Prânzul capătă o altă natură atunci când este tratat ca o perioadă de educație, mai degrabă decât una de recreere.
Statele Unite și Japonia nu ar putea fi mai diferite în ceea ce privește programele de prânz școlar. În timp ce S.U.A. ia în considerare reducerea finanțării pentru programele alimentare școlare destinate copiilor defavorizați, argumentând că există dovezi insuficiente că hrănirea copiilor îmbunătățește rezultatele academice, Japonia acordă o prioritate ridicată hrănirii școlarilor săi cu mese sănătoase, gătite acasă, în fiecare zi.
Un articol de pe blogul City Lab al The Atlantic, intitulat „Programul de prânz școlar al Japoniei le face de rușine pe toate celelalte”, explorează cum și de ce acest program la nivel național a avut atât de mult succes. Peste 10 milioane de elevi din școlile primare și gimnaziale din 94% dintre școlile țării sunt hrăniți prin acest program, iar mâncarea pe care o consumă este foarte diferită de mâncarea grasă, reîncălzită de la cantină, care predomină în școlile americane.
Mesele japoneze sunt pregătite zilnic de la zero de o echipă de bucătari care lucrează în bucătăria școlii. Adesea, ei folosesc legume cultivate pe proprietatea școlii, care sunt plantate și îngrijite de clase. De la o vârstă fragedă, copiii se obișnuiesc să mănânce mese sănătoase, bine echilibrate, care ar atrage mulți adulți.
Ceea ce diferențiază cu adevărat Japonia, totuși, este faptul că privește ora prânzului ca o perioadă educațională, nu una de recreere. Prânzul este un moment pentru a-i învăța pe copii abilități importante despre servirea mâncării, eticheta la masă și curățenie – polul opus orei de prânz notoriu de sălbatice, necontrolate și dezordonate din școlile din S.U.A., care trebuie să fie coșmarul oricărui îngrijitor.
Guvernul japonez își ia în serios responsabilitatea de a-i învăța pe copii obiceiuri alimentare bune. Mimi Kirk scrie pentru City Lab:
Următorul videoclip ilustrează minunat shokuiki. Vezi copiii rând pe rând preluând căruciorul cu mâncare din bucătărie, scandând un „mulțumesc” încântător bucătarilor care au pregătit-o. Ei își spală mâinile, își pun echipamente adecvate de servire (șorțuri, bonete de păr și măști faciale) și împart mâncarea colegilor de clasă flămânzi și receptivi – pește la cuptor cu sos de pere, piure de cartofi, supă de legume, pâine și lapte. Nimeni nu pare să se plângă de mâncare.
Profesorul mănâncă împreună cu elevii, demonstrând bunele maniere la masă și conducând o discuție despre originile mâncării. În videoclip, el se concentrează pe piureul de cartofi, care provine din grădina școlii. El spune clasei: „Îi veți planta în martie și îi veți mânca la prânz în iulie.” Alteori, scrie Kirk, discuția poate devia spre istoria sau cultura culinară japoneză. La urma urmei, și acesta este timp de lecție.
YouTube/Captură de ecran
Toți elevii vin pregătiți pentru prânz cu bețișoare refolosibile, un șervet de pânză și un șervețel, o cană și o periuță de dinți. După masă, ei stau și își periază dinții înainte de a începe o perioadă frenetică de curățenie de 20 de minute care include sala de clasă, holul, intrarea și baia.
Administrația Casei Albe nu ar trebui să respingă atât de repede mesele școlare. Astfel de programe, dacă sunt executate bine, pot face mult mai mult decât să-i alimenteze pe copii pentru o parte din zi; ele pot influența următoarea generație să aibă obiceiuri alimentare mai sănătoase, papile gustative extinse și o mai bună înțelegere a valorii alimentelor. Un program precum cel al Japoniei poate dezvolta, de asemenea, abilități, cum ar fi lucrul într-o bucătărie, servirea eficientă și curățarea temeinică, care vor fi foarte utile mai târziu în viață.
