Schimbă totul – modul în care te gândești la biciclete și modul în care te gândești la mașini.
Adesea parafrazez analistul Horace Dediu și spun: „Bicicletele electrice vor mânca mașinile”. Am pedalat acum o bicicletă electrică Gazelle Medeo timp de șase luni și pot confirma că este adevărat; mi-a „mâncat” mașina.
La figurat, desigur. Încă deținem un Subaru Impreza pe care îl conduce soția mea. Dar bicicleta electrică mi-a schimbat total obiceiurile, cât de mult conduc și chiar capacitatea mea actuală de a conduce. A schimbat totul.
Să vorbim mai întâi despre bicicletă. După cum am menționat într-o postare anterioară, am cumpărat-o pentru că are toate atributele bicicletelor clasice în stil olandez: solidă, grea, durabilă, cu o poziție confortabilă de pedalare, cu spatele drept.
De asemenea, are un cadru jos (step-through design) pe care este mai ușor să urci și să cobori pe măsură ce îmbătrânești, ceea ce sunt în curs de a face. Vreau să fiu ca Egbert Brasjen și să pot face asta peste 30 de ani. Mi-a luat ceva practică, dar nu îmi mai arunc piciorul peste spate și pur și simplu pășesc prin cadru. Este, de asemenea, mult mai ușor la semafoare fără o bară superioară.
Bicicleta este într-adevăr solidă și grea, având aproximativ 27,2 kilograme. N-aș cumpăra-o dacă ar trebui să o car pe scări. Dar uneori aceasta este o caracteristică, nu un defect; te simți foarte stabil în timp ce pedalezi și absoarbe terenul. Amortizoarele furcii din față își fac treaba cu adevărat. Zilele trecute, în timp ce pedalai în ploaie, nu am putut evita gropile pentru că nu vedeam ce se întâmpla sub toată apa, așa că pur și simplu am trecut prin tot. Bicicleta a absorbit totul.
Un loc bun pentru stickerul meu „Război împotriva mașinilor” / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Totul la bicicletă este greu și solid; oțelul din portbagaj este atât de gros încât gențile mele laterale nu se puteau prinde. Am cumpărat o geantă nouă care se prinde cu Velcro, dar nu o folosesc foarte mult pentru că mi se pare foarte ușor de furat.
Trei antifurturi pe bicicleta mea / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Furtul este, de fapt, cea mai mare îngrijorare a mea. Aceasta este o bicicletă scumpă, pornind de la aproximativ 2.300 EUR (preț conversie de la 2.500 USD). Multe biciclete sunt furate în Toronto, iar poliția nu pare să fie prea interesată, așa că te descurci cam singur. Asta înseamnă să fii foarte atent unde parchezi și să folosești multe antifurturi; am un antifurt U Abus și un antifurt pliabil pe care le folosesc tot timpul. De asemenea, folosesc antifurtul de roată AXA care vine cu bicicleta pentru că trebuie; cheia rămâne în antifurt când este deschis, așa că cineva ar putea bloca bicicleta și fura bateria (aceeași cheie) lăsându-te în pană. N-aș avea niciodată încredere doar în el singur și mi-aș dori să nu fi fost acolo. [ACTUALIZARE: vezi comentariile, există mai multe aspecte legate de acest antifurt decât știam. Iubesc comentariile.]
Nu îți bloca bicicleta de un stâlp de iluminat Marriott / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Avem nevoie și de mult mai multe locuri unde să ne blocăm bicicletele. Participam la o conferință despre clădiri verzi la un hotel Marriott din centrul orașului și nu am găsit niciun inel nicăieri. Am blocat-o de un stâlp de iluminat și, în timp ce o deblocam, un agent de securitate a ieșit să strige: „Nu puteți parca acolo!” Am încercat să subliniez că hotelul Marriott găzduia o conferință despre sustenabilitate și că cel mai puțin ce ar putea face ar fi să ofere spațiu de parcare pentru biciclete.
Bicicleta în modul Tour / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Pedalarea pe bicicletă este o bucurie; motorul Bosch folosește senzori de cadență, cuplu și viteză pentru a detecta pedalatul tău și a adăuga asistență. Poți decide cât de multă asistență vrei să adaugi trecând prin modurile eco, tour, sport și turbo. Am constatat că pedalez aproape exclusiv în modul Tour; nu vreau să merg mai repede decât ciclistul mediu. Nu vreau să am mai puțin timp de reacție dacă cineva deschide o ușă sau pășește în fața mea. Este destul de periculos să pedalezi și fără viteză suplimentară.
Când am luat bicicleta prima dată, eram mereu în cea mai joasă treaptă, mergând cât de repede puteam, dar apoi trebuie să-ți amintești să schimbi într-o treaptă inferioară înainte de a te opri, altfel este greu să pornești din nou și, bine, mergeam prea repede pentru binele meu într-un oraș aglomerat. M-am liniștit acum, o țin în jur de treapta a 7-a, ating maxim aproximativ 25 km/h și merg cu fluxul.
O bicicletă udă și un ciclist ud / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Dar merg cu fluxul mult mai departe decât o făceam înainte cu bicicleta, și mai des. Nu mă mai gândesc atât de mult la vreme; dacă este cald, nu transpiri la fel de mult pentru că nu trebuie să depui atâta efort; voi afla curând cum este când este frig, dar bănuiesc că pot purta haine normale de mers pe jos pentru că nu mă voi supraîncălzi. Nu mă mai îngrijorez atât de mult să pedalez în ploaie; am făcut-o chiar ieri într-o furtună torențială și nu m-am supraîncălzit sub tot acel echipament de ploaie din plastic, care nu permite pielii să respire. Greutatea și soliditatea au ajutat în sensul că nu m-am simțit purtat de vânt.
Am folosit-o pentru a merge aproape peste tot; am condus mașina în oraș doar de două ori de când am bicicleta, la o conferință despre case pasive la marginea orașului. Problema acum este că am devenit un șofer foarte nervos; nu-mi place să ies noaptea și nu-mi place autostrada, iar când nu folosesc bicicleta, folosesc transportul în comun mult mai mult decât înainte. Într-o seară, după conferința despre case pasive, câțiva dintre noi mergeam în centrul orașului la cină; am rugat pe altcineva să ne ducă acolo pentru că mă simțeam atât de inconfortabil să conduc eu. Altă seară, am luat un drum lung cu transportul în comun până la o întâlnire la un hotel din suburbii (și un taxi acasă) pentru că nu voiam să conduc în oră de vârf, pe ploaie. Acum detest activ să conduc, să rămân blocat în trafic, să mă plâng de toți nesimțiții de pe șosea, să mă îngrijorez că sunt eu un nesimțit pe șosea. În ceea ce mă privește, această bicicletă mi-a „mâncat” mașina.
Singura bicicletă la un târg pentru boomeri / Lloyd Alter/CC BY 2.0
Pe site-ul soră PlanetaNoastra scriu despre generația baby boomer, așa că am pedalat recent până la un târg pentru așa-zișii Zoomeri. Am fost destul de surprins să văd că eram singura persoană care venise cu bicicleta și și mai surprins să văd că nimeni nu expunea biciclete electrice. Bicicletele electrice sunt făcute pentru boomerii care îmbătrânesc și care vor să rămână activi, să se mențină în formă și să iasă din casă. Dar trebuie să se simtă în siguranță dacă vor să facă asta.
Sunt foarte norocos să locuiesc relativ aproape de centrul orașului, lângă câteva dintre puținele piste de biciclete din oraș și foarte aproape de un transport în comun bun, așa că am multe opțiuni pe care alții nu le au. Dar n-ar fi nevoie de mult pentru ca acest lucru să funcționeze pentru toată lumea, în acest oraș sau în orice alt oraș; așa cum am menționat înainte, sunt necesare trei lucruri pentru revoluția bicicletelor electrice: Biciclete bune și accesibile, locuri sigure unde să pedalezi și locuri sigure unde să parchezi. Dacă am investi în asta, bicicletele electrice ar putea scoate multe mașini de pe șosea și ar reduce mult presiunea asupra sistemului de transport în comun.
După cum a remarcat recent Henry Grabar, „Nicio tehnologie nu oferă atâtea promisiuni precum umila bicicletă – mai ales când includem rudele sale noi, electrificate – pentru a rezolva problema geometrică a deplasării oamenilor pe distanțe scurte într-un oraș mare.” Nu avem nevoie de mașini zburătoare. Doar oferiți-ne un loc unde să pedalăm și priviți cum bicicletele electrice „mănâncă” totul.
