Tata ucide cea mai ieftină mașină din lume pe care nimeni nu o voia.
Eram îngrijorat de implicațiile sale în 2008.
Daniel Kessler era îngrijorat:
Dar, de fapt, Nano nu a prins niciodată, iar potrivit Bloomberg, acum a murit. Aceștia sunt direcți: „Deși consumatorii pot fi conștienți de valoare, reducerea costurilor la os în căutarea unei pretenții fanteziste de faimă nu este de niciun folos dacă rezultatul final este un vehicul de mâna a doua cu tendința de a lua foc.”
Asta este nedrept; a fost de fapt o bucată impresionantă de inginerie, același tip de gândire de design care a intrat în Beetle. Anvelopele mai mici foloseau mai puțin cauciuc și doar trei piulițe în loc de patru, fiecare componentă a fost proiectată să fie mai ieftină și mai ușor de asamblat. Compania a obținut 35 de brevete pentru inovațiile sale. Totul era despre „inovația frugală”, un termen pe care îl iubim aici la PlanetaNoastra.
Problema este că, de fapt, era prea ieftină. Mahendra Ramsinghani a scris în 2011 în MIT Technology Review că era deja un eșec:
Astăzi, Bloomberg confirmă în mare parte această opinie, sugerând că mașina a fost concepută greșit. Ei spun că Tata ia în considerare o relansare ca mașină electrică, având în vedere impulsul guvernului pentru mașinile electrice, și conchid „că acest lucru este greșit. În cele din urmă, bariera pentru mașinile electrice sunt costurile ridicate, făcând tehnologia nepotrivită pentru un brand cu preț ultra-scăzut.”
Cred că asta este greșit. Nano era ușor și mic și avea o viteză maximă de 69,2 km/h; asta o face ușor și ieftin de electrificat în comparație cu o mașină de dimensiuni complete. Dar ridică aceleași întrebări pe care le aveam despre Nano original, iar April Streeter are ultimul cuvânt din postarea ei premonitorie din 2009:
