Există o singură problemă majoră cu un articol recent al arhitectului Duo Dickinson: titlul. El a scris că reutilizarea adaptivă este provocarea arhitecturală a viitorului când, de fapt, este în mare măsură provocarea arhitecturală a prezentului.
Dickinson a scris: „În generația următoare, America va vedea mai multe renașteri ale clădirilor recent devenite obsolete decât oricând de la apariția Sistemului Federal de Autostrăzi Eisenhower, când orașele au fost demolate radical, iar o nouă ‘suburbie’ a bombardat peisajul din jurul lor.” Însă multe dintre schimbările pe care le descrie ulterior se întâmplă chiar acum.
Demolările și reconversiile bisericilor, de exemplu, se întâmplă de decenii deoarece „religia organizată în America este în cădere liberă.” Bisericile chiar se pretează la reconversii minunate; am arătat multe dintre ele pe PlanetaNoastra, și am lucrat la câteva ca arhitect sau dezvoltator acum 30 de ani. De obicei, sunt clădiri solide, cu caracter serios, în locații excelente.
Dickinson a scris:
Multe dintre celelalte tendințe pe care le-a descris, de la închiderea cinematografelor la reamenajarea centrelor comerciale de nivel secundar, au început să se întâmple, de asemenea, cu ani în urmă. Pe măsură ce ecranele de acasă au devenit mai mari și mai bune, iar serviciile de streaming au livrat filme la o lună sau două după lansare, oamenii au încetat să mai meargă la cinematografe. Pe măsură ce cumpărăturile online au crescut, traficul în malluri a scăzut. Apoi a lovit pandemia, iar toate aceste tendințe au primit un impuls uriaș, accelerând dramatic procesul.
Cifrele prezentate de Dickinson sunt uluitoare:
Dickinson nu a abordat direct ceea ce ar putea fi cel mai mare elefant din cameră: clădirile de birouri. Multe companii încearcă să-și convingă angajații să revină la birou, dar aceștia nu dau curs. Alte companii abandonează clădirile mai vechi, de clasă B și C, care au sisteme de ventilație deficitare.
Potrivit Bloomberg, 30% dintre clădirile de birouri din S.U.A. sunt în pericol de a deveni obsolete.
Profesorul de imobiliare de la Wharton, Joseph Gyourko, spune că nu am văzut încă ce e mai rău din masacrul de pe piața imobiliară comercială, deoarece contractele de închiriere durează între cinci și șapte ani. „Bănuiesc cu tărie că rezultatul va fi o mișcare spre concentrare, o fugă spre calitate”, a spus Gyourko. „În următorii câțiva ani, pe măsură ce chiriașii încep să-și regândească necesitățile de spațiu și contractele lor se reînnoiesc, se vor muta în clădiri mai bune, iar clădirile [mai proaste] vor fi în dificultate.”
Gyourko a spus că orașele vor avea o problemă reală în a gestiona toate birourile goale și magazinele și serviciile pe care le susțineau odinioară angajații de birou. „Ar trebui să înceapă să considere reabilitarea acestor zone ca fiind responsabilitatea lor acum, nu mai târziu”, a spus el.
Dickinson a menționat, de asemenea, că internetul a schimbat modul în care lucrează oamenii, așa cum am făcut și eu în postări despre a treia revoluție industrială. El a afirmat: „La fel ca Revoluția Industrială, internetul a inspirat schimbări holistice nu doar în ceea ce privește tipurile de clădiri necesare, ci și modul în care sunt construite. Într-o epocă în care există o nevoie fără precedent de a recicla atât de multe tipuri de clădiri, va fi necesară creativitatea reinventării pentru a pune vin nou în vase vechi.”
Mulți arhitecți și organizații preiau această provocare. În Regatul Unit, Architects for Climate Action Network spune că trebuie să „reutilizăm clădirile existente: urmând o strategie de modernizare, renovare, extindere și reutilizare în locul demolării și construcției noi.” Architects Declare spune că ar trebui să „modernizăm clădirile existente pentru o utilizare extinsă, ca o alternativă mai eficientă din punct de vedere al emisiilor de carbon la demolare și construcție nouă, ori de câte ori există o alegere viabilă.”
În S.U.A., Jim Lindberg de la National Trust for Historic Preservation susține că „cea mai bună modalitate de a evita emisiile de carbon încorporate chiar acum, când bugetul nostru de carbon se micșorează rapid, este să conservăm și să reutilizăm cât mai multe clădiri existente posibil.”
Adesea m-am întrebat cum vor reuși arhitecții să își câștige existența într-o lume în care regula 1 este „nu construi nimic”, iar regula 2 este „repară ce avem folosind cât mai puține resurse posibil.” Dar Dickinson a încheiat cu o notă oarecum optimistă; îi voi acorda ultimul cuvânt:
Citiți totul la Common Edge.
