Spre marele regret al ecologiștilor, președintele american Joe Biden a dat recent înapoi de la o promisiune electorală și permite noi dezvoltări de petrol și gaze pe terenuri federale. Reuters raportează că „administrația Biden a luat mai mulți pași pentru a domoli prețurile ridicate ale benzinei și inflația, agravate de prețurile țițeiului, care au crescut din cauza războiului din Ucraina și a sancțiunilor ulterioare impuse Rusiei de către Statele Unite și aliații săi.”
Activista ucraineană pentru climă și fostă profesoară de drept al mediului, Svitlana Romanko, notează că războiul este alimentat de combustibilii fosili. „Este vorba despre securitatea energetică, criza climatică și războiul din Ucraina, toate având aceleași rădăcini și, prin urmare, aceeași soluție… Ne-am săturat de războaie alimentate de combustibili fosili și de războaie ostile climei”, a declarat Romanko pentru The Washington Post.
De fapt, trăim cu războaie alimentate de combustibili fosili de decenii. După invazia Rusiei în Ucraina, am pregătit o prelegere pentru cursul meu de design sustenabil la Școala de Creație a Universității Ryerson—și pentru discuțiile mele continue legate de cartea mea, „Living the 1.5 Degree Lifestyle„—despre cum am ajuns în această situație și cum putem ieși din ea. Reciclez o parte din ea aici.
Pe partea cererii: Cum a fost cauzată extinderea urbană de cursa înarmării nucleare
Pe partea cererii—sau de ce avem nevoie de atât de mult combustibil fosil, în primul rând—trebuie să ne întoarcem la începutul Războiului Rece cu Uniunea Sovietică, după cel de-al Doilea Război Mondial. Odată ce rușii au obținut bomba, toată lumea și-a dat seama că era o idee proastă să concentreze sediile companiilor și muncitorii în orașe dense, unde o singură bombă i-ar putea elimina pe toți. Acesta este principalul motiv pentru care domnișoarele Asfalt și Beton tăiau panglici pentru ceea ce este cunoscut oficial sub denumirea de Sistemul Național de Autostrăzi Interstatale și de Apărare Dwight D. Eisenhower.
Scriitorul de știință Shawn Lawrence Otto a scris în cartea sa din 2011, „Fool Me Twice: Fighting the Assault on Science in America„:
Acesta este motivul pentru care am obținut toate acele complexe suburbane superbe de birouri în anii ’50 și ’60. Kathleen Tobin a descris în studiul său, „The Reduction of Urban Vulnerability: Revisiting 1950s American Suburbanization as Civil Defense,” cum au fost luate măsuri astfel încât „dezvoltarea ulterioară a industriei (inclusiv activități normale de pace, precum și de apărare) să fie încetinită în zonele centrale ale orașelor cu cea mai mare densitate a populației și în zonele industriale atractive ca țintă.” Tobin spune că „ar trebui începută o reducere a densității populației și a construcțiilor în zonele rezidențiale cu cea mai mare vulnerabilitate prin adoptarea unui program de reamenajare urbană și eliminare a ghetourilor.”
Tobin îl citează pe politologul Barry Checkoway, explicând cum persoanele albe au beneficiat de ipoteci subvenționate pentru a cumpăra case suburbane și mașini pentru a ajunge la acele birouri suburbane:
Așadar, se poate concluziona că o mare parte din situația dificilă în care ne aflăm—cererea insațiabilă de combustibil fosil necesară pentru a menține un stil de viață suburban—este un rezultat direct al politicilor guvernamentale care au fost un răspuns la război. Dar, hei, companiile americane de petrol, Cele Șapte Surori, controlau aprovizionarea cu petrol din Orientul Mijlociu, așa că nu era nimic de care să-ți faci griji.
Reducerea cererii: Cum am obținut eficiență energetică
Lumea occidentală a continuat să consume cu bucurie cât de mult petrol putea fi pompat, până după Războiul de Yom Kippur cu Israelul, după care Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) s-a reunit pentru a închide robinetele, pedepsind țările care susținuseră Israelul. Ca răspuns, președintele american de atunci, Richard Nixon, a redus limitele de viteză la 55 mph (aproximativ 90 km/h) și a implementat alte măsuri de conservare a energiei.
Dar astăzi, toată lumea îi atribuie meritul (sau vina) fostului președinte american Jimmy Carter, pentru că a cerut un spirit de sacrificiu pentru a face față crizei energetice. „Nu există nicio modalitate de a o rezolva rapid”, a spus Carter. „Dar dacă toți cooperăm și facem sacrificii modeste, dacă învățăm să trăim cu chibzuință și ne amintim importanța de a ne ajuta vecinii, atunci putem găsi modalități de a ne adapta și de a ne face societatea mai eficientă, iar viețile noastre mai plăcute și mai productive.”
Toate acestea au fost anulate de Reagan, un tip axat pe ofertă, care a redeschis robinetele din Orientul Mijlociu. Curând, am avut fracturarea hidraulică și nisipurile bituminoase din Alberta, Canada, și nu am mai avut o criză petrolieră, ceea ce ne-a adus în situația actuală.
În anii ’50, am avut extinderea urbană pentru a ajuta la înfrângerea sovieticilor. În anii ’70, am avut eficiența pentru a lupta împotriva arabilor, care a fost înlocuită în anii ’80 cu forajul pentru „independență energetică”. În anii ’90, am avut lupte pentru petrol în Golful Persic, care continuă și azi.
Așadar, iată-ne din nou, închizând cercul și luptând împotriva Rusiei prin interpuși. Și în loc să luăm măsuri care ar putea reduce cererea de petrol, în loc să învățăm lecțiile din ultimii 50 de ani de la Războiul de Yom Kippur, și în loc să reducem cererea de petrol, administrația Biden crește oferta, oferind concesiuni pentru foraj pe 144.000 de acri (aproximativ 58.000 de hectare) de teren public.
Recunoscând că avem o criză de carbon, precum și o criză energetică, Biden ar fi putut crește radical standardele de eficiență energetică pentru toate, de la mașini la locuințe. Ar fi putut urma sfatul autorului și educatorului Bill McKibben și să pledeze pentru pompe de căldură pentru pace și libertate. În schimb, obținem mai mult foraj.
Lecția ultimilor 75 de ani este că modul de a face față războiului fără sfârșit pentru petrol este reducerea cererii—nu creșterea ofertei. Dar nimeni nu vrea să o învețe.
