Ghepardul va câștiga aproape întotdeauna o cursă pe uscat. Dar pe cer, competiția pentru cea mai rapidă pasăre depinde de modul în care măsori zborul orizontal sau viteza în timpul unui picaj după pradă.
Cercetătorii nu sunt de acord cu privire la ce pasăre primește premiul întâi. De fapt, Cartea Recordurilor Guinness a fost creată în anii 1950, când Sir Hugh Beaver, directorul general al fabricii de bere Guinness, a intrat într-o dispută cu prietenii săi despre cea mai rapidă pasăre de vânătoare din Europa. Nimeni nu a putut găsi un răspuns într-o carte de referință, așa că Beaver a decis să creeze una.
Iată câteva dintre cele mai rapide zburătoare de pe cer.
Șoim peregrin
În zbor orizontal, puternicul șoim peregrini zboară cu viteze destul de impresionante, în medie de 40-55 km/h. Dar atunci când această pasăre urmărește prada, își arată cu adevărat abilitățile spectaculoase. Șoimul peregrini se înalță la înălțimi mari, apoi se lasă într-un picaj adânc – numit și stooping – la viteze de până la 320 km/h. Pentru a pune asta în perspectivă, un ghepard poate atinge în mod regulat viteze de până la 112 km/h, iar un câine de vânătoare poate atinge 72 km/h.
Șoimii peregrini sunt una dintre cele mai comune păsări răpitoare și se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Au fost antrenați pentru vânătoare de secole. În SUA, subspeciile americane și arctice de șoim peregrini au fost declarate pe cale de dispariție în 1970, dar și-au revenit după restricțiile privind DDT și alte pesticide și datorită programelor de reproducere în captivitate, raportează Serviciul american pentru pești și sălbăticie.
Acvilă de munte
Una dintre cele mai mari păsări răpitoare din America de Nord, acvila de munte este o pasăre brună puternică, cu penaj auriu caracteristic pe cap și gât. Când vânează iepuri, veverițe de pământ și câini de prairie, acvila de munte se aruncă în picaj la viteze de 241-320 km/h. Acvilele de munte își folosesc ghearele masive pentru a-și prinde prada și s-a știut chiar că au doborât cerbi și animale domestice. Odată temute și vânate de crescători, ele sunt acum protejate de lege.
Aceste păsări mari petrec de obicei timpul singure sau în perechi. Le plac zonele deschise sau parțial deschise, în special în apropierea munților, stâncilor și dealurilor. Se găsesc mai ales în vestul SUA, rar în est.
Swift cu gât alb
În timp ce șoimul peregrini și acvila de munte prezintă o viteză remarcabilă atunci când se aruncă în picaj după pradă, alte păsări sunt mult mai rapide în zbor orizontal. Deși nu este dovedit științific, swiftul cu gât alb este considerat de mulți cercetători a fi cea mai rapidă pasăre care zboară în linie dreaptă. Cunoscută anterior sub numele de swift cu coada spinoasă, această pasăre în formă de trabuc, cu un gât alb izbitor, poate atinge viteze de până la 169 km/h.
cea mai rapidă pasăre care zboară în linie dreaptă.
Aceste păsări se hrănesc în aer, prinzând insecte în cioc. Ele caută curenți termici, adesea la marginile incendiilor de vegetație sau ale fronturilor de furtună, și au membrane speciale care le acoperă și le protejează ochii în timpul hrănirii.
Hobby eurasiatic
Recunoscute pentru abilitățile lor acrobatice, hobby-urile eurasiatice sunt atât de atletice încât își pot trece mâncarea unele altora în timpul zborului, în timp ce se înalță pe cer. Se crede că acești șoimi pot atinge viteze de până la 159 km/h atunci când prind păsări mici și libelule din aer. Preferă pădurile deschise, terenurile împădurite și terenurile agricole și se pot găsi în Africa, Asia și Europa. Sunt văzuți ocazional pe nave departe de mare și chiar în America de Nord ca exemplare rătăcite rare.
Fregată magnifică
Fregatele magnifice pot zbura timp de săptămâni întregi. Petrec cea mai mare parte a vieții lor zburând printre nori, adesea dormind în timpul zborului. Ele își mișcă rar aripile, dar atunci când o fac, bătăile aripilor sunt lente și adânci.
adesea dormind în timpul zborului
Aceste păsări marine își prind prada de la suprafața apei sau din aer. Ele nu se aruncă în picaj. Uneori deranjează alte păsări, iritându-le atât de mult încât acestea vomită peștii pe care i-au mâncat, iar fregata magnifică îi ia, spune NPR. Fregatele magnifice fac toate acestea la viteze remarcabile, atingând o viteză estimată de 153 km/h în timpul zborului. Masculii au o pungă roșie distinctivă sub cioc, pe care o umflă în timpul sezonului de împerechere.
Șoim călător
Sprintenul șoim călător este cel mai mare șoim din lume. Mari și robuste, ele vânează de obicei păsări în aer liber, zburând sus și aruncându-se rapid asupra prăzii de sus. Ele vânează adesea păsări în zone deschise, uneori zburând sus și atacând de sus. De asemenea, urmăresc prada, urmărind-o din spate, rapid și jos pe pământ. Unele estimări sugerează că șoimul călător (pronunțat „JER-falcon”) zboară cu cel puțin 145 km/h în zbor orizontal și 241 km/h în picaj.
Femela este substanțial mai mare decât masculul. Se reproduc în tundra arctică și adesea se așază pe pământ.
Gâscă cu pinteni
Această pasăre de apă cu gât lung, în principal neagră, are fața albă și pete mari albe pe aripi. Este cea mai mare pasăre de apă din Africa și cea mai mare gâscă din lume, dar când ajunge pe cer, se înalță. Se estimează că gâsca cu pinteni atinge viteze de până la 142 km/h.
Se hrănește în principal în zone umede și pajiști cu plante. Uneori înghite gândaci toxici și absoarbe otrava (cantharidină), făcându-și propria carne toxică pentru consumul uman. Cu toate acestea, este încă amenințată de vânătoare, atunci când fermierii împușcă din cauza amenințării pe care o prezintă gâsca pentru culturi.
Pescăruș roșu
Această rață de scufundare are un cap distinctiv de pene spinoase. Aceste rațe rapide au fost cunoscute că zboară cu o viteză de până la 130 km/h, dar au nevoie de ajutor pentru a ajunge pe cer. Pentru a decola, trebuie să aibă un avânt, raportează Cornell Lab of Ornithology. Picioarele lor sunt situate în spate, făcându-le mai greu să meargă, dar anatomia lor ajută la scufundare.
Albatros cu cap cenușiu
Cercetători francezi și britanici care au lucrat în sub-Antarctica au înregistrat un albatros cu cap cenușiu zburând cu o medie de 127 km/h în timpul unei călătorii de căutare a hranei. În raportul lor, publicat în revista The Auk, au afirmat că albatrosul a menținut această viteză timp de aproape nouă ore „fără practic nici o pauză” în timpul unei furtuni antarctice. „În ciuda vitezei mari și a furtunii mării, albatrosul a reușit totuși să găsească și să captureze prada la o rată comparabilă cu cea obținută în condiții mai puțin extreme”, au scris cercetătorii.
Aceste păsări vor parcurge distanțe lungi pentru a se hrăni, efectuând călătorii de până la 13.000 de kilometri, chiar și în timpul sezonului de reproducere. De obicei, culeg hrana de la suprafața oceanului, dar s-a știut că se scufundă până la 7 metri.
Swift comun
Deși majoritatea acestor viteze se bazează pe estimări, oamenii de știință au reușit să înregistreze cu exactitate o pasăre rapidă. În 2009, cercetători de la Universitatea Lund din sudul Suediei au folosit un radar de urmărire pentru a urmări swift-urile comune în timpul migrației de primăvară, a zborurilor de cuibărit de vară și a migrației de toamnă. I-au înregistrat zburând cu 75 km/h, un swift comun atingând o viteză maximă de 111,6 km/h.
Când swift-urile comune se adună pentru a se împerechea – la ceea ce oamenii de știință numesc „petreceri zgomotoase” – își cresc viteza. „Erau în general cunoscuți pentru că zboară foarte repede în timpul acestui comportament. Cu toate acestea, nu existau măsurători cu adevărat sigure ale cât de rapide sunt aceste zboruri”, a declarat autorul principal Per Henningsson de la Universitatea Lund BBC. „Este remarcabil faptul că o pasăre care, altfel, pare a fi „reglată fin” pentru a funcționa la o gamă restrânsă de viteze de zbor în același timp, este capabilă să zboare de mai mult de două ori mai repede atunci când are nevoie.”
