Modelele alternative de locuire, precum locuirea colaborativă (cohousing), câștigă popularitate, și nu e de mirare: obsesia nord-americană pentru locuințele unifamiliale nu este doar costisitoare și dăunătoare ecologic, dar este și incredibil de înstrăinătoare. Felul în care sunt structurate orașele și suburbiile noastre nu este deosebit de favorabil construirii unor comunități locale puternice; fiecare are propria casă unifamilială sau propriul apartament izolat și foarte puțin în materie de spații comune partajate sau interacțiuni zilnice care ar putea ajuta la stimularea acestor conexiuni sociale mult-necesare și mai profunde.
Dar tocmai de aceea este important să vedem că o altă modalitate de a face lucrurile poate funcționa, așa cum este cazul unui proiect de locuire colaborativă recent finalizat, numit Vindmøllebakken din Stavanger, Norvegia. Proiectat de firma norvegiană de arhitectură Helen & Hard (anterior) folosind modelul de implicare comunitară „Gaining by Sharing” (Obții Mai Mult Împărțind), Vindmøllebakken este un fel de comunitate intenționată care include 40 de unități de co-locuire, patru case înșiruite și 10 apartamente. Acestea sunt toate locuințe aflate în proprietate privată, cu propriile dotări convenționale (cum ar fi bucătării și băi), care sunt grupate în jurul a aproximativ 500 de metri pătrați de spații comune partajate pentru recreere, grădinărit sau luat masa.
Modelul Gaining by Sharing este un răspuns la modul în care lucrurile au fost construite și structurate în trecut, despre care arhitecții spun că nu răspunde nevoilor actuale ale societății:
În Vindmøllebakken, unitățile sunt dispuse în jurul unui nucleu central de spații comune, care sunt deținute în mod egal și în comun de către rezidenți. Intrarea principală se face printr-o curte înaltă, inundată de lumină, cu un amfiteatru, toate construite din lemn de molid și izolate cu cânepă, creând o atmosferă caldă și primitoare pentru rezidenți să stea sau să discute.
Pentru cei care doresc să evite această zonă de socializare, există, de asemenea, o cale mai directă de la stradă către reședințe.
Adiacent curții, avem o bucătărie comună și o zonă de luat masa comună, deschisă, oferind un spațiu în care rezidenții pot găti și mânca împreună dacă doresc. Există, de asemenea, un salon și camere de oaspeți. Mai sus, avem pasaje deschise care duc către o bibliotecă, o seră și un atelier.
Arhitecții spun că:
Designul a fost, de asemenea, influențat de procesul de implicare a rezidenților unii cu ceilalți pentru a discuta și a pune la punct diverse resurse și detalii, au explicat designerii:
Chiar și după mutare, rezidenții continuă să participe în grupuri auto-organizate care gestionează facilitățile și sarcinile partajate, precum gătitul, grădinăritul, car-sharing-ul și chiar curatarea de artă pentru spațiile comune.
Deși apartamentele de aici ar putea fi puțin mai mici decât apartamentele convenționale, ele sunt totuși bine proiectate și bine mobilate și reprezintă o piesă vitală în puzzle-ul construirii comunității aici.
Deși beneficiile pe termen lung pentru sănătate, sociale și de mediu ale locuirii colaborative sunt încă studiate, mulți rezidenți ai locuințelor colaborative raportează o calitate a vieții și o sănătate mai bune comparativ cu persoane de aceeași vârstă. Este greu de spus dacă viitorul locuințelor ar trebui să fie multi-familial și multi-generațional sau nu, dar având în vedere că locuința este recunoscută pe scară largă ca un determinant social al sănătății, proiecte alternative de locuire sustenabilă precum acesta subliniază importanța legăturilor comunitare atunci când vine vorba de a te simți în largul tău – și acasă.
Pentru a vedea mai multe, vizitați Helen & Hard și Gaining by Sharing.
