Un nou studiu amplu, realizat de o echipă de oameni de știință din șase țări, a descoperit că stocarea naturală de apă dulce din regiunile continentale ale lumii este într-un declin accentuat și răspândit, raportează Phys.org.
Raportul alarmant a utilizat date din observațiile gravitaționale colectate de sateliții Gravity Recovery and Climate Experiment (GRACE) ai NASA/Centrului Aerospațial German, care pot măsura cantitatea de pierdere a masei de apă observând cum s-a schimbat câmpul gravitațional al Pământului de-a lungul timpului. Cercetarea a constatat că o masă de apă echivalentă cu aproximativ 90-100 de kilometri cubi — reprezentând volumul a cinci lacuri Great Salt Lake sau trei lacuri Lake Mead — dispare în fiecare an din regiunile endoreice ale planetei, adică regiuni unde apa curge spre interiorul uscatului, mai degrabă decât spre oceane.
„În ultimele câteva decenii, am observat tot mai multe dovezi ale unor perturbații în echilibrul hidric endoreic”, a explicat Jida Wang, autorul principal al studiului. „Acest lucru include, de exemplu, deshidratarea Mării Aral, epuizarea acviferului arab și retragerea ghețarilor eurasiatici.”
Marea Aral este probabil cea mai convingătoare reprezentare vizuală a crizei tot mai intense. În anii 1960, era al patrulea cel mai mare lac din lume. Astăzi, este în mare parte o câmpie nisipoasă bătută de vânt, majoritatea fiind redenumită Deșertul Aralkum. Din 1960, Marea Aral a pierdut aproximativ 90 la sută din volumul său.
Apa se mișcă în direcții greșite
Studiul a concluzionat că o combinație de factori, inclusiv activitățile umane și schimbările climatice, au contribuit la problemă. De exemplu, gestionarea nesustenabilă a apei de către oameni, cum ar fi devierea râurilor, construirea de baraje și extragerea apei subterane, a împins unele dintre aceste regiuni dincolo de limitele lor. Desigur, încălzirea globală antropogenă a modificat, de asemenea, sistemele climatice și a crescut evaporarea în multe dintre aceste regiuni.
Mai rău, apa pe care o pierdem în regiunile noastre endoreice este, în esență, translocată în oceane. Acest lucru contribuie la creșterea nivelului mării, o altă preocupare globală de mediu care amenință, de asemenea, regiunile costiere cu apă dulce.
„Nu spunem că recenta pierdere de apă endoreică a ajuns în totalitate în ocean”, a spus Yoshihide Wada, coautor al studiului. „În schimb, prezentăm o perspectivă a cât de substanțială a fost recenta pierdere de apă endoreică. Dacă aceasta persistă, de exemplu, dincolo de scara decenală, surplusul de apă adăugat sistemului [conectat la ocean] ar putea semnifica o sursă importantă de creștere a nivelului mării.”
Altfel spus, pierderea de apă endoreică nu este o problemă izolată. Aceasta poate duce la reacții în lanț care intensifică o criză ecologică globală mai amplă, din care pierderea de apă endoreică este doar un simptom.
„Aceste mesaje subliniază importanța subestimată a bazinelor endoreice în ciclul apei și necesitatea unei înțelegeri îmbunătățite a schimbărilor în stocarea apei în zonele continentale globale”, a spus Wang.
