raportului Cornell Lab of Ornithology. Picioarele sale sunt situate aproape de coadă, ceea ce îi face mersul dificil, dar această caracteristică anatomică îi este utilă la scufundare.
Albatrosul cu cap cenușiu
Cercetători francezi și britanici care lucrau în sub-Antarctica au înregistrat un albatros cu cap cenușiu zburând cu o viteză medie de 127 km/h pe durata unei expediții de căutare a hranei. În raportul lor, publicat în jurnalul The Auk, au menționat că albatrosul a menținut această viteză timp de aproape nouă ore „practic fără odihnă” în timpul unei furtuni antarctice. „În ciuda vitezei mari și a furtunii pe mare, albatrosul a reușit să găsească și să captureze prada cu o rată comparabilă cu cea obținută în condiții mai puțin extreme”, au scris cercetătorii.
Aceste păsări călătoresc pe distanțe mari pentru a se hrăni, efectuând excursii de până la 13.000 de kilometri, chiar și în timpul sezonului de reproducere. De obicei, își prind hrana de la suprafața oceanului, dar se știe că pot plonja până la 7 metri adâncime.
Rândunica comună
Deși majoritatea acestor viteze sunt bazate pe estimări, oamenii de știință au reușit să măsoare cu precizie zborul uneia dintre cele mai rapide păsări. În 2009, cercetătorii de la Universitatea Lund din sudul Suediei au folosit radar de urmărire pentru a observa rândunicile comune în timpul migrației de primăvară, zborurilor nocturne de vară și migrației de toamnă. Au măsurat viteze de până la 75 km/h, cu o rândunică comună atingând o viteză maximă de 111,6 km/h.
Când rândunicile comune se reunesc pentru împerechere — în ceea ce oamenii de știință numesc „petreceri zgomotoase” — își măresc considerabil viteza. „Se știa deja că zboară foarte repede în timpul acestui comportament. Totuși, nu existau măsurători precise despre cât de rapide sunt aceste zboruri”, a declarat Per Henningsson, autor principal de la Universitatea Lund. „Este remarcabil că o pasăre, care altfel pare ‘fin reglată’ pentru a zbura într-un interval restrâns de viteze, poate zbura de peste două ori mai repede atunci când este necesar.”
