Deși oamenii au capacitatea de a muta pești din habitatul lor nativ într-un nou teritoriu, de obicei nu este o idee bună. Uneori, noul habitat se potrivește atât de bine invadatorului, încât rezultatele sunt catastrofale pentru speciile locale. Ecosistemele din întreaga lume au fost modificate dramatic pe măsură ce peștii sunt mutați, fie pentru stocuri de pescuit comercial, fie pentru comerțul cu acvarii. Aceste specii sunt printre cele mai robuste și adaptabile și, prin urmare, cele mai invazive de pe planetă. Majoritatea sunt atât de distructive încât sunt incluse pe lista Bazei de date globale a speciilor invazive, „Cele mai rele 100 de specii alogene invazive din lume„. Iată 10 specii de pești care provoacă ravagii pe tot globul.
Somnul mergător
Somnul mergător este o specie extraordinară. Originar din Asia de Sud-Est, acesta este capabil să „meargă” pe uscat folosindu-și aripioarele și coada pentru a se deplasa de la o apă la alta. Specia a fost introdusă în Florida în anii 1960 și a fost observată în California, Nevada, Connecticut, Massachusetts și Georgia. Datorită mobilității sale, acest prădător oportunist își găsește drumul către iazurile de creștere și se hrănește cu peștii crescuți acolo. Crescătorii de pești au fost nevoiți să monteze garduri în jurul iazurilor lor pentru a împiedica peștele să le mănânce întregul stoc.
Crapul comun
Acest pește uriaș de apă dulce este considerat vulnerabil la extincție în sălbăticie și totuși este, de asemenea, una dintre cele mai răspândite și invazive specii din lume. Crapul comun, care este originar din Europa și Asia de Est, se găsește peste tot, cu excepția Polului Nord, a Polului Sud și a Asiei de Nord. Se hrănesc căutând prin sedimentele de fund, distrugând vegetația submersă și habitatul altor specii și favorizând creșterea algelor. De asemenea, mănâncă icrele altor pești, determinând populațiile de pești nativi să scadă vertiginos.
Specia este atât de răspândită și totuși atât de distructivă încât au fost concepute modalități ingenioase de eradicare a lor, inclusiv introducerea peștelui-soare (bluegill) pentru a consuma icrele de crap, expunerea deliberată a acestora la un virus mortal al herpeșului koi și utilizarea feromonilor pentru a localiza crapul astfel încât să poată fi îndepărtați.
Peștele-țânțar
Peștele-țânțar este atât lăudat, cât și detestat. Peștele, care este cunoscut pentru consumul unor cantități mari de larve de țânțari, a fost introdus inițial ca formă de control al țânțarilor. Cu toate acestea, populațiile de pește-țânțar în sine sunt dificil de controlat și concurează agresiv cu speciile native pentru hrană. Se hrănesc cu o varietate de insecte mici și larve de insecte, precum și cu zooplancton. În multe zone unde au fost introduși, sunt mai puțin eficienți în controlul țânțarilor decât speciile native. În aceste cazuri, peștele-țânțar avantajează țânțarii prin reducerea prădării de către celelalte specii care se hrănesc cu larve de țânțari.
Cercetătorii care lucrează la controlul creșterii populației acestor pești invazivi au conceput un biban mare robotic pentru a speria peștele-țânțar în încercarea de a le scădea rata de fertilitate.
Bibanul de Nil
Bibanul de Nil, originar din Etiopia, a avut un impact devastator în Africa de Est, unde a fost introdus în 1962. În Lacul Victoria, bibanul de Nil a condus peste 200 de specii native de pești la extincție. Bibanul de Nil mănâncă tot, de la crustacee și moluște la insecte și alți pești. O singură femelă poate produce până la 15 milioane de icre odată, așa că nu durează mult timp pentru ca specia să preia controlul asupra unei zone. Efectele dezastruoase pe care bibanul de Nil le-a cauzat l-au plasat ferm pe lista celor mai rele 100 de specii invazive din lume.
Păstrăvul brun
Această specie de păstrăv poate fi o favorită printre pescari, dar nu este neapărat o favorită printre ceilalți pești. Păstrăvii bruni sunt originari din Europa, Africa de Nord și Asia de Vest, dar astăzi pot fi găsiți în toată lumea. Nu numai că păstrăvul brun concurează — și de obicei câștigă — împotriva speciilor native de păstrăv, cum ar fi păstrăvul de pârâu și păstrăvul auriu, dar concurează și cu alte specii de pești, alungându-le și modificând ecosistemul. Măsurile de conservare, inclusiv izolarea păstrăvului brun de speciile native, sunt pași importanți în combaterea acestei specii invazive.
Păstrăvul curcubeu
Păstrăvul curcubeu este un alt pește popular care este problematic în zonele în care a fost introdus. Păstrăvul curcubeu este originar din vestul Statelor Unite, dar, la fel ca omologul său, păstrăvul brun, poate fi acum găsit în toată lumea. Este un prădător adaptabil care poate depăși în competiție multe alte specii, ducând unele, cum ar fi păstrăvul auriu din California și bibanul cu cocoașă (humpback chub), la limita extincției. Pot popula cu ușurință cursurile de apă și pot provoca o schimbare în populațiile de nevertebrate, ceea ce, la rândul său, are un impact asupra oricărei alte specii care se hrănește cu nevertebrate.
Bibanul mare
O altă preferință a pescarilor sportivi, bibanul mare și-a croit drum în întreaga lume datorită entuziasmului de a-l prinde. Originar din estul Americii de Nord, bibanul mare a fost introdus în Europa, Asia, Africa și America de Sud. Bibanul mare este carnivor și se hrănește cu raci, pești-soare, insecte, broaște și alți bibani mari. Apetitul lor mare și poziția lor în vârful lanțului trofic înseamnă că alte specii native de pești unde sunt introduși sunt aduse la extincție.
Tilapia de Mozambic
Un alt membru al celor mai rele 100 de specii invazive este tilapia de Mozambic, originară din sud-estul Africii. Un pește robust, este rezistent la variațiile de temperatură și salinitate și a fost introdus cu succes în peste 90 de țări de pe cinci continente. Când este eliberată în noi habitate, fie intenționat, fie neintenționat, tilapia de Mozambic tinde să preia controlul. Este o specie omnivoră care poate mânca orice, de la plante la pești mici. În S.U.A., introducerea acestei specii este responsabilă pentru declinul peștelui-câine de deșert (desert pupfish) în Salton Sea, care este acum o specie pe cale de dispariție, și kefalul dungat din Hawaii.
Peștele-cap-de-șarpe nordic
Originar din China, Rusia și Coreea, peștii-cap-de-șarpe sunt pești duri, rezistenți, aflați în vârful lanțului trofic, cărora le lipsesc prădătorii naturali în locurile unde au fost introduși. Patru specii de peștele-cap-de-șarpe au fost introduse în Statele Unite, iar peștele-cap-de-șarpe nordic a stabilit populații de reproducere în sălbăticie. Peștele-cap-de-șarpe poate respira aer și poate trăi în afara apei până la patru zile, cu condiția să rămână umed. Deoarece mănâncă orice, de la pești, broaște și crustacee la insecte mici, pot provoca perturbări semnificative în orice ecosistem în care intră, iar speciile native pierd adesea în fața acestui prădător. Daunele pe care le-au cauzat sunt extinse; din 2002, este ilegal să deții un pește-cap-de-șarpe viu în Statele Unite.
Peștele-leu
Peștii-leu sunt considerați una dintre cele mai agresive specii invazive din lume. Originar din apele Indo-Pacificului și ale Mării Roșii, două specii de pește-leu s-au stabilit în Atlanticul de Vest, Pterois volitans și Pterois miles. Peștii-leu sunt cunoscuți pentru aripioarele lor lungi echipate cu țepi veninoși și pentru apetitul lor insațiabil. Această combinație îi plasează în vârful lanțului trofic, cu puțini prădători naturali în habitatul lor invaziv. Ei amenință sistemele de recifuri deja fragile și speciile de pești importante comercial, cum ar fi snapperul, grouperul și bibanul de mare.
Pentru a încerca să controleze acești prădători, posesorii de ambarcațiuni și scafandrii din Florida sunt încurajați să îndepărteze în siguranță orice pește-leu pe care îl întâlnesc.
