Discuțiile despre securitatea alimentară trebuie să depășească accesul fizic și să includă accesibilitatea.
Securitatea alimentară este definită de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) ca „o situație în care toți oamenii, în orice moment, au acces fizic, social și economic la alimente suficiente, sigure și nutritive, care să le satisfacă nevoile alimentare și preferințele pentru o viață activă și sănătoasă.”
Din păcate, acest lucru nu este adevărat pentru mulți oameni care trăiesc în Statele Unite și Canada. În ciuda faptului că sunt două dintre cele mai bogate țări din lume, un număr uimitor de indivizi și familii au probleme în a-și aproviziona frigiderele și cămarile cu alimente sănătoase proaspete în mod regulat.
De ce se întâmplă acest lucru?
S-ar putea spune că se datorează faptului că oamenii trăiesc în „deșerturi alimentare”. Acest termen se referă la absența supermarketurilor la o distanță ușor de parcurs pe jos sau cu transportul în comun. După cum explică Mother Jones aici:
Dar pe măsură ce cercetătorii investighează mai adânc pentru a afla de ce atât de mulți nord-americani se hrănesc prost, și-au dat seama că problema este mult mai complexă decât o chestiune de acces fizic. Mulți locuitori ai orașelor trăiesc în apropiere de supermarketuri, dar nu își pot permite să cumpere de acolo. Aceasta este o problemă socio-economică de altă natură, de unde și crearea unui nou termen, „miraj alimentar”.
Un studiu publicat anul trecut de la Universitatea din Winnipeg susține importanța luării în considerare a mai multor aspecte decât accesul fizic atunci când se evaluează securitatea alimentară:
Un articol pentru Mother Jones, intitulat „Adevărul deprimant despre orașele hipster cu mâncare”, merge mai departe, susținând că nu doar sărăcia împiedică oamenii să cumpere de la magazinele cele mai apropiate de casele lor, ci și tipurile de magazine care apar în orașe peste tot. Multe sunt magazine alimentare foarte la modă, scumpe, piețe fermierilor elegante și magazine de la fermă la masă, destinate tinerilor hipsteri bogați și gurmanzilor.
Am observat acest lucru în Toronto acum un deceniu, ca student sărac la universitate. În ciuda faptului că locuiam aproape de piața fermierilor din parcul Trinity-Bellwoods, nu-mi permiteam să cumpăr o căpățână de kale organică de 4 $. În schimb, am mers pe jos o jumătate de oră pentru a cumpăra produse importate de la No Frills.
Stephen Tucker Paulsen citează-o pe Deborah Gilfillan, care locuiește în Brooklyn, dar trebuie să meargă 1,6 km pe lângă Whole Foods și Trader Joe’s pentru a ajunge la un magazin alimentar accesibil. În cartierul ei, produsele de bază ieftine sunt greu de găsit: „Poți intra acolo și cumpăra 10 feluri diferite de salată verde. Dar noi am crescut cu porc. Multe dintre magazine nu au.”
Mirajele alimentare sunt cele mai grave în cartierele și orașele care trec printr-o gentrificare rapidă (cum ar fi Portland). Politicile guvernamentale nu reușesc să recunoască straturile socio-economice care există într-un anumit loc.
Nimeni nu pare să știe ce să facă în această situație. Beneficiile SNAP, bazate pe costurile medii naționale, nu ajung departe pe piețele cu prețuri mari. Cu siguranță sunt necesare mai multe cercetări, cum ar fi cartografierea realizată de cercetătorii de la Universitatea din Winnipeg, care ilustrează zone specifice ale orașului care au nevoie de magazine alimentare cu prețuri accesibile.
Urbaniștii ar trebui să recunoască faptul că sănătos pur și simplu nu este suficient dacă este inaccesibil din punct de vedere financiar. Pentru fiecare piață „hipster”, ar trebui să existe un Kroger (SUA) sau Food Basics (Canada), sau chiar o piață fermierilor cu prețuri mai mici, amplasată în apropiere. Soluția nu va fi ușoară, dar transformarea conversației noastre de la deșerturi la miraje este un pas în direcția corectă.
