Dr. Trump a prescris odată lumina ultravioletă pentru coronavirus, și nu este primul care face acest lucru. După ce Robert Koch și Louis Pasteur au introdus „teoria germenilor”, aerul curat, lumina soarelui și spațiul au devenit o rețetă pentru prevenirea tuberculozei. Este aceeași gândire despre lumină, aer și deschidere care a stat la baza mișcării moderne în arhitectură.
La începutul secolului al XX-lea, mulți au considerat important să scoată copiii din oraș, pre-tuberculoși, în aer liber și departe de orașele aglomerate, dar aveau nevoie și de educație. Se pare că avem o situație similară acum; copiii au nevoie de aer curat și lumină solară, dar și de o oarecare separare. Poate că este timpul să ne uităm din nou la ideea Școlii în Aer Liber.
S-a născut în 1904 lângă Berlin, prima Waldschule für kränkliche Kinder (școală în pădure pentru copiii bolnăvicioși) din Charlottenburg. A existat o clădire de dormitor, dar cursurile erau predate în pădure, „ceea ce se credea că ajută la construirea independenței și stimei de sine la tinerii urbani”, ceva despre care probabil ar scrie astăzi aici.
Ideea s-a răspândit în întreaga lume, ajungând în Rhode Island în 1908 și în Chicago în 1911. Și dacă puteți face asta într-o iarnă din Chicago, puteți face asta oriunde.
Cu toate acestea, după Primul Război Mondial, cu tuberculoza rampantă și ororile gripei spaniole, mișcarea Școlii în Aer Liber a luat avânt. Conform Enciclopediei Copiilor și Copilăriei în Istorie și Societate, au existat congrese și conferințe internaționale, iar experții „au creat Biroul Internațional al Școlilor în Aer Liber pentru a colecționa informații despre modul în care funcționau aceste școli. Mărturiile au descris o experiență educațională inspirată de Noua Educație, cu mult exercițiu fizic, controale medicale regulate și o dietă monitorizată îndeaproape, dar au existat puține studii formale asupra majorității acestor școli.”
Enciclopediei Copiilor și Copilăriei în Istorie și Societate,
Paul Overy scrie: „Într-o perioadă în care multe persoane încă trăiau în condiții de locuire supraaglomerate, întunecate și insalubre, lumina, aerul și deschiderea erau considerate prioritățile principale în clădirile educaționale, precum și în cele spitalicești sau sanatoriale, considerate ca mijloc de compensare a lipsei acestor elemente în casele copiilor.”
Mișcarea Școlii în Aer Liber s-a extins rapid, iar Overy ne spune că arhitecții „au adoptat cu entuziasm cele mai noi idei despre beneficiile igienice ale luminii și aerului curat în clădirile educaționale, dornici să exploateze tehnicile și materialele structurale nou dezvoltate care au făcut posibilă utilizarea unor suprafețe foarte mari de sticlă, balcoane din beton în consolă și acoperișuri plane care puteau susține terase pe acoperiș.”
Acestea sunt, desigur, aceleași elemente care au fost cheie pentru mișcarea modernă în arhitectură și rădăcinile minimalismului. Unul dintre cele mai faimoase exemple este Școala în Aer Liber Cliostraat din Amsterdam a lui Jan Duiker din 1927. Duiker a proiectat influențialul Sanatoriu Zonnestraal cu Bernard Bijvoet, care a continuat să lucreze cu Chareau la Maison de Verre, legând frumos împreună mișcările moderne medicale, educaționale și rezidențiale.
Overy observă, de asemenea, că Duiker și-a comparat „noul funcționalism în arhitectură” cu purtarea hainelor ușoare și igienice, cum ar fi tricourile, „populare în rândul tinerilor”. El a susținut că „o putere igienică puternică ne influențează viața; una care se va dezvolta într-un stil, un stil igienic!”
École de plein air, Suresnes
Una dintre cele mai interesante clădiri pe care le-am vizitat vreodată este Școala în Aer Liber din Surèsnes, în afara Parisului. Proiectată de Beaudouin și Lods (a căror singură clădire nord-americană este Ambasada Franței la Ottawa, Canada), este o colecție de pavilioane cu uși pliante din sticlă pe trei laturi.
Existau jaluzele din pânză pentru protecție solară vara și încălzire radiantă în pardoseli pentru iarnă. Copiii care veneau aici erau deja bolnavi, așa că este proiectată cu rampe în loc de scări. Existau zone de predare în exterior și toate bibliotecile și dulapurile de aprovizionare erau pe roți, astfel încât să poată fi scoase afară. Din păcate, nu pot găsi diapozitivele de la vizita mea de la sfârșitul anilor șaptezeci, dar este o clădire minunată.
Mișcarea Școlii în Aer Liber nu a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial; clădirile necesitau multă întreținere, dar, mai important, circumstanțele s-au schimbat. Copiii nu mai trăiau în case atât de aglomerate și insalubre, iar climatul educațional s-a schimbat. Overy scrie că cursurile în aer liber erau considerate prea distractive și incontrolabile și „în ciuda accentului reînnoit pe corpurile sănătoase, fitness și exercițiile fizice de astăzi, astfel de caracteristici sunt încă adesea considerate nepotrivite în cercurile educaționale.” Astăzi, chiar și ferestrele mici sunt considerate distrăgătoare și, așa cum a remarcat James Howard Kunstler, școlile sunt construite mai mult ca niște închisori.
Și, desigur, am primit antibiotice pentru tuberculoză și vaccinuri pentru poliomielită și nimeni nu s-a mai îngrijorat că copiii vor contracta aceste boli mortale. Și, în pofida sfaturilor dr. Trump, ei au aflat că tratamentul cu lumină ultravioletă nu a făcut prea mult.
Dar nu pot să nu mă gândesc că rețeta originală de lumină, aer și deschidere rămâne o idee foarte bună.
