Credeți că știți totul despre aceste creaturi, nu? Dar ele sunt mult mai complicate și mai interesante decât ați putea realiza. Iată câteva fapte care să ne susțină punctul de vedere:
Șerpii atacă la viteze amețitoare
Știm că șerpii sunt capabili să atace într-o clipită. Dar, în realitate, ei lovesc mult mai repede de atât. Ochiului uman îi ia aproximativ 202 milisecunde pentru a clipi. Un șarpe, pe de altă parte, poate ataca și ajunge la țintă în 50 până la 90 de milisecunde. Atacul este atât de rapid încât, dacă oamenii ar încerca să accelereze chiar și cu mai puțin de un sfert din viteza unui șarpe, am leșina.
Deși viperele, precum șerpii cu clopoței și cobrele, sunt renumite pentru atacurile lor rapide, un studiu recent a arătat că șerpii neveninoși sunt la fel de rapizi, sau chiar mai rapizi, decât viperele.
Nu s-au făcut multe cercetări privind viteza de atac a șerpilor, iar speciile neveninoase au fost neglijate. Așadar, într-un studiu din 2016 care a inclus șarpele de casă neveninos, cercetătorii au descoperit că, deși viperele sunt renumite pentru atacurile lor fulgerătoare, chiar și șerpii neveninoși se pot mișca cu viteze atât de amețitoare.
Cercetătorii au descoperit că accelerațiile la toate cele trei specii erau „impresionant de mari” și erau similare cu măsurătorile făcute de alți cercetători privind atacurile șerpilor asupra prăzii reale.
Smithsonian a raportat despre cercetare:
Când te gândești, are sens: un șarpe neveninos trebuie să fie suficient de rapid pentru a prinde o pradă iute, cum ar fi o pasăre sau un șoarece, deci trebuie să fie la fel de rapid ca omologii lor veninoși. Penning a declarat pentru Discover Magazine:
Șerpii excelează în arta mimetismului
Până la 150 de specii de șerpi au culorile de avertizare negru, galben și roșu ale șarpelui coral veninos. Este o coincidență, sau aceste imitații neveninoase au preluat acest truc util de camuflare?
Un studiu publicat în 2016 a susținut că asemănările cu șarpele coral sunt mai mult decât o simplă teorie. O echipă de la Universitatea din Michigan a folosit date genetice de la 300.000 de specimene de șerpi din muzee din întreaga lume pentru a demonstra că mimetismul șarpelui coral este o strategie evolutivă.
Potrivit Phys.Org, „Biologul evoluționist U-M Alison Davis Rabosky și colegii ei au arătat că o mare parte din conflictul aparent dintre teorie și observație a dispărut atunci când a fost luată în considerare distribuția globală a tuturor speciilor de șerpi. [Ei] prezintă prima dovadă definitivă că răspândirea șerpilor coral în emisfera vestică în ultimii 40 de milioane de ani a determinat distribuția imitatorilor.”
Strategia continuă să se manifeste și astăzi. Un studiu din 2014 a arătat că șerpii regali stacojii găsiți în Carolina de Nord se îmbunătățesc în continuare în imitarea șerpilor coral, chiar dacă șerpii coral au dispărut local de decenii.
„Șerpii regali din Sandhills, care au fost colectați în ultimii ani, au avut tendința de a semăna mai mult cu șerpii coral – cu benzi roșii și negre mai asemănătoare ca mărime – decât șerpii colectați în anii 1970, care tindeau să aibă benzi negre mai mari”, explică Nature.
Șerpii nu numai că pot imita aspectul altor specii de șerpi pentru a evita prădarea, dar pot imita și aspectul și mișcarea speciilor non-șarpe, cum ar fi păianjenii și viermii, pentru a atrage prada.
Diferite specii de șerpi au fost observate stând perfect nemișcate, cu excepția cozilor lor unduitoare, care arată foarte mult ca un vierme sau o larvă pentru prada neștiutoare. Dar o specie de șarpe a dus mimetismul folosind coada sa la un nivel cu totul nou.
Vipera cu coadă de păianjen are o coadă cu solzi alungiți și un capăt bulbos, făcând-o să arate ca un păianjen rotofei. Când își unduiește coada specială, păsările văd ceea ce pare o masă rapidă de arahnide. Dar când se duc să o omoare, se confruntă cu o surpriză neplăcută.
Șerpii aud cu gura
Fără urechi externe? Fără timpane interne? Nicio problemă. Șerpii nu au nevoie de aceste accesorii triviale pentru a auzi lumea din jurul lor. Ei au două sisteme auditive, unul care se bazează pe maxilarele lor perfect evoluate, care fac parte dintr-un sistem numit auz prin conducție osoasă. (Da, maxilarele lor complicate sunt folosite pentru mai mult decât doar mâncatul.)
Oasele maxilarului captează vibrațiile care sunt trimise la urechea internă – acesta este al doilea sistem auditiv – iar informația este decodificată de creier ca sunet.
ABC Science explică:
Ar putea fi surprinzător să ne gândim că observarea unei bărci pe apă a ajutat la dezvăluirea modului în care șerpii reușesc să audă fără urechi sau timpane. Dar această revelație ar putea fi utilă și pentru tehnologia medicală umană. Oamenii au, de asemenea, o abilitate oarecum similară – dar nu la fel de eficientă – de a capta vibrațiile prin oasele maxilarului. Un dispozitiv numit Sistemul Baha permite oamenilor să capteze și să utilizeze mai bine aceste vibrații. Poate că studiind mai mult ceea ce face auzul prin conducție osoasă al șerpilor atât de eficient ar putea îmbunătăți designul propriilor noastre dispozitive auditive.
Unii șerpi pot zbura
Șerpii nu au nevoie de avioane pentru a zbura. Sau cel puțin pentru a plana. Cei cinci șerpi zburători din Asia de Sud-Est o demonstrează.
Aceste specii arboricole au găsit o modalitate de a se deplasa de la un copac la altul fără a atinge solul. Când sar dintr-o creangă, își pot contorsiona scheletul pentru a-și extinde coastele și a-și aplatiza corpul ca o aripă de avion. O căzătură se transformă în ceva mai asemănător cu zborul.
De asemenea, nu planează la întâmplare. Acești șerpi „zburători” își pot folosi capul pentru a direcționa, schimbând direcția în timpul planării pentru a ateriza unde doresc. Prin această tehnică aeriană, ei pot ajunge la copaci aflați la o distanță de până la aproximativ 24 de metri dintr-o singură lansare.
National Geographic raportează:
Șerpii au abilități de detectare a căldurii
Cum ar fi lumea dacă am putea vedea lumina reflectată de obiecte, precum și căldura radiată de ele? Acesta este ceva de care sunt capabile destul de multe specii de șerpi și le oferă, în esență, două forme de vedere.
Revista Nature explică:
Astfel, un șarpe își poate folosi ochii ziua și organele fosetă noaptea. Această abilitate de a detecta căldura permite anumitor specii de șerpi să o combine cu alte simțuri, inclusiv cu auzul ingenios menționat anterior, pentru a-și localiza prada chiar și pe întuneric.
