Stejarul alb este inclus într-un grup de stejari clasificați sub același nume. Alți membri ai familiei stejarului alb includ stejarul de mlaștină (bur oak), stejarul castaniu (chestnut oak) și stejarul alb din Oregon (Oregon white oak). Acest stejar este imediat recunoscut prin lobii rotunjiți; vârfurile lobilor nu au niciodată peri aspri, cum are stejarul roșu. Considerat cel mai maiestuos arbore dintre foioasele estice, arborele este, de asemenea, lăudat ca având cel mai bun lemn pentru uz general. Citiți mai jos pentru caracteristici botanice specifice.
Silvicultura stejarului alb
Ghindele reprezintă o sursă valoroasă, deși inconsistentă, de hrană pentru fauna sălbatică. Peste 180 de tipuri diferite de păsări și mamifere folosesc ghindele de stejar ca hrană. Stejarul alb este uneori plantat ca arbore ornamental datorită coroanei sale largi și rotunde, a frunzișului dens și a colorației toamnale roșu-purpuriu până la violet-purpuriu. Este mai puțin favorizat decât stejarul roșu deoarece este dificil de transplantat și are o rată de creștere lentă.
Taxonomia stejarului alb
Arborele este un foios, iar taxonomia lineară este Magnoliopsida > Fagales > Fagaceae > Quercus alba L. Stejarul alb este, de asemenea, denumit în mod obișnuit stejar de doage (stave oak).
Arealul stejarului alb
Stejarul alb crește pe aproape tot teritoriul Statelor Unite de Est. Se găsește din sud-vestul statului Maine și sudul extrem al Quebecului, spre vest până în sudul Ontario, centrul Michiganului, până în sud-estul Minnesotei; spre sud până în vestul Iowei, estul Kansasului, Oklahoma și Texas; spre est până în nordul Floridei și Georgia. Arborele lipsește, în general, din zonele înalte ale Munților Apalași, din regiunea Deltei cursului inferior al râului Mississippi și din zonele de coastă ale Texasului și Louisianei.
Frunzele stejarului alb
Frunza: Alternă, simplă, de formă alungită până la ovată, 10,2 până la 17,8 centimetri lungime; 7 până la 10 lobi rotunjiți, asemănători cu degetele, adâncimea sinusurilor variază de la adâncă la superficială, vârful este rotunjit și baza este în formă de pană, verde până la verde-albăstrui deasupra și albicioasă dedesubt.
Lăstarul: Maro-roșcat până la oarecum gri, chiar puțin violet uneori, glabru (fără peri) și adesea lucios; mugurii terminali multipli sunt maro-roșcați, mici, rotunjiți (globuloși) și glabri.
Efectele focului asupra stejarului alb
Stejarul alb nu se poate regenera sub umbra arborilor parentali și depinde de incendiile periodice pentru perpetuarea sa. Excluderea focului a inhibat regenerarea stejarului alb în mare parte din arealul său. În urma focului, stejarul alb, de obicei, lăstărește din coletul rădăcinii sau din ciot. Uneori, după incendiu, se poate stabili un număr de puieți pe situri favorabile în ani favorabili.
