Nu există nimic asemănător unui foc dogoritor într-o seară răcoroasă. Cel din fotografie este din cabana mea din pădure, lângă Parcul Algonquin din Ontario, Canada; este sursa noastră principală de căldură timp de câteva zile primăvara și toamna. Am proiectat acest lucru înainte să știu cât de proastă era ideea din cauza materiei particulare minuscule (PM2.5) pe care o emite.
Acum, un nou studiu, „Indoor Particulate Air Pollution From Open Fires and The Cognitive Function of Older People” (Poluarea Aerului Interior cu Particule de la Focuri Deschise și Funcția Cognitivă a Persoanelor în Vârstă), constată că este mai rău decât am crezut. Cercetătorii conduși de Barbara Maher de la Universitatea Lancaster au studiat asocierea dintre utilizarea focurilor deschise și funcția cognitivă. Autorii scriu:
PlanetaNoastra a menționat înainte că locuitul în apropierea unei autostrăzi ar putea crește riscul de demență, iar noul studiu concluzionează în esență că a avea un foc deschis este comparabil cu a locui lângă o autostradă. Studiul a comparat estimarea utilizării focurilor deschise de cinci ore pe zi timp de șase luni și a comparat-o cu studiile anterioare care analizau expunerea din naveta urbană o oră pe zi timp de 12 luni.
Cercetătorii notează că majoritatea studiilor care leagă PM2.5 s-au concentrat pe mediul exterior, dar majoritatea oamenilor își petrec majoritatea timpului în interior, nu afară. La fel ca particulele provenite de la eșapamentul mașinilor și uzura anvelopelor și a frânelor de afară, PM2.5 eliberat prin arderea lemnului în interior conține o mulțime de particule ultrafine (UFP) magnetice, bogate în fier, care au fost găsite în creierul uman și sunt direct asociate cu Boala Alzheimer. Studiul a măsurat concentrațiile de conținut magnetic în PM aeropurtat de la focurile deschise și „a examinat asocierea dintre funcția cognitivă și utilizarea focurilor deschise la persoanele în vârstă care trăiesc în Irlanda”.
De ce Irlanda? Există o proporție semnificativă de oameni care ard lemn, cărbune sau turbă în focuri deschise ca sursă principală de căldură. Încă din 1981, 70% dintre gospodării făceau acest lucru; astăzi, este încă în jur de 10%.
Cercetătorii concluzionează că arderea combustibililor solizi într-un șemineu creează nivele de PM care sunt similare și ar putea chiar depăși cele de la marginea unui drum aglomerat, și că particulele ar putea include nu numai magnetită, ci și alte metale care sunt legate de funcția cognitivă. Ei scriu:
Cercetătorii au găsit nivele de PM2.5 de 60 μg/m3 de la arderea turbei, 30 μg/m3 de la arderea cărbunelui și 17 μg/m3 de la arderea lemnului. Toate acestea sunt mai mari decât 10 μg/m3 care a fost recent recomandat de către un panel independent din Statele Unite. Dar majoritatea cercetătorilor sugerează că nu există un minimum.
Ei concluzionează că „a fost găsită o asociere negativă între utilizarea focurilor deschise și funcția cognitivă”.
Dar ce despre utilizarea ocazională?
The Guardian a avut o abordare surprinzător de plină de umor asupra studiului, avertizând că prăjirea castanelor pe un foc deschis ar fi o idee proastă de Crăciunul acesta. Dar studiul a analizat utilizarea pe termen lung a focurilor deschise ca sursă de încălzire timp de cinci ore pe zi jumătate din an, nu ca o sursă a ceea ce ar putea fi numit focuri decorative sau recreaționale. Sunt rezultatele studiului de fapt relevante pentru acest lucru? Autoarea studiului, Barbara Maher, a declarat pentru PlanetaNoastra:
Am discutat acest lucru de multe ori pe PlanetaNoastra înainte, iar acest studiu adaugă doar mai multe dovezi, mai mult combustibil pe foc. Așa cum am scris anterior, „pe măsură ce pericolele PM2.5 devin mai clare, devine de asemenea clar că, oricât de fermecătoare și frumoase ar fi șemineele și sobele pe lemne, nu ar trebui să ardem deloc lemn.”
Între timp, tot pe PlanetaNoastra:
Profesoara Maher a notat că PlanetaNoastra a acoperit anterior munca ei: „Cred că ați scris înainte despre studiile noastre care utilizează copacii de la marginea drumului atât pentru a monitoriza poluarea aerului cu particule, cât și pentru a o ‘capta'”. Într-adevăr am făcut; colegul meu Michael Graham Richard a scris Copacii sunt minunați: studiul arată că frunzele copacilor pot capta peste 50% din poluarea cu particule.
