Știi cum să aprinzi un foc?

Iată ghidul meu, îmbogățit de experiența personală, pentru aprinderea unui foc bun care se prinde constant, arde fără să scoată fum și se stabilește rapid.

Soțul meu este un om minunat care poate face multe lucruri uimitoare, dar când l-am cunoscut, nu putea aprinde un foc decent. Fie că era o sobă de lemne, un șemineu sau un foc de tabără în aer liber, focurile lui se transformau inevitabil în grămezi fumegânde de bețe parțial arse – iar eu mă metamorfozam într-o soție clocotindă, frustrată, care se lupta cu impulsul de a prelua imediat controlul și de a face treaba cum trebuie.

Vedeți, mă consider un expert în construit focuri. Cum ar spune el: „Tu aprindeai focuri înainte să fiu eu o furnicătură în pantalonii tatălui meu!” Doar că el e mai în vârstă decât mine, așa că matematica nu se potrivește cu adevărat; dar înțelegeți ideea, și anume că eu construiesc focuri de ani de zile și am ajuns să o fac la un nivel de artă fină.

Am petrecut primii patru ani de viață într-o cabană de aproximativ 37 de metri pătrați încălzită de o sobă mică de lemne. Apoi m-am mutat într-o casă puțin mai mare, încălzită de o centrală pe lemne, o sobă de gătit și un șemineu. Mai târziu, am făcut școală acasă în cabana originală, acum încălzită de o sobă de gătit care trebuia aprinsă în fiecare dimineață la 6 a.m. ca să se încălzească la timp pentru lecții. Versiunea de sport de la școala de acasă consta adesea în stivuirea lemnului proaspăt la sfârșitul primăverii pentru uscare pe tot parcursul verii; căratul lemnului cu roaba din grămadă până la casă; și tăiatul vreascurilor cu o toporișcă.

Până să-l cunosc pe soțul meu crescut în suburbie, luam de bună abilitățile mele de construit focuri și le consideram la fel de normale precum tăierea gropilor în lacul înghețat pentru a verifica adâncimea gheții, ajutatul mașinii să urce pe o alee alunecoasă cu găleți de cenușă, fierberea sevei de arțar și evitarea elanilor în rut la începutul primăverii. (Stați, nici acelea nu sunt normale?)

Pe măsură ce îl priveam pe soțul meu eșuând în mod repetat la construitul focului, adesea apelând la un strop de gaz pentru a-l „porni”, mi-am dat seama că pur și simplu nu înțelesese câteva concepte de bază. Nu e singurul. Un cititor pe blogul The Simple Dollar a trimis această întrebare săptămâna trecută:

Aceasta nu este o întrebare stupidă. Dacă nu are un motiv întemeiat să exerseze construirea focurilor iar și iar, nu este o abilitate pe care mulți oameni o mai învață. Este nefericit, deoarece construirea focurilor este distractivă, profund satisfăcătoare la un nivel primal și ar putea face diferența între supraviețuire și suferință mare într-o situație de urgență. Așa că l-am învățat pe soțul meu cum să facă asta. Iată abordarea mea bine pusă la punct.

Metode de aprins focul

Tatăl meu descria întotdeauna două metode de a așeza lemnul – metoda cortului indian (teepee) sau metoda casei din bușteni. Eu folosesc o combinație a celor două. Așez doi bușteni de dimensiuni medii unul lângă altul. Las câțiva centimetri între ei, îi umplu cu ziare, apoi construiesc un cort indian deasupra buștenilor, cu mai multe ziare mototolite înconjurate de o piramidă de vreascuri. Astfel, există spațiu pentru a lăsa aerul să circule și o bază care va arde și se va stabili pe măsură ce cortul indian arde.

Lemnul trebuie să fie uscat

Îl judec după greutate, alegând întotdeauna cei mai ușori bușteni, precum și pe cei mai aspri, cu așchii țepoase ieșite în toate direcțiile (materialul care vă va da coșmaruri cu așchii). Aceștia se prind rapid și încurajează bușteanul să ardă. Vreascurile ar trebui să fie desfăcute în diverse dimensiuni, astfel încât să ardă la viteze diferite. Ziarele sunt ideale, niciodată hârtie lucioasă de revistă, și consider că mototolirea este cea mai bună metodă, deși membrii familiei mele contestă acest lucru. Unii cred în ruperea fâșiilor, în timp ce alții susțin că răsucirea este cheia. Nu-i ascultați. Mototoliți.

Acum, chiar și cu lemn uscat și o aranjare bună, nu ați ieșit încă din impas.

Supravegheați focul constant

Focurile consumă lemn mai repede decât vă așteptați și trebuie alimentate intens și constant pentru o bună perioadă de timp. De obicei stau acolo ghemuit timp de 10-15 minute bune, adăugând bucăți de vreascuri sau crenguțe care devin progresiv mai mari (asta este important!), trecând în cele din urmă la bușteni mici. Trebuie să găsiți acel punct optim între a-l alimenta și a nu-l sufoca. Dacă acest lucru este enervant, amintiți-vă: a investi timpul acum vă va salva frustrarea și timpul mai târziu.

Dacă sunteți în pădure, atunci bețele moarte sunt calea cea bună. Nu tăiați niciodată crengi vii dintr-un copac. Pe lângă faptul că este rău, este și stupid, deoarece crengile vii ale copacilor sunt verzi și umede. Vor scoate fum, la fel ca și crengile umede de cedru. Căutați bețe moarte care se rup curat și ușor în mâinile voastre.

Asigurați-vă că există suficient aer

Aerul trebuie să poată pătrunde întotdeauna în cortul indian, altfel focul va pâlpâi și se va stinge. Puteți încuraja circulația aerului suflând, dar acest lucru nu este sustenabil. Folosiți-l doar pentru a reanima sau a rearanja lemnul dacă este necesar.

Adăugați bușteni mai mari după ce focul s-a stabilit

În cele din urmă, veți putea să sprijiniți câțiva bușteni mai mari unii de alții, formând un „acoperiș” peste bază, sau i-ați putea așeza perpendicular pe buștenii de jos, în funcție de cât de bine este stabilit focul. (Aceasta din urmă riscă să sufocă flăcările imature.) Dar până când focul nu arde de ceva timp și există un pat bun de cărbuni albi jos, nu încetați să-l priviți ca un șoim.

Au trecut opt ani de când am descoperit prima dată defectul uriaș al bărbatului meu aparent perfect, dar sunt bucuroasă să spun că tehnicile lui s-au îmbunătățit considerabil. Acum sunt (aproape) capabilă să mă relaxez pe un scaun de camping cu o bere și să-l las să o facă, deși încă îmi reprim impulsul de a alinia bețele în poziții mai optime.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top