La 1 ianuarie 2021, a intrat în vigoare o nouă lege importantă care abordează poluarea cu plastic. A fost un amendament la Convenția Basel, care controlează circulația deșeurilor periculoase între țări și, datorită presiunii din partea Norvegiei, a fost extinsă pentru a include plasticul. Aproape fiecare țară din lume (186 de națiuni) au semnat amendamentul, dar, din păcate, Statele Unite nu au fost printre ele.
Amendamentul prevede că țările care primesc transporturi de deșeuri de plastic pentru reciclare trebuie să fie informate cu privire la conținutul acestora și să acorde permisiunea pentru sosirea acelor transporturi. Dacă permisiunea nu este acordată, transportul rămâne în țara sa de origine. Acesta este un răspuns la fluxul de plastic contaminat, amestecat și dificil de reciclat care a fost deversat în multe țări în curs de dezvoltare, inclusiv Vietnam și Malaezia (printre altele), de când a început interdicția Chinei privind importurile de plastic în ianuarie 2018.
Rolph Payet, directorul executiv al Convenției Basel, a declarat pentru The Guardian că aceste noi reguli vor face în cele din urmă o diferență în cantitatea de deșeuri de plastic pe care o vedem în mediul natural. „Este punctul meu de vedere optimist că, în cinci ani, vom vedea rezultate”, a spus el. „Oamenii din prima linie ne vor spune dacă există o scădere a plasticului în ocean. Nu văd asta întâmplându-se în următorii doi-trei ani, dar pe un orizont de cinci ani. Acest amendament este doar începutul.”
Logica din spatele amendamentului este că țările care au externalizat reciclarea în trecut vor fi acum forțate să se ocupe de propriile deșeuri. Deși infrastructura de reciclare cuprinzătoare lipsește în majoritatea țărilor, iar ratele de reciclare sunt extrem de scăzute – motiv pentru care au exportat în primul rând – speranța este că acest amendament le va forța să găsească sisteme și soluții mai bune pentru gestionarea deșeurilor. Cel puțin, țările dezvoltate nu vor mai putea ignora cantitatea pură de deșeuri de plastic pe care o generează, nici cât de prost proiectate pentru reciclare sunt multe dintre ele.
Nu este ca și cum țările importatoare ar fi găsit soluții mai bune decât exportatorii. De fapt, reglementările mai laxe și supravegherea relaxată sunt principalele motive pentru care multe dintre aceste țări în curs de dezvoltare au acceptat deșeuri de plastic, iar reciclarea se realizează mult mai puțin decât ar dori mulți oameni să creadă. Din The Guardian:
Payet spune că vor exista probabil rate temporar crescute de incinerare și depozitare în țările dezvoltate, pe măsură ce acestea se luptă să-și dea seama ce să facă cu surplusul; cu toate acestea, „pe termen lung, dacă politicile guvernamentale sunt corecte și dacă consumatorii continuă să aplice presiune, se va crea mediul pentru mai multă reciclare și o abordare circulară în ceea ce privește plasticul.”
Am susținut de mult timp pe PlanetaNoastra că mai multă reciclare nu este soluția, așa că o abordare circulară, incluzând un accent mult mai mare pe ambalaje reutilizabile, reîncărcabile și returnabile, precum și pe materiale care sunt cu adevărat biodegradabile și compostabile acasă, este preferabilă.
Andrés Del Castillo, avocat senior la Centrul pentru Drept Internațional al Mediului din Geneva, a declarat pentru PlanetaNoastra că amendamentul este o realizare importantă:
Ideea unei piste documentare este intrigantă, deoarece aceasta a fost mult timp o industrie obscură cu o responsabilitate minimă. Nu există nicio îndoială că scoaterea în evidență a marilor producători de deșeuri îi va face inconfortabili și mai înclinați să-și „curețe” acțiunile, ca să spunem așa.
O problemă continuă, totuși, vor fi acele țări care găsesc lacune în amendament, cum ar fi Argentina. Președintele său a adoptat un decret în 2019, reclasificând anumite materiale reciclabile ca mărfuri, mai degrabă decât deșeuri, ceea ce ar permite o „supraveghere mai laxă a resturilor de plastic amestecate și contaminate, care sunt dificil de procesat și sunt adesea depozitate sau incinerate” (via The Guardian). Argentina a fost acuzată de activiștii de mediu că s-a pregătit să fie o „țară de sacrificiu” pentru deșeurile de plastic, totul în speranța de a obține profit pe măsură ce reglementările globale se înăspresc.
Del Castillo adaugă că implementarea și aplicarea vor fi esențiale pe măsură ce amendamentul este acum în vigoare: „Vedem deja țări, cum ar fi Canada, încercând să-și eludeze responsabilitatea prin încheierea unor acorduri comerciale ilegale (și imorale) pentru a continua să-și descarce deșeurile de plastic murdare în secret.”
El se referă la un acord semnat între Canada și SUA în octombrie 2020, care ar permite comerțul liber cu deșeuri de plastic nou clasificate, în ciuda faptului că Canada a semnat amendamentul Convenției Basel, iar SUA nu. Del Castillo scrie că un astfel de acord „nu poate, sub nicio interpretare, să fie considerat că oferă un nivel de control echivalent cu cel al Convenției Basel” și că este „considerat o încălcare a obligațiilor Canadei în conformitate cu Convenția”.
În plus, există un risc real ca acordul SUA-Canada să ducă la deșeuri de plastic provenind din SUA și apoi reexportate prin Canada către țări terțe, fără a respecta prevederile Convenției Basel.
Anii următori vor prezenta o curbă de învățare abruptă, dar responsabilitatea este necesară cu disperare în industria globală a reciclării, iar acest amendament este cea mai bună opțiune pe care o avem acum. Sperăm că credința lui Payet că vom vedea mai puține deșeuri de plastic în oceane se va adeveri, dar asta va necesita, de asemenea, ca guvernele să se concentreze mai mult pe inovare și designul produselor decât pe găsirea de lacune pentru a continua afacerile ca de obicei.
